In cautarea tineretiiNan Jing e in peisaj de decenii (vreo trei minim). Hotelul Minerva in care este situat cred ca exista de si mai multe. In anii ’90 mergeam la mama la birou pe jos, din Victoriei in Romana, cu o oprire la Minerva unde intram timid in holul dinspre...
Maldive, 2015 – stranded on another pretty island
Spre dimineata, cand soarele abia iesise somnoros din scutecele marii, am debarcat. Malul era inalt si plante inalte cu frunze putine si mari ascundeau privirii tot ce era in spate.
Atmosfera era calma, nici somnoroasa, nici apatica ci toropita, in ciuda zgomotelor de ici colo – frematat timid de apa, o pasare sau doua?; lilieci mari smolesc cerul cand si cand; apa calda, linistita si populata de micuti pesti colorati ce ti se-ncurca printre picioare. Cerul este simplu, linear, albastru infinit; cand apare un nor din el se scutura ploi calde, repezi si tacute ca o ploaie de aur prin care Zeus isi fecundeaza insula.
Plaja este alba, un cimitir fin de corali macinati de apa si soare sub picioare turiste. Relativ ingusta ea nu se opreste in fata arbustilor si-a copacilor ci isi continua desfasurarea pana hat spre mijlocul insulei, printre casute si palmieri in coada de paun.
Mai tarziu, dupa ce am batut insula cu piciorul in lung si-n lat, fapt ce iti lua cam 10 minute la pas domol, am vazut umbrele de stuf si mici casute pe plaja itindu-se printre copaci pitici si contorsionati.
Insula era locuita. Un om micut cu pielea ciocolatiu-negricioasa specific populatiilor insular-indiene ne-a servit cu o bautura facuta din struguri storsi. L-am numit Sambata caci a doua zi era duminica. L-am revazut ulterior in multe ipostaze si avataruri; mai mic, mai slab, mai gras-spre-normal, aducandu-ne fructe sau prosoape, maturand potecile. Parea sa ii faca placere sa fie in preajma noastra caci zambea mult, dezvelind dinti albi ce articulau binisor in engleza.
Ne-am grabit sa gasim adapost, desi noaptea venea acolo mai tarziu cu trei ore ca acasa. Conditiile erau multumitoare, culcusul moale, aveam racoare cand vroiam si apa calda la orice ora. Nu era buna de baut, dar Sambata avea grija sa ne lase nevazut apa imbuteliata langa pat. Tot Sambata se ocupa si de mancare, desi s-a aflat repede ca nu se prea pricepe si nici nu prea avea din ce caci nu crestea nimic pe insula. Acest lucru a intristat pe multi; era totusi o naufragiere benevola si costisitoare. Noroc cu tonul cu aripioara galbena, pescuit mai peste tot si delicios la gratar.
Nu prea era nimic de facut, dar acest lucru este relativ. Era cald si femeile s-au asezat pe plaja, la umbra palmierilor. Copiii au ramas pe langa adaposturi sa se balaceasca in golful cuminte cu pesti albi, apoi nu a trecut mult si au domesticit pisici de mare. Crabii au fost indaratnici, asa ca au sfarsit rau, inecati in sos de piper negru.
O parte din barbati au plecat pe mare sa pescuiasca. Au venit cu mana goala si tolba plina de povesti despre monstri din adancuri ce se lasa vazuti o clipa si lupta aprig pentru viata. Prin urmare, orgoliul masculin a plecat a doua zi capul si s-a multumit sa vada pestii la mica sau mare adancime prin ochi mari, de imprumut. Altii au mers pe apa cu vantul in spate, pe barci sau plute, cu zmeie sau placi.
Apa era albastru-alb-laptoasa si calma, fara valuri, ceea ce facea ca oamenii sa arate a cireada de hipopotami scufundati la adapost de soare.
Erau cam singurele lucruri de facut in afara de stat cu burta la soare si urmarit linia orizontului. Stateam cu ochii in soare asteptand barca salvatoare. Cineva a citit in stele ca va veni dupa prima zi a anului nou. Altcineva a imprastiat corali morti pe nisipul fierbinte si a prorocit ca salvarea ne va duce inapoi la loc cu frig si zapada murdara. Era un vis de care ne deziceam si agatam pe rand.
