Lector Adriana Sohodoleanu | Fundatia Calea Victoriei
Review
E sambata dimineata la mine pe terasa, sunt cu bolul de la Thermomix in brate, ascult slagarele rusesti optseciste ale vecinilor, limbocesc inghetata de mango cu banane si ma gandesc cum sa redau mai fidel cina luata aseara la Moki.
Oare este bine sa scrii ce nu e ok in ideea ca poate fi de interes si imbunatatit?
Atelier
Lector Adriana Sohodoleanu | Fundatia Calea Victoriei
Suntem ceea ce mâncăm, ne spune Brillat-Savarin, iar dieta noastră include atât istoria locului, cât şi geografia acestuia. În definitiv, bucătăria este un produs cultural legat inerent şi de un spaţiu geografic specific. Anumite mâncăruri au devenit intim legate de culturi specifice şi au început să funcţioneze aproape metonimic.
Ele capătă identitate şi ajung să semnifice cu mult mai mult decât hrana din farfurie. Italienii sunt macaronari, francezii broscari, românii mămăligari, grecii jură pe lămâie şi mărar. Mai mult, dacă sosul de soia te duce automat cu gândul la sushi şi bucătării asiatice îndepărtate, iar perechea tomate-busuioc îţi recheamă în minte vacanţele petrecute în Italia, ştii exact la ce mă refer.
Te invit să folosim lentila gastro-geografiei, adică a mâncării disponibile prin resursele locului controlate de teren & climă, pentru a povesti despre marile bucătării ale lumii prin prisma punctelor comune şi specifice. Vom introduce conceptul de principiu al aromei – acel gust care rezultă dintr-o combinare a mai multor ingrediente aromatice care sunt folosite frecvent şi consistent în cadrul unei bucătării, un gust specific, diferit de suma părţilor. Ce face un preparat să fie caracteritic, specific grecesc, indonezian sau japonez?
Pentru aceasta facem o incursiune scurtă în lumea greacă şi romană, trecem apoi prin opulenta bucătărie medievală creştină şi musulmană şi adresăm formarea naţiunilor şi diferenţierea bucătăriilor lor. Abandonăm criterii politice şi identificăm profile de gust; împărţim globul în zone ce au în comun ingrediente, condimente şi tehnici de preparare – creăm geografii culinare.
Precum nişte perechi moderne de Hansel şi Gretel, itinerariile noastre vor lua urma bulgurului şi a mugurilor de pin din Orientul Mijlociu, a fasolei adzuki, pastei miso şi a sosului de soia din cel Îndepartat. Ne vom delecta cu lime & chilli în Mexic şi vom vedea în ce măsură gustul clasifică şi identifică în plină globalizare culinară. Vom încheia călătoria acasă, încercând să creionăm un profil de gusturi şi arome ce caracterizează mâncarea românească.
În afara poveştilor savuroase, există o componentă practică la acest eveniment de cultură gastronomică. Scopul lui este şi să ofere acel set minim de informaţii ce ne pot ajuta să localizăm geografic şi cultural un preparat, să ştim de unde vine, ce profil de gust are şi astfel să luăm o decizie informată cu privire la achiziţia/ consumul lui. În acelaşi timp, stăpânirea principiilor de aromă poate evoca aroma unui loc la noi în bucătărie, când gătim în stil chinezesc, mexican, indian etc.
Data 20 mai ora 19:00
Prelegerea dureaza 2 ore, online pe platforma Zoom.
Detalii despre pret si inscriere gasiti la linkul de mai jos.
Review MOKI modern kitchenE sambata dimineata la mine pe terasa, sunt cu bolul de la Thermomix in brate, ascult slagarele rusesti optseciste ale vecinilor, limbocesc inghetata de mango cu banane si ma gandesc cum sa redau mai fidel cina luata aseara la Moki.Moki se...
Atelier Geografii culinare Lector Adriana Sohodoleanu | Fundatia Calea Victoriei Suntem ceea ce mâncăm, ne spune Brillat-Savarin, iar dieta noastră include atât istoria locului, cât şi geografia acestuia. În definitiv, bucătăria este un produs cultural legat...
Istorii pe paine Cele 5 sosuri de baza ale bucatariei francezeAugust Escoffier a simplificat stilul ornat, decorativ al bucatariei franceze. Printrre altel este si cel care a codificar cele cinci sosuri de baza cunoscute si ca mother sauces, caci pe baza lor se fac...
Istorii pe paine Haute cuisineAm vazut saptamanile trecute cum au aparut si s-au dezvoltat restaurantele; clientelei burgheze ii placea sa se aseze la mese individuale fata de una comuna cum era pana atunci, in public nu intr-o casa privata, sa manance variat...
Istorii pe paine Foggy England Fog up the river, where it flows among green aits and meadows; fog down the river …mai tineti minte - Bleak House, Dickens? Mda, cam asa arata Anglia cand se uita Charles ganditor pe geam. Revolutia industriala britanica (1760-1840) a...
