Brand Minds Live 2020

Brand Minds Live 2020

Opinie

Cum am gustat Brand Minds Live in pandemie

Am tras draperiile si am izgonit pisica in dormitor. Am setat conferinta pe televizor, pixul si foile pe canapea pe o carte de bucate tip coffee-table ca suport. Meniul de coffee-break a fost generos in pain au chocolat, anemone si alte bunatati de la Pain Plaisir. Cum era totusi cald si aveam buget a fost deschisa si o sticla de Cuvee Clemence. Am creat, cu alte cuvinte, un context propice urmaririi de pe canapea a unei mega-conferinte. Care nu a putut fi accesata in primele ore. Noroc ca o stim pe Anda de la Unicredit, care ne-a furnizat diferite linkuri si parole cu care am tot jonglat ca la un moment cu farfurii improvizat in sufragerie  de mezinul familiei – adica te bucuri cand le tine in aer 2 minute si incerci sa iti pastrezi calmul in restul timpului.  

Ce am luat de la Brand Minds 2020: 

Something new

Un alt mod de a vedea ceva vechi – Tara Westover (a carei carte, Educated, sta pe noptiera asteptand din zi in zi sa fie ridicata) despre educatie ca privilegiu si care devine parte din problema, nu solutia pe care o vedem in ea; educatia ca mecanism de segregare, contribuind la fracturile sociale. Hm! 

Foarte interesant mi s-a parut discursul lui Malcolm Gladwell; a avut un inceput greoi, de parca nu era cea mai buna zi a lui, dar m-a captat pe parcurs. Despre ce a vorbit? despre nevoia de storytelling atunci cand ideea de business nu se potriveste cu paradigma dominanta a epocii. O idee importanta in acest context – noi cei peste 35 ani venim din societati ierarhice, pe cand in prezent se vorbeste de societati-retele. Think about that.

Imi place Gladwell inca de la prima lui carte, The tipping point, descoperita acum multi ani intr-un aeroport, in strainatate; va amintiti? ah, vremurile cand Amazon nu livra in Romania iar achizitionarea drepturilor de autor, traducere si publicare era un proces de durata! Am scris atunci si o mica recenzie incercand sa ii conving pe colegii mei din Colliers sa il citeasca si urmareasca.

Something old

O idee veche pe care nu o mai aud prea des: Martin Lindstrom – creativity is born out of boredom; un smartphone in mana inseamna lipsa unor timpi morti, elimina deci posibilitatea ca mintea sa iti zburde singura, obligata sa creeze ceva din ce are. 

Something useful to me, personally 

Aduke Omofowokan citandu-l pe Winston Churchill; daca vorbesti primul ceilalti se vor concentra sa valideze cele spuse de tine si pierzi creativitatea.

‘Courage is what it takes to stand up and speak; courage is also what i ttakes to sit down and listen’

Winston Churchill

Foto Wikipedia Commons

Something blue

Lasand la o parte frustrarea data de problemele tehnice din prima zi, concluzia nu ma satisface – nici eu nu m-am schimbat, nici discursurile motivationale, ba uneori nici speaker-ii. 

Nu rezonez nici acum nici cu forma nici cu fondul. Nu apreciez acum mai mult ca atunci energia debordanta, bleached smiles, optimismul fortat, I love you-urile umede si imbarbatarile gaunoase. Or fi diferente culturale. Mi se pare normal si banal ca si ei, speakerii momentului, au momente de meltdown, sunt tristi cand isi pierd banii, partenerul sau drumul. Sunt oameni. E logic ca li se intampla si lor, si sub staniolul cel mai stralucitor ciocolata poate fi topita. Eu una ma simt jignita cand vine cineva sa-mi zica ‘si eu sunt om, I bleed, I cry, I scream’; genul acesta de pozitionare implica pre-asezarea lui/ ei pe un piedestal la a carui constructie eu nu am participat si in care imi vine sa dau cu barosul. 

