Brasov in doua farfurii

Brasov in doua farfurii

Brasov

Brutaria Simplu

Plec din centrul cu case tuguiate momumental si merg pe stradute ce ingroapa case pana la braul ferestrei. Portile ermetice ascund acum intrari de masini acolo unde alta data intrau probabil cai, carute, trasuri. 

Drumul inseamna case urcate in deal, case coborate in vale. Muschii de la picioare imi sunt solicitati pe rand, in mod democratic toti. Mainile in schimb se incarliga pe telefon in timp ce scriu randurile acestea. E frig de-ncep sa-mi tiuie urechile. Pe strada oameni nu-s, doar cate o masina razleata. E ora 10:30 si am plecat de la Casa Rozelor spre brutaria Simplu. 

Merg si merg pana casele vechi fac loc unor intruse mai noi si unui Lidl indecent in patratosenia lui.  Ajung intr-un cartier rezidential simplu unde dimineata rece suna a bormasina si latrat de caini ascunsi dupa gard. Totul e inchis ferecat ascuns privirii dupa ziduri porti si fatade opace. Brasov. 

In valea unei stradute vad totemul. Brutaria Simplu. Socoteala de acasa nu se pupa cu cea dinauntru. Planuiam sa iau acolo mic-dejunul dar probabil datorita pandemiei singura optiune e de take-away sau asa mi se pare.Inauntru e cald si miroase bine, prin peretele de sticla ii vad pe cei doi brutari tineri cum curata blatul de lemn infainat. Imi aleg merdenele si patiserii cu ciuperci si branza dulce si sarata  si umplu o cutie cu cremes, Zumzet, pandispan cu fructe si ciocolata de casa. 

Ma gandesc sa ma opresc intr-un parc sau pe o banca si sa-mi hranesc simturile si curiozitatea. Arata apetisant. Din nou, planul de la brutarie nu se potriveste cu cel de pe drum. Apare o intalnire de lucru in Piata Sfatului asa ca beau un ceai, stabilesc next steps cu un nou colaborator si incerc sa nu ma gandesc la ce am in sacosa. 

Se face ora pranzului si inca nu am mancat nimic. Aman inca o data ce am cumparat si car cu mine si ma indrept cuminte spre al doilea loc pe care vroiam sa il testez in Brasov. 

Dei frati

Din Piata Sfatului identific un gang si ajung la restaurant. 

Inteleg ca sunt unde trebuie inainte sa vad numele locului – un butoi sprijina un perete coscovit si doi maslini. Imaginea aceea simpla, naturala, calda si umana care anunta un local italian.

Ma asez la masa si ma uit duios la Paturica gri ce se intinde patrat si lasciv langa scaun. Pun jos sacosa cu prajituri si iau meniul adus de o doamna discreta. Rasfoiesc si zambesc acelui designer care s-a gandit sa il faca ca pe un caiet-vocabular din alte vremi. Comand rapid rigatoni cu salsiccia fresca, hribi si taleggio plus un ceai pentru mainile rebegite. Ma infranez sa nu iau supa de cozze. Ar fi prea mult, gandesc. Bine fac deoarece portia care vine nu e doar maricica ci extrem de satioasa. Si fierbinte. O savoare intensa, umami pur. Limba se burzuluieste si mai cere. Frige si mai vrea. Hearty, taranesc si absolut delicios. Ascultam Lonely Radio Italia – canzoni italiani per farti sognare. Sunt orele 12 trecute fix si deocamdata sunt doar vreo trei mese ocupate. Se aude Eros Ramazzotti, febletea mea adolescentina. Culeg un hrib, o bucata de carnat si mormai fericita. “Forse non sara una canzone a cambiare le regole del giuco” dar farfurie cu farfurie se poate schimba lumea. Dei frati ar putea imblanzi si o armata cu pastele astea. 

