Calatorie: Tur de crame dobrogene II

Calatorie: Tur de crame dobrogene II

Winelover.ro Tour

Crame dobrogene – Ziua 2 & 3 

Crame propuse spre vizitare in cele trei zile

  • Crama Delta Dunarii La Sapata, Somova
  • Vinuri Macin, Crama Dobrogeana, Macin
  • Crama Histria, Cogealac
  • Domeniul Bogdan, Murfatlar Pestera
  • Domeniul Vladoi, Siminoc
  • Crama Viisoara, Viisoara 
  • Crama Rasova, Rasova 
  • Crama Gabai, Valul lui Traian

Jurnal de sofer la o degustare de vin – partea a doua

Dobrudja – nu va amuza si pe voi aceasta ortografie si pronuntia aferenta? Nu? Oh, well…

Ziua doi de degustare incepe pentru patru dintre noi pe plaja, cu marea trimitand calma valuri marunte la mal. Ne trezim in zgomotul lor bland si ne bucuram de soare. Va fi o zi pe cinste! O incepem la Domeniul Vladoi, o crama de familie care lucreaza saptesprezece hectare, cu posibilitatea de a adauga inca patru curand. 

Dimineata ii gaseste pe cei de la Vladoi in curtea plina cu acareturi stabilind energic directivele zilei. Anca Maria, co-proprietar si oenolog, ne propune sa incepem cu o vizita in vie. Este micuta, imbracata lejer si pare inca o pustoaica, insa una care ne ghideaza prin vie stapana pe ea. Ne explica ca au cincisprezece soiuri de struguri, ceea ce personal mi se pare mult, o fragmentare pe care nu mi-o explic dar nici nu intreb pe loc pentru a nu rupe firul discursului. Ne arata via si gustam hulpavi din ciorchinii ramasi ici colo in timp ce mergem printre randurile de vie pana la granita cu viile Murfatlarului – bucata aceasta, vizibila dinspre via Vladoi, iti da fiori. este nu neingrjita ci lasata in paragina, balariile crescand si acoperind-o, formand halaciugi in care suntem siguri ca si-au facut culcus serpi si alte lighioaie. 

Cu o zi inainte de a ajunge noi cei la de Vladoi au cules cabernetul, asa ca Anca Maria ne trece prin etapele pregatirii vinului – strugurii sunt culesi manual in ladite; productia este de circa sase-noua tone pe hectar, preferandu-se calitatea in fata cantitatii (ar putea obtine 15-20 tone). Obtin acest lucru prin normare – din douazeci de ciorchini pe vita pastreaza doar sapte care astfel vor fi mai bine hraniti. Mai departe strugurii sunt sortati pe banda, caci culegatorii sunt platiti la ladite deci exista si surplus ce trebuie inlaturat, fiind format din ramuri, frunze, ciorchini necorespunzatori. Anca Maria ne spune ca 2020 este un an atipiccu acidi tate mare mai ales la soiurile rosii peste tot in Dobrudja Dobrogea.

Ne urcam in masini si in cateva minute suntem inapoi la baza. Este o crama simpla, asezata in fostele cladiri ale CAP-ului din sat, renovate de familie. Curtea este ocupata de paleti imensi cu sticle goale, comandate din timp pentru noua recolta; tractoare si alte utilaje agricole sunt parcate si ele acolo, la fel si cativa caini leneviti de soarele bland.

La degustare eu imi fac de lucru pe langa platoul cu branzeturi, pentru a evita paharele. Sunt designated driver in continuare. Imi inmoi buzele selectiv, doar in paharele recomandate cu insistenta de sufletul meu pereche care se bucura fara limite de aceasta degustare. Sa fie primit, zic. 

Aflam ca bunicul Ancai este cel care a inceput sa faca vin in familie si caruia i-au luat comunistii via; el spunea ca mustul care curge liber nepresat, numit ravac, este pentru familie, “pentru sufletul nostru’  iar ce iese de la presa este pentru muncitori. Astazi Crama Vladoi are o linie premium numita Ravac.

Anul acesta, deoarece tatal ei Ioan a fost ocupat cu campania electorala, a fost sansa Ancai sa vinifice ea toate vinurile. Povesteste despre asta cu emotie in care se amesteca mandrie; are temeri insa cei care au gustat vinul, daca nu gresesc printre ei si Catalin Padureanu care a venit sa filmeze o emiusiune, au asigurat-o ca a facut o treaba buna.

Ce mi-a placut aici? Faptul ca a indraznit sa ne dea un vin neterminat, un Chardonnay work in progress,  un vin care mai are putin si termina fermentatia malo-lactica. In pahar avem o licoare tulbure, ca un suc de lamaie sau pere dulci care la gust este like no other, obviously. Imi place si ca nu a simtit nevoia sa isi puna haine de duminica, sa arate ca o corporatista; si-a pastrat naturaletea si a ramas perfect integrata in lumea pe care o reprezinta – a micului artizan care isi faureste visul cu mainile si nasul, ajutat de mama, tata, matusa, logodnic. 

Daca va uitati cu atentie la design-ul etichetei veti vedea profilul lui Ioan Vladoi decupat in eticheta. Profilul Ancai este pe sticlele semnate de ea. 

A doua oprire a zilei a fost la Crama Viisoara, din Cobadin, unde ne-am tras putin sufletul intr-o gradina incredibil de verde si umbroasa. Pana la turul de crama stam de vorba cu Conu’ Alecu – Gheorghe Albu –  proprietarul celor 250 hectare cu vita de vie, material saditor din Franta. Inginer zootehnist are un discurs tehnic dar pasionat despre procesul de obtinere a unei rase noi de ovine – merinosul de carne de Palas. Pe langa vie, Conu’ Alecu are o ferma cu 8500 capete ovine, parte dintr-un proiect de cercetare in colaborare cu statiunea de cercetare si care primeste si studenti in practica. 

Cand ne adunam cu totii in crama povestitorul ne introduce in etimologia numelui Viisoara, amintind de vremuri de demult cand localitatea se numea Caceamac si, depopulata la 1877, face obiectul unor strategii de improprietarire. Mai aflam si despre un drum roman Tomis-Adamclisi reabilitat langa care s-a mutat satul si de schimbarea numelor localitatilor dupa 1926, din turcesti in romanesti. Via este elementul comun; in vie se ascundeau mai tarziu, dupa nationalizare, haiducii lui Puiu Gogu, si in vii au fost invinsi, cand acestea au fost defrisate. 

Despre aromanul Puiu Gogu, lider al miscarii de rezistenta anti-comunista Haiducii Dobrogei, legaturile sale cu legionarii si povestea mortii/ nemortii sale gasiti aici:

Sursa foto & citat

https://gogupuiu.ro/povestea-lui-gogu-puiu/

Conul Alecu este povestitor bun si ne insoteste in sala de vinificare in care in surdina se aude muzica clasica, vinul creste aici meloman. Crama Viisoara are un sistem de presare cu membrana penumatica, pe care gazda noastra o asemuie unei imbratisari a persoanei iubite  – cu patima dar si cu grija. Este o afacere mare, cu tancuri care stralucesc de curatenie si peste tot pluteste un parfum de vin in care ai vrea sa te scufunzi cu totul. Despre degustarea propriu-zisa nu voi spune decat ca a inclus povesti amuzante cu sfarsit pozitiv (interlocutorul nostru fiind dat in judecata pentru o afirmatie controversata cu privire la un criteriu de selectie in ritualul ancestral al zdrobirii strugurilor de picioarele de catre tinere fete; povestea aici); ne pune si spune filme si povesti din vie si mai ales un vin de desert excelent, mai degraba lejer si racoritor decat dulce si greoi. Am degustat, am luat si acasa. 

