Octombrie la Tulcea

Octombrie la Tulcea

Nu stiu altii cum sunt dar eu, cand plec de undeva, plec cu suveniruri culinare (care, daca nu se pot manca direct, se gatesc sau se citesc spre gatire). De restaurantul La Liman am venit cu pateu de palamida (bun bun) dar si cu incredere renascuta in oameni si locuri.  Alex Filip, Adrian Gemanaru, Teodor Frolu, Adrian Dan si alti cativa ale caror nume nu le-am retinut (scuze) iubesc Tulcea si cred ca si tu ai face-o daca ai cunoaste-o.

Asa ca Tu si Tulcea, OMD-ul local coaguleaza in jurul lor oameni, idei, entuziam si proiecte in scopul promovarii turistice a orasului. Vezi tu, Delta care incepe doua vasle mai departe este o binecuvantare dar nu pemtru toti – Tulcea este privita si tratata ca punct de tranzit, poarta de acces catre balta nu loc ce merita batut la picior, dorit pentru ce are el de oferit. Economia sufera, locuitorii cauta de munca in alta parte, orasul cade in uitare cu toata istoria sa bogata.

 

Cosmin, Cezar si Carmina, prin We are Romania, au organizat un weekend cu dezbateri gastronomice, targ de produse dobrogene, tur pietonal ghidat, master class-uri pentru HoReCa. Mancarea este un vehicul bun pentru a atrage atentia asupra multiculturalitatii Dobrogei, deasupra unei sarailii sau a unui bors lipovenesc discutiile duc repede spre istoria, economia si identitatea locala. De la trecut pana la viitor nu mai este apoi decat o inghititura – poate fi de vin biodinamic de la @doneniul bogdan, de supa de raci dolofani facuta pe model francez de Ileana Braniste, shuba la Ivanpescar sau un caras prajit la pensiunea Casa Alexandru si Alexandra Mila 23. Bird watching cu Iliuta Goean de la  Descopera Delta Dunarii si modernitatea muzeului Patzaikin insurubat perfect intre casele albastre de la Mila 23 au completat experienta tulceana si au conturat mai clar bogatia lui impreuna (argument suplimentar – cand Tulcea avea cartiere turcesti, grecesti, romanesti si evreiesti saptamana de lucru avea 4 zile, vinerea fiind zi libera pentru primii, sambata pentru evrei si duminica pentru ortodocsi).

Casa Faimblat pe str. Progresului, Tulcea

Pe balta, in barca descoperita? Da.

Marangoz, mesterul, artizanul si marangozerie, mestesugul, meseria. Dulgher specializat în prelucrarea lemnăriei navelor, adica. 

Doua cuvinte ce nu existau in vocabular pana acum o saptamana. M-au costat mult aceste doua cuvinte, am platit cu urechi inghetate, nas curgator si vant in plete pret de doua ore. S-a simtit ca si cum s-a mers peste sapte mari si sapte tari. M-am simtit ca o martoaga ce nu a mai vazut jaratic de mult. Si, ca un fat frumos in valea plangerii, poftesc acum la carne tanara de caras prajit si la peste si bors, dupa moda deltaica a  mancatului in doua etape. 

8 idei faine de la Revino Gourmet Show 2023

8 idei faine de la Revino Gourmet Show 2023

8 idei faine de la masterclass-ul de sambata de la Revino Gourmet Show 2023

Oana Udrea, Mesendorf 65, producator de branzeturi maturate si Punct Gastronomic Local. 

  1. branza este sufletul locului
  2. Mesendorf 65 este cel mai mic producator de branza maturata din Transilvania si asa vor ramane si ii respect enorm pe ei si pe cei care inteleg ca mai mult/mare nu inseamna mai bun/ bine.
  3. se pot face lucruri deosebite acolo unde nu te astepti, cum a fost concertul Sonoro de la ei
  4. bucurati-va de ingrediente locale nu neaparat de retete; acceptati ca o pizza poate fi foarte buna cu sonc si burduf, nu doar prosciutto si mozzarella

Horia Simon, chef, ilustrarea zicalei omul sfinteste locul la Clubul Gastronomic Transilvan

  1. work in progress in vederea obtinerea certificarii DOP pentru cartoful de Rasca
  2. pentru ca in zona nu se colecteaza laptele, ca sa nu se risipeasca, preotul din Alunisu face branza spalata cu tuica si har divin.
  3. proiect de promovare a lantului scurt – infiintare cooperativa care e promovata in urban (componente: producator legume,fructe si lapte eco, agentie turism, gradinita si scoala, bacanie)
  4. “aratatul mierii” – munca de convingere a antreprenorilor locali sa se autorizeze si sa coopereze intr-o cooperativa turística cu booking comum (aici functioneaza trocul pe loc, nu proiectele pe termen mediu si lung)

Recenziile sunt pareri personale, au un inerent grad de subiectivism si reflecta strict ceea ce am experimentat intr-un anume moment intr-un anume loc. Alte persoane pot avea experiente diferite si e ok, de gustibus non disputandum. 

Pofta de un turcesc bun bun?

