Ziua Nationala a Gastronomiei si Vinului 2022

Ziua Nationala a Gastronomiei si Vinului 2022

Ziua Nationala a Gastronomiei si Vinului se sarbatoreste la Casa Timis de 3 ani.  Cosmin Dragomir, Cezar Ioan si Nico Lontras sunt fondatorii acestui proiect  legiferat in Parlamentul Romaniei.

In 2020 meniul s-a numit Emotii pentru ca era primul an al lui Nico Lontras intr-o bucatarie noua dintr-un complex nou intr-o zona noua, la distanta de oras.

In 2021 meniul a fost centrat pe ideea de acasa. Pentru ca bucatarul isi gasise locul in Dealu Mare si Dealu Mare isi gasise expresia in meniurile bucatarului. Am scris despre acea cina-oglinda a terroir-ului (si al sau memorabil sorbetto de tuica de pere) aici. 

Anul acesta meniul a pus in farfurie Istorie si traditii caci Nico Lontras nu se multumeste cu caldut, confortabil, comod, limitat ci merge mai departe iscodind in trecut pentru a modela prezentul.

Nico a luat la rasfoit retete vechi si le-a pus in farfurie asa cum perlele strabunicii stralucesc azi alaturi de sneakers (I’m thinking of you calcan boieresc cu spanac bland si raci crocanti).

Am facut cateva notite mentale pe marginea meniului, redau ce-mi amintesc (am ajuns acasa la 1:30 am so bear with me).

  • untul cu leustean signature to die for are un competitor puternic in cel cu trufe (unt facut la ferma proprie)
  • untul cu reductie de vin il face de cacao pe cel cu miere pe paine
  • jumarile picante pasta mancate cu sorbetto de castraveti murati este ceva mind blowing si addictive.
  • sosul romanesc, ce apare la Maria General Dobrescu prin 1926 si care pur intamplator s-a iscat la Nico din ce am mentionat eu in newsletterul Curator & Connaisseur, m-a suprins prin licenta poetica luata de chef de a mari cantitatea de ardei copt. Excelent cu pastrav afumat delicat si seminte de dovleac crantanitoare.
  • friptura ca la Ploiesti este o alta resursa accesata din carti vechi, Iosif Strasman fiind autorul-punct de plecare.
  • m-am distrat copios cand am vazut in meniu la desert budinca de ciocolata a lui Kogalniceanu, de la 1841 deci, testata si de mine pentru dulceromanie.ro. Nu-i de colo sa gusti o reteta incercata si de tine facuta insa la nivel de fine dining de catre un super chef. Nico a decis sa o gateasca la abur, sa o asocieze cu o inghetata de mac si ultimii fragi ai anului. Mmm.

Am condus spre Bucuresti pastrand pe limba dulceata castravetilor murati, bucuria intalnirii cu minunatii Laura Laurentiu si Mircea Groza. Sigur, m-am si hlizit maxim cu partenerele de drum la fiecare clinchet de sticle ce se auzea in masina (Casa Timis face vin si e sezon de must, yey).

Multumim, Nico Lontras si Johny Susala, a fost impecabil!

 

wikpedia commons

Recenziile sunt pareri personale, au un inerent grad de subiectivism si reflecta strict ceea ce am experimentat intr-un anume moment intr-un anume loc. Alte persoane pot avea experiente diferite si e ok, de gustibus non disputandum. 

Time travel. Orasul noaptea dupa un gin si-un peste la Beautyfood

Time travel. Orasul noaptea dupa un gin si-un peste la Beautyfood

Peste drum de McDonald’s in Romana este un afis imens cu Minions 2; cativa metri mai incolo prostituate tunate trec ragusit prin vara. Ma intorc acasa pe jos, aproape de miezul noptii, asumat. Nu am mai facut-o de ani de zile iar noaptea aceasta promite ceva racoare si poate, cumva, putin din magia studentiei. Si apoi, mersul pe jos face piciorul frumos ceea ce e nevoie dupa pestele copios de mai devreme. 