Pentru ca branzeturile, mezelurile si alte bunatati cu care ne-am asortat vinurile nu au fost considerate mancare, Winelover a organizat masa de pranz la Viisoara, unde am savurat un meniu gatit cu mare indemanare chiar de doamna Albu – supa de pui, rata cu portocale pe varza cu chimen, vita frageda, placinta cu branza dulce si un suberek delicios, tribut mostenirii multiculturale a zonei, pregatit in premiera de catre gazda. Totul din ingrediente hyper-locale, din ferma si gradina proprie. 

Ora pe care am facut-o conducand pana la Cochirleni, Cernavoda nu a fost suficienta sa ne revenim dupa chiolhan iar odata ajunsi la destinatie, ne asteptau platouri aburinde. Pe cuvanta ca nu e usor sa mergi in tur de crame! 

La Rasova am gasit o crama moderna, proiectata pentru degustari si flux turistic. Are o arhitectura moderna, minimalista care inglobeaza subtile semne ale stilului local, cum ar fi  riflajul de lemn care simbolizeasza gardul dobrogean, semnat, ca intregul proiect de altfel, de catre Bruno Andresoiu, Igloo. 

De departe, de pe autostrada Crama Rasova nu exista; privirea se opreste intr-un conglomerat de stanci, se opinteste intr-un mal de Dunare caci Rasova este ascunsa in spatele mega-billboard-ului de la podul Cernavoda. 

Rasova se scalda in soarele la apus, ce dispare dupa dealurile de peste Dunare. Noi ne opintim in placinte machidonesti calde, cu branza, spanac si praz langa un pahar de Sur mer, vinul destinat verii pe plaja. Ne scaldam practic in vinul lejer, delicios. Ba George Wine ne declama un vers din Yes – nous sommes du soleil.

Eu ma lupt cu piperchi tirgasiti, un fel traditional aroman din ardei gras, tomate si branza de oaie. 

Valentin Ceafalau, Brand Ambassador Crama Rasova, ne povesteste despre aceasta crama boutique cu 50 ha construita cu sase milioane euro (din care o parte fonduri europene) care isi propune sa fie crama ambasador pentru Dobrogea. 

Crama se bucura, da chiar se bucura, de 2100 ore de soare pe an, cea mai mare expunere din tara. Are un sol aluvionar nisipos cu insertii calcaroase, pH scazut ce da senzatia de aciditate iar Dunarea contribuie cu ai sai curenti de aer, ajutand la umiditate. Influenta marii se simte in conditille macro-cliamterice cu circa 6 grade Celsius in plus fata de Bucuresti iarna, si 6 grade in minus vara. 

Desigur, rose-ul este culoarea tractor la vanzari si desigur, 2020 este un an mai special, Feteasca Neagra fiind culeasa inainte Sauvignon-ului. Il au vinificator pe Razvan Macici, probabil cel mai bun vinificator roman, apreciat in Africa de Sud unde s-a stabilit. Din 2019 le face si lor vinurile, in stilul lumii noi adica mai fructate, pastrand un  aport echilibrat al lemnului, sau o punte intre lumi cum afirma Valentin, care observa ca relatia cu vinul este una subiectiva. 

In crama lucreaza multe femei, despre care Zoe Ghiuri spune ca sunt de isprava, caci domnii beau si-s agresivi. Nu e prima regiune in care aflu ca forta de munca si bread winners sunt femeile, sotii preferand ajutorul social ca pansament al mandriei naclatite in alcool. Dar pentru mine, simplu calator insetat de povesti, Rasova va inseamna mai degraba frumusetea dealului cu Dunarea in vale, si ceasul solar perfect functional a carui montare s-a tot prelungit pana a venit o zi cu soare, dupa cum ne spune Zoe Ghiuri, proprietara cramei.

Ultima noapte pe plaja, dimineata e prima vizita la o crama mititica. Ultima zi de de de degustari. 

Prima si singura crama in drumul spre casa este Gabai. Numele are o rezonanta exotica pentru mine, dar povestea aflata ulterior ma ia prin surprindere. Proprietari sunt un fost ofiter de punte si familia sa; via insa a fost denumita dupa bunicul sotiei, proprietar in zona si numit Preda a lui Gabai; se crede ca avea ceva radacini evreiesti. 

Crama este micuta si simpatica, lucreaza trei hectare de vie si a avut prima recolta in 2015, din cinci soiuri de strugure. A fost construita din fonduri proprii, isi culege strugurii manual in ladite si foloseste o presa pneumatica pentru a-i stoarce. Aici am gasit ragazul sa intreb de ce nu se spala strugurii inainte de a fi prelucrati. Raspunsul este simplu – pe de o parte, se pot spala usor insa zvantarea  lor nu este deloc usoara, ba chiar imposibila iar apa ramasa va afecta calitatea vinului. Pe de alta parte prin spalare se pierd drojdiile salbatice car e dau si ele caracter vinului. Ta ta taaaa, v-ati fi gandit? 

O degustare de vin la 10 dimineata nu le pare colegilor mei de tur greu de sustinut. Sunt vioi si  insetati. Vorbesc despre un Sauvignon Blanc stresat de faptul ca tocmai a fost tras in sticle si cad cu totii de acord ca trebuie sa i se mai dea o luna-doua sa se linisteasca. Eu gust pe furate cateva picaturi de Riesling dulce, foarte fain si mai apoi un Muscat Otonel demidulce delicat, 2011, 40g zahar, 12 volume alcool care nu e la vanzare.

Se mai discuta ca in Dobrudja Dobrogea se pastreaza greu aciditatea – cantitatea de saliva pe care o secreta gura; fostul ofiter de punte devenit viticultor spune ce depinde de gasirea unui nivel corect de zahar bun, si ca, desi este permis sa ajustezi acest nivel, ei nu o fac. La vinul alb se simte solul cretos, prafos – de pe culmea de deal pe care ne aflam vedem in zare Bisericile de Creta, ansamblu rupestru datat cca 992 DC. Aflam ca pe aici trece un fluviu subteran in legatura cu care si Jacques Cousteau a facut teste; se zice ca in Coran scrie ca in mijlocul marii de aici este apa dulce, aspect pe care marinarii turci il stiau. 

Inapoi la vinuri si la Muscat Otonelul intr-o sticla ce pare clondir de parfum, cel mai bine vandut  produs al cramei; cautat este si Pinot noir vinificat in rose – are o aroma de bubble gum, iar sticla magnum se vinde bine vara in Mamaia. Ma impresioneaza faptul ca, spre deosebire de alte industrii unde contactul cu mana lucratorului nu este dezirabil, in crama, mai ales cand sticlele sunt atipice ca la Gabai si etichetarea se face manual, se atinge fiecare sticla de sapte ori, iar Feteasca Neagra de opt ori caci i se pune si ceara. Pentru Gabai 2020 este slab cantitativ insa se anunta bun calitativ.

Pentru noi turul dobrogean organizat de Asociatia Winelover.ro a ajuns la final si a fost tare fain, cu crame diferite atat ca dimensiune cat si ca stil si abordare, ceea ce a evitat un plictisitor discurs copy-paste punctat doar de vinuri diferite. Pare ca fiecare are propria sa cale de a ajunge la un vin bun. Plecam spre casa, eu notandu-mi si o recomandare de lectura de aici – Mo Yan, Clubul vinului – util pentru a creiona putin consumatorul chinez de vin. 

About being a designated driver

De ce merg daca nu beau? De ce merg daca pare ca am lipsa acea enzima care metabolizeaxa alcoolul? Pentru oameni, locuri si povestile lor. 