Ma uit la ceas; e timpul sa o iau spre gara. Merg totusi la toaleta, maturitatea vine la pachet cu mersul des in astfel de locuri; asa descopar trei lucruri: baia interesanta cu mici provocari (precum invartitul pe langa chiuveta pentru a descoperi ca e actionata cu talpa) dar si faptul ca am plecat de la hotel purtand cam tot ce aveam in bagaj de frica celor 8 grade brasovene – blugi si rochie COS peste. Classy. Al treilea ca trebuie sa imi recuperez bagajul de la receptia Casei Rozelor. Uitasem. 

Ajunsa inapoi la cazare, proprietarul, un domn german prietenos, ma invita sa vad si restul casei. Asa aflu cat de aproape am fost de Bistro de l’Arte, inchis pentru curatenie eaxct cat sunt eu aici. Casa Rozelor are in curte ferestrele de la bucataria bistroului, fiind spate in spate, cu un zid comun. Apartamentele au pereti de caramida expusa si scari de metal faine. Dormitorul meu de la etaj avea vedere spre parter printr-o portiune de Podea din sticla. Un alt apartament are o soba minunata, inca functionala, pe lemne (proprietarul a refacut-o dupa ce fusese modificata in stil amator pentru a functiona pe gaze). Este o optiune buna pentru cazare pentru cei carora le plac obiectele vechi si mobilierul pictat. 

Fast forward 5 ore mai tarziu, ajunsa la Bucuresti cu un alt tren decat cel ales (caci acela, venind de departe, de la Budapesta, are mereu intarziere dar cine sa stie), am deschis cutiile de la brutaria Simplu. A meritat asteptarea. Cea mai suava crema de vanilie, cel mai acrisor-zumzaitor Zumzet. Data viitoare imi au lingurita la mine si le mananc pe strada. 

In valea unei stradute vad totemul. Brutaria Simplu. Socoteala de acasa nu se pupa cu cea dinauntru. Planuiam sa iau acolo mic-dejunul dar probabil datorita pandemiei singura optiune e de take-away sau asa mi se pare.Inauntru e cald si miroase bine, prin peretele de sticla ii vad pe cei doi brutari tineri cum curata blatul de lemn infainat. Imi aleg merdenele si patiserii cu ciuperci si branza dulce si sarata  si umplu o cutie cu cremes, Zumzet, pandispan cu fructe si ciocolata de casa. 

Ma gandesc sa ma opresc intr-un parc sau pe o banca si sa-mi hranesc simturile si curiozitatea. Arata apetisant. Din nou, planul de la brutarie nu se potriveste cu cel de pe drum. Apare o intalnire de lucru in Piata Sfatului asa ca beau un ceai, stabilesc next steps cu un nou colaborator si incerc sa nu ma gandesc la ce am in sacosa. 

Se face ora pranzului si inca nu am mancat nimic. Aman inca o data ce am cumparat si car cu mine si ma indrept cuminte spre al doilea loc pe care vroiam sa il testez in Brasov. 

Ce alte locuri imi recomanzi in Brasov?

Tara Barsei

Tara Barsei

Note de calatorie:

Tara Barsei

Vazuta intr-un weekend de iarna, 2015

Tara Barsei. Repeta. Tara Barsei. Silabiseste. Ta-ra Bar-sei. Rostit soptit toponimul are gust de poveste. Tara Barsei ar putea fi taramul de basm, locul in care pasc oite barsane babane in bazait de barzauni  bezmetici. 

Semnele de circulatie, cu denumiri in doua limbi, romana scurta si dulce, maghiara lunga, plina de consoane, ajuta si ele, la fel si peisajul. 

Daca te gasesti pe drumul ce duce din Brasov spre Covasna la ceasul inserarii, in iarna, semnul care te anunta ca intri in Tara Barsei iti deschide tacut usa catre alt taram. Este pustiu cat vezi cu ochii si doar tarziu in noapte se aprind mici lumini la orizont. Case nu se vad si o portiune de drum nu e decat un gol alb varstat in negru cu ecou purtat repetat de stalpii de electricitate. Caprioare pasc absente pe campuri de cartofi in timp ce masina pare ca sta pe loc, intr-un decor liniar si repetitiv. 

