Recenzie – Aubergine healthy food

Recenzie – Aubergine healthy food

Meniul doldora cu de toate scrise marunt pe mai multe pagini nu este mai niciodata un semn bun. Nu inseamna ca bucatarul/ proprietarul e pasionat si de somon de Atlantic si de salata greceasca sau ca nu se poate hotara daca face paste sau tagine, libanez sau sud-american. Inseamna ca vrea sa multumeasca pe toti si riscul este ca echipa din bucatarie sa nu stapaneasca preparatele bine in mod egal. Mai inseamna si ca restaurantul trebuie sa tina multe ingrediente in camara, frigidere si congelatoare si ca acestea poposesc ceva vreme pe rafturi caci rulajul e micsorat de multitudinea de optiuni. Aceasta afecteaza prospetimea si creste nevoia de produse pregatite in avans/ congelate caci asa se evita risipa.

 

Ceea ce vreau sa spun este ca am mancat la Aubergine Aviatorilor, intr-o casa care mie imi e draga tare, dar experienta a fost dezamagitoare. Nu proasta, nu scumpa, nimic drastic insa nici ceva imbietor spre repetare. Un meniu lung care are si greseli de ortografie este major no no pentru mine caci meniul este oglinda locului si a respectului de sine; voi da un singur exemplu care speaks volumes – “paine cu maya”. Evident ca bucatarul stie ce e si cum se scrie maia, din pacate el nu pare ca si-a aruncat un ochi pe meniul scris de cineva cu deficit de atentie sau interes (“contine mix de Frunze”, legume blachate); sigur, e posibil si ca meniul sa fi fost scris de un non-vorbitor de limba romana si nimeni sa se fi uitat pe el pentru o verificare sumara. 

wikpedia commons

Restaurantul promite pe site o “o experienta culinara originala, care impleteste in preparatele fusion, elemente culinare traditionale Mediteranene, Israeliene si Egiptene” (trec peste majusculele improprii limbii romane). Intr-adevar meniul listeaza preparate marocane (inclusiv un somon marocan), salata greceasca si paste, hummus, falafel si saksuka, preparate usor de asociat culturilor culinare din jurul bazinului mediteranean. Totusi, pentru mine cel putin, specificul pare fusion international – ceviche, quinoa si avocado din America de Sud,  sos indian, apoi tofu si lemongrass asociate spatiului culinar din Orientul indepartat, respectiv Asia de Sud-Est. 

Eu m-am dus acolo sa mananc israelian; nu e bai, ba e chiar bonus ca specificul e, de fapt,  mediteranean. Ar fi insa util ca meniul sa povesteasca conceptul, poate o harta stilizata ar ajuta consumatorii sa inteleaga zonele de inspiratie; altfel, sectiunea de paste si cele amintite mai sus zgarie putin retina. Chiar daca intri pe site si mergi in cunostinta de cauza ar ajuta putin story-telling sau macar o nomenclatura explicativa, o localizare etnica in meniu; apar referinte etnice preponderent marocane, insa nu am vazut – poate mi-a scapat? – nimic egiptean sau, mai ales, ceva asumat israelian pe langa pestele TLV (humus, babaganush & co sunt comune in regiune si trec in general drept bucatarie araba desi apartin si spatiului culinar israelian). Sigur ca despre caracterul national al unei bucatarii se poate discuta si polemiza usor si mult. Sunt studii super interesante despre existenta/ inexistenta unei bucatarii nationale intr-un stat tanar si cu mix demografic special precum Israel (conceptul de melting pot se aplica si aici, dar interesant este si ca ambiguitatea asupra identitatii Celuilalt explica faptul ca, desi exista o cultura culinara, nu exista o bucatarie israeliana, adica un corp sistematizat de cunostinte despre ce se mananca, cum se gateste, cum se prezinta, etc.). Pe de alta parte sunt de acord cu Ottolenghi si Tamimi, chefs si autori ai unor carti de bucate de succes mondial, care spun ca nimeni nu detine o mancare datorita naturii dinamice a mancarii; desi multe mancaruri din Israel au radacini in zone arabe parcursul lor in Israel le face israeliene (aviz detractorilor sarmalelor si micilor nostri).

