Cafe Procope, Paris

Cafe Procope, Paris

Cafe de Procope a fost deschisa in 1686 de un sicilian, Francesco Procopio dei Coltelli pe strada numita atunci Rue des Fosses Saint-Germain, azi Ancienne Comedie Francaise. 
A fost prima cafenea literara si este cea mai veche cafenea din Paris, atragand, gratie bauturilor servite si situarii langa Comedie Francaise, artistii si intelectualii vremii. Cine avea un nume sau vroia sa isi faca unul mergea la Procope. Se zice ca o frecventau  francezii Voltaire, Rousseau, Hugo, Balzac dar si americanul Benjamin Franklin. Aici a fost produsa enciclopedia lui Diderot si d’Alembert. 
Pe timpul revolutiei franceze aici se intalneau Danton, Robespierre si Marat. Mai apoi, un tanar locotenent corsican si-a lasat palaria gaj caci solda nu ii ajungea sa isi plateasca datoriile. Napoleon nu s-a mai intors, se pare, din moment ce palaria ii sta si azi in restaurantul-muzeu ce are inca pe pereti tapetul din 1830. 
wikpedia commons
wikpedia commons
Azi locul are un aer vetust, parca simti praful secolelor. Este fotografiat de mai toti turistii, iar ospatarii sunt obisnuiti sa fie muzeografi part time. Pe mine ma serveste un tanar din fostele colonii franceze; nu se mira ca, la fel ca altii, intru si fac ah, ah, oh, dupa cum n-au reusit sa ma dezvete ai mei acas’. 
Este turistic dar totusi autentic caci este plin de francezi care mananca escargot, beau vin, fac conversatie – lucrurile care au dus masa gastronomica pe lista monumente Unesco. 
Meniul are preparatele casei subliniate. Bibanul de mare a fost bun, desi arata clasic, old school – chelnerii au sorturi albe si veste negre, interioriul e rosu-stacojiu al restaurantelor de altadata, farfuriile-s de pe vremuri adica albe simple usor translucide sub smaltul lucios, nu ceramica aspra, nu texturi mate sau smalt marmorat, nimic modern (personajele de pe pereti s-ar incrunta la asa “re-interpretare”).
La desert iau o cafe liegeois desi nu-s fan cafea; nu o cunosc si e timpul sa-mi repar ignoranta. Mi se aduce o cupa cu de toate peste care ospatarul toarna putina cafea, aratandu-mi cum se consuma preparatul. Nu arata apetisant lichidul care invadeaza inghetata, topeste, maroneste totul. Iau o lingurita si brusc are gust de cofetaria Liliana, de copilarie cu parfe de cafea si inghetata de alune in cupe de metal.
Café liégeois, cunoscuta pe vremuri drept café viennois, nu a aparut in Liege insa a fost redenumit asa drept omagiu adus orasului care a rezistat eroic atacurilor germane cu munitie austriaca in Primul Razboi Mondial. Cupa contine inghetata de cafea, crema chantilly (frisca indulcita vanilata) si cafea rece. La Procope cafeaua e calda, dar – God bless them! – au adaugat creme brulee plus fulgi de migdale. Am tot incercat de atunci si in alte locuri, dar versiunile erau sarace in comparatie.
La Procope nu m-au trecut fiori, senzatii, feeling-uri si quelchechose inefabil dar, la nivel rational, faptul eram intr-un spatiu in care a filosofat Voltaire, s-a pus la cale enciclopedia iluminista ce vroia sa stranga toata cunoasterea lumii in ea, chiar langa palaria lui Napoleon m-a pus pe ganduri si m-a umplut de recunostinta. 
 
La final, o vizita la toaleta m-a directionat spre cabina citoyenne, amintire a revolutiei ce a abolit domnia atat in ordinea sociala cat si in limbaj. 

Recenziile sunt pareri personale, au un inerent grad de subiectivism si reflecta strict ceea ce am experimentat intr-un anume moment intr-un anume loc. Alte persoane pot avea experiente diferite si e ok, de gustibus non disputandum. 

Ce/ cate poti face intr-o luna de vacanta?

