Recenzie: Maimuca

Recenzie: Maimuca

musama si plastic, Tokyo meets Istanbul, o maimuta astronaut si litere luminoase ce transcriu fonetic destinatia spatiului din spatele lor.

masa din spate transformata in separeu pentru noi ca eram 5; in spatele cortinei, a bucatariei si a lumii.

musamaua o fi cool dar sta umflata pe alocuri si ma transporta intr-un trecut cu ciobanasi de ceramica lucioasa si macrameuri imbacsite.

preturi mari dar meniu interesant. sau meniu interesant dar preturi mari.

vinuri din Georgia, fain.

copiii primesc paste cu sos rosu care arata super bine.

cusca DJ-ului ne tine acum hainele, e sambata dimineata si inca nu e cald afara.

tacamuri de metal negre cu cap de unealta.

am luat anchovies – onion jam – brie cheese pizza care-mi parea construit pe o pissaladiere provensala; din pacatea lipia facuta in casa era atat de tare/ veche ca experienta a devenit dureroasa pentru gingii. 

un tom yum cu raci cu creveti foarte bun dar cu crevetia extra fierti si o farfurie super amuzanta cu ciorba care dispare inversand procesul scufundarii unei case.

burned tuna, wasabi, dry egg, ginger bun

matcha choux, kataifi, sour cream la altcineva in farfurie 🙁

 

Gradina cu legume

Recenziile sunt pareri personale, au un inerent grad de subiectivism si reflecta strict ceea ce am experimentat intr-un anume moment intr-un anume loc. Alte persoane pot avea experiente diferite si e ok, de gustibus non disputandum. 

A idee cat de bun este napul ca desert ?

Recenzie: Aditis Kitchen

Recenzie: Aditis Kitchen

o aventura pe stradute intr-un cartie necunoscut cautand amintirea farfuriilor vacantelor asiatice

loc mic, fara pretentii

parea inchis cand am ajuns si ne-am aventurat sa patrundem in interior si sa strigam incet “hello, anybody there?/ buna ziua, e deschis?’

spatiul gol, liniste, nici tipenie de om, clar bucataria era inchisa, doar in aer plutea visul unor condimente deja gatita candva.

bazaia un neon ca intr-o discoteca distopica

era curat desi nu aveai neaparat impresia asta.

am insistat totusi sunand la un telefon care a inceput sa fie auzit in relativa apropiere.

a aparut un tanar, ne-a intrebat ce vrem sa mancam, noi am intreba ce ne poae face, el a insirat cateva lucruri care nu erau pe meniul clasic romanescsi asa am reusit sa mancam chicken spicy, momos, noodles, chow mein alaturi de o cana mare  cu masala chai

o vreme nu ne-a fost clar ce am comandat dar mancarea a inceput sa vina, tanarul nostru bucatar-ospatar era amabil si sprinterm i-a hranit intre timp si pe doi posibili conationali de ai sai (Aditis e restaurant nepalez deschis de nepalezi pentru cei care un venit in Romania la lucru).

momos (dumplings/ galuste cu carne tocata) au fost delicioase, ceaiul strasnic, taiteii clasici, iar puiul foarte rosu.

ne-a placut si voi mai merge, sunt sigura ca voi descoperi acolo preparate simple si gustoase ce-mi vor face dor de duca spre estul extrem.

Aditis s-a mutat aici recent si pare ca a preluat un local pre-existent, ceea ce adauga la experienta permitand in design hibrid.

Aditis este pe str Visinilor n 2, Bucuresti

Gradina cu legume

Recenziile sunt pareri personale, au un inerent grad de subiectivism si reflecta strict ceea ce am experimentat intr-un anume moment intr-un anume loc. Alte persoane pot avea experiente diferite si e ok, de gustibus non disputandum. 

A idee cat de bun este napul ca desert ?

Reteta: Poulet de Bresse

Reteta: Poulet de Bresse

Masa de duminica – meniu francez 

Branzeturi DOP, vinuri AOC/ DOC, ciocolata single-origin, cafea de specialitate, etc. 

Dar oratanii mai cu mot sau litere in coada nu-s? Ba da. Azi povestesc despre Poulet de Bresse, zburatoare numita si Poularde de Bresse / Chapon de Bresse si protejata in EU si UK ca AOC ( appellation d’origine contrôlée) sau denumire de origine controlata inca din 1957. 