Istorii pe paine Restaurant, revolutie, francezi V-ati gandit vreodata ca datoram restaurantele si Revolutiei Franceze? Da, lui Madame Guiliotine si incoruptibilului Monsieur Robespierre. Daca in Anglia cafenelele ofereau spatiu de discutie celor educati, cu bani...
Istorii pe paine
August Escoffier a simplificat stilul ornat, decorativ al bucatariei franceze. Printrre altel este si cel care a codificar cele cinci sosuri de baza cunoscute si ca mother sauces, caci pe baza lor se fac nenumarate variatiuni.
Sos beșamel: sos alb, pe bază de lapte îngroșat cu un roux alb.
Sos Espagnole: Sos maro bazat pe reducerea stocului maro și îngroșat cu roux maro. Ingredientele includ, de obicei, oase prăjite, slănină și roșii (în piure și / sau proaspete).
Sos de roșii (uneori „Tomate” sau „Tomat”): Pe lângă roșii, ingredientele includ de obicei morcovi, ceapă, usturoi, unt și făină, plus burta de porc și bulion de vițel.
Sos Velouté: Sos limpede, obținut prin reducerea stocului limpede (obținut din oase neprăjite) și îngroșat cu un roux alb. Velouté este franceză pentru „catifelat”.
Sos olandez: emulsie caldă de gălbenuș de ou, unt topit și suc de lămâie sau oțet.
Variatiuni pe baza acestor sosuri:
Surse foto & retete link pe fiecare fotografie.
Istorii pe paine
Am vazut saptamanile trecute cum au aparut si s-au dezvoltat restaurantele; clientelei burgheze ii placea sa se aseze la mese individuale fata de una comuna cum era pana atunci, in public nu intr-o casa privata, sa manance variat mancaruri alese dintr-o lista cu preturi. Ziarele si revistele de gastronomie, asociatiile, degustarile si cinele literare sunt dovezi ale pasiunii burgheze pentru mancarea rafinata.
Masa ramane un indicator de statut – Balzac scrie in Verisoara Bette ca “masa este cel mai sigur termimetru pentru masurarea venitului unei familii oariziene’ si tot el in varul Pons asociaza placerea mesei cu cea a intanirilor amoroase considerand o masa festiva o adevarata rivala a unei curtezane.
Inceputul secolului XX este epoca haute cuisine, apanaj al barbatilor, o bucatarie de lux, costisitoare
ce solicita o pregatire complicata, asa cum a reformat-o marele Careme. Nu se mai deghizeaza aroma, se abandoneza preparatele complicate si prezentarile somptuoase. Bucataria se vrea simpla.
In opozitie cu ea sunt cuisine bourgeoise si cuisine de province, paysanne, prima gatita de femei cu ale lor mancaruri laborioase, fierte indelung la foc mic (Proust ne da o reteta pentru boeuf carrotes a unei Francoise in La umbra fetelor in floare). Desigur, bucataria burgheza evolueaza si ea pe paliere – inalta, de mijloc si de jos unde grand cuisine bourgeoise este de lux, somptuoasa si decorativa, bazata pe produse rare si scumpe precum trufe, foie gras, file de vita, fazan, sitar de padure, somon si homar.
Mai apoi, in anii ’20 Escoffier propune o forma bogata a cuisine bourgeoise, ce are mare succes datorita aparitiei turismului gastronomic. Apar cluburi si asociatii si societati gastronomice inca din 1912, active si longevive. Este si perioada in care bucataria regionala e parte integranta a mostenirii gastronomice a frantei. (barfa episodului: Escoffier a facut valuri in presa vremii nu doar pentru ca a codificat cele cinci sosuri de baza ci si pentru ca, la concedierea de la Savoy alturi de Ritz si Echenar pentru frauda (parandarat, inselaciune, etc), a cauzat revolte in randul angajatilor loiali celor trei).
Haute cuisine va ramane curentul dominant pana dupa al doilea razboi mondial, cand turbulentii ani ’60 aduc schimbari majore si in gastronomie.
Istorii pe paine
Fog up the river, where it flows among green aits and meadows; fog down the river …mai tineti minte – Bleak House, Dickens? Mda, cam asa arata Anglia cand se uita Charles ganditor pe geam.
Revolutia industriala britanica (1760-1840) a creat numeroase oportunitati dar si poluare. O schimbare majora a venit din faptul ca functia casei, a locuintei s-a schimbat fundamental – pana atunci casa era baza fata de care locuitorii ei se indepartau putin pentru munca, in curte sau in comunitatea restransa fiind o unitatea de baza a productiei. Mancarea nu doar se gatea ci se cultiva sau crestea in batatura. Aceasta economie domestica este destinata subzistenti familiei. In secolul XIX munca, educatia si distractia se gasesc in afara casei. Mii de noi joburi sunt create – atat in productie industriala cat si ca suport pentru lucratorii acesteia – cantine, baruri, hoteluri, sali de teatru si muzica, restaurante. Pub-urile castiga teren si reputatie. O treime din venitul clasei mijlocii se ducea pe bere – mai sigura ca apa, vanduta in locuri mai confortabile si mai calduroase decat casele bautorilor.