Calatorie: Tur de crame dobrogene I

Calatorie: Tur de crame dobrogene I

Winelover.ro Tour

Tur de crame dobrogene – Ziua 1

Crame propuse spre vizitare in cele trei zile

  • Crama Delta Dunarii La Sapata, Somova
  • Vinuri Macin, Crama Dobrogeana, Macin
  • Crama Histria, Cogealac
  • Domeniul Bogdan, Murfatlar Pestera
  • Domeniul Vladoi, Siminoc
  • Crama Viisoara, Viisoara 
  • Crama Rasova, Rasova 
  • Crama Gabai, Valul lui Traian

Jurnal de sofer la o degustare de vin

Dupa o vreme, drumul spre Braila insira pe stanga si pe dreapta sate cu case pustii si stresini cu margini brodate-n lemn. In Viziru biblioteca are inca beteala de la Craciun in geamuri iar casele au veranda cu bordura de lemn verde, crem sau bej. Intre case sunt gradini arse de soare, batute de vant. Intre sate campia-i aurie, inalta cu porumb, scunda pe miriste.

Mergem intr-un tur de crame dobrogene care incepe in Braila insa nu cu un pahar de vin ci cu unul de braga, when in Rome ….

Urmeaza o casa minunat renovata – Casa Embiricos. Cele patru fatade principale te opresc din mers; trebuie sa stai sa o admiri, are o eleganta care nu pune distanta. In interior o arhitectura Belle Epoque cu camere organizate perimetral in jurul unul hol central pe doua nivele, care pune in evidenta atat lucratura in fier forjat a balustradei cat si vitraliul cu Hermes la care duce scara de marmura.

Casa este doar una din multele cladiri frumoase pe care centrul vechi al Brailei inca le mai are, unele renovate, altele asteptandu-si randul, toate construite in epoca de maxima inflorire a orasului – inceputul secolului XX – cand orasul devenise principalul punct de intrare si iesire a marfurilor din tara, in special cereale.

‘Conceputa in 1912 de catre arhitectul Lazar I. Predinger, a fost destinata ca sediu al agentiei de vapoare M. Embiricos & Co. si locuinta a marelui armator Menelaos Embiricos. Firma M. Embiricos & Co. efectua export de cereale si import de carbuni, detinea linia transatlantica de transport de calatori cu vapoare de lux.’

Sursa foto & citat

https://brailaveche.wordpress.com/2011/10/16/casa-embiricos/

Wikipedia Commons are o poveste frumoasa despre originea Brailei, un sat care pe la 1241 a cazut prada invaziei mongole si care apare un secol mai tarziu in scrieri catalane si castiliane sub numele de Drinago, care ar putea fi o transcriere eronata a lui Brillago, nume folosit in secolul XV. In documente elene din aceeasi epoca orasul apare ca Proilabum sau Proilava, o adaptare greaca a numelui slav Brailov. Mai zice Wiki ca in surse de limba germana e numit Uebereyl.

Se mai crede si ca vechea cetate a Ibrailei, zidita de Soliman Magnificul, avea cinci rânduri de fortificaţii şi peste 200 de guri de foc, atunci când a fost asediată pentru ultima dată, la 1828 – trei ani s-au străduit învingătorii să facă una cu pământul Cetatea Ibrailei, folosindu-se de 3.000 de salahori cu «lopeţi de săpat, cazmale de her şi topoară» care, până la 1831, au demolat fortificaţiile până la nivelul solului

sursa: http://obiectivbr.ro/content/cetatea-brăilei-dărâmată-cu-3000-de-salahori

Revin insa in prezent si in casa-muzeu cu care ne-am inceput periplul – in cladire ne asteapta doamna Stoica, directorul centrului, cu voce calda si palida, parca sora cu doamna de la Muzeul 1777 din Prahova. Cuvintele ii picura lin cand vorbeste despre muzeu si expozitia permanenta de sculptura pe care o gazduieste. Ascultand-o ne incredintam ca lumina este un partener al spatiului si ca samanta din care germineaza universul lui Nicapetre (Petre Balanica) roman, canadian, barbat frumos, este matricea lumii.

Cand afacerile familiei Embiricos au scazut, in 1927, casa a fost vanduta si dupa 1930 destinatia cladririi sedi al Societatii Meseriasilor braileni “Mihail Eminescu”, dispensar al Casei Asigurarilor Sociale, sediu ocupat de trupele armatei sovietice din august 1944 pana la retragera acestora din tara, spital si o policlinica. In 1987 a fost numita Casa Colectiilor de Arta iar din 2002 Centrul Cultural Nicapetre.

Insotiti de informatiile unei alte doamne simpatice, contabila care l-a cunoscut pe artist, vizitam camerele si apoi mansarda, unde Winelover.ro, asociatia care a organizat si acest tur, a tinut o degustare acum ceva ani; aici sunt fotografii ale mostenitorilor familiei Embiricos, emigrati in Grecia si care au renuntat la casa, nedorind revendicarea unui muzeu. Acordeonul care intra pe o ferestruica e suficient sa ma duca in alta epoca, la fel ca si silueta sumbru-impunatoare a morii Violas, aflata acum in cautarea unui nou stapan si a unei noi vieti. 

Pentru ca deja e trecut de pranz ne adunam la Sunrise Marina, pe malul Dunarii unde incepe efectiv degustarea ce va dura ca in povesti trei zile si trei nopti. Avem un pranz pescaresc cu componenta caritabila –  din pret o parte se va duce la Asociatia Blessing Hearts de la Iasi, orin bunavointa Anei Crudu. Avem si vin de la Crama Delta Dunarii, sub eticheta La Sapata. Roberto Pieroni este oenolog si face vin bio certificat inca din 2011. Are 25 de hectare de vita de vie pe care le lucreaza manual si ne-a dat spre degustare Aligote, reprezentativ pentru zona, Feteasca Regala, un frizzante din rose de Babeasca Neagra dar si o Feteasca Neagra 2018, adusa de acasa, ultima sticla disponibila. Numele La Sapata este dat dupa un sit arheologic din zona. Etichetele noi au soare si egreta, cele doua lucruri pe care aici le vezi la tot pasul; ce nu vezi des sunt etichete facute din hartie reciclata, cum ii sta bine unui vin bio, cum are La Sapata. Bem vin bun, ne lungim cu mancarea ca tare-i faina. La final circulam o lista si plasam comenzi pentru acasa.

Pranz pescaresc pantagruelic

  • icre crap
  • zacusca si chiftelute de crap, somn si novac
  • novac mai intai prajit si apoi marinat (tehnica din zona pentru novac si stiuca ca sa inmoaie oaselr si parol, monser ca exact asta se intampla)
  • hamsii cu cartofi prajiti
  • caras dulce de Dunare cu mamaliga
  • firimituri de oaie cu branza si mamaliga

 

Prima degustare inseamna si prima intarziere. Prindem totusi bacul si trecem Dunarea dupa un tetris cu masini jucat impecabil de doi tinerei coordonati de un batran lup de mare. Ne indreptam spre vinuri Macin unde degustam Aligote 2019, Trei Brate, un cupaj construit pe debitul bretelor Dunarii din Feteasca Alba si Regala, plus Tamaioasa Romaneasca. Mai sunt si alte vinuri dar nu prea ma incred in notite, deja e mult vin in pahare si multe date in minte – un viognier pentru care obtinerea certificarii DOC-ul a durat 6 ani, un petite Verdot din 2018 singurul an in care a fost vinificat ca mono-soi. 

Aflam despre pinking un fenomen natural care apare la vinul alb care a stat pe maceratie – aciditatea face sa vireze culoarea inspre roz; de altfel in zona Dealu mare ii zice rozeala. S-ar rezolva lasand vinul sa stea la soare, dar cine vrea sa il strice? Oenologul este Madalina Staicu si discutia curge sprintara, cu vin bun si povesti faine. Asa aflu ca in zona au fost cel putin doi oenologi tatari – Faic Imsel si Fichret Mujdada. De ce am retinut informatia? Pentru ca tatarii sunt musulmani, iar Islamul nu permite consumul de vin. Va las pe voi sa intelegeti cat de mare trebuie sa fi fost pasiunea celor doi si ce procese de constiinta pot apare. 