***
Astfel ar putea suna o descriere cvasi-atemporala a unui timp petrecut pe o insula in Maldive.
Izolarea unei insule mici poata da aceasta impresie de naufragiu a la Robinson Crusoe unui calator activ, avid de experiente.
Mica insula Furanafushi din atolul North Male, in Maldive (Oceanul Indian/Marea Arabiei) ofera plaja, somn, diving si scuba diving in recifuri cu viata subacvatica intensa si colorata, windsurf, pescuit si cam atat. Posibilitatile de explorare a spiritului uman in exprimarea lui arhitectural-culinar-culturala sunt nule pe insula, caci arhitectura hotelului este cea clasica pentru cinci stele de lant, incursiunile gastronomice se infunda in abordari etnice cumintite iar urmele materiale de cultura locala de la boutique se vand la preturi exorbitante pentru niste obiecte standard pentru oferta de suveniruri a hotelurilor din toata lumea.
Ca esti in Maldive o stii dupa repetarea cuvantului in literatura din camera, altfel insula cu tot ce este pe ea ar putea fi mutata pe oricare mare sau ocean al lumii fara confuzii geografic-identitare. In ciuda eforturilor, resorturile de lant hotelier de pe insule sunt toate la fel, neutre, speriate sa nu isi scufunde oaspetii intr-o experienta locala autentica. They play it safe. In definitiv destinatiile precum Maldive sunt, in primul rand, locul unde se duc sa ierneze posetele Vuitton.
Pe insula nu exista decat un hotel/ resort care consta in water bungallows pe o parte si island cottages si vile scunde pe cealalta, ascunse de-a lungul plajei printre copaci. Daca nu ar fi sezlonguri pe plaja, venind de pe mare in sud insula ar parea nelocuita. Sentimentul este de singuratate, de liniste si izolare.
Turisti sunt putini nu din dezinteres ci gratie numarului mic acceptat de hoteluri, aspect ce ajuta astfel la mentinerea senzatiei de exclusivitate si intimitate.
Pe Furanafushi nu sunt sosele sau drumuri pavate, nu exista masini ci doar cateva buggies (n.a. masinute de tipul celor folosite pe terenul de golf) se merge pe alei strajuite de arbusti si palmieri si toate drumul ce isi pleaca fruntea in fata banianului din centru, inalt de peste 20m, cu trunchiul facut din serpi de lemn incolaciti cuminte. Mergand seara pe poteci de pamant nisipos pe langa casute cu dusul in cabine de lut fara acoperis te simti cumva pe ulite de sat.
Activitatile la indemana tin de zona lecturii, a somnolentei sau a scufundarilor in bancuri de pesti si broaste testoase. La 17:30 are loc zilnic hranirea rechinilor, a pisicilor de mare si pestilor cu care te intalnesti in restul zilei prin apa. Rechinii sunt mici, de maxim 0,5-0,7 m, pestii sunt lungi si argintii, bondoci si colorati sau complet transparenti cu exceptia intestinului.
Serviciile sunt decente, dar departe de sofisticarea firesc asociata unei destinatii exotice. Lucratorii in turism sunt oameni cu educatie putina, professionalism limitat si serviabilitate limitata. Preturile in schimb sunt la nivelul reputatiei insulelor si direct legate de lipsa unei alternative pentru turistii izolati pe insula.
Pentru a intelege totusi ceva din Maldive exista excursia pe Male, insula-capitala de vreo 2,200 km patrati pe care stau 200,000 din cei 300,000 de locuitori si care da numele tarii [Maldives – insulele (lui) Male].
Trei ore in capital iti spun esentialul – sau poate nu – despre aceasta tara imprastiata pe circa 1200 de insule plate (cel mai inalt varf masoara 2,4 metri). Portul unde am acostat aliniaza zilnic zeci de ambarcatiuni de pescuit, pitoresti pentru turist. Captura se vinde de pe barca sau in spatiul amenajat ca piata, cu gresie si pesti pe jos. Zeci de toni cu aripioara galbena stau fermi pe podea, o imagine ce aminteste doar vag de mai celebra piata Tsukiji din Tokio.
