Toxiinfectia alimentara de sezon

Toxiinfectia alimentara de sezon

Cand mananci acasa si versi in strainatate sau cum sa treci peste o toxiinfectie alimentara 

Aceasta trebuia sa fie o postare despre o vizita la castelul reginei Maria din Balcic si un early dinner la El balcon del mundo din Kaliakria. In duminica aceea insa am patit a doua toxiinfectie alimentara din viata mea. 

Eram pe faleza din Balcic, fotografiind castelul, bucuroasa sa il revad, cand, doua minute mai tarziu, la coada prost gestionata de la intrare (doua bilete-doua cozi; leva-only; stampile aplicate pe fiecare bilet in parte) zbang, ceva era in neregula. Am cautat ceva pe care sa ma asez sa imi revin. Imi era cald insa nu soarele era cel ce ma incalzea. Caldura venea din interior si se termina in stare de rau, transpiratie rece si mici frisoane. Initial am banuit o criza de bila, apoi am luat in calcul o toxiinfectie. Cu ultimele picaturi de energie am intrat in complex, am identificat toaleta si m-am plasat strategic langa ea, pe un gard scund si lat din piatra. Am stat acolo si am hranit toaleta si copacul de langa cu mesele luate peste zi – omleta cu rosii de dimineata si suberecul cu carne mancat in urma cu nici doua ore; pe acesta il banui vinovat, desi am tot mancat de la acea patiserie in ultimii trei ani. L-am mancat pe drum, admirand campurile de lavanda din Bulgaria. 

Da, toxiifectia s-a manifestat in Bulgaria insa tot ce am mancat si baut s-a intamplat anterior s-a intamplat in Romania (primul episod, acum multi ani, a fost tot in tara); stomacul meu nu s-a revoltat in Laos pe-o pluta de lemn in mijlocul arhipelagului Si Phan Don unde m-am gasit sa cumpar si sa mananc orez dulce in frunze de banan; nu am patit-o nici in Cuzco de la anticuchos de pe strada, nici in India de la kulfi sau sandvisul cu ou gatit pe marginea drumului. Suberecul din Mangalia a fost cu carne de vita, ceapa si menta; prietenii mei au mancat cu branza si nu au avut nimic (si omleta de dimineata este scoasa din ecuatie caci nimeni altcineva care a mancat-o nu a patit nimic). 

Pe parapetul meu, langa toaleta accesibila doar cu scanarea codului de bare de pe biletul corect (nu detaliez cum e treaba asta cand ai un vulcan in stomac), simptomele au ramas aceleasi insa s-au intensificat  – transpiratie abundenta, frisoane, stare de rau si imposibilitatea de a sta in picioare, senzatia de voma materializata in episoade multiple, scurte si violente. Imi facea bine sa stau aplecata, cu capul lipit pe parapetul acela plin de nisip, praf si furnici; vedeam si auzeam totul simultan clar si voalat, imi tremurau picioarele si rochia era fleasca.

La un moment dat am cerut sa se sune la 112; nu vedeam alta solutie. Consumasem servetelele noastre plus pe cele 3 din toaleta castelului si varsasem cam tot ce mancasem in ultimele doua zile, dar raul nu inceta, nu se diminua. Operatorul a fost profesionist, iar salvarea a venit in mai putin de douazeci de minute (cred; eu stateam in fund, cu trunchiul aplecat la orizontala pe piatra rece, fara sa pot vorbi prea mult). A venit o doamna care m-a intrebat cate episoade de voma am avut, mi-a aratat o seringa si muschiul fesier. Am strans din dinti si am ridicat rochia. Statistic eu lesin la una din 4-5 luari de sange, dar acum nu era cazul, eram pe jumatate letargica deja. Nu stiu ce a fost in acea fiola dar din acel moment nu am mai varsat. Am coborat scarile castelului ajutata, aproape luata pe sus, intre sot si asistenta. Eram totusi lucida daca mi s-a parut ca asa trebuie sa fie cand esti arestat si luat pe sus la propriu. Jos astepta soferul ambulantei cu un scaunel cu rotile dar, sa ii dea Dumnezeu sanatate cui o fi inventat ce mi s-o fi injectat, am putut sa ajung pe faleza la Salvare si sa plec ca-n filme pe un pat ingust de metal, cu patura pe mine si sufletul pereche veghind la capul meu. La policlinica care vazuse si zile mai bune doamnele doctor/ asistent au pus o patura pe mine si o perfuzie la mana si m-au tinut sub observatie pana s-a golit punga. Nu am avut nimic de plata, mi-au cerut doar buletinul si mi-au dat reteta pentru Imodium, probiotice si inca ceva pentru spasmele stomacale. Mi-au recomandat sa mananc banana, patata (cartof) si sa tin dieta doua zile. Au zis ca Sprite ma poate face si sa simt mai bine; Gabriela Berechet, doctor in chimie alimentara, mi-a confirmat ulterior varianta de Kinley apa tonica – continutul de chinina ajuta. 