Da, Feteasca Neagra este un crowdpleaser, fiind la moda si avand potential de brand de tara dar trebuie sa o luam din loc. Este deja tarziu, ar trebui sa ajungem si la Crama Histria dar suntem nevoiti sa o sarim. 

Se innopteaza cand gonim prin pustietatea muntilor Macin. Peisajul este selenar pe alocuri, munti scunzi plesuvi, prafosi care trimit la vale zgarciti, doar cativa bolovani de pamant ars. Alteori, o patura de iarba galbena imbraca colturile imblanzindu-le, aruncand peste tot si toate o lumina de inceput de lume. Nu e nimeni pe nicaieri si daca faci abstractie de sosea si ocazionalul semn de circulatie te poti crede singur pe lume. 

Este lung drumul si serpuit, cu sate care apar tarziu si doar din cand in cand; cand parcam in centrul vechi al Constantei, luminile, oamenii, forfota sunt ireale, izbesc violent si neplacut. 

La cina avem degustare Domeniul Bogdan. Cu o seara inainte Andrei Popa de la Anika imi spusese sa gust neaparat Patrat de la ei asa ca trag cu ochiul la line-up. Este! Imi verific scurt pagina de Facebook, timp in care la masa alaturata aud cum se prezinta gazda noastra. Daniel Costache, directorul de vanzari din fata mea tocmai isi daduse check-in la Pizzico. Chicotesc in sinea mea, pun telefonul deoparte si ma pregatesc pentru degustare….adica tin telefonul aproape pentru fotrografii si notite. Sunt designated driver si asta e cam tot ce pot sa fac, intre scurtele inmuieri de buze in pahar. 

Crama Bogdan are 154 hectare pe care le cultiva biodinamic, fiind cel mai mare producator bio din zona, cu certificare de la Austria Bio. Crama a inceput in 2011 si a fost gandita de la inceput ca fiind bio ceea ce a insemnat certificarea pe rand a terenului, a viei si apoi a vinului. Mi s-a parut interesant sa aflu ca certificatul se innoieste anual si de aceea au avut grija sa comaseze terenul ca astfel sa isi asigure vecinatatile pentru a evita contaminari de la vecini, crama folosind doar substante naturale, nu de sinteza. 

Incepem cu un Cuvee Experience Blanc – cuvee  este termen folosit pentru a descrie un cupaj, stim asta, da? La Domeniul Bogdan oeonolog este Philippe Cambie care vine si consiliaza echipa locala. Monsieur Cambie are in palmares 15 vinuri cu 100 puncte Parker, ceea ce nu este deloc de neglijat ba chiar de invidiat. De aceea la final vom lua vin si acasa, excelentul Primordial Sauvignon Blanc si Patrar – de luna. 

Il ascultam pe Daniel povestind despre agricultura biodinamică – aceasta recunoaşte principiile de bază care lucrează in natura şi ia in considerare organizarea lucrarilor conform calendarului biodinamic (fazele lunii).

Daniel ne spune ca biodinamic nu inseamna ca nu are are sulfiti, dar ca la Bogdan vinul are mai putini; imi place si ca a atins si subiectul natural versus bio, o confuzie larg raspandita. Am gasit pe aici cateva definitii care imi par utile asa ca le transcriu mai jos.

Natural. Un produs natural contine ingrediente provenite doar din natura, din culturi naturale. Termenul este controversat si provoaca multe confuzii deoarece, mai ales in Romania,  multe produse care contin numai un ingredient natural sau si un ingredient natural se auto-intituleaza ca fiind “produse naturale”.

Organic si biologic (bio). Ambele cuvinte au aceeasi semnificatie si se refera la faptul ca ingredientele produselor respective provin in mare parte din culturi/ferme biologice. Atat plantele cat si produsele in sine sunt certificate organic de catre organisme autorizate de certificare.

Plantele sunt cultivate fara a se folosi ingrasaminte sau pesticide chimice, iar in pro-cesul de productie nu se foloseste niciun ingredient sintetic. Un produs organic nu contine coloranti, conservanti, stabilizatori de aroma sau alte astfel de ingrediente.

Ecologic. Un produs biologic este si ecologic; cu toate acestea, reciproca nu este neaparat valabila. Ecologic inseamna ca produsul respecta reglementarile de mediu, ca nu polueaza solul si ca nu a fost testat pe animale. Inscriptionarea produselor cu termenul “ecologic” poate induce in eroare consumatorii, pentru ca se poate referi atat la ingrediente, la productie, la ambalaje s.a, motiv pentru care este important ca eticheta produsului sa fie citita cu mare atentie.

Biodinamic. Produsele au in compozitia lor ingrediente naturale din plante provenite din culturi agricole biodinamice.Termenul se refera la agricultura biodinamica, dezvoltata de Rudolf Steiner, pe baza filosofiei antroposofice.

Chiar daca se intervine asupra culturilor, totul se face doar in mod natural, pentru a le potenta si a obtine o calitate mai buna a acestora.

Sursa

https://vasilerosciuc.blogspot.com/2013/02/ce-este-agricultura-biodinamica-pentru.html

Calendarul biodinamic calculeaza pe baza fazelor lunii care sunt zile de floare si care de floare, orele la care este recomandat sa se faca plantarea sau recoltarea, etc. Se folosesc tehnici vechi se intervine cat mai putin asupra pamantului si a culturilor.  De exemplu, Leonello Anello, un consultant al Domeniului Bogdan, isi da seama daca pamantul are suficient azot verificand radacinile unui mix de fasole, mazare si Lucerna plantate in vie stiind ca acestea absorb azotul din aer si il depoziteaza in pamant sub forma unor negi pe radacini.  

Imaginea de mai jos este preluata de pe www.winefolly.com si reprezinta un calendar biodonamic.

Daniel ne poarta prin mai multe soiuri de strugure si ne vorbeste despre vin; ne spune ca lemnul, baricul nu mai este in trend, ca lumea vrea vinuri lejere, prietenoase. Si ne mai spune ca noi, romanii, suntem la trei-cinci ani in urma celorlalti ca gusturi care se schimba in fiecare an. 

Plecam spre locurile de cazare; abia astept sa aud valurile spargandu-se de mal si sa adorm incercand sa ghicesc ce se va purta la anul in materie de vin. 

Note to self

De vizitat Braila la pas si pe indelete pe baza insemnarilor lui Mirel Banica din “Prin Romania. Carnete de drum” 2020. De baut braga si mancat mancare locala. 

Brand Minds Live 2020

Brand Minds Live 2020

Opinie

Cum am gustat Brand Minds Live in pandemie

Am tras draperiile si am izgonit pisica in dormitor. Am setat conferinta pe televizor, pixul si foile pe canapea pe o carte de bucate tip coffee-table ca suport. Meniul de coffee-break a fost generos in pain au chocolat, anemone si alte bunatati de la Pain Plaisir. Cum era totusi cald si aveam buget a fost deschisa si o sticla de Cuvee Clemence. Am creat, cu alte cuvinte, un context propice urmaririi de pe canapea a unei mega-conferinte. Care nu a putut fi accesata in primele ore. Noroc ca o stim pe Anda de la Unicredit, care ne-a furnizat diferite linkuri si parole cu care am tot jonglat ca la un moment cu farfurii improvizat in sufragerie  de mezinul familiei – adica te bucuri cand le tine in aer 2 minute si incerci sa iti pastrezi calmul in restul timpului.  

