Kaiser
Octombrie la Tulcea
Nu stiu altii cum sunt dar eu, cand plec de undeva, plec cu suveniruri culinare (care, daca nu se pot manca direct, se gatesc sau se citesc spre gatire). De restaurantul La Liman am venit cu pateu de palamida (bun bun) dar si cu incredere renascuta in oameni si locuri. Alex Filip, Adrian Gemanaru, Teodor Frolu, Adrian Dan si alti cativa ale caror nume nu le-am retinut (scuze) iubesc Tulcea si cred ca si tu ai face-o daca ai cunoaste-o.
Asa ca Tu si Tulcea, OMD-ul local coaguleaza in jurul lor oameni, idei, entuziam si proiecte in scopul promovarii turistice a orasului. Vezi tu, Delta care incepe doua vasle mai departe este o binecuvantare dar nu pemtru toti – Tulcea este privita si tratata ca punct de tranzit, poarta de acces catre balta nu loc ce merita batut la picior, dorit pentru ce are el de oferit. Economia sufera, locuitorii cauta de munca in alta parte, orasul cade in uitare cu toata istoria sa bogata.
Cosmin, Cezar si Carmina, prin We are Romania, au organizat un weekend cu dezbateri gastronomice, targ de produse dobrogene, tur pietonal ghidat, master class-uri pentru HoReCa. Mancarea este un vehicul bun pentru a atrage atentia asupra multiculturalitatii Dobrogei, deasupra unei sarailii sau a unui bors lipovenesc discutiile duc repede spre istoria, economia si identitatea locala. De la trecut pana la viitor nu mai este apoi decat o inghititura – poate fi de vin biodinamic de la @doneniul bogdan, de supa de raci dolofani facuta pe model francez de Ileana Braniste, shuba la Ivanpescar sau un caras prajit la pensiunea Casa Alexandru si Alexandra Mila 23. Bird watching cu Iliuta Goean de la Descopera Delta Dunarii si modernitatea muzeului Patzaikin insurubat perfect intre casele albastre de la Mila 23 au completat experienta tulceana si au conturat mai clar bogatia lui impreuna (argument suplimentar – cand Tulcea avea cartiere turcesti, grecesti, romanesti si evreiesti saptamana de lucru avea 4 zile, vinerea fiind zi libera pentru primii, sambata pentru evrei si duminica pentru ortodocsi).
Pe balta, in barca descoperita? Da.
Marangoz, mesterul, artizanul si marangozerie, mestesugul, meseria. Dulgher specializat în prelucrarea lemnăriei navelor, adica.
Doua cuvinte ce nu existau in vocabular pana acum o saptamana. M-au costat mult aceste doua cuvinte, am platit cu urechi inghetate, nas curgator si vant in plete pret de doua ore. S-a simtit ca si cum s-a mers peste sapte mari si sapte tari. M-am simtit ca o martoaga ce nu a mai vazut jaratic de mult. Si, ca un fat frumos in valea plangerii, poftesc acum la carne tanara de caras prajit si la peste si bors, dupa moda deltaica a mancatului in doua etape.
Zile si nopti
Recenziile sunt pareri personale, au un inerent grad de subiectivism si reflecta strict ceea ce am experimentat intr-un anume moment intr-un anume loc. Alte persoane pot avea experiente diferite si e ok, de gustibus non disputandum.
StreetXO Madrid
Recenzie: StreetXO Madrid
Loud, smoky, hot and fast. Si rosu, foarte mult rosu care face ca totul sa apara bloodied, sfasiat, sfartecat, raw, viu, pulsand violent in urechi si artere.
Un local ireverent ca proprietarul sau. Cu ciupercute letale pe post de lampi. Amanita. Cu leagan la intrare, dar nimic inocent in rosul catifelei. Cu toalete negre ca niste funduri de mare in care plutesc atragtoare/ respingatoare creaturi hibride.
Cu ospatari imbracati in tunici albe ale caror multe sisteme de inchidere amintesc de camasi de forta. Locura. Madness. Cu un text in neon ce pune pe ganduri ‘candy is lovely but liquor is quicker’ si un meniu de cocktailuri ce contn BBQ de bacon sau chocolates, chipotle y pimienta de Jamaica ce promit ‘una puta fiesta Hedonista’. Cu sashimi de crevete alb si Lasang Souchong. Un gin de trufe cu Campari de parmezan? Sau un sake de shiitake? Eu am luat cuminte un Nube de Goa – un lichid delicios, bogat in gust si echilbrat in dulce-acru (kalamansi, mandarine, marshmallow) a carui piesa de rezistenta (si factor important in luarea deciziei) vata de zahar cu cardamom.
