Portii

6

Dificultate

usoara

Dezavantaj

n-are

Reteta boiereasca de la 1900

Biban de mare cu plante aromatice

Reteta testata in cadrul proiectului Pro Patrimonio de publicare a caietului “găsit în biblioteca de cărţi şi manuscrise a Vilei Golescu [si care] oferă o perspectivă inedită asupra stilului de viață burghez și cosmopolit al epocii, trasează o hartă imaginară a influențelor culturale din zonă și din Europa, punctează elemente din decorul și instrumentarul bucătăriei de epocă, oferă un tablou al alimentelor și condimentelor folosite în acea perioadă  și prezintă noi curiozități cu privire la Maria Cantili Golescu, familia acesteia, obiectele culinare din perioada respectivă și peisajul cultural în care aceasta a trăit”.

Aici caietul original digitalizat de Mona Petre (Ierburi uitate).

Ingrediente

    • 125g zahăr pudră
    • 125g făină 
    • 125g unt 
    • 3 ouă
    • 2-4 picături ulei trandafiri/ 1 lingură apă de trandafiri
    • 1 lingură vin de Malaga/ palincă caise
    • 60g stafide negre de Corint/ negre simple

    Proces tehnologic 

    Explicatii preliminare

    Este necesară o formă cu diametru 20 cm – am testat jumătate din rețetă; pentru cine face prăjitura cu cantitățile originale o formă de 22-24 cm ar fi potrivită.

    Prăjtura am făcut-o urmând aproape întocmai pașii din rețetă, în principal datorită absenței la momentul testării a unor ajutoare moderne. Acest lucru s-a dovedit benefic – am evitat astfel să aplic reguli și tehnici moderne precum emulsionarea untului cu zahărul la robot, adăugarea ouălor pe rând sau poate chiar baterea lor spumă separat.

    Pasul 1. 

    Rețeta cere ca totul să se amestece totul într-o singură etapă și apoi să se adauge stafidele. Singura concesia făcută mâinii mele obosite a fost să încorporez untul la final, după ce am bătut ouăle cu zahărul și am încorporat făina. Am considerat – și s-a confirmat – că e mai simplu să îl amestec uniform în aluat evitând astfel acele bucățele încăpățânate de unt care scapă telului la amestecarea cu ouă, iar la căldură se topesc dezintegrând coptura. 

    Am presărat stafidele (negre dar nu de Corint) și am pus esența de trandafir și palinca de caise. 

    Pasul 2. 

    Am pus compozitia într-o formă rotundă de silicon (dacă aș fi folosit o formă de tablă aș fi uns cu unt lateralele și i-aș fi pus foaie de copt la bază). Am copt la 170 grade Celsius pentru 22 minute și am scos pe un grătar.

    Cum era de așteptat prăjitura nu a crescut, dar nu este densă desi pare; are o textură destul de lejeră, plăcută, sățioasă.

    Aromatizarea cu trandafir o face într-adevăr deosebită, perfectă pentru o gustare de după amiază, la ceai sau cafea.