Medicii sau/ si asistentii au fost empatici si profesionisti in ciuda englezei frante in care comunicau si le raman recunoscatoare. Am plecat pe picioare si, daca ignor starea de usoara oboseala, eram almost as good as new. Seara am mancat trei felii de paine prajita cu ceai de tei si lamaie si m-am culcat. 

Ajunsa la Bucuresti am rugat un membru al familiei sa ceara unui prieten medic un sfat cu privire la kitul de prim ajutor in astfel de situatii. Ne-a recomandat urmatoarele: 

  • Furazolidon
  • Smecta 
  • Ulei de menta capsule
  • NoSPa
  • Aspirina/ Paracetamol
  • Metoclopramid

Nu strica insa sa verificati cu medicul vostru curant, ca stie exact ce vi se potriveste voua si ce nu.

Stiu ca par multe si poseta este mica insa am gasit o solutie simpla si la indemana: am taiat cate doua comprimate din fiecare si le-am pus intr-o punga ziplock; am facut astfel un kit pe care acum il port cu mine peste tot in etuiul de cosmetice. Sigur ca mi-as dori sa am acea fiola injectabila magica care a luat raul cu mana, dar pana aflu cum se numeste si unde se gaseste, sunt un pic mai linistita ca nu voi mai suferi ca un caine daca voi mai avea ghinion. 

Daca vi se intampla, nu ezitati sa cereti ajutor unui farmacist sau unui medic, chiar si unui echipaj de Salvare daca simtiti ca situatia nu poate fi controlata altfel. O vara fara probleme tuturor!

Later edit – pare ca injectia minune e Metoclopramid si ca si Cola ajuta. 

Alte postari

Degustare vin: Domeniul Bogdan

Degustare vin: Domeniul Bogdan

Strabatem sate mici, cu cateva case pitice adunate la strada. Sunt dispuse perpendicular pe sosea si intrarea se face pe centru, printr-o veranda cu arcade trilobate. Gardurile lasa sa se vada devalmasia sud-estului. Satele-s scurte, se termina cat ai clipi si incepe brusc campia plata cu linia orizontului aproape. Campia dobrogeana este aici inclinata, finita, segmentata de stalpi de electricitate. Pe ea grau scund si des ca o perie formeaza suprafete galbene tepoase, cu mustati. Ne indreptam spre Medgidia caci lasam Siminoc (Crama Vladoi) in dreapta si Cernavoda (Crama Rasova) in spate. Da, masor distantele in crame 🙂 Ajunsi in oras gradinile casutelor mici opun strazii o vegetatie aproape salbatica in abundenta ei umbroasa. Parasim orasul pe zidul caruia cineva lasase un I miss you si ajungem repejor la Domeniul Bogdan, in arealul Murfatlar. Sunt in primul meu infotrip si privesc curioasa in jur. 

wikpedia commons
wikpedia commons

Cei de la crama au de acum un loc de degustare a vinurilor pe care le produc nu departe, la Pestera. Suntem aici pentru a inaugura noul spatiu de degustare si asta facem, desi furam startul caci in turul zonei de vinificare primim vinuri work in progress, aflate inca in butoaie si tancuri. Testam o tamaioasa romaneasca 2021 nefiltrata (prilej cu care invat un cuvant nou – rebize, coacaze necoapte) si un Riesling de Rin 2021. Dintr-un baric hotoaica (eprubeta) scoate vin si-l toarna paharelor flamande; povestile curg si ele. 

Preferata mea este fara doar si poate o Feteasca Neagra 2021 – imi aduce in nari aroma de capsuna coapta spre caramelizata, ca bucatile de fruct ce depasesc marginea unei galette si se ard usor si bun. Gustul duce inspre cireasa, dar si rozmarin, imi spune Cezar Ioan. 

Aflam ca procesul de iscare a lui din struguri bob si coaja inseamna o macerare de trei zile fara interventie, urmata de o fermentare cu remontari deschise din doua in doua ore (ppmpa peristaltica actioneaza lent si mecanic ca sa nu streseze vinul cel putin doua saptamani), apoi din patru in patru ore si dupa la fiecare sase ore. Seamana cu hranitul unui pui de om. 

Fermentarea spontana se face fara capac si, daca are loc sau nu fermentarea malo-lactica, vinificatorul este multumit; vinul se va finisa in sticla, nu va avea depozit si nu se va schimba. Cum aerul este cel mai mare inamic al vinului, sa nu iti fie frica si sa lasi vinul descoperit, doar cu o plasa de protectie, e o masura a increderii in strugure si proces. In plus, fermentatia salbatica nu deranjeaza, nu e controlata, ajutata/ ajustata ceea ce, sopteste Dana Popa, specialist in chimie alimentara, il califica cu adevarat ca vin de terroir. 