Dupa kilometri fara sfarsit peisajul se populeaza. Apar garduri, case se insira dupa ele, pun de un sat, apoi de altul, arhitectura e inca regateana, oamenii-s putini, bisericile catolice. 

Si apoi, zbang! fara nicio pregatire, intri pe nesimtite cu viteza in Santioanluca/ Szentivlaborfalva  satul pe drumul caruia stau gratare de kurtos kalacs si paini cat roata carului. Una din cinci case invarte la strada frigarui cu cozonac sasesc si vinde la lumina chioara paine cu cartof. Ireal si delicios in egala masura, dupa retete simple si vechi care-si pastreaza gustul si povestea si o saptamana mai tarziu, transplantate in orase pline de beton si efemer.

In judetul Covasna, toponim romanesc de origine slava ce denumeste valea ce curge prin locurile unde se prelucreaza laptele, treci prin Ghidfalau si Micfalau, Bicfalau si Tupalau, sate romanesti cu nume maghiare; sau invers. 

Nu trece mult si ajungi in oras. Covasna pe inserat, ca si pe lumina, nu pare generoasa cu turistul de iarna. Cel de vara ar putea ajunge la cetatea dacica, la platforma sau in Valea Zanelor – acasa la Ileana Cosanzeana si loc de celebrat Nedeia mocaneasca, sarbatoare traditionala a oierilor din zona. Pe de alta parte, cetatea ar fi dupa multi locul in care s-a retras sa moara Decebal; dupa arheologi, cetatea ar fi una din cele mai mari din afara Orastiei. Turistul varatic ar putea ajunge si la planul inclinat dintre Covasna si Comandau, folosit pentru transportul bustenilor in 1890, prin contrabalansarea a doua vagoane gol versus plin aflate la capete opuse si exploatand forta gravitationala si de diferenta de nivel de 300 de metri. 

Vizitatorul de iarna se multumeste cu Groapa Dracului, un put cu noroi lenes si bolborositor, aflat chiar in parcul din fata hotelurilor Cerbul, Caprioara si Covasna. Eruptiile bulelor, in fapt degajari puternice de bioxid de carbon, au fost candva spectaculoase; astazi seamana mai mult cu o supa clocotind la foc mic.

Calatorul infrigurat de o iarna mai degraba uscata are la indemana o mofeta, scalda in bai cu plante aromatice si tratamente cu ultrasunete intr-un centru spa din zona.

Zona este cunoscuta unui tip special de turist, cuprins in categoria balneo. La nici patruzeci de ani esti inca suficient de tanar pentru a te putea amuza ideea de mers la bai si destul de batran pentru ca un concediu balneo sa iti aminteasca de epoca dinainte de ’89. 

O zi la baza de tratament din cadrul hotelului Cerbul inseamna inainte de toate un halat moale de baie. Vei locui in el mai toata ziua, intre sedintele de TENS, ultrasunete, bai carbogazoase si masaje acvatice. 

Programul zilei este stabilit de medicul rezident, in baza unei discutii-consultatii, in urma careia rezulta o fisa cu care asistenta asignata te insoteste si indruma. Iarna sunt putini amatori, dar vara se perinda prin baza pana la 500 de oameni pe zi, pacienti veniti sa trateze in principal boli ale aparatului cardiovacular. 

Punctul forte al mersului la bai este mofeta, un gaz (dioxid de carbon) care aici iese din paman cu o puritate de 98%, comparabila doar cu o zona din Japonia. Baia de gaz se face dupa un program strict, cu pauze si timpi respectati cu rigoare. Pacientii stau pe treptele unui fel de amfiteatru din lemn in picioare, nemiscati. Urmaresc in paralel acele ceasului de pe perete si furnicaturile de pe picioare. Gazul, al carui nivel variaza si este masurat cu o bricheta, urca pana la genunchi-pulpe si dilateaza vasele de sange. 

