Amarin, un irakian in Bucuresti

Amarin, un irakian in Bucuresti

Cum m-am pacalit de Ramadan si mi-a placut

Imi doream de mult sa prind un Iftar, o masa de seara luata de credinciosi in timpul Ramadanului si pentru ca s-a suprapus ba cu postul nostru, ba cu plecari din oras nu am reusit. Pusesem ochii pe un restaurant irakian care avea bufet in fiecare seara, ceea ce, sa recunoastem, da dureri temporare de burta prea plina dar si satisfactia diversitatii culinare.

Nu am prins Iftarul dar m-am gandit eu ca prima seara de dupa Ramadan o sa fie cu veselie, mancare si posibilitatea ca etnograful din mine sa vada bucuria si practicile asociate sarbatorii majore musulmane in mediul lor.
Cum socoteala de acasa nu se pupa cu cea din targ la restaurant era aproape nimeni si liniste. Am primit insa ceaiul casei si meniuri doldora de mancaruri nestiute asa ca nu m-am bosumflat. Eroarea de calcul facuta? La mintea cocosului – Ramadanul s-a terminat si a fost sarbatorit dimineata, dupa slujba (ca doar si noi mancam in noaptea de Paste, dupa biserica si nu asteptam dimineata).
Nfine, eu m-am bucurat tare sa descopar preparate noi. There’s more to life than kebab, arayes, suciug si kofte. Irakienii au mult miel in rasoluri si tocanite insotite de orez care trebuie explorate lingura cu lingura. Am luat qouzi sham (care, din vagi cunostinte de araba imi suna a localizare geografica, numele facand referire la vechiul nume al Levantului, Greater Syria). M-a tras infatisarea si tehnica de coacere – orez, fidea si pui cu arahide, mazare si condimente invelite in aluat si coapte apoi. Invelisul pastreaza arome si umiditate, protejeaza umplutura. Bun, mai ales insotit de jajic, sosul de iaurt si castraveti gasit aproape sub acelasi nume si in Turcia vecina Irakului.
Bamele cu miel au fost si ele gustoase, dar ce a impresionat cel mai tare a fost rasolul de miel kurd, cu ceapa caramelizata si orez (acesta fiind garnitura pentru mai toate preparatele). Este suculent, imens, cu un sos gustos si ceapa indelung indulcita de foc.
Au ramas multe noutati neincercate in meniu (dliemie, kubba, qeema, mandi cu miel sau pui) si trebuie sa ma intorc. Cel mai tare ma intriga tashrib, un preparat al carui nume aduce cu tahrid, mancarea preferata a profetului. Pe curand, deci, la Amarin.
Amarin, Splaiul Independentei 42-44, Bucuresti
PS: Numim mancare libaneza cam orice incepe cu hummus la entree si se termina cu kashta sau kunefe ca desert. Intre ele mutabal, shanklis, kebab, sugiuc; cu orez, lipie si tabbouleh. Insa nu numai libanezii mananca fattoush si cele de mai sus; tot Orientul Mijlociu le pune pe masa (israelienii si ei) si culmea ca, desi au si ai lor tarata umflata de nationalism, nu spune unul ca hummusul nu e libanez/ iordanian/ israelian pentru ca l-a mestecat alta natie inainte, ci toti trag pe spuza lor orice, ba se si intrec in Guinness Book in ceeea ce a devenit cunoscut ca ‘razboaiele hummusului’.

wikpedia commons

Recenziile sunt pareri personale, au un inerent grad de subiectivism si reflecta strict ceea ce am experimentat intr-un anume moment intr-un anume loc. Alte persoane pot avea experiente diferite si e ok, de gustibus non disputandum. 

Sa vorbim despre evaziune

Sa vorbim despre evaziune

Pe bune

Sa vorbim despre evaziune fiscala

Nu fac apologia micului antreprenor cu hartii in regula, dar …

….acum ca sarbatorile au trecut, cozonacul s-a depus pe abdomen si rezolutiile de An Nou au palit ca niste stele cazatoare ce sunt, sa vorbim putin despre evaziune fiscala. Nu de alta, dar iata ca vin alte sarbatori, alti cozonaci.