Se face viticultura ecologica certificata aici, iar unele vinuri sunt si biodinamice. Candva, biodinamica era vazuta prin prisma cornului de vaca ingropat in vie; principiile antroposofice enuntate initial de Rudolf Steiner in anii ’20  se regasesc intr-un un calendar astrologic ce respinge pesticidele, urmareste miscarile naturii si imbratiseaza metode similare homeopatiei. Vinul biodinamic este astfel expresia terroir-ului, a combinatiei dintre microclimat, sol, practicile  si aptitudinile viticultorului. Conteaza faza lunii, umiditatea pamantului, zborul gazelor si directia vantului, cum spun cei de la Bogdan, ajutati de unul din ce mai reputati cercetatori in domeniu – doctor agronom Leonello Anello (astazi stiinta demonstreaza ceea ce inainte era vazut ca magie facutan functie de fazele lunii). 

In sala de degustare a carei inaltime permite luminii sa se reflecte in lemn si sticle, langa suberec si placinte turcesti cu carne si branza, ghiudem, branzeturi si mezeluri dobrogene trecem prin doua albe, un rose relaxat din gama Cuvee Experience (cupaj din pinot noir & shirax), un merlot biodinamic din tanc, o Feteasca Neagra bio si un Cabernet Sauvignon mindblowing. Pe ultimele doua le-am pus pe lista de comenzi pentru acasa; o revelatie acel Patrar 2019 (cab-sauv biodinamic) cu postgust lung de cirese si piper. 

De cativa ani bat cu prietenii cramele romanesti cu pofta de vin si povesti si respect pentru cei care il fac; am vazut parte din Dealu Mare, Dragasani si Iasi iar in Dobrogea am fost la Vladoi, Gabai, La Sapata, Macin, Rasova si Viisoara. Adaug acum pe lista Domeniul Bogdan, tinand minte ca, pentru perioada de vacanta  la mare, o vizita (anuntata) la crama este o optiune excelenta. 

 

 

Recenziile sunt pareri personale, au un inerent grad de subiectivism si reflecta strict ceea ce am experimentat intr-un anume moment intr-un anume loc. Alte persoane pot avea experiente diferite si e ok, de gustibus non disputandum. 

Alte crame vizitate

Recenzie: Soro lume

Recenzie: Soro lume

E ceva ascet la Soro lume. Poate in caramida dezgolita si spoita in alb asa cum spoiau la tara anual bucataria de vara. Aduce a chilie in care cartile sfinte – ghidul de fermentare a lui Redzepi, Curatorul de zacusca, tomul lui Magnus de la Faviken – stau cuminti pe rafturi de lemn geluit. Poate tocatorul pus icoana pe peretele alb, asteptand sa apara minunea pe lemnu-i gol. 

E ceva spartan la Soro lume. Poate absenta culorii si minimalismul ce aduce pace si confort. 

E ceva simplu, vechi si hotarat la Soro lume. Le simti in fotografiile alb-negru. Cumintenia mirelui cu palaria trasa timid pe-o parte si expresia curioasa a miresei care se apleaca in fata ca pentru a privi in viitor; in resemnarea din buzele stranse sub basma a mamei sau nasei. 

E Melinda la Soro lume. Si te intampina cu un zambet larg si accent taraganat de vest si liniste.

E mult foc la Soro lume dar e pazit cu strasnicie, stapanit cu maestrie si miroase a fum doar pe cerul gurii si doar cand spanacul e ars la gratar si smantana afumata. Totul se gateste la foc deschis in cuptoarele construite special pentru ei – testul oltenesc, cuptorul moldovenesc, afumatoarea ardeleneasca. 

wikpedia commons
wikpedia commons

M-am bucurat ca o parte din meniul trecut a ramas pe pozitie – am putut revizita fasolea de post si dupa post si balmosul ars in unt. M-am bucurat si ca am gasit lucruri noi – sarmaua de somon, demna  inlocuitoarea a delicioasei chiftele transalpine; borsul luat din stricta curiozitate (pentru ca avea cartof copt si sparanghel) a sfarsit prin a fi revelatia serii – o zeama plina de umami turnata pentru boabe crude de mazare, bucatele crocante de sparanghel, buchetele fresh de brocolli. Total yum. 

Mi-am testat neofobia si amintirile neplacute despre limba cu praz a copilariei si am luat varianta lui Mihai. Nu are nicio legatura, si chiar daca nu m-a convertit, e moale si buna, cu boabe crantanitoare de mustar si o salata calda de ridichi coapte de care ai tot manca. 

