Retea: lemon curd

Retea: lemon curd

#AroundTheWorld

Cand calatoresc imi place sa incerc cat mai multe preparate locale si pe unele chiar invat sa le gatesc de la localnici; pentru altele ma bazez pe carti de bucate luate din librariile zonei vizitate. Crema lemon curd am descoperit-o la un 5 o’clock tea in Marea Britanie, desigur.

Cantitate

500 grame

Dificultate

usoara

Dezavantaj

zaharul 🙁

O crema, multe idei

Lemon curd

De: Adriana 

Retete de lemon curd apar in cartile de bucate britanice inca din anii 1800 insa o buna perioada de timp crema nu era deloc ceea ce stim noi azi. O varianta a ei presupunea frecarea bucatii de zahar de lamai, pentru a imprumuta aroma si culoare. In alta versiune, crema acrisoara era stoarsa intr-o panza fina precum branzeturile.

Ingrediente

  • 6 galbenusuri ou
  • 1 lamaie bio doar coaja
  • 100 gr  suc lamaie
  • 180 gr zahar 
  • 100 gr unt
  • 2 foi gelatina optional

Cum folosesti crema de lamaie?

  • peste iaurt cu muesli
  • peste inghetata cu niste afine
  • in tort, pe chec sau biscuiti
  • umpli coji de tarta, pui bezea deasupra et voila – Tarte au citron
  • umpli coji de Pavlova, acoperi cu frisca si fructe proaspete
  • mancata simpla, direct din borcan

Rezulta cca 500   grame.                                          Se tine la frigider maxim o saptamana.

Proces tehnologic 

Pasul 1

Pregatesc ustensilele necesare:

  • un bol mediu
  • o craticioara
  • o lingura/ spatula silicon
  • un pahar mic
  • un bol mic
  • un cantar
  • un termometru de bucatarie
  • recipient cu cap rezistent la congelare
  • borcane cu capac, sterilizate

 

Pasul 2

Scot din frigider si din dulap toate ingredientele – imi va fi mai usor si mai rapid. 

Pasul 3

Sparg ouale pe rand intr-un paharel in acest fel elimin riscul ca unul dintre ele sa fie stricat si sa le contamineze si pe celelalte.

Albusurile le pot congela intr-un recipient inchis etans, daca nu le folosesc imediat pentru a face bezeaua pentru Pavlova, de exemplu (ai reteta aici).

Pasul 4

Umplu craticioara pe jumatate si pun pe foc pentru bain marie.

Pun in bol peste galbenusuri zaharul, coaja si sucul de lamaie si amesteca. Pun bolul pe cratita asigurandu-ma ca nu atinge apa. Tin pe foc amestecand periodic. Este gata cand se ingroasa astfel incat degetul lasa o urma clara pe dosul lingurii. Eu folosesc termometrul si ma opresc focul la 75-80 grade Celsius.

Iau de pe foc.

Optional pun gelatina hidratata in prealabil, daca vreau sa obtin o crema care se ‘tine’, care nu se va prelinge de pe blatul de tort. Las sa se raceasca putin, pana la 40-50 grade Celsius inainte de a pune gelatina.

Adaug untul taiat bucatele amestecand pentru a-l incorpora complet.

Strecor pentru a elimina eventuale coagulari de albus. Pun in borcane sterilizate in cuptor in modul Pre-incalzire.

De ce sa o faci?

  • Fina si delicioasa 100% 100%
  • Versatila 100% 100%
  • Se poate face in avans 100% 100%
  • Este un cadou apetisant pentru prieteni 100% 100%