Vreau sa vorbim nu despre uitarea bonului fiscal ci despre o uitare care o precede pe aceasta –  uitarea inregistrarii ca persoana jurídica, basca autorizatiile necesare.

Spre mirarea Domniilor voastre sa stiti ca exista oameni care fac prajituri, cercei, cursuri de parenting, coaching, fuste si consultanta social media acasa si le vand la negru. Ilegal, cum s-ar spune. Daca acestia nu detin o firma cu acel obiect de activitate ei nu sunt autorizati sa produca ceea ce vand si da, nu sunt nici impozitati pentru ceea ce incaseaza. Eu nu am nimic cu ei, ci cu cei care le cumpara produsele si serviciile si, dintre acestia, doar cu cei care vor o tara ca afara. Pentru ca stiu ca, in teorie sau de forma macar, imi vor da dreptate – o tara ca afara nu se construieste cu standarde duble, cu eludat taxe sau favorizat evazionistii oricat de mici ar parea.

Si reactia este – hai, ma, cat poate sa se imbogateasca din niste prajituri? Pai daca accepti ca patronul de cofetarie legala se poate imbogati, nesimtitul, cu tot cu chirii, taxe si salarii platite pe sponci, de ce nu s-ar imbogati/ trai bine cel/ cea care nu are aceste mici neplaceri cerute de lege?

Economia subterana a prajturilor este semnificativa, chiar daca nu pare. In sezon de nunti la final de saptamana Facebook-ul e plin de frigidere doldora de torturi si candy baruri. In cuvinte mai simple – fiecare frigider plin aduce o suma substantiala – inmultiti 80 Ron/ kg cu, sa zicem, 10 kg. O nunta insa nu se tine cu doar 10 kg de tort si, de multe ori, cofetariile-din-bucatarie au mai multe evenimente in acelasi weekend. Din aceste sume se scad materia prima, factura la electricitate si cam atat – restul ramane in buzunarul antreprenorului istet care nu plateste chirie, salarii, tva, taxe si impozite, analize micro-biologice, licente audio, etc.  Deci, cum sta treaba? Aha.

Cand cumperi ceva la negru nu te gandi ca trimiti copilul familiei la scoala, gandeste-te ca il inveti pe copilul acela ca este ok sa faci bani ignorand legea si pe cei care o respecta.

Celor care gandesc ca statul a dezamagit le spun doar ca-i musai sa comparam mere cu mere si sa jucam toti dupa aceleasi reguli; iar daca acestea nu ne plac, sa gasim cai civilizate si legale prin care sa le schimbam.

Nu mai promovati “afaceri” ilegale – daca nu bate bon fiscal pe care scrie cozonac e ilegal, da.

Daca pe factura scrie “servicii” tortul acela e foarte posibil realizat de cineva care nu e autorizat sa produca, vanda torturi. Daca sunteti in dubiu uitati-va pe profilul ofertantului pe social media – e dessert shop dar are ca date de contact doar DM/WhatsApp? Intrebati-i daca dau bon fiscal si declaratie de conformitate.

Aceasta din urma garanteaza ca produsul a fost pregatit cu respectarea legislatiei sanitar-veterinare intr-o unitate autorizata de ANSVSA (ex DSV). In Romania legea nu permite realizarea de produse alimentare acasa/ in spatii neautorizate. In UK si alte tari se poate gati si vinde de acasa dar tot exista autorizari, reguli si controale. Acasa poate insemna curatenie-farmacie, nu neg; insa la fel de bine poate insemna pisica, catel, tort tinut in acelasi frigider cu ciulamaua sau pregatit intre un spalat la fund si o alaptare. Nu generalizez, sunt convinsa ca multi evazionisti lucreaza cu grija, ba multi au spatii separate, semi-profesionale.  Si unitatile alimentare autorizate au probleme cu igiena si food safety, dar ei sunt sanctionati pentru toxiinfectii si alte ciume. Stiati ca in cazul unui candy bar cofetaria trebuie sa pastreze probe din fiecare produs cateva zile dupa eveniment? Sau ca restaurantul, gradinita, sala de evenimente nu au voie sa primeasca produse alimentare din exterior fara declaratie de conformitate? Suntem cetateni europeni, sa ne cunoastem deci drepturile si sa invam ce asteptari sa avem de noi si de la ceilalti.