La desert a pastrat ceea ce pana acum pare cel mai creativ mod de a folosi branza de burduf –  MBS adica mar si smantana in combinatie cu caramel lipicios si bun ca-i cu palinca. Viitorul va aduce un meniu si mai indraznet, spune Mihai, dar deocamdata pastrez detaliile pentru mine. 

Da, e Mihai Toader la Soro lume. Si te asteapta cu oaie in meniu no matter what.

Si mai sunt o cahla la intrare cu oameni in hora si o ramura moale pline de frunze, cazuta peste mese; ne binecuvanteaza la iesire. Sa ne fie de bine. 

PS: meniul din iarna-primavara mai jos; despre el nu am mai apucat sa scriu; am mancat si m-am lenevit 🙁

Recenziile sunt pareri personale, au un inerent grad de subiectivism si reflecta strict ceea ce am experimentat intr-un anume moment intr-un anume loc. Alte persoane pot avea experiente diferite si e ok, de gustibus non disputandum. 

Inghetata de caracatita?

Food Bloggers 2022

Food Bloggers 2022

Pe 8 iunie am avut bucuria (si anxietatile aferente) de a modera un panel star-studded in cadrul Food Bloggers 2022.

Am profitat de experienta lor vasta si i-am rugat sa creionam impreuna un parcurs al consumatorului in cautarea unei experiente  de eating out aliniata unor asteptari corecte, realiste, informate. Cum il ghidam pe consumator pentru a obtine acest lucru?

Inregistrarea dezbaterii este aici dar lucrurile nu se opresc acum, veti mai auzi despre acest subiect.

    wikpedia commons
    wikpedia commons
    wikpedia commons

    What’s new in Pastry?

    Conferinta Horeca Insight Pastry, Dessert, Coffee 

    Conferinta Horeca Insight Pastry, Dessert, Coffee 

    Ca fost detinator de cofetarie si lucrator in ea mi-am facut timp liber pe 14 iunie pentru a asculta ce au de spus altii, mai mari si mai perseverenti. Las aici doua idei cu care am rezonat la fiecare vorbitor:  

    Flavian Dobre, Kanel

    1. Cei care vand deserturi facute acasa si nu in laborator avizat sunt vinovati de evaziune fiscala. 
    2. El a anuntat si un program de identificare si sanctionare a acestora. 

    Ana Consulea, ZEXE

    1. A deplans noul criteriu de angajare pentru pozitia de cofetar, meserie calificata  – este suficient ca  un candidat sa fie viu, sa respire. 
    2. Dessert table nu candy bar caci nu putem bomboane (candy) ci deserturi minutios lucrate. Plus marturisirea despre adevaratul cost al unei mese de eveniment (imens si complet nestiut/ nebanuit de catre consumator)

    Ioana Romanescu, Cupcake Philosophy

    1. Respectul fata de meserie
    2. Reglementarea legala a productiei din bucataria de acasa. 

    Andreea Moldovan, Love you, choux

    1. A iubit libertatea data de un laborator pe comanda si nu si-a dorit magazin la strada (totusi in curand vor fi trei unitati, adaugandu-se un magazin pe str Benjamin Franklin). 
    2. Se prezinta ca femeie de serviciu, cofetar & everything in between. 

    Nicolae Lica, JW Marriott Grand Hotel

    1. O solutie la actuala criza de personal este invatamantul dual – formă de organizare a învăţământului profesional şi tehnic care se desfășoară la iniţiativa operatorilor economici interesaţi, acestia din urma in calitate de potenţiali angajatori şi parteneri de practică.  JW Marriott a inceput acum trei ani un astfel de proiect care acum a inceput sa dea roade. 
    2. A continuat sa dezvolte produse noi in pandemie ca sa redea echipei ceva din normalitatea pre-Covid, sa ii tina curiosi si motivati. 
      wikpedia commons

      Arzu, a food joint 

      Note de degustare: Noeme

      Note de degustare: Noeme

      Nu stiu de unde a aparut fata aceasta careia ii atarna in urechi conuri de inghetata albastra pe post de cercei, dar e un sentimen de deja vu. Imi spune ca vine din PR si ca a intrat in cofetarie si bucatarie acum trei ani. Imi suna cunoscut si deja vad in asta un predictor al creativitatii. Noul val din bucataria romaneasca pune cutitul sau telul in mana unor oameni care au deja o cariera in spate, au bifat o etapa profesionala de cele mai multe ori situata comod si back pain free intr-o cladire de birouri. Daca aleg sa stea ore inumane in picioare, sa isi exerseze muschi ai gatului de care nu stiu ca exista stand cu capul plecat asupra frontului de lucru, in papuci de cauciuc ce se incing si ard, in temperaturi caniculare, miros de toate cele and then some, manevrand tigai nu tastatura, trebuie ca le place, ii arde si ii mananca, ii roade pe dinauntru si da pe dinafara.