Mie personal mi-ar fi placut sa incerc mai ales mancare isrealiana, dar sigur ca este dreptul bucatarului sa aleaga ce pune in meniu. Eu vad in mancare un mod de a cunoaste lumea si, cum inca  am ajuns in Israel ci doar i-am dat tarcoale de pe marginile iordaniene, libaneze si siriene, tanjesc dupa ceva tipic. 

Inapoi la meniu – avem de ales intre humus simplu, humus bazini cu branza, hums bazini vegan, cu trufe/ fructe de mare/ antricot/ mix de ciuperci/ pui marinat. Humus la entree dar si humus ca pat pentru main course. Am mai gasit vinete babaganush, caviar, carpaccio simplu sau cu feta, vegane, cu tahina “psychedelic” (engleza e o alegere bizara aici, avand in vedere ca exista echivalent in romana), cu antricot, in oala.. Vinete reci, vinete calde, cu tahini, fara tahini. Apoi ceva variatiuni pe baza de ciuperci (vreo sase, din care unele sunt “ciuperci speciale”, ma intreb ce stiu sa faca si daca le-ar fi prins bine un adjectiv psihedelic. Cevice (!) de creveti sau ton, dar si ceviche de somon doua randuri mai incolo. 

La noi la masa s-a luat osso bucco de oaie cu cous-cous, bun dar desperately needing sauce (care a fost cerut si adus prompt). Puiul marocan care parea a fi tagine s-a dovedit a fi lipsit de condimente – promitea “stelute de anason, cardamom, cuisoare, scortisoara si suc de portocale proaspat” dar din pacate, desi carnea era buna si pastra dovada coptului lent, sosul de pe cous-cous era dominat de amareala de la cele doua felii de portocala cu coaja gatite in el (nu am intrebat daca portocala e dn cele netratate, dar mi-a trecut prin cap). 

Oala cu vinete vegan care suna foarte promitator a deceptionat pe trei planuri – a venit intr-un bol frumos nu oala, este fel de mancare rece nu calda si parea o salata facuta pe acelasi raison d’etre ca chop sway (chopped sewage la origine, dar asta e alta poveste) – un pat de hummus, felii de vinete la gratar si cam toate legumele din frigider tocate marunt deasupra (cu exceptia a doua rosii cherry, lasate intregi ca la aperitivul de nunta).

Malabi, sau iubita mea budinca de lapte cu apa de flori, incercata din cupa vecinei a fost foate buna, pacat de sosul de o culoare incert-comerciala care se intitula de cuisoare. Parfait-ul de halva a fost ok, dar greu de trecut peste cacofonia numita decor. 

Portiile sunt consistente, mancarea arata bine, preturile-s decente si service-ul ok. Meniul cu poze ajuta consumatorul insa plaseaza restaurantul intr-o categorie care nu rezoneaza cu spatiul in care functioneaza, o cladire minunat restaurata inca de pe vremea cand acolo era restaurantul Arcade, candva prin 2009-2010, daca nu ma insel. Pe atunci interiorul era alb, apoi cred ca Joseph by Hadad care i-a luat locul l-a transformat intr-o miscare de geniu intr-un gri rafinat. Era restaurantul flag ship al celebrului chef si grija pentru impecabil s-a vazut atunci nu doar in farfurie ci si decor (coloanele si arcadele inceputului de secol XX isi contureaza si azi broderiile albe pe peretii inchisi la culoare).  

Am auzit numai lucruri bune despre Aubergine din centrul vechi, insa nu am ajuns acolo. Unitatea din Aviatorilor a preluat spatiul ocupat inainte de Joseph by Hadad, a pastrat si modul lui Hadad de a-si scrie numele pe fatada dar nu ii duce mostenirea mai departe; este precum unul din acei nepoti care se incalta cu pantofii bunicului si se impiedica de sireturi, dar asta nu inseamna decat ca va creste mare si, speram, frumos.

Meniul si alte detalii gasiti pe site-ul restaurantului. 