Review: One soul, Brasov

Review: One soul, Brasov

‘La noi ai fost?’
‘Duminica ajung.’
Cel care m-a intrebat era Lőrincz Szilárd, executive chef la One Soul, Brasov, restaurant la care-mi propusesem sa mananc inca de anul trecut. Se insera pe valea Borosului si la masa aceea de la Taste of Transylvania stateau unii din cei mai faini chefs ai tarii. Eram acolo ca sa mananc si sa observ indeaproape mecanismele unui eveniment culinar deja prestigios desi aflat la doar a doua editie.
Duminica am intrat in Soul mai devreme decat ora rezervarii si am fost intampinata cu un ‘hello’. Dupa doua zile de raspuns mecanic in engleza la maghiara in care mi se adresau oamenii nu m-a mirat. Secunde mai tarziu mi-am dat seama ca ma tradase trollerul, paream turist. Si adevarul este ca in Brasov eu sunt Alice cazuta in vizuina de iepure. Orasul acesta este o bula, un univers, o galaxie departe de al mea. Dau vina mereu pe cladiri, pe arhitectura, chiar si atunci cand o aud pe Oana Coanta vorbind despre cum fac ei, brasovenii, una sau alta, cum vad lumea si cum se misca in ea. Cred eu ca de la cladirile solide dar cochete, pastelate si aliniate, curate li se trage acel mod sanatos si decent de a vedea viata. E vibe-ul saxon care ma face sa vibrez aici; acasa am nostlagia Parisului ramasa ca o guma de mestecat lipita de-o talpa bucuresteana.
Asezandu-ma la masa pe terasa Soul mi-am lasat privirea sa alunece peste cladirile acelor colturi de strada innodate intr-o minuscula intersectie cocheta. Arhitectura si turisti. Duminica in Brasov.
Terasa e placuta, iar interiorul spectaculos prin modul in care e tinuta in frau raceala minimalismului aproape monocrom si a materialelor de finisare a peretilor. Simplu, aproape ascetic, cu detalii ce necesita cheie pentru lectura si totusi, dupa un minut, imersia e calda, prietenoasa ca o matusa sofisticata si distanta care decide, totusi, ca meriti sa te cizeleze.
Serviciul impecabil continua cu un mini- show/ lectie privata despre facerea unui cocktail. Se aduc in fata mesei barul mobil si mi se povesteste ce si cum. Fascinant ca la un imblanzitor de serpi sau mai degraba la un prestidigitator ale carui maini iti plimba ochii si iti paralizeaza mintea. Aici am gresit; am ales yuzu pentru ca inca ma orbeste acest citric deosebit si, desi am studiat meniul cu atentie si ochii mari (amuerte coca leaves, butterfly pea si alte minunatii), am ales cu inima. Yuzu. Gin. Excelent a spus sufletul pereche caruia i l-am pasat jumatate de ora mai tarziu cand m-a gasit la masa cu el aproape neatins. Greseala a fost ca am uitat sa intreb gradul de dulceata; nu avea nici urma.
La mancare insa, eu nu am mai gresit, iar Soul a excelat. Am parcurs meniul ca pe o poveste, cum fac de fiecare data cand ma surprinde, cand gasesc ingrediente noi sau familiare folosite in mod original – maioneza de rucola, ciuperci in desert sau struguri murati in vin. Imi atrag atentia asocierile necunoscute ca homar si busuioc, conopida si vanilie, etc. Stiu ca li se spune ‘traznai’, ‘gaselnite’ sau chiar fonfleuri. Ma doare cand aud pentru ca, desi motivatia chef-ului este sa surprinda, sa fie original, sa se diferentieze si da, sa monetizeze, este multa munca in spate; este cercetare, testare si retestare iar rezultatul unui astfel de proces este un pas inainte pentru gastronomie. Acolo unde se importa forme fara fond, care copiaza ce a facut altul inainte, meniul nu doar ca nu aduce nimic nou, ci produce un ecou care se propaga si se distorsioneaza cu fiecare bucatarie de care se loveste. Ma gandesc la tataki de ton in crusta de susan alb si negru – in cate meniuri l-am vazut, in cate o sa il mai vad, simbol al unei modernitati deja vetuste.
Mi-am luat la inceput conopida cu piure de dovleac si fructul pasiunii. Un starter mare, consistent si satios pentru ca te face sa papi tot din farfurie. Culori de toamna cu soare bland, cu un piure fin ale carui note acrisoare si seminte crocante de maracuja trimit mesaje despre o apropiata iarna.
A urmat o tocana de burta cu calamar, comandata cu mai multa curiozitate decat pofta, recunosc cinstit. A fost insa savurata fasie cu fasie, fir cu fir hasta la victoria final. Inteligenta asocierea bazata pe textura; un surf & turf extrem de gustos perfect balansat de salatica de ierburi aromatice. Cartofii in straturi au functionat perfect ca vehicul de inmuiat in sos, desi ei sunt aproape un fel de mancare in sine (procesul tehnologic prin care trec e la fel de complex ca pentru un main dish).
La desert nu puteam rata acel choux cu banane si crema infuzata cu hribi; stiu ca pare greu de integrat o aroma asa puternica, de pamant, intr-un desert, dar iata ca functioneaza minunat; este un echilibru bine stapanit de patiserul restaurantului (sau poate un bucatar cu dubla specializare? mi-ar placea sa stiu cine isi asuma paternitatea acestui preparat).
Mi-a placut mult mult la Soul; completeaza minunat peisajul culinar local pe un segment de fine dining nu foarte dezvoltat pana acum. Viata mea s-a complicat dupa experienta aceasta; daca pana acum Brasovul alterna culinar intre Bistro de l’Arte si Dei frati, de acum va trebui sa imi administrez mai bine timpul ca sa ajung la toti si sper ca asta ii raspunde lui Szilard la intrebare.

Recenziile sunt pareri personale, au un inerent grad de subiectivism si reflecta strict ceea ce am experimentat intr-un anume moment intr-un anume loc. Alte persoane pot avea experiente diferite si e ok, de gustibus non disputandum. 

Pofta de un turcesc bun bun?