Cand aveam cofetarie stiam ca interlocutorii mei zambesc politicos cand ridic problema evaziunii celor ce fac prajituri acasa. Se gandeau ca iritarea mea are legatura cu diferenta de pret si deci concurenta pe care mi-o fac. Pentru mine era si este o chestiune de principiu, de corectitudine, legalitate si chiar sanatate; nu degeaba exista legi pentru alimentatia publica inca din sec XVI sau mai devreme. Ei, acum nu mai am cofetarie, prin urmare strugurii nu au cum sa fie acri. Asa ca revin si intreb si eu, boieri Dumneavoastra – de ce incurajam prin consum astfel de practici?

Fiscal ne furam caciula; taxele neplatite se regasesc in spitale, scoli, strazi, toate jalnice sau sublime in inexistenta lor (da, stiu, statul nu face nimic, politicienii baga banii aia in buzunar, etc). Dar acolo ar trebui sa se duca banii nostri cand se duc, asta e telul.

Moral – daca tot dam cu piatra in paiul din ochiul altuia, hai sa ne uitam in oglinda. Cand cumparam de la cineva care nu da bon fiscal, are angajati la negru sau/ si pe contract minim, etc cat de corecti suntem? Si daca nu se compara evaziunea de milioane cu cea de zeci sau sute de lei va dau tema de gandire – furam un ou sau un bou?  pic cu pic se umple marea?

Cand cumparam de la producatori care nu au facut efortul de a se inregistra si autoriza juridic, de a amenaja si aviza un spatiu de productie, de a plati salarii cu carte de munca ce incurajam? Un mic producator sa se exprime liber? Un om fara capital faca un ban cinstit pentru el si familia lui?

Eu vad acolo o incurajare a incalcarii legii si o subminare a celor care joaca dupa reguli. Nu putem avea o societate sanatoasa nu daca actionam cu standarde duble.

#rant

O parere strict personal long overdue. 
Turism de weekend, langa casa, in Toscana noastra 

Turism de weekend, langa casa, in Toscana noastra 

M-am intors ieri de la Casa Timis unde am degustat meniul noului restaurant Rotonda. Am fost in gasca, cu treaba, dar despre asta mai incolo caci inainte de toate am mancat prin urmare se cere o apreciere a celor gustate.

As putea scrie ca meniul a fost beton, bomba, senzational, fin. As mai putea sa va vorbesc despre preparate ca despre combinatii interesante, de efect, gust proeminent, suuper bun, suuuuper spicy, suuper genial, super tasty. Sau as putea sa o dau complet pe engleza si sa zic ca nothing beats the smoky smell of the burrata affumicata. Ca there are two types of people – those who eat said burrata and those who don’t. Sa anunt ca acesta e my fav place. Live a little more, spend a little less. Priveste cerul. Nu te ingrijora, esti frumoasa.

Nu stiu daca ati observat dar am incercat sa bag cat mai multi tropi al recenziilor culinare si alte alea de pe instagram. Am si eu cateva epitete ba si figuri de stil de-ale mele, dar sunt mai long form. Cum ar fi “delicios” cand ma gandesc la tartarul de ton cu trufe de Dealu Mare. Surprinzator cand pui pe limba caracatita fragezita in tequila si ananas amagit cu busuioc si chilli. Texturat, divers, clasic si totusi nou cum e acea para posata in vin de-al casei cat sa ramana ferma si sa-si primeasca portia de gorgonzola ca o mireasa-n noaptea nuntii. Italia toata stransa cu grija intr-un file de peste cu pesto si pomodorini dulci-acrisoare. Foccacia minunate si pesto-rile impecabile ale lui Nico Lontras si Ioan Susala la concurenta cu piureul de cartofi cu trufe. Alegeri grele intre arosticini upgradati la pulpa de miel si salata de kale cu pecorino, tagliata de Chianina si bistecca fiorentina. Ce altceva? Mmm, decadent – ar fi un cuvant bun pentru tiramisu; inecat cu raspundere intr-o cafea buna el isi ia dulceata de la turturii de bezea elvetiana ce-aduc iarna de afara in pahar. Dezlegatoare de limbi si amintiri cu savarine din alti ani ar fi baba cu limoncello si sorbetto de bergamota. Ma opresc insa pentru ca este luni dimineata, pana la pranz mai e ceva si sanse-s mici sa gasiti trufe in piureul de la colt.

