NOUA bucatarie estivala

NOUA bucatarie estivala

NOUA bucatarie estivala

Alex Petricean & echipa sa de pe malul Marii Negre.

Masa luata

iunie, 2021

Tip bucatarie

Contemporana

Pret

RR

Drumul Pescarilor, Olimp

Cina sub stele la NOUA

Meniu de la NOUA pastreaza ideea intregului catre cuprins si apoi bibliografie. Am observat treaba asta cand l-am primit pe Mess. Planuiam o cina acolo si il cerusem ca sa il transmit unor cunoscuti interesati sa ni se alature, oameni cu copii si deci nevoi speciale.

Am ajuns acolo ocolind bucata de drum forestier ce ne innamolise masina la vizita anterioara la Anika by the sea, si el tot pe plaja Copahavana. De data aceasta am mers pana la cherhanaua din Olimp, am lasat masina in parcarea de langa linia ferata si am mers pe jos cinci minute de-a lungul plajei.
Restaurantul este situat in incinta Casa de mare, avand ca vecini un flamingo gonflabil in piscina si o vulpe vie in jurul ei, dar despre aceasta mai tarziu.

Am inceput cu o incruntare si o mirare. Nu am putut lua un cocktail cu leustean caci le lipsea siropul de brad. Really, people? E sezonul mugurilor, pana si eu am in frigider o oala cu muguri la macerat in miere! Nfine, mi-a trecut repede caci mi-a placut ospatarita care pronunta ‘hamzii’ (ca tata care spune ‘griz cu lapte’). A fost super simpatica si profi intreaga seara, mereu alaturi fara sa fie intruziva si am apreciat modul discret dar ferm in care reusea sa prezinte pe indelete fiecare preparat. Practic se asigura ca stim exact ce avem in farfurie, fiecare element contribuind la acel parcurs cap-coada amintit anterior. Mi-a dat un Hugo Lemonade excelent si inteleg ca si ginul tonic al prietenei mele a fost bun bun si nu dulce (de gustibus…)

Am luat fish & chips din pesti locali (crap, butterfish (?), sardina si hamzii) cu mamaliga in zer crocanta – un dish simplu la care tehnica trebuie sa fie impecabila, iar aici era. Crunchy but not oily, bucati minunate (si multe) alaturi de un alioli bland cu usturoi copt.
Tantarii erau prezenti la datorie, iar din boxe curgea Just a perfect day. Eu umblam deja la altii in farfurie.
Salata de ierburi romanesti cu primele rosii si cu branza buna + cartofii afumati sunt un super combo! As putea manca o tona (si asa voi face data viitoare).
Calamarul in ciorba de burta (I know, right?) mi s-a parut destul de bland; prea timid sa se desfasoare dar ce stiu eu, profana?! Ciorba de burta e pentru mine un one-time only event legat strict de restaurantul Moldova dn Bacau la care a luat masa familia venita de peste tot pentru inmormantarea bunicii. Aveam vreo opt ani si nu imi cunosteam prea bine rudele din acea zona. Tot ce imi amintesc este barba tatalui meu in camasa neagra si bucatile albe spongioase din castronelul alb inscriptionat cu numele unitatii de alimentatie publica socialista. In concluzie, calamarul acesta sorbit cu lingura cumva mi-a confirmat ca prefer fructele de mare parjolite de foc ca plajele vara.

Au mai poposit pe masa noastra si icre de salau cu smantana afumata, ulei de chives si niste scovergi pufoase ca niste plapumioare si calde-calde. Prietena lipoveanca de Tulcea mi-a spus ca aceste icre nu se ‘bat’ precum cele de crap sau stiuca, motiv pentru care sunt privite cu dispret. Eu vad in preparat o modalitate ingenioasa si gustoasa de a utiliza ceva greu vandabil (no waste).
Dupa primul fel si pahar de vin/ limonada lumea era relaxata; mesele nu-s multe si mi-a placut ca-s dispersate oarescum fara noima, infipte in nisip unele, laid back, simple, asa ca pentru Common people, ca tot canta Pulp in surdina.
Am continuat in forta, multumiti de alegerile facute – eu orez cu rapane, restul captura de Marea Neagra. Orezul meu stil risotto avea in centru un galbenus maturat in zeama de varza si soia; le-am amestecat bine si am obtinut umami; rapanele crocante intregeau tabloul. Si asta imi mai iau o data, data viitoare.