Am plecat din corporatie in 2009; am avut acolo acces la traininguri serioase, pe bani grei tinute de vedete internationale ale momentului. Ca eram prea tineri, ca eram prea superficiali sau prea bascaliosi nu stiu, insa follow-up-ul arata la acel moment ca multi dintre noi nu-si insuseau noile obiceiuri, mantre, teorii, formule, instrumente, mecanisme si mind-set-uri. Si nu tinea de implicare, de seriozitate si motivatie ci de diferente culturale; inteleg de la prieteni corporatisti ca si acum sunt oameni ca mine atunci. 

Nici ei, speaker-ii nu s-au schimbat; da, poate ii cheama altfel, zambesc mai mult  si clar mai alb dar spun aceleasi lucruri. Sigur, se spune ca toata literatura este construita pe vreo zece teme majore si tot ce se scrie este o variatie, o broderie, un alt unghi al unei teme vechi de cand lumea. Asa o fi si in motivational speaking, dar cand analiza SWOT devine Rose Rose Thorn Bud e ca si cum mananc sarmale reinterpretate la o nunta in Focsani. Sunt sarmale. 

Tripticul I will let go of/ be grateful for/ focus on este un obicei simplu de curatenie mentala la final sau inceput de zi; il practic de ceva vreme caci este unul din acele lucruri simple, de bun simt, care iti vin in minte cand practici o minima introspectie. 

Nick Vujici a fost de bun simt, cu emotie, nimic nou doar ca da, e bine sa le auzi spuse si de altii nu doar de mama.

Despre Blue Ocean strategy am auzit cand inca eram in corporatie, cred ca prin 2008? E faina opozitia teoriei structuraliste care spune ca structures shapes strategy/ growth happens exogenously cu teoria restructuralista in care micro-actorii pot schimba conditiile si deci strategy shapes structure. Dar cum conceptul este pe piata de peste un deceniu mi-ar fi placut sa imi spuna de ce Cirque de Soleil, unul din exemplele lor din carte, nu a putut evita falimentul declarat de curand. 

Nici axa Timp-Importanta, utila de altfel, nu este noua; nu a fost prezentata ca noua;  si poate este noua pentru noua generatie.  Dar….atat? Gowth ambassadors, world changers sunt de toate varstele. Si unsprezece ani mai tarziu nu aflu mai nimic nou? Daca nu mi-as sti locul, zau ca as fi tentata sa cred ca le stiu pe toate, I’ve seen it all, know it all, etc etc.

In loc de concluzie

Ca micro-tiny-insignificant actor pe piata pare ca nu am pierdut nimic in acesti unsprezece ani in care normal ca m-am mai intrebat din cand in cand ce s-a mai inventat pe aceasta piata a carei componenta de discurs motivational a fost evaluata in SUA in 2019 la 1,9 miliarde dolari. What a waste of FMO!

Datorita dificultatilor tehnice va trebui sa revad cativa dintre speakeri, de aceea nu ii acopar aici pe toti. Voi relua Nicholas Nassim Taleb, Mark Manson si mai ales Michio Kaku (fizician si futurolog care cred ca va aduce ceva complet nou, cel putin pentru mine). Si astept sa mai scrie Gladwell o carte, iar pana atunci ma delectez cu podcastul lui – Revisionist history.

Amarin, un irakian in Bucuresti

Amarin, un irakian in Bucuresti

Cum m-am pacalit de Ramadan si mi-a placut Imi doream de mult sa prind un Iftar, o masa de seara luata de credinciosi in timpul Ramadanului si pentru ca s-a suprapus ba cu postul nostru, ba cu plecari din oras nu am reusit. Pusesem ochii pe un restaurant irakian care...

Sa vorbim despre evaziune

Sa vorbim despre evaziune

Pe bune Sa vorbim despre evaziune fiscalaNu fac apologia micului antreprenor cu hartii in regula, dar … ….acum ca sarbatorile au trecut, cozonacul s-a depus pe abdomen si rezolutiile de An Nou au palit ca niste stele cazatoare ce sunt, sa vorbim putin despre evaziune...

NOUA B.A.R.

NOUA B.A.R.

