Pentru ca Nisa mi-a mirosit mai intai a tigara, ma asteptam la voci ragusite si cearcane adanci. Ei francezi, eu cu preconceptii. Am chestia asta cu mirosul unui loc, primul simtit la iesirea din aeroport. Stiu ca primul gand duce la hidrocarburi, gaze de esapament si altele similare insa nu e asa. Sunt locuri care miros a iarba proaspat taiata, iasomie sau a fish and chips. Zanzibarul a mirosit a gogosi prajite, maandazi cu cardamom si zahar pudra. Si da, la umbra palmierilor bogat inserati intre culoarele de metal ale parcarii supraterane un francez de varsta mijlocie fuma obosit.

Am mers mai departe, ne-am luat masinuta de la rent a car si am parasit Nisa indreptandu-ne spre Monaco. Pe drum pe mine ma frustra o reclama al carui sens nu l-am prins instant (ici meme le Gaulois sont recu comme un empereur); pe jumatatea mai buna il frustam eu cu reclama mea. Micul Fiat 500 ne suporta vesel pe amandoi.

Pentru ca data trecuta eram in trecere spre Bordeaux m-am multumit cu o salad nicoise si promisiunea ca revin. Pentru acum planuisem sa fac o cercetare de teren a cuisine nissarde, sa beau un cocktail la Negresco ale carui camere ma obsedeaza, sa vizitez muzeele Matisse si Chagall, sa motai pe plaja din fata Promenade des Anglais, sa fac un studiu comparativ al balcoanelor din fier forjat, sa caut piete bio si marches aux puces. Cand cazarea s-a mutat de la Nisa la Monaco planurile s-au mutat si ele, inghesuite toate intr-o zi, inainte de zborul spre casa. Prin urmare, am vazut mormantul lui Chagall de sus de pe meterezele din St Paul de Vence; am ajuns la 13:55 la restaurantul labelise cuisine nissard unde bucataria inchidea la 14:00; am vazut Negresco din goana micului Fiat; am facut siesta pe Promenade des Anglais in drum spre parcare. E bine. E ceva. 

Tineam mult la aprofundarea practica a cuisine nissarde, o eticheta data cu zgarcenie unui numar limitat de restaurante din 1995 incoace de catre un grup de experti culinari. Eticheta asigura respectarea unor standarde clare (sezonalitate, proportii, etc) si promovarea bucatariei traditionale (diferita de cea vecina din Marseille, de exemplu). Planuiam asadar sa fac un tur de restaurante in care sa incerc pan bagnat, salade niçoise, sardinele umplute, soca si orice altceva mi-ar fi permis spatiul din stomac. In practica, singura masa luata in Nisa a fost la Fine Gueule, bistronomie at its best, recomandat de ghidul Michelin ca bucatarie traditionala. Cu rezervarea facuta pentru miercuri seara amanata pe joi la pranz, am ajuns cu o intarziere care i-a facut pe cei de acolo sa ne intrebe impacientati daca ajungem inainte de inchiderea bucatariei (ora 14:00, caci in Franta, si nu numai restaurantele deschid la 12:00, iau ultima rezervare la 13:30 si inchid restaurantul la 15:00 pentru a redeschide majoritatea la 19:00). La 13:55 ne asezam la masa, la 14:40 luaseram si desertul deja. Impecabil gatit, prezentat, servit, mancat. Bucataria este condusa de un chef ce a lucrat cu Robuchon la Monaco si alte nume mari in Franta si care se bazeaza pe furnizori locali pe care ii listeaza si pe site – Poissonnerie Deloye, Boucherie de la Tour, Casa della Burrata, Cambuse, Côté Vin, Socca Biera, Brasserie de Nice, Les chemins du verger à Manosque. Nu trebuie sa stii franceza ca sa intelegi.