Care-i smecheria cu el?

Pentru mine inseamna una din primele experiente gastronomice intr-un restaurant cu stea Michelin. Se intampla in antichitate, pe o straduta neidentificata intr-unul din multele orasele insirate pe Coasta de Azur. 

Era o vara cu prietenii intr-o vila agatata pe un deal impuns in coaste de mare; o decapotabila si un prieten entuziast la volan ne ridica parul in vant si inima in gat. Soseaua de coasta serpuieste acolo serios si trece prin mici orase idilice. Acestui prieten ii datorez intalnirea cu un poulet memorabil. Gastronomul-sofer ne-a scos de pe sosea si de pe drumul principal, ne-a bagat intr-un centru vechi cu pereti inalti ce aruncau umbra peste strazi inguste ca de medina si a oprit in fata unei usi banale taiate in dosul unei cladiri galbui, masive. Fiind spatele ei, nicio decoratiune, niciu dischis. Doar o usa. In jur pustiul unei dupa amiezi de vara fierbinte. Cativa magrebieni razleti profitau de racoarea orasului vechi si-mi intareau ideea de medina. Ei au fost de altfel si motivul pentru care cealalta masina, cu soferi mai cuminti la volan si putin gastronomi in rest, s-a oprit regulamentar la restaurantul principalului hotel din principala piata publica. 

Langa usa deschisa spre o penumbra racoroasa statea prinsa in perete o tablita rosie cu o floricica alba – o stea Michelin intr-o zona a orasului ce punea probleme de securitate unora. O masa sau doua afara langa un maslin imperturbabil si nici macar opt mese in interior. O bucatarie minuscula in care trebaluia un domn cu un pass cum e inca la noi la Obor la cassa raionului de textile. Un tanar ce debarasa si o doamna care servea. O familie – reiesea din interactiunea zambetului si cuvintelor lor. Si cel mai bun pui din viata mea in farfurie, dupa cum am aflat repejor. Nu tin minte numele restaurantului dar retin acel poulet de Bresse ca pe revelatia vietii in materie de zburatoare.  

Are cap si picioare albastre si ca sa fie ce trebuie nu poate proveni decat din estul profund al Frantei, vechea provincie Bresse. E lasat sa zburde de capul lui pe minim 0,5 ha/ ferma adica cel putin 10 metri patrati per pasare. E sub-nutrit ca motivatie sa isi caute singur proteina animala – rame, insecte, etc, dar pare ca exista si o perioada de supra-hranire cu lapte si porumb. Se zice ca ar fi circa 200 de producatori autorizati si verificati de institute aferente (francezii chiar nu se joaca cand vorba de protejarea patrimoniului culinar national). Fiecare pui are un inel metalic pe picior cu numele producatorului, asa ca nu e de gluma. 

Are o reputatie; Brillat Savarin l-a numit regina pasaretului si puiul regilor (da, se purtau astfel de porecle, si marele Careme a fost bucatarul regilor si regele bucatarilor, nu doar primul cu apelativul chef nu bucatar). Alan Davidson, cel cu Oxford Companion to Food, i-a zis aristocratul mesei. Heston Blumenthal l-a considerat demn de includere intr-o carte a sa numita modest In cautarea perfectiunii. Ei bine, pe acest racaitor celebru si fitos l-am pus eu la cuptor duminica trecuta, recunosc cu prea putina pompa si ritual fata de cum e obisnuit. Oh well, sic transit gloria mundi….

Pentru ca-l aveam in congelator de ceva vreme si ma chinuia gandul ca trebuie sa ii fac felul am decis un meniu de inspiratie franceza construit fara prea mare bataie de cap in jurul lui. 