Stim deja din episodul trecut ca chefs francezi au trecut canalul si s-au adapostit de Teroare in Anglia deschizand restaurante si hoteluri sau anagajandu-se in casele nobililor. Progresul se raspandea insa incet si nu neaparat pe verticala. Standardele de viata al muncitorilor intre 1770 si 1830 par sa fi crescut daca ne luam dupa cresterea salariilor si, corespunzator, a inaltimii indivizilor, acum mai bine hraniti. Mortalitatea infantila a scazut. Daca ne gandim la ceata la Dickens, intrebarea care se ridica este daca mutarea din rural in urbana fost totusi o miscarea sanatoasa.
Papand banii tatalui sau proprietar de fabrici textile, Engels scria despre Conditia clasei muncitoare in Anglia in 1845. Nu ii place ce vede. Spune ca mancarea este indigesta, compet nepotrivita pentru copii, iar casa neconfortabila, umeda, murdara, repugnatoare si ca totul concura pentru a-i impinge spre bautura.
In fabrici, muncitorii lucrau si cate 12 ore cu pauza doar pentru cina; micul dejun era neregulat., manca cine apuca caci masinile se opreau arareori. Fabricile nereglementate ofereau rar mancare angajatilor barbati, femei sau copii. In unele zone din industria feroasa li se dadea aproape exclusiv carnea animalelor bolnave, a viteilor prea slabi si porcii sufocati in timpul transportului.
Istorii pe paine
V-ati gandit vreodata ca datoram restaurantele si Revolutiei Franceze? Da, lui Madame Guiliotine si incoruptibilului Monsieur Robespierre.
Daca in Anglia cafenelele ofereau spatiu de discutie celor educati, cu bani noi si calatorii la activ (in special negustori), in Franta clasa sociala corespunzatoare in epoca era burghezia. Traducerea comuna drept “clasa de mijloc” nu acopera insa incarcatura politica a acestui termen.
Aristocratia avea pamant si putere, dar din Evul Mediu omenirea a iesit stapana pe noi tehnologii, noi rute comerciale si noi oportunitati. Cei care intelegeau aceste lucruri, comercianti in mare parte, stiau ca nobilii stateau in calea progresului. Pentru a-i inlatura au incercat sa stimuleze si clasa muncitoare, tarani si lucratori urbani si le-au venit manusa in acest demers ineficienta sistemelor de transport precum si cateva recolte slabe de grau, care au adaugat foametea pe lista nemultumirilor. Fara paine taranii ar fi murit infometati. Briosa pe care le-a recomandat-p Maria Antoaneta nu era nici ea disponibila la magazinul din sat. Asa ca atat regele cat si regina sa au fost scurtati de-un cap. Gabriel-Charles Doyen, bucatarul privat al reginei, cerandu-si drepturile la Robespierre (si lacomindu-se sa ceara si salariul din urma) a fost executat si el pe motiv ca degradarea autoritatii constituite si intoarcerea la despotism. Multi bucatari si personal domestic au ramas fara slujbe; unii au fost trimisi la galere altii insa si-au gasit noi stapani, din burghezie, ca doar si ei erau oameni si le placea sa manance bine. Ceilalti au migrat spre capitala unde in scurt timp au aparut restaurante. Revolutia a fost deci si culinara.
Robert, responsabil pentru armata de bucatari a printului de Conde, ramas fara slujba, deschide in Rue de Richeliu un restaurant in care angajeaza fostii angajati ai printului – chefs, rotisseurs, sosieri si patiseri plus valeti, ospatari, etc. Altii ii vor urma exemplu peste o vreme. Cine erau clientii? Revolutionarii, desigur, dar si fostii aristocrati care, asteptandu-si randul la ghilotina in inchisoare, aveau voie sa isi comande de mancare. Restaurantele de fine dining faceau asadar take-out inca de la aparitie, how about that?
Cateva restaurante au existat si inainte – se stie ca un anume Boulanger a deschis un stabiliment in 1765 unde vindea supe, stock si bouillion considerate restorative – hence the name of the restaurant. Firma pusa deasupra magazinului afirma ca Boulanger debite des restaurants divins. Meniul lui a suparat proprietarii de traiteurs, posesorii exclusivi ai drepturilor de a vinde mancaruri cu carne, care l-au si dat in judecata, de altfel, pentru un fel cu picioare de oaie in sos alb.
Alte restaurante erau inspirate de tavernele britanice, unde, scrie un francez cartitor, se manca mai bine decat in casele private. Un astfel de restaurant parizian a fost Les Grands Tavernes de Londres al lui Beuvilliers, idol al curtii Mariei Antoaneta. Iar unul din cele mai mari si celebre restaurante post-revolutie in Paris a fost Moet ce intrecea rafinamentul (dezmatul?) culinar al lui Lucullus si unde tavanul se deschidea pentru a elibera un card de sturzi. Era in mod evident o bucatarie pentru placere nu supravietuire iar burghezul revolutionar a devenit burghez gastronom. Unde dai si unde crapa 🙂
Recent Comments