Se sta la coada pentru a intra – bucataria deschide seara la 8. Am ajuns la 19:15 si am stat la bar, asteptand sa vina cineva sa ma conduca in restaurant. Dabiz Munoz, copilul teribil si genial din spate, are DiverXO in Madrid, 3 estrias Micelin si locul 3 in World’s 50 Best Restaurants, locul unde se zice ca face teatru comestibil pe 395 euro/ meniul fara drinks. L-am vazut la doua editii ale Madrid Fusion si m-a mirat mereu felul in care imi intra la suflet ca un copil poznas, un adolescent rebel care insa socheaza prin seriozitate si geniu nu prin creasta ciclam de punker. Anul acesta a vorbit despre relatia toxica pe care a avut-o cu restaurantul sau si despre viitorul loc de joaca, bigger, better si probabil even more punker.
StreetXO este un restaurant casual; intri intr-un spatiu cu bar patrat si rosu, tu de o parte, bucatarii de cealalta. Vezi cum pregatesc farfurii si te trec pofta, curiozitate, admiratie, preaplin de rosu, de sunet, de viata. Muzica e tare si atmosfera de club desi e lumina multa. Te vezi in oglinzile de deasupra barului si parca nu mai esti batran sau spre-batran, desi te cam agreseaza atat rosu si atat zgomot. Realizezi ca it place; muzica misca sangele in vene.
Mi se da meniul si, fiindca sunt singura, ospatarul imi marcheaza cu pixul ce poate face ca jumatate de portie. Regret ca am mancat toata vata de zahar. Comand dumpling pekines cu reche de porc crocanta si hoisin de capsune. Nu sunt fan stil pekinez si nici sos hoisin cand e vorba de bucatarie chineze. Ador dumplingurile de la prima inghititura si nu ma jenez sa le frec bine pe hartia-farfurie stropita cu sanga, pardon sos. Delicios hoisin, da. Pot sa fac baie in el, porfavor?
Vine apoi ramenul. Da, stiu, sunt in Spania, trebuie sa iau jamon. Pai, asta am si luat. Supa-baza e facuta cu jamon si foie gras si are cei mai fantastici, incredibili si deliciosi chewy noodles; home made, I checked.
La desert am luat Espuma de maíz y leche, helado de caramelo salado, agridulce de mandarinas y chile, chocolate cremoso y Cookie Dough de cacahuete. Ceva imens, pentru doua persoane, prin urmare mi-am mancat doar partea mea, cu greu caci nu mai intra nimic, cu frustrare, caci lasam atat in farfurie basca in meniu, neincercate,
Humo, fuego y ahumados scrie pe oglinda de deasupra mea As adauga ruido dar asta ar insemna zgomot nearticulat, pe cand acolo eram in vintrele unui organism plin de viata si asta avea un ritm ascuns, hipnotic, in petele acelea de rosu aprins, rosu-sange.
Meniul de la fratele mai mare, DiversXO, se cheama The flying pigs cuisine. La StreetXO porcul apare frecvent in variate forme de design interior. Povestea spune ca este reactia lui Dabiz la replica din copilariea tatalui sau ca o sa aiba el un restaurant cu coada la intrare cand o zbura porcul.
Imprumutand cuvintele de la The World’s 50 Best Discovery, StreetXO face fine dining with zero regard for rules (si la preturi decente; am platit 58 eur pentru 3 dishes + 1 cocktail).
Recenziile sunt pareri personale, au un inerent grad de subiectivism si reflecta strict ceea ce am experimentat intr-un anume moment intr-un anume loc. Alte persoane pot avea experiente diferite si e ok, de gustibus non disputandum.
O degustare de otet?
Profile de client HoReCa
Dacă despre bucătari, restaurante și farfurii se discută în spațiul public, cu vehemență, dragoste sau ura, despre consumator se vorbește infinit mai puțin și adesea cu jenă sau cu frică, cu sufletul greu că poate ofensăm, că suntem prea direcți, prea idealiști sau elitisti, fără empatie și înțelegere a contextului general și individual, sau, mai grav, că poate fi interpretat ca shaming.
Impreuna cu Diana Popescu, jurnalist cultural, și Sergiu Vasile, creator Utopia Balcanica, am vrut sa arat cum suntem noi, clienții restaurantelor, cu bune și cu perfectibile.
Exercițiul pe care l-am propus echipei pornește de la ideea că ne trebuie echilibru și egalitate de șanse. Nu strică să ne uităm cu toții în oglindă pentru că it takes two to tango & we’re in this together; e constructiv să știm ce așteptăm de la celălalt dar și ce așteaptă și el de la noi.