Al meu poulet a avut cap si gheare vinetii dar niciun inel, L-am luat de la un producator local si deci nerecunoscut de inaltele comitete si comitii franceze, ceea ce nu m-a deranjat desi scump a fost cam ca unul original. Dar, de la acea prima intalnire memorabila din sudul Frantei nu s-a intamplat sa mai dau de el pe nicaieri, ceea ce e ciudat dar adevarat si deranjant. Pe zburatorul din cratita l-am gasit la Microferma 88, un mic, entuziast si amabil producator de oua si pui de rasa (initial m-au amuzat la ei ouale bleu-vernil, atat de pastelate si instragramabile incat imi par niste macarons mai umflatele). La el pasarile, numai Gucci si Vuittoane aviare ca La Bresse, Ayam Cemani si Araucana, zburda libere, zgarma vesele iar duminica primesc coaja de parmezan.

wikpedia commons

Prin urmare, da, ajung si la reteta. Asa se face pe bloguril culinare, nu stiti? Intai e povestea vietii matusalemice a autorului si abia apoi ajungi la reteta, spre batranete, a ta, a cititorului. Ei bine, mie mi-e lene sa scriu reteta asa ca va trimit la sursa – bibilica normanda a lui Gordon Ramsay, foto mai jos. 

Pana sa ajung insa la aceasta etapa puiul a fost supus unor injectari cu solutie salina – fancy? scary? weird? Cam da. Am luat animalul, am incercat sa ignor faptul ca nu am mai gatit pui/ carne vreo de 12 ani, am umplut o seringa cu apa sarata dupa cat m-au lasat inima si sarea din solnita si am inceput sa pompez intr-o veselie. In copane, gat, tartita si piept. Pe fata si pe spate. Sus, jos si la mijloc pana cand m-am oprit speriata de cata sare mi se parea ca am bagat in el. L-am impachetat rapid si bagat in frigider pentru o noapte, ca asa vazusem parca la Marius Tudosiei. A doua zi i-am indesat unt prin toate crapaturile de sub piele. Apoi am zis sa il bag la cuptor si m-am panicat ca nu stiam cat timp sa il las acolo. Ramsay facea bibilici, mai mici ca oratania mea si ciopartite in bucati. Eu vroiam sa tin animalul intreg, cum am vazut in filme. I-as fi pus si ghetute de hartie alba daca nu ar fi deja kitschy-retr [cringe].

Am pozat si trimis mamei. Raspunsul ei nu m-a ajutat initial – a ramas marcata de culoarea lui si incerca sa ma convinga ca ba nu e bine jumulit, ba ca ar fi prea parlit. Cu greu am trecut peste, insistand ca e ok, asa e el si ii e bine. Am convenit sa il tin o ora acoperit cu foaie de copt intr-o cratita cu ceva apa in ea si spre o ora fara hartie, sa aiba vreme se se rumeneasca. Ceea ce am si facut, combinand pe parcurs cu sosul lui Ramsay. I must say, treaba cu feliile de mar caramelizat a fost exact ce trebuia.

Bun. Fain. Delicios. Stiu oamenii aia in Normandia ce sa faca cu o pasare, niste cidru, smantana si doua mere. Francezi.

Pe langa el am mai pus pe masa: 

  • Brandade de morue 
  • Lup-de-mer cu sos meuniere 
  • Tartiflette 
  • Salate de morcov si telina cu vinegreta simpla/ cu mustar de Dijon
  • Charlotte Russe (inventata de regele bucatarilor, acel Careme mentionat anterior). 
  • S-a baut Sissi de la SERVE ca mai mereu. 

Retete de Gordon Ramsay Din bucataria lumii si Rachel Khoo My little Paris kitchen.

Am construit meniul in jurul puiului deci cat se poate de frantuzesc pe malul Dambovitei. Pare mult de pregatit si gatit, insa m-am descurcat in vreo 4 ore duminica dimineata. Tortul l-am facut de sambata. Am fost 7 oameni la masa si a si ramas pentru sendvisuri a doua zi. 

Ceva mai simplu? Incearca omleta cu spoaranghel.

Ai vizitat cramele din Dealu Mare?

Recenzie: Marmorsch Blanc

Recenzie: Marmorsch Blanc

daca nu este semnata de chefs celebri (gen Ducasse la The Dorchester) mancarea din hoteluri este arareori o destinatie in sine. 

am mers la Marmorosch Blanc din cauza de  FOMO si bine mi-a prin; m-am convins inca o data de cele scrise in primul paragraf. 

Gradina cu legume

Recenziile sunt pareri personale, au un inerent grad de subiectivism si reflecta strict ceea ce am experimentat intr-un anume moment intr-un anume loc. Alte persoane pot avea experiente diferite si e ok, de gustibus non disputandum. 