Ce am luat de la Brand Minds 2020: 

Something new

Un alt mod de a vedea ceva vechi – Tara Westover (a carei carte, Educated, sta pe noptiera asteptand din zi in zi sa fie ridicata) despre educatie ca privilegiu si care devine parte din problema, nu solutia pe care o vedem in ea; educatia ca mecanism de segregare, contribuind la fracturile sociale. Hm! 

Foarte interesant mi s-a parut discursul lui Malcolm Gladwell; a avut un inceput greoi, de parca nu era cea mai buna zi a lui, dar m-a captat pe parcurs. Despre ce a vorbit? despre nevoia de storytelling atunci cand ideea de business nu se potriveste cu paradigma dominanta a epocii. O idee importanta in acest context – noi cei peste 35 ani venim din societati ierarhice, pe cand in prezent se vorbeste de societati-retele. Think about that.

Imi place Gladwell inca de la prima lui carte, The tipping point, descoperita acum multi ani intr-un aeroport, in strainatate; va amintiti? ah, vremurile cand Amazon nu livra in Romania iar achizitionarea drepturilor de autor, traducere si publicare era un proces de durata! Am scris atunci si o mica recenzie incercand sa ii conving pe colegii mei din Colliers sa il citeasca si urmareasca.

Something old

O idee veche pe care nu o mai aud prea des: Martin Lindstrom – creativity is born out of boredom; un smartphone in mana inseamna lipsa unor timpi morti, elimina deci posibilitatea ca mintea sa iti zburde singura, obligata sa creeze ceva din ce are. 

Something useful to me, personally 

Aduke Omofowokan citandu-l pe Winston Churchill; daca vorbesti primul ceilalti se vor concentra sa valideze cele spuse de tine si pierzi creativitatea.

‘Courage is what it takes to stand up and speak; courage is also what i ttakes to sit down and listen’

Winston Churchill

Foto Wikipedia Commons

Something blue

Lasand la o parte frustrarea data de problemele tehnice din prima zi, concluzia nu ma satisface – nici eu nu m-am schimbat, nici discursurile motivationale, ba uneori nici speaker-ii. 

Nu rezonez nici acum nici cu forma nici cu fondul. Nu apreciez acum mai mult ca atunci energia debordanta, bleached smiles, optimismul fortat, I love you-urile umede si imbarbatarile gaunoase. Or fi diferente culturale. Mi se pare normal si banal ca si ei, speakerii momentului, au momente de meltdown, sunt tristi cand isi pierd banii, partenerul sau drumul. Sunt oameni. E logic ca li se intampla si lor, si sub staniolul cel mai stralucitor ciocolata poate fi topita. Eu una ma simt jignita cand vine cineva sa-mi zica ‘si eu sunt om, I bleed, I cry, I scream’; genul acesta de pozitionare implica pre-asezarea lui/ ei pe un piedestal la a carui constructie eu nu am participat si in care imi vine sa dau cu barosul. 

Am plecat din corporatie in 2009; am avut acolo acces la traininguri serioase, pe bani grei tinute de vedete internationale ale momentului. Ca eram prea tineri, ca eram prea superficiali sau prea bascaliosi nu stiu, insa follow-up-ul arata la acel moment ca multi dintre noi nu-si insuseau noile obiceiuri, mantre, teorii, formule, instrumente, mecanisme si mind-set-uri. Si nu tinea de implicare, de seriozitate si motivatie ci de diferente culturale; inteleg de la prieteni corporatisti ca si acum sunt oameni ca mine atunci. 

Nici ei, speaker-ii nu s-au schimbat; da, poate ii cheama altfel, zambesc mai mult  si clar mai alb dar spun aceleasi lucruri. Sigur, se spune ca toata literatura este construita pe vreo zece teme majore si tot ce se scrie este o variatie, o broderie, un alt unghi al unei teme vechi de cand lumea. Asa o fi si in motivational speaking, dar cand analiza SWOT devine Rose Rose Thorn Bud e ca si cum mananc sarmale reinterpretate la o nunta in Focsani. Sunt sarmale. 

Tripticul I will let go of/ be grateful for/ focus on este un obicei simplu de curatenie mentala la final sau inceput de zi; il practic de ceva vreme caci este unul din acele lucruri simple, de bun simt, care iti vin in minte cand practici o minima introspectie. 

Nick Vujici a fost de bun simt, cu emotie, nimic nou doar ca da, e bine sa le auzi spuse si de altii nu doar de mama.

Despre Blue Ocean strategy am auzit cand inca eram in corporatie, cred ca prin 2008? E faina opozitia teoriei structuraliste care spune ca structures shapes strategy/ growth happens exogenously cu teoria restructuralista in care micro-actorii pot schimba conditiile si deci strategy shapes structure. Dar cum conceptul este pe piata de peste un deceniu mi-ar fi placut sa imi spuna de ce Cirque de Soleil, unul din exemplele lor din carte, nu a putut evita falimentul declarat de curand. 

Nici axa Timp-Importanta, utila de altfel, nu este noua; nu a fost prezentata ca noua;  si poate este noua pentru noua generatie.  Dar….atat? Gowth ambassadors, world changers sunt de toate varstele. Si unsprezece ani mai tarziu nu aflu mai nimic nou? Daca nu mi-as sti locul, zau ca as fi tentata sa cred ca le stiu pe toate, I’ve seen it all, know it all, etc etc.

In loc de concluzie

Ca micro-tiny-insignificant actor pe piata pare ca nu am pierdut nimic in acesti unsprezece ani in care normal ca m-am mai intrebat din cand in cand ce s-a mai inventat pe aceasta piata a carei componenta de discurs motivational a fost evaluata in SUA in 2019 la 1,9 miliarde dolari. What a waste of FMO!

Datorita dificultatilor tehnice va trebui sa revad cativa dintre speakeri, de aceea nu ii acopar aici pe toti. Voi relua Nicholas Nassim Taleb, Mark Manson si mai ales Michio Kaku (fizician si futurolog care cred ca va aduce ceva complet nou, cel putin pentru mine). Si astept sa mai scrie Gladwell o carte, iar pana atunci ma delectez cu podcastul lui – Revisionist history.

Calatorie: Tur de crame dobrogene II

Calatorie: Tur de crame dobrogene II

Winelover.ro Tour Crame dobrogene - Ziua 2 & 3 Crame propuse spre vizitare in cele trei zile Crama Delta Dunarii La Sapata, Somova Vinuri Macin, Crama Dobrogeana, Macin Crama Histria, Cogealac Domeniul Bogdan, Murfatlar Pestera Domeniul Vladoi, Siminoc Crama...

Calatorie: Tur de crame dobrogene I

Calatorie: Tur de crame dobrogene I

Winelover.ro Tour Tur de crame dobrogene - Ziua 1Crame propuse spre vizitare in cele trei zile Crama Delta Dunarii La Sapata, Somova Vinuri Macin, Crama Dobrogeana, Macin Crama Histria, Cogealac Domeniul Bogdan, Murfatlar Pestera Domeniul Vladoi, Siminoc Crama...

Brand Minds Live 2020

Brand Minds Live 2020

Opinie Cum am gustat Brand Minds Live in pandemie Am tras draperiile si am izgonit pisica in dormitor. Am setat conferinta pe televizor, pixul si foile pe canapea pe o carte de bucate tip coffee-table ca suport. Meniul de coffee-break a fost generos in pain au...

Reteta: omleta cu sparanghel

Reteta: omleta cu sparanghel

Ati intalnit oameni care nu stiu sa faca Omleta? Eu da. Ingrediente 4 ouă 6 buc sparanghel 2 linguri mustar cu boabe 1/2 lamaie 2 linguri ulei masline  sare  piper negru  Suntem fani mustar si aducem acasa borcanase de peste tot din lume. In orice moment avem minim...