Pestele au fost de fapt pesti – chefal
si calcan – si mi s-a parut minunat sa primesti doua tipuri. Foarte indemanatic si estetic prins in funie, pestele a uimit prin proaspetime, o experienta rara in restaurante la noi. Legumele lui erau insotite de samurzac, un sos rosu iute specific Dobrogei. Delish!
Cam pe la acest moment a trecut chef Alex Petricean sa ne salute. Il stiu caci l-am intervievat pentru proiectul meu de cercetare, ocazie cu care i-am marturisit ca prima mea intalnire cu bucataria lui a fost la Maize, unde paianjenul nonsalant ce a iesit din cosuletul cu lipii a sfarsit strivit de masa. Memorabil, stiu! In sfarsit, acum, desi mult mai rustic si deci prone to mishaps, la Noua estivala mancarea a fost memorabila. Si vulpea, dar despre asta in curand.
Am profitat sa il intreb pe Alex ce e cu florile din farfurii – erau unele inflorescente albe ce-mi aminteau de coada soricelului. Nu erau asta ci flori de morcov si altele salbatice, culese de ei din padurea de langa.
Am trecut plini si veseli la desert. Luna facea ca noaptea sa fie clara, tantarii se potolisera, eu dezbateam cu ceilalti comeseni gradul de dulceata a deserturilor. Creme brulee infuzat cu tei, crumble cu cardamom si compotee de mar vs un arici ciocolatos cu tepi de capsuna. Pentru mine ambele au fost cam dulci si sigur ar merge lucrat putin la ele (defect profesional, am si o diploma de cofetar in dulap).
Acesta este momentul in care ne-a gasit murmurul, mirarea, susoteala, surpriza greu tinuta in frau – la piscina un animal incert se plimba nehotarat – e o mitza? prea inalta. un catel? prea slab. un sacal? prea stufoasa coada. Si uite asa noi toti la mese is it a plane, is it a mouse ca ospatarita simpatica ne-a linistit spunand simplu – e o vulpita, ne intalnim in fiecare seara cu ea la inchidere.
Am cerut nota de plata (chiar decenta relativ la calitate/ cantitate) si ne-am
urcat in masini comentand intre noi bucuria gasirii acestui loc cu papa bun si vulpite nu prea sfioase. Am luat-o pe drumul forestier si am innamolit masina intr-o groapa neagra ca noaptea ce o inconjura, gandindu-ma ca-i un tau care ne inghite fara urme. Stiu, stiu, dar zau ca nu e nicio discrepanta, am venit intr-o masina lasata peste calea ferata, am plecat cu alta masina venita pe Drumul Pescarilor; noi doi si trei medalii de sailing, dar deja asta e alta poveste.

Neo-romanesc? da!

Pe ce se bazeaza un meniu neo-romanesc?

  • Ingrediente locale 100% 100%
  • Inspiratie din retete vechi 100% 100%
  • Creativitate in exploatarea celor doua de mai sus 100% 100%

Anika by the sea

Anika by the sea

Anika by the sea

Chef Alex Dumitru e alaturi de noi si la mare. 

Masa luata

iunie, 2021

Tip bucatarie

Contemporana

Pret

RR

Drumul Pescarilor, Olimp

Anika by the sea

Pare ca restaurantele bucurestene se muta (sau se duc si) la mare peste vara; Anika a facut-o de anul trecut parca, iar NOUA a anuntat zilele acestea ca e de gasit si el acolo. Numai bine, am ce face vara aceasta, caci si eu imi cam mut resedinta pe-un mal pe mare.

Am luat icre dupa reteta lui Radu Anton Roman, bune dar putine (daca erau mai multe sigur ni se apleca) caracatita cu fasole rosie picanta (combinatie buna) si supa de usturoi verde, foarte interesanta si buna. Am apreciat (si invidiat) lejeritatea ei, matasoasa dar fara grasimea data de smantana dulce.

Scoicile au fost cu surprize in sensul ca nu erau bun dar nu cine stie ce, dar cand s-a mai golit bolul si a aparut putina zeama am inceput sa zambesc. Adevarul este ca a fost putin sosul de la scoici dar te-ai fi umflat cu paine daca era mai mult. Avea note discrete dar persuasive de rozmarin si alte ierburi. 

Aici am incercat prima data Imam bayildi; am vazut includerea ei in meniu ca un omagiu adus Dobrogei multietnice si a trebuit sa ma inclin. Vinete pe jar cu legume coapte si branza de oaie. Bun. Calamarii umpluti cu feta faceau aluzie la alti vechi locuitori ai zonei, insa desi deloc cauciucosi, mi-a displacut lipsei aromei de griil sau plita; pareau fierti/ la abur si doar apoi dati la foc uscat. 

Calcanul a fost decent, mi s-a spus (prin comparatie cu unul trist de la Poarta apelor Eforie). Mi-a placut la el sosul romesco (care la origine inseamna o baza de rosii catalana cu usturoi, migdale, ceapa si poate otet de vin). 

Cel mai spectaculos ca prezentare a fost tonul a la plancha luat de unul din copiii grupului (fara vinegreta de ghimbir insa, cel mic stie exact ce ii place si ce nu). 

Au doua deserturi – un brownie banal cu cafea si un parfait cu banane si caramel sarat. L-am gustat doar pe primul si nu m-a convins. Parfait-ul, zice copilul grupului, a fost bun, insa e in faza in care orice are extra-zahar e minunat asa ca nu il credem pe cuvant. 

Ca la orice terasa clasica de la mare, muzica a stat sub semnul anilor ’70-’80 italieni, cu Sara perche ti amo si alte slagare a caror fredonare pe pilot automat ne tradeaza varsta. 

Una peste alta, desi nu e nimic spectaculos sau memorabil, Anika este un loc de pus pe lista mea estivala; iar daca primenesc periodic meniul, Drumul Pescarilor prin padure si noroi nu ma va tine departe de el. 

Ce altceva e acolo?

O plaja faina care parea de pe alta lume sau cel putin ascunsa de lume.

  • Kids friendly 100% 100%
  • Atmosfera 90% 90%