Meniul italian este semnat de Nico Lontras, cel ale carui meniuri dedicate Zilei Nationale a Gastronomiei si Vinului Romanesc s-au numit succesiv Emotii, Acasa si Istorii si traditii, fiind o biografie culinara, intima a relatiei sale cu Casa Timis, terroir-ul zonei si cei 29 de oameni din bucatarii.

wikpedia commons

Totusi, eu nu prea mananc si atat. Sunt umil invatacel al atator antropologi si sociologi care vad intr-o farfurie societatea la acel moment, cultura si istorie, economie asa ca diger mancarea cu stomacul dar si cu creierul, o gust cu papile dar o trec si prin teorii, concepte sau ii intuiesc relatii si dinamici.

Ce s-a strecurat prin sita mea in weekend a fost constientizarea faptului ca exista o noua dimensiune a turismului, una de proximitate axata pe experiente culinare si relaxare in natura. Se mananca bine in Bucuresti de ceva vreme dar satisfactia mea vine din faptul ca acum se mananca bine si in afara lui, insa nu la Brasov, Cluj, Iasi sau Constanta ci chiar langa si, culmea, in pustietate, in natura – in vie cum e Casa Timis, sau in padurile dinspre Giurgiu sau Oltenita. Faptul ca azi exista optiunea de a te urca in masina pentru o ora doar ca sa mananci si poate sa te plimbi prin lanul cu lavanda si randuri de Cabernet Sauvignon mie mi se pare incredibil.  Fluxul de oameni care fac acest lucru ca si bugetele de timp si bani alocate sunt un barometru bun pentru starea natiei si obiceiurile de loisir ale unei parti a ei.  

Cand merg in locuri precum cel din weekend imi aduc aminte de zambetele pe care abia si le stapaneau niste vietnamezi acum cativa ani si zau ca-mi vine sa zambesc si mie. Eram in Phu Quoc, o insula din sud, ne cazam si personalul acelui hotel de 5 stele radia de mandrie ca investitia este locala iar arhitectul vietnamez. De atunci am tot invatat sa ma uit altfel la lucruri, sa caut si eu mandrie in ce fac altii de-ai mei.

Asa cum vad intr-un restaurant o oglinda a terroir-ului si intr-un bucatar un ambasador al locului, m-am disciplinat sa vad incredere in viitor intr-un resort, locuri de munca, seriozitate si profesionalism. Las capra vecinului altora si nu vad la Chitorani 140 ha de teren, trei restaurante, bungalouri, vie si lavanda. Vad capital local, viziune si incredere in oeno-gastro-turism. Vad Romania frumoasa care face lucrurile cu simt de raspundere, care pune tot ce e mai bun pe masa si da, are pretentia sa fie platita pentru asta. Nu vad un comunicat de presa anuntand sforaitor investitii ce raman adesea pe hartie ci bucuresteni care merg la Chitorani pentru weekend, beau vin romanesc si mananca trufe de Dealu Mare.  

Nu e de mirare deci ca aici ne-am adunat pentru a pune bazele unei Asociatii a scriitorilor de gastronomie, dar despre aceasta mai pe indelete altadata.

 

wikpedia commons

Recenziile sunt pareri personale, au un inerent grad de subiectivism si reflecta strict ceea ce am experimentat intr-un anume moment intr-un anume loc. Alte persoane pot avea experiente diferite si e ok, de gustibus non disputandum. 

NOUA B.A.R.