Duck & Waffle, London

Duck & Waffle, London

Masa luata 2016Tip bucatarie ContemporanaPret RRR110 Bishopgate, Heron Tower, etajul 40 Duck & WaffleAdriana De Duck & Waffle am tot auzit in ultimul an. Ba le-am vazut cartile pe Amazon. Ba au fost recomandati de Andra Constantinescu de la Menta &...

Vietnam

Vietnam

Asia Vietnam de-a lungul si de-a latul. 2008Food & fashion  Probabil cel mai bun mod de a te apropia de adevarata bucatarie a unui loc diferit de ‘acasa’ este acomodare treptata, mediata de o prima cina la un restaurant fusion. Astfel abordata, tentativa iti ofera...

Reteta: omleta cu sparanghel

Reteta: omleta cu sparanghel

Ati intalnit oameni care nu stiu sa faca

Omleta? Eu da. 

Ingrediente

  • 4 ouă
  • 6 buc sparanghel
  • 2 linguri mustar cu boabe
  • 1/2 lamaie
  • 2 linguri ulei masline 
  • sare 
  • piper negru 

Suntem fani mustar si aducem acasa borcanase de peste tot din lume. In orice moment avem minim 10-12 tipuri diferite; o parte din ele sunt in frigider si altele in dulap (nu am un motiv anume penru care unele stau la rece si altele nu).

Nu am mai pus mustar in omleta pana acum, dar a meritat ‘riscul’.

Omleta, ce mare filosofie?

Pasul 1

Spala bine sparanghelul si taie partea tare, lemnoasa a fiecarei tulpini. Nu le arunca – le poti pune intr-o punguta la congelator si folosi la supe sau tocanite. Eu tin in congelator un recipent in care pun toate resturile de legume care imi prisosesc pe moment dar care ar fi bune pentru o supa crema in viitor – o idee invatata destul de recent dar foarte utila. 

 

Pasul 2

Sparge ouale, adauga sare si mustar si bate-le ca de obicei. 

Incinge tigaia cu putin ulei de masline, pune sparanghelul si tine pe foc 2-3 minute supraveghind si scuturand tigaia pentru a intoarce tulpinele pe toate partile. 

Pasul 3

Toarna ouale batute peste sparanghel si prajeste la foc mediu pana cand partea de deasupra nu mai tremura (nu mai e lichida) ; cand ai atins acest punct ia tigaia de pe foc – nu vrei sa rascoci omleta. 

Scoate pe farfurie, rasneste piper negru peste si bucura-te de un mic-dejun gustos.

Cu mustar, va rog

Chef Sosin producator local; in aceasta reteta am folosit Ancient One.

Artisan de la trufe Paris – cu trufe

Monschauer Mustard – Moutarde de Montjoie simplu sau cu chilli

Maille Dijon Originale

Le Comptoir de Mathilde – cu busuioc, piper d’Espelette, curry sau usturoi.

Duck & Waffle, London

Duck & Waffle, London

Masa luata

2016

Tip bucatarie

Contemporana

Pret

RRR

110 Bishopgate, Heron Tower, etajul 40

Duck & Waffle

Adriana

De Duck & Waffle am tot auzit in ultimul an. Ba le-am vazut cartile pe Amazon. Ba au fost recomandati de Andra Constantinescu de la Menta & Rozmarin. Apoi, Daniel Doherty, executive chef, a fost mentorul unuia dintre tinerii chefs Protegees by Ford de la Taste of London 2015 (o cina chiar bunuta, de altfel). Ba aparea prin recenzii, must-go lists  & co.

Asa ca am ajuns. Am facut rezervare, ceea ce nu a fost deloc usor in ciuda faptului ca restaurantul este deschis 24/24. Am reusit insa sa obtin o masa la meniul all day – exista meniu de brunch, breakfast, late night si desert. Si pentru ca era iarna, la ora 17:00 soarele era deja la culcare iar panorama a fost fantastica, caci vedeti Dumneavoastra, Duck & Waffle este restaurantul situat la cea mai mare inaltime din UK. Liftul care te duce la ultimul etaj , aduca la 40, pare un vehicul ce penduleaza intre epoci istorice  diferite – de la parterul prozaic cu trecatori infrigurati si santiere zgomotoase la aerul rarefiat al varfului unui zgaraie-nori in cateva secunde. Zuuuup!

IMG_6204

Probabil acesta este motivul principal pentru care are atata succes. Nu zic ca mancarea nu a fost buna, insa cu siguranta the view face toti banii (care nu au fost chiar asa multi).

Pentru view trebuie sa ii multumim Ralucai, hostessa noastra expansiva si romanca, care ne-a dat cea mai buna masa posibila – la geam cu vederea pe doua zone, complet neobstructionata de stalpi.

Cumva la ora aceea am vazut doar sticla, metal si multe lumini pana la linia orizontului. Indiferent in ce parte te uitai vedeai doar o mare de lumini si cladiri noi, care ascundeau piatra si arhitectura ei de secole trecute, lasand la suprafata doar acoperisuri si turle moderne. Londra parea un oras dintr-un viitor in care copacii si sculptura, cuprul inverzit al cupolelor si oamenii au disparut. Putin creepy dar atat de frumos.

Am mancat light, findca la ora 17:00 cina e un cuvant din alt film. Ce a fost interesant, pe langa bucataria deschisa si privelistea coplesitoare  a fost prezentarea simpla, rustica a mancarii. Vase frumoase si imperfecte din ceramica smaltuita, plating minim inexistent si mancare in justapuneri nastrusnic-dar-cuminte. Servita impecabil si prietenos de Andres; de fapt, fata de alte dati si/ sau sau locuri, peste tot la Londra serviciul a fost absolut memorabil de data aceasta, fapt pentru care nu am explicatie dar pe care il salut.

IMG_6197

Meniul degustat:

roasted octopus
chorizo / baby potato / pickled cucumber

spicy ox cheek doughnut 
apricot jam / smoked paprika sugar

violet artichoke & parmesan bread

wild mushrooms (v)
fried duck egg, sprouts, walnut & truffle

chocolate & olive oil martini 

Later edit: retrospectiv realizez ca a pune carnea in gogoasa/ scoverga/ pita nu e deloc ceva original pe scena culinara romaneasca. 

As mai merge?

Am ajuns la Londra inca de cateva ori bune de atunci dar nu am mai mers la Duck & Waffle. Intr-una din dati am mancat la Sushi Samba, in aceeasi cladire cateva etaje mai jos. Dar, da, as mai merge candva. 

Vietnam

Vietnam

Asia

Vietnam de-a lungul si de-a latul. 2008

Food & fashion 

Probabil cel mai bun mod de a te apropia de adevarata bucatarie a unui loc diferit de ‘acasa’ este acomodare treptata, mediata de o prima cina la un restaurant fusion. Astfel abordata, tentativa iti ofera un preview moderat, melanj subtil intre familiar si necunoscut, evita socurile, creaza poduri si construieste ambasade. 

Noi am ales Club 51, in Hanoi, un restaurant oarecum rezervat strainilor (Vietnam e totusi o tara comunista), situat intr-o vila cu arhitectura franceza in care etajul este compus dintr-o singura sala imensa, cu ferestre-usi complet deschise, pentru ventilatie naturala – optiune extrem de inspirata pentru noi, veniti din iarna europeana in acest oras cu nopti caldute, de vara cu smog.

Ceea ce ne-a atras atentia la inceput a fost parfum incredibil de flori proaspete, prezente in cantitati uriase in vase pe masura; urmatoarea mirare, apreciata la maximum a fost faptul ca mesele aveau fotolii zvelte in loc de scaune – un mic artificiu de confort care la final face o diferenta fantastica.