Populatia este musulmana, cu barbati scunzi si slabi, cu ten ciocolatiu de indian si trasaturi de arab si femei ce vad lumea prin fanta ingusta a costumului traditional; se vorbeste dhivehi, o limba scrisa intr-un alfabet dantelat nascut din sanscrita si araba.
Male este un oras inghesuit, peticit, dezvoltat alandala, mizer si inegal in care saracia si/ sau subdezvoltarea se lipesc de orice, de la fructele din piata rudimentara la cladirile moderne ce-si fac loc chinuit printre maghernite. Nu e propriu zis mizerie, dar cam totul are un aspect neingrijit, cu mici si putine magazine occidentale strecurate printre.
Insulele au fost locuite candva de cei ce mergeau spre Molluca si China cu gandul imbogatirii din comertul cu mirodenii. Punct de tranzit in calea portughezilor, a olandezilor si apoi a britancilor care au guvernat-o ca protectorat pana in 1965. Astazi este republica.
Economia se bazeaza pe turism si pescuit, lucru evident la piata, un spectacol mut unde vand doar barbati, peste, legume, fructe si condimente, 8 dolari/ kg banane, un dolar sulul de bondi marketat ca Bounty (desert de nuca de cocos rasa invelit in frunze); in aeroport acelasi produs-suvenir costa 6 dolari/buc.
Alte produse pe tarabe: vinete mici, fasole verde, mango zemos, atos si dulce, banane mici verzi sau coapte, ardei frumusei, rose apple, frunze de betel proaspete si nuci de betel feliate. Ca si in India sau Dominicana oamenii isi gasesc energia si relaxarea in mestecarea aceste plante datatoare de gingii rosii.
In magazine si in fara lor vanzatorii te invita insistent dar linistit sa cumperi statuete africane din lemn roscat, casete din scoici sau sidef si tricouri imprimate. Preturile sunt astronomice pentru artizanat de proasta calitate made in China: 15-50 dolari o farfurie pictata, 180 dolari un mic vas decorativ.
Strada si tot spatiul public apartin barbatilor; sunt femei putine pe strada si doar in calitate de consumator; chiar si la hotel personalul este covarsitor masculin, cele cateva exceptii fiind fete din Asia – China, Filipine, etc. In concordanta cu religia islamica, este interzisa introducerea alcoolului in tara si tinuta indecenta, Sharia – legea islamica – aplicandu-se acolo unde legea civila tace.
Maldive poate fi un pom laudat la care te duci cu sacul, dupa cum, la fel de bine, poate fi locul perfect unde sa-ti incarci bateriile cand nimic nu te mai pune pe picioare decat o doza de soare si apa.
PS: despre mancarea de mic-dejun dintr-un hotel in Maldive cititi aici
PPS: articol publicat in Business Magazin februarie 2015.
11Nov2015
Dupa cativa ani buni. La fel de umed, ploios, gri si mirosind a gogosi, si, mda, a iarba. Minunat!
Atmosfera generala de oras cu oameni asezati, inalti si cu greutate, calarind negre biciclete vechi pe care bucuresteanul nu s-ar lasa vazut nici mort. Biciclete cu navete de plastic pe post de cos.
Canale cu rate si barci si case pe barci. Cladiri cu ferestre largi dar fara perdele. Oameni care iau masa in sufrageria-vitrina. Oameni goi pusca care iau micul dejun la geam. Oameni care au arta la limita pornografiei pe perete.
Oras curat cu mii de biciclete alergand pe langa canale, carand oameni de la munca, parinti cu pana la doi copii pe ghidon, oameni de afaceri cu trollere ruland cu viteza pe langa roata bicicletei.
Arhitectura frumoasa, de poveste, aliniata cuminte si modest. Restaurante si baruri in care designul este uitat in favoarea utilului si a pretului. Hipstereala multa.
Van Gogh. Pronuntat Van Hoh. Vincent si culorile noroiului. respectul pentru tarani, minerii in mijlocul carora a fost pastor, cartofii pe care i-au impartit la cina. Vincent si florile soarelui. Culorile verii si ale Arles-ului lui Gaugain si a nebuniei; al sinuciderii. Vincent si noptile instelate.