      Pasiunea. Pofta de a experimenta. O privire pe meniu e dovada cea mai la indemana, dar din afara, privirea aceasta vede superficial caci acesta e rezultatul doar, munca din spate nu se vede este sublimata intr-o farfurie perfecta unde totul pare poezie instagramabila. 

      Am ajuns la Noeme ca sa beau o glicinata vazuta pe Facebook. O glicinata este o bautura facuta cu glicina, planta care ia cu asalt Instagramul anul acesta inlaturand regi si regine mai vechi. magnolii, liliac, bujori. Asa am cunoscut-o IRL pe Ruxandra Popa, fata cu cercei-inghetata si am ajuns sa mananc tot meniul de deserturi al restaurantului unde se ocupa acum si de PR dar si de menu development

      wikpedia commons

      Glicinata ajunge la masa intr-un pahar cu picior si are o culoare ireala, roz-lumina, corai vibrant, fucsia cu un strop de lapte, nu stiu. Sunt avertizata ca e dulce. Ma ia pe nepregatite aroma delicata si totusi incapatanata. Nu seamana cu nimic din -atele incercate pana acum acasa sau din borcanele altora – socata, trandafirata, musetata, teiata, liliacata. Nici nu e cu adevarat o -ata in sensul ca nu a trecut prin fermentare, fiind mai degraba un macerat la rece, daca inteleg eu bine; un cordial i-ar spune britanicii, sirop bunica. E un motiv bun in spatele acestei optiuni – ca sirop utilizarile lui, ca si shelf life, sunt infinit mai generoase. Cum spune Ruxandra – in gin, vodca, lokum (rahat), jeleu, cremeux, etc. 

      Fara sa-si fi imaginat vreodata, glicinata a servit drept tuica sau prosecco adica a deschis masa si a facut pofta. Au ajuns pe masa cele trei deserturi din meniul actual al Noeme adica: 

       

      • Cremeaux de iaur cu roinita, Dacquoise cu faina de mar, castravete comprimat in gin, jeleu de gin cu soc 

      Ador lejeritatea cremeux-ului de iaurt care evita pelicula de grasime pe cerul gurii dar se ridica deasupra celui degresat; nu simt roinita (fata Ruxandrei pierde putin din culoare); ma loveste in plin ginul din jeleu si zambesc cu recunostinta, imi place sa simt alcool nu ce-a ramas dupa evaporare (fata Ruxandrei capata putina culoare). Ginul este ca un chihlimbar ce-a prins in el o floare de soc, e o bijuterie pe care o vrei montata in aur alb, pe deget. Te doare sa il iei cu lingura de inox spre gura ce-l va macina, topi, sorbi, adora, incorpora. Dacquoise-ul il confund cu un biscuite dar e un chewy bite in el si o aroma de mar care ma aduce cu picioarele pe pamant. Ruxandra deschidrateaza natural marul fara sa il grabeasca. Rabdare si uimire. Castravetele vrea sa iasa in fata, imi pare cel mai puternic element dupa gin si aduce extra freshness.

      • Inghetata de ciocolata alba caramelizata si miso, sorbet de visine cu apa tonica sirop de liliac si foetaj crocant, fistic

      Nu iau niciodata inghetata la desert dintr-un soi de FOMO de nesatul. Sunt atatea blaturi, atatea creme, atatea copturi, atatea spume, atatea tehnici si atatea texturi, de ce m-as limita la crema fina inghetata? Inghetata e un snack de luat pe strada, intre mese, e ceva extra, nu are locul ei la masa. Ei bine, desertul acesta l-am mancat aproape tot (da, stiu, aveam deja pe masa s blat si crema, si textura si coptura). Evit ciocolata alba single; o accept doar maritata cu ceva acru si o iubesc intr-un menage a trois ce depaseste barierele speciei si trece inspre sarat. Ei bine, caramelizata (adica uitata la cuptor pase ard unele altele in ea) si cu miso inghetata Ruxandrei a devenit un desert, si-a castigat autonomia – este un umami discret in ea peste care da navala sorbetul de visine cu a sa non-dulceata si amareala latenta (siropul de liliac, oricum in rol tertiar, imi e absent; imi pare o dublura care si-a invatat rolul la perfectie dar actorul principal nu se imbolnaveste in seara premierei). 

      • “Salam de biscuiti” ganache de ciocolata arsa, brownie, caramea cu bere neagra, locum cu trandafir, biscuit cu unt, cacao cu sarsaparilla. 