Acelasi gaz este pus la lucru si in varianta acvatica, in care stai nemiscat 20 minute intr-o cada plina cu apa carbogazoasa. Nu te plictisesti si nu amortesti; este relaxare pura prin micro-masaj caci milioanele de bule de gaz ti se ataseaza de piele si cand se ridica la suprafata lasa in urma o gadilatura usoara. In timpul acesta numeri bule, urmaresti trasee, compari cu viteza spritului de vara sau al sampaniei de seara. Faci ceva pentru tine. 

Dupa care tragi un pui de somn; ai bifat cam tot ce se putea in Covasna, incluzand aici supa de rata de curte si gulasul delicios de la restaurantul hotelului (ale carui camere, placut renovate, au cearsafuri de calitate si bai luminoase).

Daca iti lipseste orasul, pleaca la Brasov, verifica cateva puburi, poate si o cofetarie sau doua de pe Republicii si incearca sa gaseasca o masa la Belvedere.

A doua zi dimineata o iei din loc spre Prejmer.

Daca rezista in soarele cu dinti poate sa se preumble prin biserica fortificata Prejmer, construita in secolul XIII in stilul gotic burgund introdus de ordinul cistercian la Carta, manastire draga mie despre care am scris doua cuvinte si aici.

Se poate sa nimeresti in plin Fasching, sarbatoarea sasesca a clatitelor. Se intampla de ani buni in februarie, cand zeci de sateni vand clatite si produse traditionale, in sunet de fanfara. 

Sarbatoarea se deschide cu parada carelor, mai degraba carute impodibite cu paie si oameni costumati care pregatesc clatite la sobe aburcate in caruta. Branza dulce, branza sarata, dulceata de visine, de zmeura, caise si capsuni, magiun de prune, gem de rubarbar, gogonele si afine – gasesti cam toti suspectii obisnuiti cand vine vorba de clatite. Apoi bere, popcorn, gogosi si pastrav afumat (excelent cu painea de cartof luata din Santioanlunca).

Daca iti lipseste orasul, pleaca la Brasov, verifica cateva puburi, poate si o cofetarie sau doua de pe Republicii si incearca sa gaseasca o masa la Belvedere.

A doua zi dimineata o iei din loc spre Prejmer.

Daca rezista in soarele cu dinti poate sa se preumble prin biserica fortificata Prejmer, construita in secolul XIII in stilul gotic burgund introdus de ordinul cistercian la Carta, manastire draga mie despre care am scris doua cuvinte si aici.

Se poate sa nimeresti in plin Fasching, sarbatoarea sasesca a clatitelor. Se intampla de ani buni in februarie, cand zeci de sateni vand clatite si produse traditionale, in sunet de fanfara. 

Sarbatoarea se deschide cu parada carelor, mai degraba carute impodibite cu paie si oameni costumati care pregatesc clatite la sobe aburcate in caruta. Branza dulce, branza sarata, dulceata de visine, de zmeura, caise si capsuni, magiun de prune, gem de rubarbar, gogonele si afine – gasesti cam toti suspectii obisnuiti cand vine vorba de clatite. Apoi bere, popcorn, gogosi si pastrav afumat (excelent cu painea de cartof luata din Santioanlunca).

Prejmerul trebuie vizitat insa pentru un motiv mai bun decat o relativ banala clatita. Biserica fortificata construita pe la 1200 in stil burgund de cistercienii de la Carta pe bazele unei constructii incepute de de cavalerii teutoni este o destinatie perfecta pentru un vizitator curios. 

Cetatea taraneasca ce o inconjoara era menita a tine piept turcilor ce intrau prin pasul Buzaului. 