De pe poziția neutra a cercetătorului am propus un chestionar cu opt întrebări adresate bucătarilor și proprietarilor de restaurante. Răspunsurile au fost anonime pentru a încuraja răspunsurile deschise, sincere. Am primit informatii foarte utile si m-a bucurat atitudinea pozitiva, constructiva, dorinta de parteneriat. Datele colectate au fost transmise Dianei pentru realizarea profilelor de consumator, iar acestea mai apoi au ajuns la Sergiu pentru a fi însoțite de un vizual percutant (castigat ridendo mori e o strategie mai catchy decat o statistica fada) – le multumesc pentru implicare, inspiratie si rabdare!
Ceea ce a rezultat este această galerie de zece profile de consumator de restaurant, mică contribuție la un proiect de educație gastronomică susținut și de Asociația Scriitorilor de Gastronomie din România.
Castigat ridendo mores.
Recenziile sunt pareri personale, au un inerent grad de subiectivism si reflecta strict ceea ce am experimentat intr-un anume moment intr-un anume loc. Alte persoane pot avea experiente diferite si e ok, de gustibus non disputandum.
O degustare de otet?
Amsterdam, pe ploaie
Ca si in cazul Londrei, alta mare ploioasa, am ajunsa sa iubesc Amsterdamul in ciuda ploii (si a mirosului de iarba prezent la fiecare cativa metri).
Ploua cand am ajuns luni, a plouat marti, basca miercuri cand am avut timp sa bananai prin oras, a turnat cu galeata dar cele cinci straturi de haine si doua glugi si-au facut treaba (muratul pana la piele de acum doua saptamani in Dublin a avut consecinte).
Pentru ca targul de apa la care am avut treaba mi-a lasat mult prea putina vreme pentru turism am ales cu grija ce urma sa fac si anume sa completez lacune si experiente noi, dar si sa revizitez locuri dragi (ceramica de Delft, magazinele de branza, piata de flori).
Foodhallen
1/4 In Foodhallen, un food hall parca mai putin bun ca in alte dati, am luat un Shanghai Dumpling pe care daca il gustam in orb ziceam ca e sarma cu soia si ceva soft shell cab ban mediocru, pe care le-am mancat ascultand fara sa vreau (da, sigur) pe cei doi sud-americani care isi rezolvau probleme de cuplu la masa comuna; si da, el ii reprosa ei ca nu vorbesc – yo queria que nos platicara. Mbine, poate ca hala asta mi s-a parut mai putin faina si pentru ca ma simteam grandma cu haina de ploaie si budigai cand altii etalau fancy glezne goale si saluri supradimensionate.
Nazka
2/4 La Nazka, un restaurant recomandat de Adela si de ghidul Michelin, am avut o excelenta si memorabila experienta peruviana moderna. Un meniu construit pe ingrediente pe care le-am gustat si la Lima, Cuzco sau Nazca insa in varianta lor traditionala pe cand aici au luat texturi, asocieri si forme noi, de Noua Bucatarie Peruana (cat de norocoasa sa fiu sa imi faca Adela asa o surpriza?!). Aji amarillo, causa limena, huacatay (menta peruava), tiradito si elemente ale geografiei peruane au ajuns in farfurie insotite de cele mai creative si, deci, surprinzatoare bauturi botanice non-aloolice (think salata romain lettuce arsa ca sa completeze un dish cu trei sosuri de chilli care se servesc traditional
cu salata sau dehydrated lacto femented asparagus peels din care se face un ceai rece cu ulei de curry leaves).
Rijksmuseum
3/4 Rijksmuseum pentru Rondul de noapte (stiati ca tabloul a fost mai mare decat ce vedem noi acum, fiind taiate din ele bucati laterale? eu nu), Laptareasa lui Vermeer, Autoportretul lui Van Gogh (citit Van Hoh, da? asta stiam deja) si alte multe minunatii (da, ma refer mai ales la serviciile de masa Empire din vremea ocupatiei napoleoniene).
Panenkoeken
4/4 The Upstairs Panenkoeken este un alt loc minunat de pe lista Adelei unde am urcat o scara abrupta pentru a manca clatite olandeze despre care ospatarul ne-a incredintat ca nu-s nici americane, nici frantuzesti. Ce am primit? O mare crepe cu textura de pancake gustoasa si cu atat mai intensa cu cat sala nu avea mai mult de 20 mp cu tot cu zona de ‘bucatarie’.
Recent Comments