Recenziile sunt pareri personale, au un inerent grad de subiectivism si reflecta strict ceea ce am experimentat intr-un anume moment intr-un anume loc. Alte persoane pot avea experiente diferite si e ok, de gustibus non disputandum. 

Unde am mancat recent pho in Bucuresti?

Calatorie: Nice (to see you again)

Calatorie: Nice (to see you again)

Pentru ca Nisa mi-a mirosit mai intai a tigara, ma asteptam la voci ragusite si cearcane adanci. Ei francezi, eu cu preconceptii. Am chestia asta cu mirosul unui loc, primul simtit la iesirea din aeroport. Stiu ca primul gand duce la hidrocarburi, gaze de esapament si altele similare insa nu e asa. Sunt locuri care miros a iarba proaspat taiata, iasomie sau a fish and chips. Zanzibarul a mirosit a gogosi prajite, maandazi cu cardamom si zahar pudra. Si da, la umbra palmierilor bogat inserati intre culoarele de metal ale parcarii supraterane un francez de varsta mijlocie fuma obosit.

Am mers mai departe, ne-am luat masinuta de la rent a car si am parasit Nisa indreptandu-ne spre Monaco. Pe drum pe mine ma frustra o reclama al carui sens nu l-am prins instant (ici meme le Gaulois sont recu comme un empereur); pe jumatatea mai buna il frustam eu cu reclama mea. Micul Fiat 500 ne suporta vesel pe amandoi.

Pentru ca data trecuta eram in trecere spre Bordeaux m-am multumit cu o salad nicoise si promisiunea ca revin. Pentru acum planuisem sa fac o cercetare de teren a cuisine nissarde, sa beau un cocktail la Negresco ale carui camere ma obsedeaza, sa vizitez muzeele Matisse si Chagall, sa motai pe plaja din fata Promenade des Anglais, sa fac un studiu comparativ al balcoanelor din fier forjat, sa caut piete bio si marches aux puces. Cand cazarea s-a mutat de la Nisa la Monaco planurile s-au mutat si ele, inghesuite toate intr-o zi, inainte de zborul spre casa. Prin urmare, am vazut mormantul lui Chagall de sus de pe meterezele din St Paul de Vence; am ajuns la 13:55 la restaurantul labelise cuisine nissard unde bucataria inchidea la 14:00; am vazut Negresco din goana micului Fiat; am facut siesta pe Promenade des Anglais in drum spre parcare. E bine. E ceva. 

Tineam mult la aprofundarea practica a cuisine nissarde, o eticheta data cu zgarcenie unui numar limitat de restaurante din 1995 incoace de catre un grup de experti culinari. Eticheta asigura respectarea unor standarde clare (sezonalitate, proportii, etc) si promovarea bucatariei traditionale (diferita de cea vecina din Marseille, de exemplu). Planuiam asadar sa fac un tur de restaurante in care sa incerc pan bagnat, salade niçoise, sardinele umplute, soca si orice altceva mi-ar fi permis spatiul din stomac. In practica, singura masa luata in Nisa a fost la Fine Gueule, bistronomie at its best, recomandat de ghidul Michelin ca bucatarie traditionala. Cu rezervarea facuta pentru miercuri seara amanata pe joi la pranz, am ajuns cu o intarziere care i-a facut pe cei de acolo sa ne intrebe impacientati daca ajungem inainte de inchiderea bucatariei (ora 14:00, caci in Franta, si nu numai restaurantele deschid la 12:00, iau ultima rezervare la 13:30 si inchid restaurantul la 15:00 pentru a redeschide majoritatea la 19:00). La 13:55 ne asezam la masa, la 14:40 luaseram si desertul deja. Impecabil gatit, prezentat, servit, mancat. Bucataria este condusa de un chef ce a lucrat cu Robuchon la Monaco si alte nume mari in Franta si care se bazeaza pe furnizori locali pe care ii listeaza si pe site – Poissonnerie Deloye, Boucherie de la Tour, Casa della Burrata, Cambuse, Côté Vin, Socca Biera, Brasserie de Nice, Les chemins du verger à Manosque. Nu trebuie sa stii franceza ca sa intelegi. 