Desi preferata mea Starry night este de ceva vreme la MOMA, New York, mi-am gasit alta Starry night over Rouen. Nu-i minunata? ‘Just as we take the train to Taracsone or Rouen we take death to go to a star’.
Sursa: Pinterest
Florea soarelui si variantele ei sunt in Amsterdam, dar ca sa ajungi acolo trebuie sa vizitezi si expozitia paralela Van Gogh si Edvard Munch. Stiti florile soarelui pictate de cofetarul de la Biscuit pe tortul care acum e expus la Artmark? Da, sunt o replica a lui Van Gogh ????
La muzeu am aflat si despre sindromul Stendhal, acel vertij care ti se intampla cand esti coplesit de emotiile transmise de arta.
Si tot aici am vazut sculptura lui Rodin ‘she who was the helmet’s maker’s once-beautiful wife’ replica la Misery a lui Desbois. Memento mori….
Nici la casa lui Rembrand lucrurile nu sunt mai optimiste, avand in vedere faptul ca pictorul nu a putut achita ratele locuintei cumparate in 1639 pentru 13000 guldeni, o suma exorbitanta la acea vreme. In ciuda succesului dobandit mai ales cu tabloul The Night Watch a fost declarat falimentul in 1656, iar doi ani mai tarziu a fost vanduta la licitatie pentru 11000 guldeni. Vizita a fost insa placuta si instructiva, pe langa bucataria comfortabila si paturile-in-dulap la moda in epoca muzeul oferind si o demonstratie de gravura pe placa de cupru, indeletnicire la care Rembrandt se pare ca excela.
Si ultimul muzeu, Scheepvaartmuseum – muzeul maritim, o mare dezamagire cu exceptia replicii East Indiaman pe care o poti vizita si unde gasesti informatii fain prezentate, inclusiv mici actiuni interactive, ca de exemplu sa ghicesti ce au depozitat in butoaie mirosindu-le ???? De evitat insa Voyage at sea, unde, vorba unui amic, trebuie sa intri fumat ca sa poti gusta experienta.
Inapoi la partea mundana a orasului.
Cartofi prajiti – vlaamse frites peste tot. Supa de mazare cu carnati si iar cartofi si iar carne ca mancare traditionala. Deserturi masive, bazate mai mult pe coca/ aluat fainos: briose, brownies (cu si fara aroma de verde), turta dulce multa si variata. Clatite, numite aici panekoeken si gaufre, numite waffles. Bune cand sunt calde. Banale si cu Nutella, cam peste tot. In schimb surpriza vine de la poffertjes, un alt tip de clatite olandeze, micute cat o nuca si pufoase, care se mananca cu unt si zahar pudra. Daca mai pui si niste stafide in rom, povestea este deja cu maxim happy end.
Den Halle – locul perfect pentru o dupa amiaza ploioasa in Amsterdam. Zeci de mici restaurante cool sub un acoperis cu mancare excelenta si bautura pe masura. A fost locul in care am reintalnit raclette si soft shell crab sub forma de burger si unde am descoperit un delicios Petit Clos, Sauvignon Blanc, Marlborough, NZ.
In rest branza multa. Branza galbena. Branza peste tot. Branza delicioasa.
Si bitterballen, adica chiftele din orice legat cu pasta de ou si faina si prajit bine ca sa iasa o crusta care ascunde un miez moale.
Piata de flori neschimbata. Ba nu, caci acum se vand si starter kit-uri de crestere marijuana.
Si da, multe magazine de profil. Si multi vizitatori in ele. Magic mushroom si Bulldog si Grey Area. In prima am intrat ca sa vad multa guma de mestecat si bombonele vesele. Pe langa a doua am trecut. In a treia am intrat ca sa vad ce ii place lui Snoop Doggy acolo. Rappers, miros greu, coada la tejghea si sute de nume pe post-its pe pereti. Dat fiind faptul ca nu am obiceiuri de consum ci doar curiozitati sterile, numele meu a ramas nescris.