Select Page

HARGHITA

Sau cand iti propui mult, faci putin, dar e ok si asa. Lunga dare de seama a unei calatorii de nici trei zile.

 

Drumul spre Harghita ar trebui sa opreasca intai la Sfantu Gheorghe si apoi la Feldioara. 

Cu o seara inainte am facut traseul pe Google. La Sfantu oprim sa ridicam pate-urile si cuiburile cu nuci comandate la Szikra. La Feldioara ca sa vizitam cetatea. La intoarcere schimbam traseul si bifam mai multe destinatii de pe local bucket list. 

In realitate…

In realitate oprim la Sfantu, ne intindem la povesti cu Madalina de la Szikra, plecam in oras dupa cafea la News si prajituri traditionale la Aria si aici se rupe filmul. La cofetarie vitrina e plina si eu cumpar cel putin jumatate. E prima, singura cofetarie din provincie unde in vitrina stau motate retete regionale, nu mousse-uri si tiramisuri. Este Dobos (cel mai cochet Dobos ever), este Esterhazy, au Meteres si cremes, prajitura Rigo Jancsi si Racoczy (cu spuma merengoasa de fructe si crema de branza); e si Isler si Gerbaud si cate altele. Ba m-am intors din usa ca sa iau si un lapte de pasare to go pe care l-am dat gata cu degete rebegite de frig si papile in extaz. 

Din cauza asta nu am mai oprit la Feldioara. Nu a papilelor orgiace. Serotonina si dopamina nu au curmat curiozitatea intelectuala pentru cetati teutone de secol XIII, ci nevoia de a ajunge la destinatie pana in ora 14:00 pentru a putea sustine un seminar de antropologie. Am ajuns la 13:57, dar despre aceasta poate mai tarziu. Oricum, am gasit putina implinire “culturala”  in doua mici descoperiri facile facute pe drum: Hargita megyes/ Judetul Harghita – sa aiba legatura megyes cu vechiul megies cu sensul de vecin? are. Apoi, pe aceeasi linie lingvistica, casa de amanet/ zaloghar ma duce cu gandul la zalog, adica obiect lasat garantie, amanet. Rotitele se invart inca bine, gratie sau din cauza zaharului?

Alta mica lectie faina invatata pe drum are in centru runele carpatice, alfabetul secuiesc, subiect controversat si care opune  teorii diverse; Wikipedia scrie ca este “un alfabet utilizat și astăzi de secuii din Transilvania. Alfabetul a fost răspândit în Transilvania și în Ungaria, mai ales până în secolul al X-lea, când regele Ștefan cel Sfânt, sub influența Bisericii Romei, a impus alfabetul latin. A mai fost folosit, ocazional, până prin 1850, dar a revenit în actualitate în februarie 2008, când alfabetul a fost folosit la inscripția oficială a lucrărilor Consiliului Național Secuiesc.” Aceeasi sursa il citeaza pe cronicarul ungur Símon de Kéza care arăta în cronica Gesta Hunnorum et Hungarorum, scrisă în jurul anului 1283:

„De aceea (secuii) amestecându-se cu blackii se zice că se foloseau de literele lor”

„cum Blackis in montibus confinii sortem habuerunt”

Eu am regasit scrieri in acest alfabet pe diverse totemuri, cum ar fi cel care marcheaza intrarea un Hargita megyes; din pacat nu am reactionat rapid si nu am imagini, de aceea ma folosesc de cea gasita pe pagina de Facebook Blogul de calatorie vulpea.ro

Pe drum am ascultat doua emisiuni radio cu Elon Musk, scary, funny, human? robot? si am numarat turme de oi si cirezi de vaci. Campuri cu iarba mancata deja, pregatite de iarna, paduri in departare ca niste aglomerari de ciucuri pufosi. Ne-am oprit sa dam prioritate unei oi, si inca unei oi, si alteia si ne straduiam sa tinem pleoaple ridicate si sa nu numaram oi…

In satul in care vom sta trei zile, departe de lumea dezlantuita dar intr-o casa de vanatoare cu wifi ce zbarnaie, nu sunt turisti. Comunitatea este maghiara; putini vorbesc romana, iar noi deloc maghiara, dar ne salutam cu totii zambitori pe ulita. Ca sa nu ne lasam mai prejos, invatam repede sa spunem Jó napot kívánok cand primim buna ziua asistand la venirea vacilor de la pascut. Trebuie sa recunosc spasita ca am raspuns,  automat, negandit, cu un hello britanic la un hallo neaos. 