Zidul inconjurator este lat si impartit in camere mici, pe trei nivele, ca alveolele unui stup. Accesul se face pe scari si balcoane de lemn care dau roata zidului pe interior. Cateva dintre camere sunt mobilate traditional, redand scene domestice sau de mestesugarit. Camarutele dau toate spre interior. Spre exterior, la ultimul nivel, turistii se plimba pe culoarul de aparare luminat slab de orificii mici, folosite altadata de arcasi. Unul din orificii era destinat unei orgi a mortii, formata din mai multe arme puse una langa cealalta care trageau simultan.

In linistea de acum este greu sa-ti imaginezi o zi sub asediu, larma, aglomerarea, (dez)organizarea. Fortificatia era solida, avea santuri de aparare care la nevoie se umpleau cu apa si chiar un tunel secret; desigur, o astfel de metoda de aparare este o arma cu doua taisuri cand ai un dusman cu timp si rabdare la dispozitie. Pe timp de pace cele trei sute de camere (fiecare apartinand unei gospodarii din sat) erau folosite ca si hambar. 

Intreg complexul arhitectural este impecabil renovat, fiind una din cele mai bine conservate constructii de acest tip din Europa de Est, iar din 1999 este monument UNESCO. 

Plecand din cetate, in liniste si pe timp de pace simti cum pe soseaua ce duce spre capitala Tara Barsei dispare rapid, lasand in urma o poveste.

Cultura la farfurie

Cultura la farfurie

Cultura la farfuriela radio romania culturalEp. 1. Tzatziki si familia lui transculturala Sigur ai mancat tzatziki. Ce poate fi mai grecesc ca tzatziki? Uite ca eu spun ca nu a fost intotdeauna grecesc. Daca ai fost cumva si prin Bulgaria ai mancat tarator; eu l-am...

Daniel Palici si al sau Grai

Daniel Palici si al sau Grai

Cina la Grai cu Ioana & Cosmin  Intarzii pentru ca efectiv ratez sa vad restaurantul de pe coltul celor doua strazi, Asa ca dau inainte pe Luca Stroici, vad ca se cam infunda sau ca nu am ce cauta mai departe; GPS-ul zice ca am ajuns, ca am trecut de, apoi tace...

Craciun

Craciun

Xmas cookies and habitsDecembrie, 2021  Despre Crăciun, consumerism şi magie Crăciunul aşa cum îl ştim astăzi este o tradiţie inventată, are o autencitate construită iniţial cu un scop şi reconstruită apoi cu fiecare nou consum al sărbătorii. Aceasta face ca...

Prelegeri 2021

Prelegeri 2021

PARTENER: Fundatia Calea VictorieiDespre Craciun, consumerism si magie Crăciunul aşa cum îl ştim astăzi este o tradiţie inventată, are o autencitate construită iniţial cu un scop şi reconstruită apoi cu fiecare nou consum al sărbătorii. Aceasta face ca poveştile...

Chefs

Chefs

Chefs, retete celebre2021  Descriere Trăim într-o epocă a bucătăriei savante; produsele şi metodele de a găti din întreaga lume sunt aduse sub reflectoare într-o abordare concomitent ştiinţifică şi emoţională. Pathos, logos şi ethos în farfurie; a trece la...

Geografii

Locuri oameni dieteMai 2021  Descriere Suntem ceea ce mâncăm, ne spune Brillat-Savarin, iar dieta noastră include atât istoria locului, cât şi geografia acestuia. În definitiv, bucătăria este un produs cultural legat inerent şi de un spaţiu geografic specific....

Sushi

Despre sushi Februarie 2021    Descriere Popularitatea acestui preparat este astăzi uşor vizibilă în numărul de restaurante din afara Japoniei, peste 50.000, care vând sushi. Sushi este făcut, vândut şi mâncat în stiluri diverse şi poate conţine carne de...