In 70 AD Pompeii era un fel de las Vegas.

Istorii pe paine: Pompeii

Istorii pe paine: Pompeii

Dining out

Pompei 79 AD

De curand am aflat din media despre descoperirea unui nou termopolium la Pompei; pentru cei care au deschis mai tarziu terlevizoarele, un termopolium este un precursor roman al unitatii de fast-food; servea mancare calda direct in strada dar fata de ale noastre, avea o faianta mai ochioasa pe pereti.

Cand am vazut unul in Pompei, in 2017, m-a frapat ingeniozitatea – practic consta in vase de gatit incorporate intr-o soba care tinea loc si de zid si de tejghea. Profit de aceasta descoperire arheologica ca sa va las aici cateva informatii despre peisajul gastronomic public din Pompei. 

De curand am aflat din media despre descoperirea unui nou termopolium la Pompei; pentru cei care au deschis mai tarziu terlevizoarele, un termopolium este un precursor roman al unitatii de fast-food; servea mancare calda direct in strada dar fata de ale noastre, avea o faianta mai ochioasa pe pereti. Cand am vazut unul in Pompei, in 2017, m-a frapat ingeniozitatea – practic consta in vase de gatit incorporate intr-o soba care tinea loc si de zid si de tejghea. Profit de aceasta descoperire arheologica ca sa va las aici cateva informatii despre peisajul gastronomic public din Pompei.

In vara lui 79 AD, ultima din viata urbei, hanul lui Primus era the place to be in Pompei. Situat pe via d’Abbondanza, principala artera comerciala a orasului, langa impresionantele villas ale lui Marco Epidio Rufo si L. Rapinasi Optati, hanul avea forma literei L si, pe langa bar, au fost descoperite gauri pentru gratare mici. Se crede ca deasupra jarului statea atarnat mereu un ceaun de supa si se stie ca vinul se bea diluat cu apa, conform modei vremii.

In afara de el, orasul oferea optiuni multiple celui infometat – 30 de brutarii (painea se cocea cu rozmarin, usuturoi, ulei de masline, branza si anchois; in cuptor cu lemne; wait a minute, did somebody say pizza?), un magazin cu vinuri, bacanii, standuri cu legume si fructe,  bai publice si bordeluri. In 79 AD Pompei era ceea ce istoricul Mary Beard numeste un mix de Las Vegas cu Brighton. Romanii veneau in Pompei pentru petreceri ceea ce inseamna ca orasul erau bine organizat in ceea ce priveste ospitalitatea comerciala. Arheologii au identificat circa 160 de proprietati ce par sa fi fost baruri si localuri ce serveau mancare (ma feresc sa le spun restaurante caci ar fi anacronic). Este un numar mare pentru dimensiunea orasului (cca 12000 suflete), numar ce poate fi explicat prin faptul ca multi locuitori nu aveau in locuinta spatiul dedicat sau utilitatile necesare (cuptoare, chiuvete, etc) prepararii mancarii. Cam cum e azi in Mahattan, spune Sitwell, autorul a carui lucrare o rezum aici. Ce se putea manca in oras? Porc, pui, peste, nuci, seminte si oua, patiserii, produse locale dar si importate.  Picturile pastrate arata ca hanurile si tavernele semanau precum orice trattoria de azi – aveau ierburi, carnati si funii de ceapa atarnate de tavan.

In loc de incheiere, va las cu un soi de glossa  – “totu-i nou si vechi sunt toate”. Pentru ca in astfel de locuri se facea politica – la Primus si in alte hanuri s-au gasit pereti cu afise electorale – unele taverne au fost privite cu suspiciune de catre autoritati. Ba chiar, imparatul Tiberius a impus restrictii incat sa se vanda cat mai putina mancare ca sa se evite adunarea, intalnirea oamenilor. Cum masura nu a functionat, Claudius a inchis un numar dintre ele – scrie Dio Cassius un secol dupa ca “a ordonat ca nici carne fiarta sau apa calda sa fie vanduta”. Nero nu se putea lasa mai prejos nici el, stim de la Suetonius ca a interzis vanzarea oricarui tip de carne gatita in taverne permitand doar legume. HoReCa era periculoasa si in secolul I AD.