Mancam gulas de la doamna Ilona – optional putem pune extra crema de gulas de la tub, dulce sau iute. Mancam cuiburi din cozonac de la Szikra. Cand nu mai putem ne ajuta Gombot, minunea de catel din vecini, care ne-a adoptat instant si-a alergat alaturi de noi tot timpul.

Sunt si pisici in sat dar dupa ce sabie laser am putut sa ii fac uneia, cred ca mi s-a dus buhul in sat si nu am mai vazut vreuna. Razboinica luminii aka Yoda de Harghita.

 

Satul este mic, primaria e in alta parte si nu-s nici magazine adunate-ntr-un “centru civic” miniscul ca in alte parti. Arhitectura e simpla, aducand coasta in coasta case cu fatade trapezoidale (care-mi par mie specifice zonei) si case clasice, non-specifice, de tara, pe care le stiu de bunica din Buzau. Putine case parasite dar si putine case sclipicios de noi.

Cateva din cele vechi au acel albastru indigo pe care il iubeam in copilarie si de care am uitat, nemaivazandu-l. La casele batrane ti se strange inima si nu stii daca te bucuri sau intristezi cand vezi ca iese fum din horn, ca este o lumina la un ochi de geam. Inauntru vezi pereti imperfecti zugraviti cu rola, impodobiti cu stergare strangulate-n pantec si  sfintite cu busuioc la icoana. Stii ca in ele stau un batran sau o batrana cu riduri la fel de vechi precum crapaturile din zidul casei. Vecinul nostru, mos Janos are 96 de ani, case multe dar in paragina mai toate si o strangere de mana de tanar in putere. Ca el nu mai sunt multi…

Mai tot satul are orhidee la fereastra; mai toate casele au ziduri colorate cu porti pline ce le pazesc intimitatea. Magazinul general este intr-o altfel de casa, din cle moderne cu parterul usor accesibil, din termopan. Vanzatoarele nu vorbesc romana; nici cea de seara careia ii plasam comanda de paine de casa cu cartofi aratandu-i eticheta de pe raft, nici cea de a doua zi care ne cantareste cele 13 kilograme de paine cu care plecam incarcati ca pomul de Craciun. Luam pentru acasa si prieteni (carora le-am luat si pateul acela de creier de porc mancat  impreuna asta vara pe terasa la Szikra; e produs signature si tare buna idee a avut Madalina sa il puna la borcan pentru pofticiosii din toata tara).

Imediat ce iesi din sat si cutreieri dealurile miroase a balegar, iar brazde intregi sunt deja intoase cu plugul ca sa incorporeze balegarul. Aici oamenii au ramas in sat, nu au copii plecati in strainatate si traiesc de pe urma pamantului. Padurea este ruginie si plina de ciuperci. 

La intoarcere traseul facut pe Google trebuia sa treaca prin Saschiz, Cloasterf, Mesendorf, Viscri si Rupea inainte a se inscrie pe valea Prahovei, inapoi spre Bucuresti. Am trecut prin Saschiz cu ale sale case cochet-pastelate si catedrala impunatoare datand in 1832. Datorita unei erori de comunicare si a unei incapatanari inutile restul nu s-au mai intamplat. Nu-i nimic, ramane pentru data viitoare, sanatosi sa fim! 

P.S. Sa-mi mai amintesc si ca se putea face o excursie la Corund/ Korund si Sovata, aflata la jumatate de ora, respectiv o ora? Pentru aceasta calatorie de trei zile am ales colindatul pe dealuri si prin padure si nu regret. Dar nici nu uit – data viitoare cetatile Feldioara si Rupea, Baile Tusnad si Sovata, ceramica de la Korund si satele sasesti cu biserici fortificate Viscri & co. 

Suvenir 

Ceramica de Corund/ Lorund  are motive florale și zoomorfe stilizate secuiești si se gaseste in cromatica albă, maro, albastru-cobalt sau multicoloră.