NOUA B.A.R este puiutul lui NOUA Bucatarie Romaneasca si, ca orice urmas, nu sare departe de trunchi, e la fel de creativ dar are si o abordare mai incluziva, lucru evident inca din denumire - B.A.R. inseamna Bucatarie Aproape Romaneasca. Este cel mai recent proiect...

Foto-cronica: Fork Ana Tower

Foto-cronica: Fork Ana Tower

The Fork e pe lista mea de ceva vreme si cand i-a venit randul s-a nimerit sa fie un business dinner important; acest lucru nu mi-a permis decat sa fac cateva fotografii,  nu am putut lua notite. Pastrez insa amintirea unui gust bun, tehnica si prezentare impecabila...

Cream tea/ afternoon tea/ high tea

Cream tea/ afternoon tea/ high tea

Afternoon tea - mini-sandvisuri, scones, prajituri si ceai savurate relaxat in jurul orei 4 pm. Ana, ducesa de Bedford, l-a facut fashionable la inceputul secolului XIX de foame (masa de seara se lua la 8 pm).  High tea - se ia la masa iar meniul este mai bogat -...

Simpozion culinar la Oxford, 2016

Simpozion culinar la Oxford, 2016

12Jul2016

Ultimele cateva zile m-au gasit in Anglia, la un simpozion gastronomic ce aduna circa 200 de foodies cu acte in regula (think PhDs in food history, anthropology or professors at Harvard, Rio de Janeiro or Boston). Sunt si multi food writers de blog dar mai ales de carti, din acelea cu coperti cartonate si fotografii apetisante (cook books) sau volume mai micute, cu grafica minimalista si titluri ce incuie in cateva cuvinte cercetarile unor ani buni de munca – cum ar fi inventarea gustului sau recuperarea retetelor romane ale lui Apicius (pe care am luat-o si spre incercare in bucataria proprie, cu binecuvantarea si autograful lui Sally Grainger, autor).  Pe langa ei, academics deh, suntem noi, pasionatii, unii activand in industrie, altii consumand-o sau lasandu-se consumati de ea.

Cele trei zile de anul acesta au fost dedicate ideii de offal/ maruntaie, resturi de origine animala, bucatile de tesut animal care nu-s muschi. Stiti voi, inima, rinichi, ficat, copite, capete si alte cele de-s puse peste iarna in camara ca toba, carnati sau caltabos mai ales. Offal are o acceptiune mai larga, totusi, acoperind si maruntaiele de pasare, legumele refuzate de supermarket ca neincadrandu-se in standard, etc.

Lucrarile prezentate de participanti au brodat adanc in jurul ideii de waste not, want not, a diverselor utilizari si categorisiri a resturilor in diverse culturi (interesant de aflat ca Japonia, ca de altfel si China nu au conceptul de offal/ resturi respinse).

     

                                          Mancarea vazuta din interiorul gurii

S-a mai discutat despre dezgust – determinantii psihologici, culturali si biologici delicios explicati de un profesor american expert in cercetarea dezgustului, sau supravietuirea malaezienilor in timpul WWII cu o dieta bazata pe frunze de cartof, tapioca si capete de peste (refuzate de ocupatia japoneza care rechizitiona orice era comestibil). Jian, un student la doctorat din Shanghai a vorbit despre creierul de crab si alte delicatese traditionale respinse de prima generatie de chinezi americani, asa cum apar mentiuni in literatura asiatico-americana (intr-o discutie privata cu el am multumit cerului ca perioada mea de lecturi succesiv-obsesive din Amy Tan si Lisa See a folosit la ceva, macar atat cat sa nu dau din cap prefacandu-ma ca stiu despre ce e vorba).

O islandeza de varsta a doua ne-a povestit despre mancarurile copilariei ei, bazate pe organe, sange si alte cele provenind de la cam orice mamifer din zona, balena inclusiv, iar ca treat ne-a adus limba afumata de cal. Afumata, sarata, tare, buna. A pomenit si de rechin putrezit (ma rog, fermentat zic ei ca e procesul prin care trece in pamant), lucru pe care l-am incercat si noi candva, cu mare interes.