      Este desertul impus de piata, imi zambeste alb Ruxandra. Ciocolata si zahar de bagat in vena, imi vine mie sa zic dar e nedrept. Este un desert lucrat ce le depaseste pe celalalte in complexitate, nu doar in dulceata (eu am sechele dupa cofetarie nu mai apreciez decat dulcele slab, temperat). Ganache-ul e matasos, biscuitul aproape sarat si cu margini inmuiat in ness e o revelatie in sine. Imi place dar daca ar fi al meu as innegri ciocolata pana la vreo 70% masa cacao, as pastra caramelul cu bere neagra (e Oriel si i se simte maltul in post gust, yum), as inlocui brownies cu boabe de cafea si as pune locum de yuzu for good measure. 

      Un desert rece de vara, unul sprintar de primavara si un tomnatic greoi si onctuos  – un meniu gandit si lucrat pe indelete, reluat mental spre regandire cu fiecare iterare a lui si, probabil, la cum imi pare Ruxandra, cu fiecare expresie pandita pe fata clientilor. 

      Merita mers la Noeme pentru desert? Cu siguranta (anul trecut am luat macarons cu telina). Dar de ce sa trunchiezi experienta si sa nu incepi cu inceputul, cu spongecake de patrunjel la entree si inghetata de caracatita ca main dish? 

      PS: am primit de la chef-owner Carmen Diaconu si un pahar de ‘bulgarata’, un sirop de bulgarasi (planta din famila Viburnum) amintind vag a soc si avand o nota amaruie foarte faina; bujorata nu e inca gata. 

      Recenziile sunt pareri personale, au un inerent grad de subiectivism si reflecta strict ceea ce am experimentat intr-un anume moment intr-un anume loc. Alte persoane pot avea experiente diferite si e ok, de gustibus non disputandum. 

      Arzu, a food joint 

      Lunch: Arzu

      Lunch: Arzu

      Nu stiu de unde vine Arzu, mie cuvantul imi suna oarescum de Tara Bascilor dar, fidela principului lui Occam (sic), prefer sa cred ca si Mazi (n.a. Cristina Mazilu, woner) are o bunica care zice si ea cum facea mamaia mea  -“arz-o focul” atunci cand ma juleam de o piatra sau ma-mpiedicam intr-o radacina. 

      Bucataria inseamna foc (rog adeptii raw sa se abtina; e stiintific acceptat ca, printre altele, focul a facut ca adultii preistorici fara dinti sa supravietuiasca nu sa moara  de inanitie). Prin urmare, Arzu pentru mine vine de la o ardere, o parpalire in jarul dorintei de a avea o carciuma urmata de fierberea la foc mic pe parcursul amenajarii spatiului si o reactie Maillard, o caramelizare la deschidere sau poate ca, mai degrada, deschiderea a fost un searing si acum la cuptor se definitiveaza, se aduce la textura si gustul perfect. Deci, Arzu vine de la ardere, in farfurie, in suc propriu, consumat de propria dorinta. Nu am intrebat-o pe Cristina; sunt perfect impacata cu explicatia mea. 

      wikpedia commons

      Arzu e pe lista mea inca dinainte de a se naste; stiam ca, daca Mazi va deschide ceva, voi fi acolo. Nu stiam ca imi va lua jumatate de an sa o fac si asta m-a facut sa ma simt tare vinovata; suparata pe mine si lipsa mea cronica de timp desi sunt, dintre cei pe care-i cunosc, cea mai libera de conditionari familiale si contractuale, m-am strecurat timid pe usa la Arzu cu gandul ca n-o fi Mazi pe tura. Era. 

      Arzu e inalt si luminos, in culorile si non-culorile mele preferate – gri-ciment, metal negru, alb curat si verde viu in ghivece de toate marimile si plante de toate foliajele. Desi counter-ul si stilul de mancare este tributar lui Ottolenghi si Mediteranei, interiorul are ceva nordic, ceva japonez, o simplitate studiata in cele mai mici unghiuri, umbre si detalii. Toaleta este locul pentru unfinished business, rafturile cu goodies poarta numele minor comforts, undeva pe un panou luminos o fetita mirata tine intr-o mana un morcov cu o expresie mirata, confuza, delicioasa. A desenat-o Mazi, care ii atribuie anxietate acolo unde eu vad bucuria optiunii – e atat de luminoasa inaltimea interioara a acestei case vechi minunat restaurata incat fricile, frustrarile & co au loc sa se detaseze, sa danseze in suspensie deasupra, cat timp tu stai la masa cu meniul in fata alegandu-ti micile placeri. 

      Am luat kofte cu morcovi in glazura de harisa, cu seminte de chimion, sos tahina si ceapa cu sumac. Ezitam intre asta si pate-ul lui Mazi, dar o conversatie placuta cu ospatarita m-a asigurat ca pate-ul este de-al casei, pe cand koftele sunt musafiri, iar vizitele scurte-s cele mai placute. 