NOUA B.A.R.

NOUA B.A.R este puiutul lui NOUA Bucatarie Romaneasca si, ca orice urmas, nu sare departe de trunchi, e la fel de creativ dar are si o abordare mai incluziva, lucru evident inca din denumire – B.A.R. inseamna Bucatarie Aproape Romaneasca.

Este cel mai recent proiect al lui Alex Petricean si a venit la mine in cartier ca sa ma scoata dimineata din casa – ofera si  breakfast, yay!

Sambata mi-am luat cartea, incaltarile comode si m-am asezat la o masa lasand simpaticul ospatar sa imi aduca tot ce stia el ca trebuie. Era un mic dejun sloven, editie limitata, care a pus in fata ochilor mei uimiti si a gurii pofticioase o gramada de mancare:

– selectie de cold cuts si branzeturi cu paine calda calda si mar murat murat (ihi, ati citit bine)

– o salata incredibila din frunze verzi, sfecla fiarta, muraturi, mere crude si seminte

– unt gras si miere delicioasa (apicultura este o practica straveche in Slovenia si a intrat in patrimonil cultural UNESCO de curand).

– placinta calda cu branza

– un pahar cu lapte rece si un fresh

– tarta faina cu mere

– cea mai buna granola din viata mea (si cea mai grasa, dar cui ii pasa) facuta din feuilletine, honeycomb si crema de branza dulce-sarata.

Am mancat tot. TOT. Sa ma rusinez? Sa critic restaurantul ca ne pune la indopat? Ei as, am decis sa merg iar, sa vad cum stau lucrurile la pranz si seara si sa am astfel pretext sa povestesc si despre minunatul design interior cu motive romanesti. 

Pret mic dejun pentru o persoana – 75 ron.

Sa te intrerupi din cititul unei carti pentru a mai musca dintr-o placinta calda – priceless.

wikpedia commons

Recenziile sunt pareri personale, au un inerent grad de subiectivism si reflecta strict ceea ce am experimentat intr-un anume moment intr-un anume loc. Alte persoane pot avea experiente diferite si e ok, de gustibus non disputandum. 

Foto-cronica: Fork Ana Tower

Foto-cronica: Fork Ana Tower

The Fork e pe lista mea de ceva vreme si cand i-a venit randul s-a nimerit sa fie un business dinner important; acest lucru nu mi-a permis decat sa fac cateva fotografii,  nu am putut lua notite. Pastrez insa amintirea unui gust bun, tehnica si prezentare impecabila si niste promisiuni interesante in meniu. Voi reveni. 

wikpedia commons

Recenziile sunt pareri personale, au un inerent grad de subiectivism si reflecta strict ceea ce am experimentat intr-un anume moment intr-un anume loc. Alte persoane pot avea experiente diferite si e ok, de gustibus non disputandum. 

Mergi curand la Londra?

Cream tea/ afternoon tea/ high tea

Cream tea/ afternoon tea/ high tea

Afternoon tea – mini-sandvisuri, scones, prajituri si ceai savurate relaxat in jurul orei 4 pm. Ana, ducesa de Bedford, l-a facut fashionable la inceputul secolului XIX de foame (masa de seara se lua la 8 pm). 

High tea – se ia la masa iar meniul este mai bogat – mezeluri, legume, tarte, placinte, peste afumat, prajiturele de ceai. Inlocuieste practic cina caci se ia intre 5-7 pm. 

Cream tea – cand timpul nu permite mai mult ceai si scones will do. Se aduc caldute la masa impreuna cu clotted cream si dulceata. 

In imagini cream tea la Sketch, o ceainarie/ restaurant/ lounge super interesant in Mayfair, Londra intr-o cladire de secol XVIII cu camerele decorate diferit, provocator, bogat, impecabil executat si complet neasteptat.

 

 

 

wikpedia commons

Recenziile sunt pareri personale, au un inerent grad de subiectivism si reflecta strict ceea ce am experimentat intr-un anume moment intr-un anume loc. Alte persoane pot avea experiente diferite si e ok, de gustibus non disputandum.