Am tras draperiile si am izgonit pisica in dormitor. Am setat conferinta pe televizor, pixul si foile pe canapea pe o carte de bucate tip coffee-table ca suport. Meniul de coffee-break a fost generos in pain au chocolat, anemone si alte bunatati de la Pain Plaisir. Cum era totusi cald si aveam buget a fost deschisa si o sticla de Cuvee Clemence. Am creat, cu alte cuvinte, un context propice urmaririi de pe canapea a unei mega-conferinte. Care nu a putut fi accesata in primele ore. Noroc ca o stim pe Anda de la Unicredit, care ne-a furnizat diferite linkuri si parole cu care am tot jonglat ca la un moment cu farfurii improvizat in sufragerie  de mezinul familiei – adica te bucuri cand le tine in aer 2 minute si incerci sa iti pastrezi calmul in restul timpului.  

Ce am luat de la Brand Minds 2020: 

Something new

Un alt mod de a vedea ceva vechi – Tara Westover (a carei carte, Educated, sta pe noptiera asteptand din zi in zi sa fie ridicata) despre educatie ca privilegiu si care devine parte din problema, nu solutia pe care o vedem in ea; educatia ca mecanism de segregare, contribuind la fracturile sociale. Hm! 

Foarte interesant mi s-a parut discursul lui Malcolm Gladwell; a avut un inceput greoi, de parca nu era cea mai buna zi a lui, dar m-a captat pe parcurs. Despre ce a vorbit? despre nevoia de storytelling atunci cand ideea de business nu se potriveste cu paradigma dominanta a epocii. O idee importanta in acest context – noi cei peste 35 ani venim din societati ierarhice, pe cand in prezent se vorbeste de societati-retele. Think about that.

Imi place Gladwell inca de la prima lui carte, The tipping point, descoperita acum multi ani intr-un aeroport, in strainatate; va amintiti? ah, vremurile cand Amazon nu livra in Romania iar achizitionarea drepturilor de autor, traducere si publicare era un proces de durata! Am scris atunci si o mica recenzie incercand sa ii conving pe colegii mei din Colliers sa il citeasca si urmareasca.

Something old

O idee veche pe care nu o mai aud prea des: Martin Lindstrom – creativity is born out of boredom; un smartphone in mana inseamna lipsa unor timpi morti, elimina deci posibilitatea ca mintea sa iti zburde singura, obligata sa creeze ceva din ce are. 

Something useful to me, personally 

Aduke Omofowokan citandu-l pe Winston Churchill; daca vorbesti primul ceilalti se vor concentra sa valideze cele spuse de tine si pierzi creativitatea.

Something blue

Lasand la o parte frustrarea data de problemele tehnice din prima zi, concluzia nu ma satisface – nici eu nu m-am schimbat, nici discursurile motivationale, ba uneori nici speaker-ii. 

Nu rezonez nici acum nici cu forma nici cu fondul. Nu apreciez acum mai mult ca atunci energia debordanta, bleached smiles, optimismul fortat, I love you-urile umede si imbarbatarile gaunoase. Or fi diferente culturale. Mi se pare normal si banal ca si ei, speakerii momentului, au momente de meltdown, sunt tristi cand isi pierd banii, partenerul sau drumul. Sunt oameni. E logic ca li se intampla si lor, si sub staniolul cel mai stralucitor ciocolata poate fi topita. Eu una ma simt jignita cand vine cineva sa-mi zica ‘si eu sunt om, I bleed, I cry, I scream’; genul acesta de pozitionare implica pre-asezarea lui/ ei pe un piedestal la a carui constructie eu nu am participat si in care imi vine sa dau cu barosul. 

Am plecat din corporatie in 2009; am avut acolo acces la traininguri serioase, pe bani grei tinute de vedete internationale ale momentului. Ca eram prea tineri, ca eram prea superficiali sau prea bascaliosi nu stiu, insa follow-up-ul arata la acel moment ca multi dintre noi nu-si insuseau noile obiceiuri, mantre, teorii, formule, instrumente, mecanisme si mind-set-uri. Si nu tinea de implicare, de seriozitate si motivatie ci de diferente culturale; inteleg de la prieteni corporatisti ca si acum sunt oameni ca mine atunci. 

Nici ei, speaker-ii nu s-au schimbat; da, poate ii cheama altfel, zambesc mai mult  si clar mai alb dar spun aceleasi lucruri. Sigur, se spune ca toata literatura este construita pe vreo zece teme majore si tot ce se scrie este o variatie, o broderie, un alt unghi al unei teme vechi de cand lumea. Asa o fi si in motivational speaking, dar cand analiza SWOT devine Rose Rose Thorn Bud e ca si cum mananc sarmale reinterpretate la o nunta in Focsani. Sunt sarmale. 

Tripticul I will let go of/ be grateful for/ focus on este un obicei simplu de curatenie mentala la final sau inceput de zi; il practic de ceva vreme caci este unul din acele lucruri simple, de bun simt, care iti vin in minte cand practici o minima introspectie. 

Nick Vujici a fost de bun simt, cu emotie, nimic nou doar ca da, e bine sa le auzi spuse si de altii nu doar de mama.

Despre Blue Ocean strategy am auzit cand inca eram in corporatie, cred ca prin 2008? E faina opozitia teoriei structuraliste care spune ca structures shapes strategy/ growth happens exogenously cu teoria restructuralista in care micro-actorii pot schimba conditiile si deci strategy shapes structure. Dar cum conceptul este pe piata de peste un deceniu mi-ar fi placut sa imi spuna de ce Cirque de Soleil, unul din exemplele lor din carte, nu a putut evita falimentul declarat de curand. 

Nici axa Timp-Importanta, utila de altfel, nu este noua; nu a fost prezentata ca noua;  si poate este noua pentru noua generatie.  Dar….atat? Gowth ambassadors, world changers sunt de toate varstele. Si unsprezece ani mai tarziu nu aflu mai nimic nou? Daca nu mi-as sti locul, zau ca as fi tentata sa cred ca le stiu pe toate, I’ve seen it all, know it all, etc etc.

In loc de concluzie

Ca micro-tiny-insignificant actor pe piata pare ca nu am pierdut nimic in acesti unsprezece ani in care normal ca m-am mai intrebat din cand in cand ce s-a mai inventat pe aceasta piata a carei componenta de discurs motivational a fost evaluata in SUA in 2019 la 1,9 miliarde dolari. What a waste of FMO!

Datorita dificultatilor tehnice va trebui sa revad cativa dintre speakeri, de aceea nu ii acopar aici pe toti. Voi relua Nicholas Nassim Taleb, Mark Manson si mai ales Michio Kaku (fizician si futurolog care cred ca va aduce ceva complet nou, cel putin pentru mine). Si astept sa mai scrie Gladwell o carte, iar pana atunci ma delectez cu podcastul lui – Revisionist history.