Am comandat crabi cu carapace moale perpeliti in uleiuri aromate, taitei ascunsi printre bucati de legume straine gurii noastre si supa de cartofi negri. La finalul mesei, cu palatele dezmierdate si cu simturile amortite de vin, de serviciul impecabil si de muzica unui pian discret, inteleg ca prin vis sensul decadentei – atmosfera coloniala intr-o tara comunista.

 

Zilele urmatoare am facut tranzitia catre delicatesele strazii printr-un curs de gatit, la Old Hanoi Cooking School. Ca orice curs care se respecta, si acesta a inceput printr-o vizita la piata, pentru prezentarea si alegerea ingredientelor. Este o experienta fantastica si cu siguranta unul din cele mai bune moduri de a-i cunoaste pe vietnamezi.

Este greu de descris o piata asiatica – sumedenia de legume ce stau de-a valma, pestii si pasaretul sunt transate pe loc, crabii inca misca ne-amortiti de funiile cu care sunt legati, iar mirodeniile coplesesc tarabe intregi. Peste toate pluteste un puternic miros de creveti uscati, iar pe sub toate curg mici rauri de apa menajera.

O data ce ne-am obisnuit cu mirosul si estetica nu-atat-de-curatului (judecat de constiinta europeana si standardele inculcate de parinti) masa la food stalls a devenit practicabila.  Supa clara de taitei pho, cu vita sau pui este unul din acele lucruri care nu pot fi nicaieri mai bune ca pe strada. Interesant este cum un gust atat de complex si echilibrat este construit in fata ta, ca un joc de lego – se pune lichidul cald dintr-un recipient inalt, de metal, asezat direct pe asphalt, se adauga taiteii, tipul de carne dorit si putina ceapa ciorii taiata maruntel. Asta e tot!

Daca ingredientele se achizitioneaza din piete cu arome puternice si tarabe supra-incarcate, iar 3 butoaie de plastic la colt de strada injgheaba un magazin alimentar, de ce nu ar fi si restaurantele de cartier la fel? In Hanoi si nu numai, restaurant inseamna orice adunare de 10 ligheane de plastic puse cu fundul in sus, aranjate in jurul unui grup de recipiente de metal ce tin mancarea calda. Ligheanele tin loc de scaune si astfel restaurantul este gata; despre mancare nu stiu a va spune, nu am avut prilejul sa o incerc. Intre vila franceza si supa de la colt de strada, aceste locauluri pareau cumva burgheze .

Fashion

Daca mancarea nu e un argument suficient pentru a vizita Vietnam, in ciuda revolutiei gastronomice prin care a trecut in ultimii ani tara, alegeti un port pentru cateva zile de soare, mare si matase. Coborati spre centrul tarii, pe coasta de est si petreceti un timp in Hoi An. Candva, intre secolele XV-XIX,  unul din cele mai importante porturi pentru comertul cu mirodenii, orasul are o atmosfera atemporala, la care contribuie substantial arhitectura cladirilor colorate, afumate si devastate de timp, nu de razboi. Hoi An a fost ferit de evenimente militare si pastreaza aerul unui oras-port traditional sud-est asiatic, fiind protejat de statutul World Heritage Site.

In Hoi An timpul nu alearga, dar nici nu se taraie, pur si simplu nu exista; pare a fi ignorat cu desavarsire, in ciuda faptului ca localnicii au repere clare si iti fixeaza intalniri dupa rigoarea ceasului european. Cumva, de-a lungul strazilor strajuite de case aparent fara data de nastere si in mijlocul vietnamezilor fara varsta, zilele se petrec greu de numarat.

Plimbarile prin orasul cu aer pustiu in ciuda aglomerarii umane, orele pe plaja cvasi-salbatica cu nuci de cocos spalate de valuri blande si leneveala in fata unui smoothie de mango, cu o carte in brate si barci trecand amortite prin dreptul ferestrelor refuza inghesuirea in unitatile de timp corespunzatoare.

Singurele ritmuri alerte, zgomotoase si aproape hartuitoare sunt vocile cusatoreselor de matase ce iti promit sa copieze orice model occidental in matase vietnameza pana a doua zi la ora 11:00.

Hoi An este centru al matasii si nu numai; se pare ca si case de lux precum Ermenegildo Zegna isi procura materiale de aici, bineinteles la preturi-fractie din cele cu care se regasesc apoi in Europa. Magazinele de tesaturi au rafturi din podea in tavan, munti de reviste Quelle si Nekkerman, ventilatoare retro-ruginite si lucratoare multe, care fac cu schimbul si la amiaza dorm pe podea, devenind jaloane in slalomul turistelor extaziate de universul moale si colorat al matasii de aici.

Pentru un curs accelerat de silk-ology sunt suficiente cateva ore in 3-4 magazine; asa afli ca matasea tailandeza este mai densa, are tinuta si de aceea e gata sa ia forma unei zile de birou intr-o multinationala. Matasea vietnameza – spuma unui lapte proaspat muls – cere rochii de zana dar ascunde si rotunjimi boticeliene, la nevoie, la fel ca si satin silk, alegerea tinerelor doamne cu forme pofticioase, pentru rochii ce cad greu si duc usor in  pacat.

Taftaua este pentru un deux-pieces discret accesorizat la nunta fiului sau petrecerea de craciun. Organza batoasa, snoaba si infatuata este gata oricand pentru cocktail, vernisajul acela de arta cubista sau un catwalk milanez.

Cusatoresele de aici iau masuri cu minutiozitate, stabilind unghiuri, lungimi, latimi si adancimi ca pentru un mulaj dentar, iar a doua la ora 11:00 rochia sau camasa este gata, cu sau fara proba intermediara, dupa voia clientului. Pretul unei astfel de camasi este de circa 15-20 euro si nu uitati ca e su misura. Greu de comparat cu un serviciu similar pe Jermyn Street.

Logistica de vacanta 

Una din regulile grupului nostru de vacanta este evitarea turismului clasic cu ghid adus de acasa. Ne place sa calatorim neinregimentat, liberi sa cotrobaim prin colturi netrecute pe harta, sa lenevim in restaurante lipsite de turisti si sa prelungim dupa pofta orice moment demn de aprofundare. In acest context, pregatirea vacantei incepe de acasa si ia forma unui mic dosar de recomandari avand ca sursa Conde Nast Traveller, Lonely Planet,Trip Advisor si prietenii ce au pasit pe acolo inaintea noastra.

Pentru Vietnam si Cambodia, vizitate impreuna intr-o luna de decembrie, am facut un compromis ce s-a dovedit excelent. Am angajat o agentie de turism locala sa ne poarte prin locurile demne de vazut. I-am gasit pe internet si ne-au placut; activeaza in 6 tari din Asia de Sud Est, sunt specializati in turism customizat pentru grupuri mici  si au ghizi haiosi, lipsiti de morga celor europeni (Sina, ghidul nostru cambogian, a mancat o furnica in fata noastra pentru a ne demonstra ca nu glumeste).

Gratie acestui aranjament, logistica vacantei a fost perfecta, si desi nu mai avem povesti haioase despre rataciri si ratari, avem in schimb aparatul foto doldora de locuri in care cu greu am fi ajuns singuri.

Unul dintre aceste locuri a fost My Son, capital a dinastiei Cham intre secolele IV-XII si sit de ceremonii religioase hindu dedicate zeului Shiva, cunoscut aici si ca Bhadresvara.

Templele populatiei Champa

Apa este murdara, dar acoperita cu plante acvatice vesele si pasaret nelinistit, mereu in cautare de hrana. Atmosfera este linistita, barca aluneca lin pe apa si e bine de stiut ca daca ti-e foame sau doar pofta de ceva, il vei putea gasi pe urmatoarea barca/ piata.