Am fost la Beautyfood si am stat in interior suficient cat sa ma apese tristetea bistrourilor si a restaurantelor vara cand totul se muta afara – si veselia si ciripitul si clinchet de pahare si clantanit de cutite si rasete ascutite. Totusi, la Beautyood am stat in interior suficient cat sa ma inveselesc vazand ca au ginul meu preferat, daca unui cvasi non-bautor ii e permis sa zica asta; am primit un cocktail absolut delicios, facut de parca barmanul mi-ar fi locuit in suflet o vreme. Am luat si un peste, iar prietena mea a fost foarte incantata de hummusul sau. Mi s-a parut curios sa regasesc si acolo combinatia peste local cu midii si sarma caci este, sau imi pare doar mie a fi, una destul de des intalnita prin meniuri in ultima vreme; basca singura data cand m-am uitat la Paprika luna asta am vazut-o pe Marry Berry gatind peste cu sos de creveti smantanos, matasos si greu, bun pentru serile de vara britanica (the Great British summer fiind, de altfel, pana anul acesta, o primavara perfecta). La final am impartit o inghetata de leustean minunata. Mi-a placut la Beautyfood caci e locul acela mic pe care toti foodies il viseaza pe ascuns – un loc al meu, in care sa gatesc ce vreau eu, etc, etc. Been there done that sase ani cu cofetaria, ar trebui sa stiu mai bine si sa nu mai surad visatoare cand vad asa ceva. Realitatea cotidiana e dificila indiferent cat de mic e spatiul si de mare visul dar ce bine ca nu renunta toti ca mine. 

wikpedia commons
wikpedia commons

Ca sa ajung la bistro m-am urcat in metrou dupa mai bine de doi ani; calatoria, de la Victoriei la Universitate. a fost exotica in sensul ca totul era pustiu in subteran, un labirint de betoane cu peretii smulsi si tevile expuse dar fara chioscuri, fara vanzoleala. Planuiam sa vin acasa pe jos, sa simt orasul noaptea macar jumatate de ora. 

Orasul noaptea. Cu fricile de rigoare ca e miezul noptii si sunt singura. Dar sunt singura? No way, Jose. Sunt oameni care isi plimba cateii sau iubirea pe sub tei, e liniste, e miros dulceag pe sub copaci, e miros de ulei incins prin fata teraselor. 

Resedintele elitei de altadata de pe Lascar Catargiu sunt luminate in interior si ma intreb – acolo se locuieste?! Ziua par fie pusti fie corporatiste; acum vad lumina, vad perdele si bucati de tavan inalt si intrebarea ramane aninata la coltul unui burlan.  

 

Palatul cu lei auriti e luminat si el, Isus priveste piezis catre cei ce joaca badminton pe Aleea Alexandru. Oamenii stau pe marginea portbagajului cu capota ridicata, oamenii-s asezati pe banci cu bicicleta langa si berea in mana, oamenii iau loc in fata bancilor pline pe scaune de pescar si tin chihuahua in brate in timp ce discuta despre workshop-uri, oamenii strazii dorm pe banci, toti pe Aviatorilor. Trece un Lamborghini verde ca un gandac, trec livratori misunand spre infometatii noptii. 

Motoclicletele pe care le aud noaptea din pat acum par acasa la ele pe sosea si, brusc, imi dau seama ca nu mai vreau sa sun la politie si nici nu ma mai ntreb daca nu le e cald imbracati in piele ci doar cat de cool trebuie sa fie vantul intrand prin crapaturi. 

E ceva in aer, e magic si vreau sa mai stau; ii inteleg pe cei ce vin acasa la ore mici; orasul noaptea e intoxicant, mai ales daca esti la statuie unde se fac liniute (masini, nu prafuri). 