Am bifat aici pissaladiere, o placinta/ pizza/ foccacia cu multa ceapa caramelizata, ansoa si masline. O fac si eu acasa cateodata cand am nasul infundat si/ sau ma doare undeva de miros si tare buna este. Am mai luat cod negru asortat cromatic si gustativ aioli cu usturoi negru si insotitt de conopida in trei culori (choufleur, nu suna minunat?) si morcovi in doua. Plus profiterol ca am vazut la masa vecina si cineva de la masa mea nu s-a putut abtine.  

wikpedia commons

De ce e musai sa revin la Nisa?

De aceea:  “Cuisine Nissarde, le respect de la tradition” adica: 

Beignets aux Pommes Raisins Secs

Daube Niçoise

Farcis Niçoise

Ganses Niçoise

Gnocchi Niçoise

Pan Bagnat

Pissaladiere

Poche de Veau Farcie

Ratatouille Niçoise

Raviolis Niçoise

Salade Niçoise

Sardines Farcies à la Niçoise

Stockfish

Tian de Courgettes ou de Corges

Torte de Blette

O reteta frantuzeasca de Poulet de Bresse gatit insa ca in Normandia gasiti aici.

 

Unde mananci pho bo in Bucuresti?

Foto: St Paul de Vence

Foto: St Paul de Vence

Gradina cu legume

O alta fuga de o zi din Montecarlo – St Paul de Vence, gasit linistit, fara hoarde de telefoane de turisti hulpavi sa ia cu ei ceva din frumusetea acestui mic, tare mic si cochet sat medieval azi doldora de boutique-uri, galerii si cafenele.

Cat timp sa aloci unei calatorii in Laos?

Monaco, bormasina si pomeranienii

Monaco, bormasina si pomeranienii

 

Era o vreme cand macarale rad in soare era motiv de mandrie nationala, dar la Monaco nu cred ca e la fel, cel putin nu pentru cei carora li se ia vederea catre mare si linistea diminetilor. Monaco este un imens santier pe care canta vesele de dimineata pana seara masinarii galagioase de unde deduc ca nu conteaza cat de mare e contul, cu o bormasina suntem tot datori. 

Este un loc ciudat, care, paradoxal, in cei vreo 15-16 ani de la ultima mea vizita nu imi pare schimbat. Am in continuare un sentiment de claustrare si o senzatie de jena data de faptul ca vederea imi e blocata de blocuri, imi lipseste perspectiva, ochii se lovesc de blocuri si balcoane, ma sufoca atat beton dispus pe verticala (exceptie pe malul marii, desigur). Daca nu stai pe croazeta esti ingropat. Imi aminteste de Hong Kong doar ca aici sunt permise animalele de companie. Si sunt multe, de fapt multi caci am vazut numai catei, logic de altfel. Catei mici, lap dogs, pomeranieni pufosi umflati cu foenul. 

In acelasi timp locul are farmec si o contrarietate atragatoare. Un student la arhitectura ar avea de gandit o saptamana aici. Ma fascineaza multitudinea de stiluri ce nu doar impart acelasi spatiu mic ci mai ales modul in care sunt imbinate, de multe ori la propriu – o cladire este lipita partial de cea din spate si amandoua, din epoci diferite, stau nonsalante in fata lumii. Cele din Belle Epoque sunt pentru mine absolut minunate, cu dantelaria, mozaicurile, balcoanele si cupolele lor bogat ornamentate dar colorate cald, uman. Cele de prin anii ’60 au imbranit crem, bej si trist. Tinerelele suple trase in sticla si otel sunt reci, albastre si mult prea evidente langa suratele mai varstnice. Am citit ca multe vile vechi unifamiliale sunt demolate pentru a face loc unor constructii mai mari si mai profitabile. Monaco nu are o lege a patrimoniului imobiliar si vechile interdictii de demolare au fost abrogate.

