Spre finalul saptamanii in care am fost lasata singura acasa, familia fiind toata in vacanta care-ncotro, m-am trezit cu pofta de mancare buna si am telefonat la Kaiamo. A sunat ciudat sa cer o masa pentru o persoana dar am trecut repede peste, chicotind la gandul ca altadata asa ceva ar fi fost catalog drept emancipare, indrazneala plus alte cateva cuvinte dintr-un registru mai putin flatant. 

Ajunsa acolo ma uit hotarata in meniul de cocktails. Razbunarea va fi dulce si alcoolizata. Soarele de afara zambeste cu dinti fierbinti. Combinatia imi pare periculoasa. Comand ceva adecvat – Anything but a lady, un gin cu grapefruit, vanilie si ulei de masline infuzat cu busuioc. Divin.

In fine, ce faci cand esti singur la masa? Studiezi meniul, comanzi, mananci, bei. Cum e masa fara convivi? Linistita, armoniasa, cu timp pentru tine si farfuria ta. Care e atmosfera? Plina de emotia anticiparii mancarii. Nu te plictisesti singura? Nu, am mancare, un gin bun si telefonul. Bine, si pe Radu (chef-owner) care a fost super amabil si mi-a tinut o vreme companie; faina conversatia cu el, ca ginul din pahar – delicioasa, echilibrata dar bitter-sweet pe alocuri cand apar subiecte ca personal, educatie, consumator, Londra, Bucuresti. 

Primesc un prosopel rulat strans mic intr-un bol pe care Cezara il inunda cu o infuzie de lavanda dintr-un ceainic. Prosopelul se face mare, im curata mainile si-mi incalzeste sufletul amintindu-mi de Asia. 

Poposeste pe masa o mini-tarta, un amuse bouche din coaja de cartof cu smantana de Ibanesti 73% si miere – o inghititura diafana. Pe masa ajunge apoi painea cu unt. Stau la povesti cu Radu si painea se raceste; primesc alta, iar chef e mustrat ca ma tine de vorba. 

Am continuat cu un ou in straturi, precum coruptia la noi – a zambit amar Radu. Preparatul se numeste “Azi furi un ou, maine furi un bou”. O spuma de albus prajit are spanac si leurda ascunse sub faldurile ei, sos de branzeturi locale si un galbenus confiat in centru. Sunt invitata sa gust pe rand din fiecare si apoi sa amestec totul. O fac cu inima stransa, este ordine in microcosmosul din bol si azi nu ma simt un demiurg intors pe dos, razbunator, capricios. Amestec, incerc, e bun si asa, mda. In haos este gust, carevasazica. 

Imi plimb mana pe piatra rece si fina pe care stau tacamurile. Azi sufletul pereche trage de parame undeva pe-un val de mare sardinez. Iau o inghititura de gin. 

Mi se aduce o carte intre paginile careia se iteste un petic de hartie comestibil. Mananc carte pe paine, mama, uite! 

Privirea neobstructionata trece prin impletiturile metalice ale scaunelor. La ora aceasta, mama, tata, sora si tot neamul se uita in zare de o margine de insula greceasca. E bun ginul. 

“Cand iti furi caciula singur” vorbeste despre trufele de Transilvania care iau calea Italiei si se intorc apoi in Romania cu eticheta italiana si “valoare adaugata”. In farfurie vin trufe false – mici bile din zarzavaturi locale, plante aromatice si ciuperci legale cu sare din kale. Mi se cere mana si imi este pensulata cu parfum de trufe. Interesant gustul, dar mai ales post-gustul; preparatele lui Radu Ionescu poarta toate un mesaj si mai mereu acesta te pune pe ganduri. In meniul actual toate dish-urile sunt manifest pentru ceva/ contra altceva, take a look.

Pentru ca m-au lasat acasa ca pe o pereche uzata de sosete imi spun ca merit un desert, ba chiar doua. Inaintea lor insa, primesc un pre-desert despre care ospatarita imi zice ca e bazat pe preferinta lui chef. Un ou spart intr-un cofraj. Un shot de lapte de pahare. Mmm, e mai bun ca ginul. 

Primul desert este poetic, chiar filosofic numit ‘nu toate scoicile fac perle” (manifest morality) si-mi pune in farfurie acel gust firav de pasat cu lapte al copilariei. Este o stridie falsa din cocos, cu iasomie si ceai negru, alge betivite in palinca si nisip din napolitane. Inteleg ca unele scoici au perle, dar azi nu si a mea. Desertul acesta este the perfect bite – simti ca ai mai vrea dar stii ca ai regreta caci aceasta este proportia perfecta. 

Al doilea desert este Slava Ukraini (manifest – solidarity), mousse din ceai de musetel, gel de cirese amare si bezea crocanta cu mesaj direct – este sparta ca zidurile Kievului si inscriptionata tot ca ele. Vine pe o farfurie de beton ce sustine si potenteaza intreaga idee.   

Nu sunt singura, in jurul meu oamenii iau unii din farfuria celorlalti si clatina din cap a foarte bun. Asta e trist la table for one – nu-s si alte farfurii din care sa gusti si sa dai din cap. 

Recenziile sunt pareri personale, au un inerent grad de subiectivism si reflecta strict ceea ce am experimentat intr-un anume moment intr-un anume loc. Alte persoane pot avea experiente diferite si e ok, de gustibus non disputandum.