Intru pe straduta mea cu piatra cubica si greieri ma gandesc ca ii sunt recunoscatoare lui Beautyfood ca mi-a fost gazda si pretext sa imi revad orasul cu sufletul de la 20 ani. La poarta mea un paianjen si-a tesut o panza. Cat am lipsit, de fapt?

Recenziile sunt pareri personale, au un inerent grad de subiectivism si reflecta strict ceea ce am experimentat intr-un anume moment intr-un anume loc. Alte persoane pot avea experiente diferite si e ok, de gustibus non disputandum. 

Recenzie: Soro lume

Recenzie: Soro lume

E ceva ascet la Soro lume. Poate in caramida dezgolita si spoita in alb asa cum spoiau la tara anual bucataria de vara. Aduce a chilie in care cartile sfinte – ghidul de fermentare a lui Redzepi, Curatorul de zacusca, tomul lui Magnus de la Faviken – stau cuminti pe rafturi de lemn geluit. Poate tocatorul pus icoana pe peretele alb, asteptand sa apara minunea pe lemnu-i gol. 

E ceva spartan la Soro lume. Poate absenta culorii si minimalismul ce aduce pace si confort. 

E ceva simplu, vechi si hotarat la Soro lume. Le simti in fotografiile alb-negru. Cumintenia mirelui cu palaria trasa timid pe-o parte si expresia curioasa a miresei care se apleaca in fata ca pentru a privi in viitor; in resemnarea din buzele stranse sub basma a mamei sau nasei. 

E Melinda la Soro lume. Si te intampina cu un zambet larg si accent taraganat de vest si liniste.

E mult foc la Soro lume dar e pazit cu strasnicie, stapanit cu maestrie si miroase a fum doar pe cerul gurii si doar cand spanacul e ars la gratar si smantana afumata. Totul se gateste la foc deschis in cuptoarele construite special pentru ei – testul oltenesc, cuptorul moldovenesc, afumatoarea ardeleneasca. 

wikpedia commons
wikpedia commons

M-am bucurat ca o parte din meniul trecut a ramas pe pozitie – am putut revizita fasolea de post si dupa post si balmosul ars in unt. M-am bucurat si ca am gasit lucruri noi – sarmaua de somon, demna  inlocuitoarea a delicioasei chiftele transalpine; borsul luat din stricta curiozitate (pentru ca avea cartof copt si sparanghel) a sfarsit prin a fi revelatia serii – o zeama plina de umami turnata pentru boabe crude de mazare, bucatele crocante de sparanghel, buchetele fresh de brocolli. Total yum. 

Mi-am testat neofobia si amintirile neplacute despre limba cu praz a copilariei si am luat varianta lui Mihai. Nu are nicio legatura, si chiar daca nu m-a convertit, e moale si buna, cu boabe crantanitoare de mustar si o salata calda de ridichi coapte de care ai tot manca. 

La desert a pastrat ceea ce pana acum pare cel mai creativ mod de a folosi branza de burduf –  MBS adica mar si smantana in combinatie cu caramel lipicios si bun ca-i cu palinca. Viitorul va aduce un meniu si mai indraznet, spune Mihai, dar deocamdata pastrez detaliile pentru mine. 

Da, e Mihai Toader la Soro lume. Si te asteapta cu oaie in meniu no matter what.

Si mai sunt o cahla la intrare cu oameni in hora si o ramura moale pline de frunze, cazuta peste mese; ne binecuvanteaza la iesire. Sa ne fie de bine. 

PS: meniul din iarna-primavara mai jos; despre el nu am mai apucat sa scriu; am mancat si m-am lenevit 🙁

Recenziile sunt pareri personale, au un inerent grad de subiectivism si reflecta strict ceea ce am experimentat intr-un anume moment intr-un anume loc. Alte persoane pot avea experiente diferite si e ok, de gustibus non disputandum. 

Inghetata de caracatita?