      Ma tenta mult kisir-ul – bulgur cu pasta de rosii, stafide, seminte de rodie; il fac si eu acasa dar rar. Nici conopida nu suna rau, dar ce te faci cu trei main dish plus desert? Sunt doar o biata fata! Una care a observat ca ambele dish-uri sunt la acelasi pret asa ca i-a propus domnisoarei sa ii faca un platouas cu putin din fiecare la pret de una, ha! In viata trebuie sa te descurci. A fost o alegere excelenta; kofte moi si aromate, morcov dulci potoliti de o harisa blanda ca o bunica si o ceapa prietenoasa. Conopida cuminte a facut casa buna cu kisir-ul fabulos ca o poveste a Seherezadei – fiecare lingura aducea elemente noi, texturi si balansari de gust ce bucurau palatul meu pofticios. 

      Apoi nu am mai putut desert. Tragedie? Nu, am luat pentru acasa fursec cu cardamom, fursec brownie si brownie vegan.  

      Arzu e un bistro cool, corect, cu papa bun, simplu in pofida numelui si condimentelor de peste mari si tari. E genul de loc confortabil si mancare cu gust care devine rapid familiar si ca atare vizitat in mod repetat. Sper sa ajung pe acolo regulat, desi nu este in zona mea de activitate. Bistro-ul este situat central, pe strada Romulus, in vechiul cartier evreiesc si e bine de ajuns acolo pe jos sau la o ora cu trafic lejer ca sa te bucuri de linstea unui cartier vechi, cu case care plang dar si antreprenori indrazneti care s-au asezat acolo dand a new lease of life unor cladiri superbe  (dupa colt este Noeme, unde isi face de cap Ruxandra Popa la deserturi si nu numai). Ajung rar spre niciodata acolo, dar, asa cum zice ghdul Michelin, pentru unele locuri trebuie sa faci o calatorie inadins.

      Puteti urmari contul de https://www.instagram.com/arzu_bucharest/

       

      PS. Cristina Mazilu nu stie, insa, in ochii mei este vinovata de cel de-al doilea mare pacat in cartea mea – captive real estate. Pe vremea cand nu existau Facebook si Instagram plopul facea pere si rachita micsunele, iar Mazi edita o revista de food. Good Food era singura revista glossy de felul ei in Romania si perfect comparabila cu cele scumpe din aeroporturi; Cristina Mazilu era oricum unul din putinii oameni care scriau despre mancare cu pofta, patima si talent inainte de aparitia bloggeilor, vloggerilor si influencerilor.

      Asa s-a intamplat colectia mea de Good Food, zeci de reviste care ocupa acum, aranjate pe anotimpuri, prime real estate – un intreg raft din biblioteca de carti de bucate (biblioteca cartilor despre bucate, privite antropo-sociologic sau ca istorie sociala e alta mancare de peste). Raft pe care ar incape atatea alte carti surghunite pe nedrept de o situatie locativa stramtorata (care e primul mare pacat in decalogul meu culinar? Lipsa mea de disciplina in a testa retetele din carti de bucate). 

      Recenziile sunt pareri personale, au un inerent grad de subiectivism si reflecta strict ceea ce am experimentat intr-un anume moment intr-un anume loc. Alte persoane pot avea experiente diferite si e ok, de gustibus non disputandum. 

      Radio – locavorism

      Radio – locavorism

      Cultura la farfurie

      Locavorism

      Stiai ca ceea ce punem in farfurie se poate masura si in kilometri alimentari? Uite un exemplu de la chef Ioan Bebeselea asa cum l-a descris in Decat o revista:

      “Cotletul de noatin (oaie sub doi ani) e de la maxim 20 km de restaurant, de la Adrian Mohanu, salata de la vreo 5 km de la Grădina Verde, morcovii din Piața Cibin, dovleacul de la tanti din Rășinari cu taraba faină de dovleci din Piața Cibin, cam 10 km, sosul e din oasele rămase de la noatin, farfurie de la POEMI, vreo 3 km. Cred că asta e totul. #slowfood #eatlocal”

      Ioan Bebeselea

      Chef

      Conceptul de food miles/ kilometraj culinar este o unitate de masura care se foloseste inca limitat in evaluarea atributului “local” in Romania. Mancarea locala inseamna mancaruri care sunt produse, procesate si comercializate in cadrul unei zone definite, de obicei pe o raza de circa 50-80 km”.

       

      Locavorismul (consumul alimentarelor produse local) este o ideologie a consumatorului avand credințe care traversează clasa, orientarea politică, vârsta și genul. Alimentele locale sunt considerate superioare alimentelor non-locale, sistemele alimentare nelocale sunt vazute ca distructive și de neîncredere iar consumul alimentar local eset considerat ca o contributie la comunitate.

      Notiunea de “local” este una cheie in analiza noilor miscari in bucatarie care se axeaza pe sezon, local, etic, radacini, identitate.

      Ce inseamna insa “local”, care sunt dimensiunile fizice si abstracte ale notiunii?