Am mancat bine la izakaya Cozza peste drum de pizzerie Mozza, un mix de japonez cu italian in atmosfera pur franceza de bistro scund, cu vegetatie ce coboara din tavan, semi-umbra si lumanari aorinse in pahare de apa; minunate canapele pe semi-rotun in acel verde albastru in care bate apa marii cand nu stie ce vrea; frapiere din galeti albe emailate si cu maner de lemn. 

Rasfat si opulenta la mic dejun a insemnat un salmon bowl si doua macarons – Jardin de Carmes (citron et mellise) si Satine (cream cheese compote d’orange & fruit de la passion)- apoi am luat desertul la Laduree 10 metri mai incolo, un macaron Marie Antoinette (the) si 

Mimosa (mimoza). Bune dar banale in ciuda numelui/ ingredientelor. Daca le facea neica nimeni nu7 nen’tu Pierre ar fi intrebat sunt aromele ca nu se simt; exemplu clasic de privilegiul adus de pozitia de monstru sacru. Amuzant a fost ca dupa amiaza am primit newsletterul de la Pierre Herme prin care ma invita sa inxerc noua lui creatie; ha, gotta you.

Amuzant dar si foarte costisitor a fost sa vorbesc din baia hotelului la Radio Romania Cultural unde sunt invitata miercurea sa povestesc cate o portie de Cultura la farfurie. Monaco nu e in Uniunea Europeana so…

wikpedia commons

Unde am mancat recent pho in Bucuresti?

Reteta: uzvar, deliciosul compot ucrainean

Reteta: uzvar, deliciosul compot ucrainean

Retete

Compot ucrainean

Uzvar

Prune uscate 200 g
Mere, pere uscate 300 g
Stafide 50 g
Lamaie 1 buc
Apa 2 l
Miere optional
Clatiti cu apa rece fructele si apoi puneti-le cu apa la fiert pentru cca 30 minute. Cand sunt moi luati de pe foc, lasati sa se raceasca putin si adaugati sucul de lamaie, si, daca doriti miere dupa gust.
Lasati sa se raceasca si serviti ca pe compot, sau beti sucul separat de fructe pe care le puteti consuma ca snack.
Alte reteta de bautura racoritoare de casa aici

Alte retete

Socata

sau variatiuni pe temna – trandafirata, musetata – de incercat primavara.

Pavlova

Neozeelandeza sau australiana? Ce ne pasa? E buna oricum.

Bresse

Poulet francez cu pedigree in sos normand de smantana cu mere. 

Recenzie: Ciao Nikki, italian

Recenzie: Ciao Nikki, italian

O cladire cu un interior superb ale carui panouri de lemn de la interior sunt bine intretinute, plus o miscare indrazneata si binevenita – scaune galbene ce reusesc sa lumineze si sa tina in contemporan ceea ce altfel ar fi greoi si impovarator. 

wikpedia commons

Un meniu murdar, ferfenitit si cu cateva greseli de ortografie si magia tremura. O vizta la baie si intrarea intr-un spatiu eclectic/ ciclam psihedelic/ bric a brac/aristocrat decazut si a sunat de miezul noptii. Caleasca e totusi dovleac.

Mancarea a fost buna dar nimic memorabil.  Paste gustoase, ravioli cu trufe aromate, supa de fructe de mare stilul leguminos (prefer pe cea construita pe sos de tomate). O burrata foarte buna s un tiramisu banal (cum e (pe hartie) si intreg meniul de dulciuri). Cumva mi-a dat impresia de trattoria mutata volens nolens in hainele surorii mai mari fugita in lume cu un itaian focos.

In aparare trebuie spus ca asa a fost cand am ajuns eu acolo, poate in alte zile e altfel; cum terasa imensa promite inseamna ca ne vedem din nou la vara.

Site-ul restaurantului aici. 

Un restaurant italian bun in Brasov aici. 

Recenziile sunt pareri personale, au un inerent grad de subiectivism si reflecta strict ceea ce am experimentat intr-un anume moment intr-un anume loc. Alte persoane pot avea experiente diferite si e ok, de gustibus non disputandum.

Unde am mancat recent pho in Bucuresti?