IMG_3773Limba de cal afumata, din Islanda

O americanca cu bursa in Spania, care m-a provocat la o discutie despre avort si despre care nu stiut cat de pro-life a mai fost dupa ce a aflat de generatia noastra de decretei, a facut o legatura interesanta intre rationalizarea carnii in timpul dictaturii franchiste si consumul de maruntaie, ca mod de rezistenta cetateneasca in fata abuzului. Voltaire, un japonez cuminte ce vine an de an, s-a axat pe top 3 chestii scarboase japoneze: maruntaie de castravete de mare (mancat de subsemnata spre mare displacere la Soto, 2 stele Michelin, New York, brrr), gonade de arici de mare (intepat in animal odata, mancat de razbunare oriunde-l vad ever since) si niste icre de ceva peste. Eu am vorbit de offal mai cu respect in dulcele stil clasic, cu citate din Biblie si Euripide, caci in alte vremuri maruntele maruntaie erau instrumentul prin care alegeau zeii sa vorbeasca omului (haruspex, stiinta divinatiei in organe). Fain a fost ca un artist londonez a performat seara o divinatie live pe un ficat de miel (the yes or now question a fost daca UK va invoca articolul 50; asta dupa ce toata lumea vroia de fapt sa afle daca Donald Trump iese sau nu presedinte).

IMG_3782

O frantuzoaica-producator a facut un training si testing de foie gras, oferind salii bucatele cremoase de ficat mi-cuit si cuit in varii stadii, ca mai apoi un american sa vorbeasca despre legile care interzic cruzimea aplicata animalelor si implicit foie gras-ul in cateva state americane.

Fuchsia Dunlop, specialista in tot ce e mancare chinezeasca, ne-a trainuit intr-ale limbii de rata, pregatita cu soia si ghimbir, desigur. Tot de la ea am aflat despre onorarea oaspetilor la cina cu bucatele rare sau exotice – in caz ca va intrebati de ce ar manca cineva limbi de rata sau obrajori de peste. BTW limba de rata are o textura gumilastic-spre- tare si cateva oscioare, altfel e buna. (Textura si piguleala de oase sunt la mare cinste in gastronomia chineza.)

IMG_3788Doua limbi de rata marinate in sos de soia si ghimbir

Pe langa audierea zecilor de prezentari simultane un punct de interes, desi uneori mai mult teoretic, la nivel de concept decat ca experienta gustativa, sunt mesele, mancarea pregatita pentru simpoziasti. Sunt invitati chefs pe val si se aleg meniuri in acord cu tema, prin urmare acum nu a fost un an bun pentru vegetarieni ????

IMG_3779Codda alla vaccinara aka coada de vaca in stilul specific macelaresc roman din Testaccio

De exceptie a fost anul acesta cina creata de Jake Keneddy de la Bocca di Luppo care a construit o masa din quinto quarto – numele dat offal-ului in Testaccio, cartierul macelarilor din Roma. Un englez tanar si inalt, cu perfect accent britanic cautandu-si radacinile si retetele prin satele italiene ne-a pus in farfurii printre altele si:

Seared mullet liver on pea & pea shell crostini
Saffron & gremolata arancino with a bone marrow centre
Rigatoni with pajata (baby lamb’s intestines with the curdled mother’s milk inside
Coda alla vaccinara
U murzeddu – extremely spicy stew of all the innards
Literraly black pudding – chocolate salame made with pig’s blood, pistacchios, candied fruit & Marsala

IMG_3778Tocana picanta de organe

Aceasta asa, ca sa va faceti o idee despre ce si cum se mananca la astfel de evenimente. A fost si vin, desigur, austriac si, zice lumea, super bun.

Pranzul de duminica a avut ca piese principala empty-net bouillabaise, adica zeama de peste gatita de pescari din toate resturile de peste ramase dupa vanzarea bucatilor bune/ scumpe. L-am ratat insa, caci aveam un avion de prins.

Pentru cei curiosi cum arata o camera de student la Oxford, mai exact la St Katz, cladire proiectata de Arne Jacobson pana in cele mai mici detalii, imagini mai jos.

IMG_3766

IMG_3767