Incercati Vietnamul iarna aceasta; costul vietii este mic, iar bucuria imbogatirii sufletului cu o asemenea experienta nepretuita.  Atentie insa, s-ar putea sa fie o vacanta cu program de lucru mai drastic decat cel de la birou!

My Son este unul din cele mai importante monumente hindu din Asia de Sud-Est si prin urmare protejat de statutul de sit UNESCO.

La My Son noi am ajuns dimineata, pe o ploaie marunta ce cadea peste grupuri de japonezi si aparate de fotografiat neinduplecate. Peisajul avea ceva straniu, caci in ciuda japonezilor si a mirarilor asociate, ceata parea sa absoarba zgomotele si miscarea, asternand tacerea peste templele acoperite de muschi si vreme.

My Son este situat langa Da Nang, cam pe la milocul distantei intre Hanoi si Saigon. Asezarea este alcatuita din temple care refuza sa se supuna trecerii timpului sau cercetarii moderne.  Singurele care au reusit sa le distruga in masa au fost bombardamentele americane asupra bazelor Viet Cong din regiune. In prezent mai exista circa 20 din cele 70 de structuri initiale, iar cercetatorii nu reusesc sa conserve locul, acesta fiind unul din misterele asupra carora ghidul iti atrage atentia la My Son.

Sunt vizibile cu ochiul liber zone in care zidurile au fost refacute recent, dar la fel de vizibil este si esecul operatiunii. Pietrele refuza sa se prinda unele de celelalte si ii rezista mortarului modern, opunandu-i o forta eroziva ce reuseste sa macine zidul in mai putin de 3-4 ani.

Uimitor este insa faptul ca liantul original, creat de arhitectii cham ai sitului, rezista dupa sute de ani. Cercetatorii nu au reusit sa descifreze secretul si toate incercarile lor au eficienta unui leucoplast – stingher si mai ales temporar.

Hanoi si Ho Chi Minh 

Pentru nostalgici sau curiosi, Hanoi poate fi vizitat si pentru istoria sa revolutionar-comunista. Orasul adaposteste mausoleul si casa pe stalpi a celui care i-a dat independenta si ideologia.

O vizita la casa pe stalpi care i-a fost draga liderului politic este un prilej pentru a face oplimbare pe langa lacul din apropiere si a medita la paradoxul unei tari comuniste cu mentalitate capitalista si economie infloritoare.

Comunismul pare a fi mai degraba un element de décor pentru turisti, decat o atitudine palpabila. Cu spirit antreprenorial si ignorarea standardelor si normelor comune, vietnamezii spanzura o oglinda de un gard si te invita le calci pragul salonului de frizerie. Asa cum sase scaune la colt de strada fac un restaurant, scuterele sunt mini-vanuri supra-incarcate cu marfa si orice adunare de 4 vanzatoare de legume e o piata volanta. In toate acestea este insa o normalitate dezarmanta, care impiedica sentimente de mila sau jena.

Tunelele Cu Chi 

O noua zi inceputa la 7 dimineata, de data aceasta pe un ponton, asteptand o barca ce ne va duce la celebrele tuneluri sapate de vietnamezi in razboiul cu americanii.

Reteaua de tunele acopera aproape intreaga tara, insa cele de aici au fost folosite de Viet Cong in ofensiva Tet din 1968. Excursia incepe prin vizitarea unor celule refacute si cuprinzand variate mijloace de tortura; continua cu o plimbare in padure si prezentarea mai multor tipuri de capcane, majoritatea ingenioase din punctul de vedere al gradului de durere produs. Sunt informatii dure, pe care nu ai vrea sa le afli, mai ales daca mergi ulterior la Muzeul Ramasitelor Razboiului, din Saigon, actualul Ho Chi Min City, aflat in apropiere.

Muzeul are o istorie interesanta in ceea ce ii priveste numele. Initial se chema Muzeul Crimelor de Razboi produse de Imperialismul American si Guvernul Marioneta Al Vietnamului de Sud. Mai apoi, a fost cunoscut ca American War Crimes si mai tarziu drept War Crimes Museum, pana in 1993. In urma normalizarii relatiilor cu USA (sau a plangerilor facute de acestia) s-a ajuns la numele de azi.

Indiferent de nume insa, realitatea este crunta. Numeroase fotografii si filme extrem de descriptive arata oameni mutilati, copii cu maformatii nascuti astfel la cativa ani de la terminarea conflictului ca urmare a remanentei gazelor, custi de tigru folosite pentru intemnitarea prizonierilor politici, tancuri si munitie inca activa, etc.

Revenind la tunele, acestea au functionat ca adaposturi, spitale, depozite de armament si mancare, loc de refugiu pentru familiile luptatorilor si cale de acces/ tranzit. In timpul razboiului, erau perioade in care luptatorii stateau si zile la rand in subteran, in intuneric, spatii stramte si pline de insecte producatoare de infectii.

In prezent, turistii pot intra in tunele si experimenta pe propria piele minute din viata luptatorilor de guerilla pe timp de pace, insa. Unele tunele au fost largite pentru confortul turistilor vestici si dotate cu lumina. Noi am intrat intr-o retea stramta si intunecata insa, neluminata si asa am aflat ca pot suferi de claustrofobie temporara.

La iesire am fost imbiati cu o bautura locala – snake wine – obtinuta prin macerarea unor serpi veninosi iin alcool de orez sau grau; ni s-a explicat ca veninul devine inactiv in alcool, insa reticenta a persistat.

Delta Mekongului 

Indiferent de motivul pentru care veniti in Vietnam, veti gasi imediat unul in plus, pentru care va veti bucura de alegerea facuta – geografia. Pe langa plaje salbatice bucuroase de oaspeti si munti cu paduri racoroase, Vietnamul are una din cele mai interesante ecosisteme din lume – delta Mekongului.

O mare portiune din sud-estul tarii face parte din aceasta delta – circa 15000 km patrati ce aduna munti, vai si campii plate, toate scaldate de Mekong. Aici se recolteaza jumatate din productia de orez a Vietnamului, al doilea mare producator al lumii.

Pentru a gusta viata deltei sunt necesare cateva zile, cu cazare in Can Tho sau Chau Doc, orasele comerciale fermecatoare si loc de trecere a frontierei catre Cambogia.

In delta viata are loc, bineinteles, pe barca; vietnamezii – aici multi de origine chineza, khmera si cham – traiesc pe barca si fac negustorie pe barca. Ambarcatiunile lor sunt late pentru a primi pe ele toate cele trebuincioase unei existente semi-marine si au prora pictata. Vazandu-le venind spre tine, vezi de fapt doi ochi fermi strabatand valurile, deasupra unui nas carn, lemnos.Oamenii isi trateaza barcile ca si pe moto-scutere, drept cai de povara ce cara legume, materiale de constructii si orice altceva necesar, totdeauna incarcate pana la refuz. La fel ca si pietele terestre, si cele de pe apa se formeaza prin adunarea catorva barci pline cu fructe, legume, obiect gospodaresti subiect de troc sau achizitie pesin.

Apa este murdara, dar acoperita cu plante acvatice vesele si pasaret nelinistit, mereu in cautare de hrana. Atmosfera este linistita, barca aluneca lin pe apa si e bine de stiut ca daca ti-e foame sau doar pofta de ceva, il vei putea gasi pe urmatoarea barca/ piata.

Incercati Vietnamul iarna; costul vietii este mic, iar bucuria imbogatirii sufletului cu o asemenea experienta nepretuita. Atentie insa, s-ar putea sa fie o vacanta cu program de lucru mai drastic decat cel de la birou!

De ce sa mergi Vietnam?

  • Natura & cultura 100% 100%
  • Mancare senzationala 100% 100%
  • Plaje fine & servicii bune 90% 90%