Restaurantul Los amantes m-a facut sa ma gandesc la diferenta intre bistro si fast food.

Locul este simpatic colorat, atmosfera vivace si am avut cel mai prietenos-amuzant service din Bucuresti. Era sambata si soarele intindea zambete din pielea celor iesiti pe Victoriei. Dupa o expozitie de acuarele in apropiere un pranz mexican promitea note picante si o margarita rece.

Am incercat sa comandam cat mai multe si mai variate; asa am facut si am primit mai mult decat puteam duce. Portiile sunt mari, sosurile numeroase si la liber.

Chimichangas, cu care am inceput, au fost excelente; gust plin, bogatie de arome si texturi, o bucurie. Dupa au venit burrito si gorditas/ tostadas (nu mai stiu, margarita, bat-o vina). Primul avea miros de ars, despre a doua nu imi amintesc nimic. La acel moment, bine ghiftuita cu chimichanga si cei mai buni cartofi prajiti din ultima vreme, amortita de o margarita, luptam sa disting diferente. Chimichangas inseamna tortilla deep fried cu carne, orez, porumb si jalapeno. Burrito era cu tortilla pe plita, pulled pork nu prea savuros si usor atos, orez, salsa de tomate si Pico. Ultimul fel consta in pretty much aceleasi ingrediente. Vanam deosebiri ca-n jocurile cu imagini similare si nu prea. Bine, mai si radeam ca nebunele in timpul asta.

Mai tarziu, logic, m-am intristat; margarita is known to do that. Cumva e trist cand o bucatarie este redusa la cateva preparate emblematice; stereotipiile limiteaza cunoasterea si mie tare-mi place sa explorez. Situatia aceasta nu se intampla doar la Los amantes; cam peste tot bucataria mexicana este restransa la un meniu mai degraba de fast food, redundant in queso, fasole rosie, carnita, porumb si salsa rulate strans intr-o tortilla. Astept un restaurant cu mole, pozole, tamales, cochinita pibil si huevos rancheros.

O alta varianta de mexican am incercat la Londra; provocarea auto-impusa de echipa Kol fiind sa gateasca mexican fara 90% din produse importate din tara-mama (think ananas ‘contrafacut’ din telina). Povestea toata aici.