      Cea mai des intalnita forma a localului este cea fizica si anume spatiu, ingredient, produs, mancare. Localul poate avea insa si reprezentari abstracte – retete, tehnici de preparare, naratiuni sau stiluri artistice – care se pot materializa in preparate, comunicari, muzica, obiecte de cultura materiala (vesela, mobilier, decoratiuni) sau credinte, obiceiuri, comportamente cu sau fara suport fizic (cum ar fi masca maramureseana investita cu puteri magice de la intrarea in restaurantul Kaiamo). 

       

      Brunch la muzeu – chef Alex Dumitru & Leontin

      Brunch la muzeu – chef Alex Dumitru & Leontin

      Chef Alex Dumitru si-a tuns carliontii si si-a lasat mustata si, ori mustata compenseaza, ori maiestria nu ii sta in plete ca lui Samson, ca brunch-ul de la Muzeul de Arta Recenta din weekend a fost ca orice masa cu old curly Alex la cutite – gustoasa mai ales ca a fost implicat Leontin Alexe, culegatorul de all things foraged.
      Foto 1 – inca imi sta gandul la cartofii noi cu stevie si slanina de Mangalita care au deschis masa – calzi sub moliciunea unui pesto aromat, mangaiati de blande foi de stevie, cu slanina cvasi-absenta cat sa-i faca alunecosi dar pastreze lejeri. Un deliciu memorabil, care exploateaza magistral ingrediente locale banale.
      Foto 2 – stiam cascaveaua de Valea Doftanei de la o cina tiganeasca data de Alex tot cu Leontin la Anica; la acel moment, 2019 cred, mi-am exprimat ignoranta intr-ale acestei intrupari lactate iar Andrei Popa indatoritor mi-a pus pe masa toata roata, sa ma dumiresc felie cu felie. La brunch cascaveaua a venit sub forma unui mic sandvis cald insotit de o margea de maioneza cu leurda; bun, simplu, gustos dar grasos pentru mine.
      Foto 3 – ciupercile lui Leontin au fost un deliciu, poate usor cam sarat spre final. Cred ca erau pastravi de fag, semanau cu cei luati de mine de la el recent, dar desigur mult muuult mai bine pregatiti ca in tigaia mea. Parpaliti fasii, in unt sau poate slanina? in care s-a desfatat putin usturoi verde si presarati cu galbenus de ou tare, yummy in my tummy.
      Foto 4 – puiul prajit m-a cucerit prin suculenta interiorului si crusta crocanta; m-am convins (iar) ca gaufrele nu-mi spun nimic daca nu-s din cele dulci cu zahar caramelizat pe margini.
      Foto 5 – capsunele mult iubite au venit in trei declinari – lightly poached, inghetata (sau sorbetto?) si sos/ gem cu putin busuic. Mi-ar fi placut la nebunie daca sosul
      nu ar fi fost extrem de dulce pentru papilele mele turbate de anii de cofetarie.
      Foto 6 – una din tufele imense de hortensii de pe terasa Bean & Dots, locul unde s-a petrecut masa; loc dragut dar care mai are de lucrat in ceea ce priveste servirea.
      La final nu pot decat sa nechez multumita asa cum face si difuzorul smecher care anunta staff-ul cafenelei cand pleaca oaspetii.
      Meniu fara bauturi 150 ron.

      wikpedia commons

      Recenziile sunt pareri personale, au un inerent grad de subiectivism si reflecta strict ceea ce am experimentat intr-un anume moment intr-un anume loc. Alte persoane pot avea experiente diferite si e ok, de gustibus non disputandum. 

      Unde gasesti papa bun in Constanta?

      Radio – locavorism

      Radio: tehnologia in bucatarie

      Cultura la farfurie

      Tehnologie in bucatarie

      Cand vorbim de tehnologie ne gandim la IT, electronice casnice sau militare, nicidecum in bucatarie (hai ca mai nou povestim de Thermomix).
      Cum e, atunci, sa aflam ca unele inventii din bucatarie vin din zona dezvoltarii industriale si/sau militare?
      Ex. cuptorul cu microunde aparut pentru ca un american, Percy Spencer, lucra la un sistem de radar naval.
      Alt exemplu: otelul inoxidabil a aparut cand Harry Brearley cauta sa imbunatateasca armele de foc in 1913.
      Si vin si va intreb – de ce nu il vedem si pe bucatar ca pe un chimist, fizician in laborator, experimentand? Un brutar de azi stie sa explice si sa controleze, manipuleze procesele prin care trece painea iscata din faina apa si maia. Si bucatarii de un anumit nivel cerceteaza la nivel chimic interactiunea ingredientelor sau asocierile lor. Madalina Santa does it si nu e singura la noi.

      Urmareste emisiunea pe Spotify.