Arzu e pe lista mea inca dinainte de a se naste; stiam ca, daca Mazi va deschide ceva, voi fi acolo. Nu stiam ca imi va lua jumatate de an sa o fac si asta m-a facut sa ma simt tare vinovata; suparata pe mine si lipsa mea cronica de timp desi sunt, dintre cei pe care-i cunosc, cea mai libera de conditionari familiale si contractuale, m-am strecurat timid pe usa la Arzu cu gandul ca n-o fi Mazi pe tura. Era.
Arzu e inalt si luminos, in culorile si non-culorile mele preferate – gri-ciment, metal negru, alb curat si verde viu in ghivece de toate marimile si plante de toate foliajele. Desi counter-ul si stilul de mancare este tributar lui Ottolenghi si Mediteranei, interiorul are ceva nordic, ceva japonez, o simplitate studiata in cele mai mici unghiuri, umbre si detalii. Toaleta este locul pentru unfinished business, rafturile cu goodies poarta numele minor comforts, undeva pe un panou luminos o fetita mirata tine intr-o mana un morcov cu o expresie mirata, confuza, delicioasa. A desenat-o Mazi, care ii atribuie anxietate acolo unde eu vad bucuria optiunii – e atat de luminoasa inaltimea interioara a acestei case vechi minunat restaurata incat fricile, frustrarile & co au loc sa se detaseze, sa danseze in suspensie deasupra, cat timp tu stai la masa cu meniul in fata alegandu-ti micile placeri.
Am luat kofte cu morcovi in glazura de harisa, cu seminte de chimion, sos tahina si ceapa cu sumac. Ezitam intre asta si pate-ul lui Mazi, dar o conversatie placuta cu ospatarita m-a asigurat ca pate-ul este de-al casei, pe cand koftele sunt musafiri, iar vizitele scurte-s cele mai placute.
Ma tenta mult kisir-ul – bulgur cu pasta de rosii, stafide, seminte de rodie; il fac si eu acasa dar rar. Nici conopida nu suna rau, dar ce te faci cu trei main dish plus desert? Sunt doar o biata fata! Una care a observat ca ambele dish-uri sunt la acelasi pret asa ca i-a propus domnisoarei sa ii faca un platouas cu putin din fiecare la pret de una, ha! In viata trebuie sa te descurci. A fost o alegere excelenta; kofte moi si aromate, morcov dulci potoliti de o harisa blanda ca o bunica si o ceapa prietenoasa. Conopida cuminte a facut casa buna cu kisir-ul fabulos ca o poveste a Seherezadei – fiecare lingura aducea elemente noi, texturi si balansari de gust ce bucurau palatul meu pofticios.
Apoi nu am mai putut desert. Tragedie? Nu, am luat pentru acasa fursec cu cardamom, fursec brownie si brownie vegan.
Recent Comments