Unul din articolele despre noul termopolium se  afla aici:

Un proiect personal prin care împărtășesc lecturi și gânduri despre gastronomie căci, așa cum spunea Levy Strauss, mâncarea nu este doar combustibil sau plăcere, ci și good to think with fiind o oglinda a timpurilor si a oamenilor. Postarile au fist publicate initial pe Facebook si Instagram.
Sursa: Wiliam Sitwell, The restaurant. A history of eating out, 2019
Foto sus: Fabrizio Magoni/ Unsplash
Surse imagini: Chicago Sun-Times. USA Today, Ancient Pages, Smithsonian Magazine, The Graphics Office.
Retea: lemon curd

Retea: lemon curd

#AroundTheWorld

Cand calatoresc imi place sa incerc cat mai multe preparate locale si pe unele chiar invat sa le gatesc de la localnici; pentru altele ma bazez pe carti de bucate luate din librariile zonei vizitate. Crema lemon curd am descoperit-o la un 5 o’clock tea in Marea Britanie, desigur.

Cantitate

500 grame

Dificultate

usoara

Dezavantaj

zaharul 🙁

O crema, multe idei

Lemon curd

De: Adriana 

Retete de lemon curd apar in cartile de bucate britanice inca din anii 1800 insa o buna perioada de timp crema nu era deloc ceea ce stim noi azi. O varianta a ei presupunea frecarea bucatii de zahar de lamai, pentru a imprumuta aroma si culoare. In alta versiune, crema acrisoara era stoarsa intr-o panza fina precum branzeturile.

Ingrediente

  • 6 galbenusuri ou
  • 1 lamaie bio doar coaja
  • 100 gr  suc lamaie
  • 180 gr zahar 
  • 100 gr unt
  • 2 foi gelatina optional

Cum folosesti crema de lamaie?

  • peste iaurt cu muesli
  • peste inghetata cu niste afine
  • in tort, pe chec sau biscuiti
  • umpli coji de tarta, pui bezea deasupra et voila – Tarte au citron
  • umpli coji de Pavlova, acoperi cu frisca si fructe proaspete
  • mancata simpla, direct din borcan

Rezulta cca 500   grame.                                          Se tine la frigider maxim o saptamana.

Proces tehnologic 

Pasul 1

Pregatesc ustensilele necesare:

  • un bol mediu
  • o craticioara
  • o lingura/ spatula silicon
  • un pahar mic
  • un bol mic
  • un cantar
  • un termometru de bucatarie
  • recipient cu cap rezistent la congelare
  • borcane cu capac, sterilizate

 

Pasul 2

Scot din frigider si din dulap toate ingredientele – imi va fi mai usor si mai rapid. 

Pasul 3

Sparg ouale pe rand intr-un paharel in acest fel elimin riscul ca unul dintre ele sa fie stricat si sa le contamineze si pe celelalte.

Albusurile le pot congela intr-un recipient inchis etans, daca nu le folosesc imediat pentru a face bezeaua pentru Pavlova, de exemplu (ai reteta aici).

Pasul 4

Umplu craticioara pe jumatate si pun pe foc pentru bain marie.

Pun in bol peste galbenusuri zaharul, coaja si sucul de lamaie si amesteca. Pun bolul pe cratita asigurandu-ma ca nu atinge apa. Tin pe foc amestecand periodic. Este gata cand se ingroasa astfel incat degetul lasa o urma clara pe dosul lingurii. Eu folosesc termometrul si ma opresc focul la 75-80 grade Celsius.

Iau de pe foc.

Optional pun gelatina hidratata in prealabil, daca vreau sa obtin o crema care se ‘tine’, care nu se va prelinge de pe blatul de tort. Las sa se raceasca putin, pana la 40-50 grade Celsius inainte de a pune gelatina.

Adaug untul taiat bucatele amestecand pentru a-l incorpora complet.

Strecor pentru a elimina eventuale coagulari de albus. Pun in borcane sterilizate in cuptor in modul Pre-incalzire.

De ce sa o faci?

  • Fina si delicioasa 100% 100%
  • Versatila 100% 100%
  • Se poate face in avans 100% 100%
  • Este un cadou apetisant pentru prieteni 100% 100%