Foto: St Paul de Vence

Foto: St Paul de Vence

Gradina cu legume

O alta fuga de o zi din Montecarlo – St Paul de Vence, gasit linistit, fara hoarde de telefoane de turisti hulpavi sa ia cu ei ceva din frumusetea acestui mic, tare mic si cochet sat medieval azi doldora de boutique-uri, galerii si cafenele.

Cat timp sa aloci unei calatorii in Laos?

Monaco, bormasina si pomeranienii

Monaco, bormasina si pomeranienii

 

Era o vreme cand macarale rad in soare era motiv de mandrie nationala, dar la Monaco nu cred ca e la fel, cel putin nu pentru cei carora li se ia vederea catre mare si linistea diminetilor. Monaco este un imens santier pe care canta vesele de dimineata pana seara masinarii galagioase de unde deduc ca nu conteaza cat de mare e contul, cu o bormasina suntem tot datori. 

Este un loc ciudat, care, paradoxal, in cei vreo 15-16 ani de la ultima mea vizita nu imi pare schimbat. Am in continuare un sentiment de claustrare si o senzatie de jena data de faptul ca vederea imi e blocata de blocuri, imi lipseste perspectiva, ochii se lovesc de blocuri si balcoane, ma sufoca atat beton dispus pe verticala (exceptie pe malul marii, desigur). Daca nu stai pe croazeta esti ingropat. Imi aminteste de Hong Kong doar ca aici sunt permise animalele de companie. Si sunt multe, de fapt multi caci am vazut numai catei, logic de altfel. Catei mici, lap dogs, pomeranieni pufosi umflati cu foenul. 

In acelasi timp locul are farmec si o contrarietate atragatoare. Un student la arhitectura ar avea de gandit o saptamana aici. Ma fascineaza multitudinea de stiluri ce nu doar impart acelasi spatiu mic ci mai ales modul in care sunt imbinate, de multe ori la propriu – o cladire este lipita partial de cea din spate si amandoua, din epoci diferite, stau nonsalante in fata lumii. Cele din Belle Epoque sunt pentru mine absolut minunate, cu dantelaria, mozaicurile, balcoanele si cupolele lor bogat ornamentate dar colorate cald, uman. Cele de prin anii ’60 au imbranit crem, bej si trist. Tinerelele suple trase in sticla si otel sunt reci, albastre si mult prea evidente langa suratele mai varstnice. Am citit ca multe vile vechi unifamiliale sunt demolate pentru a face loc unor constructii mai mari si mai profitabile. Monaco nu are o lege a patrimoniului imobiliar si vechile interdictii de demolare au fost abrogate.

Am mancat bine la izakaya Cozza peste drum de pizzerie Mozza, un mix de japonez cu italian in atmosfera pur franceza de bistro scund, cu vegetatie ce coboara din tavan, semi-umbra si lumanari aorinse in pahare de apa; minunate canapele pe semi-rotun in acel verde albastru in care bate apa marii cand nu stie ce vrea; frapiere din galeti albe emailate si cu maner de lemn. 

Rasfat si opulenta la mic dejun a insemnat un salmon bowl si doua macarons – Jardin de Carmes (citron et mellise) si Satine (cream cheese compote d’orange & fruit de la passion)- apoi am luat desertul la Laduree 10 metri mai incolo, un macaron Marie Antoinette (the) si 

Mimosa (mimoza). Bune dar banale in ciuda numelui/ ingredientelor. Daca le facea neica nimeni nu7 nen’tu Pierre ar fi intrebat sunt aromele ca nu se simt; exemplu clasic de privilegiul adus de pozitia de monstru sacru. Amuzant a fost ca dupa amiaza am primit newsletterul de la Pierre Herme prin care ma invita sa inxerc noua lui creatie; ha, gotta you.

Amuzant dar si foarte costisitor a fost sa vorbesc din baia hotelului la Radio Romania Cultural unde sunt invitata miercurea sa povestesc cate o portie de Cultura la farfurie. Monaco nu e in Uniunea Europeana so…

wikpedia commons

Unde am mancat recent pho in Bucuresti?