Gerbeaud Budapesta

Gerbeaud Budapesta

Gerbeaud Budapesta

O calatorie pentru o cofetarie. Asta-s eu si alta mama nu mai face. 

Am mers la Budapesta pentru o cofetarie. In logica stelelor Michelin sa bati atata drum pentru un loc inseamna ca are 3 stele. Spoile alert – nu e chiar asa.

 

Stiu de Gerbaud de ceva vreme. Cofetarie deschisa in 1858 de Henrik Kugler ale carui torte si mignons sunt apreciate de budapestani incat proprieterul merge la Paris si cauta un asociat cu care sa dezvolte afacerea. Ii este recomandat Emile Gerbaud, tanar si talentat profesionist intr-ale cofetariei. La inceput de secol XX Gerbaud cucerise deja capitala, pe care o invatase cu limbi de pisica trase in ciocolata si bonbons cu visine in cognac. Cofetaria ajunge in timp unul din punctele forte ale gastronomiei maghiare.
Prima prajitura Gerbaud pe care am
mancat-o (acesta fiind si numele ei, nu doar al cofetariei) a fost intr-un sat din Harghita. Blat untos, nuci, gem caise totul tras in ciocolata. Era la caserola de plastic si asta spune tot. Mai tarziu, intr-o seara am facut o varianta dintr-o carte veche de bucate, Sanda Marin sau Silvia Jurcovan (reteta numita Jerbo). Ntz. Oi fi gresit eu ceva. O fi o prajitura batranicioasa care nu ma convinge pe mine.

Fast forward septembrie 2021. Caut loc de parcare unde sa poti plati cu cardul. Alerg pe strazile ce inca nu se dezmeticisera si unde vanzatorii deschideau usile cascand. Merg cu un ochi in Waze si altul pe cladiri. Sunt minunate. Ajungem in fata cofetariei si-mi dau seama ca am ocolit pret de vreo cinci minute.
Ne asezam la masa pe terasa. Prima dezamagire. Frumusetea acestor cofetarii vechi sta si in decorul interior; cladirile pastreaza glam-ul si grandoarea fin-de-siecle originala si aerul de vechi pastrat de mobilierul de lemn masiv maron-roscat iti da un fior cucernic. Esti intr-o catedrala a industriei. 
Stam la terasa pentru ca inauntru e interzis. Ok. Asta nu inseamna ca nu pot merge la baie (sic). Fotografiez mental si cu telefonul tot ce prind. Merg incet ca sa inspir istorie.

 

Comandam un Dobos si o Esterhazy, plus doua Gerbaud la pachet, niste pogacsa si un corn cu magiun. Selectiile de prajituri de pe site nu sunt disponibile iar asta face ca esafodajul meu logistic de transport in Romania cu masina pret de opt ore pica.

Gustam cu speranta. Speranta moare discret. Inghit cu un nod o lingura cu multa crema banala de unt si decid sa sparg gheata. Cum e Dobosul tau? A mea nu prea e cine stie ce. Al vostru era mult peste, imi raspunde ciudos my significant other. L-am carat la Budapesta pentru asta. A condus la Budapesta pentru asta.
Cand aveam cofetaria Biscuit Dobosul era primul care disparea din vitrina. Acasa e cel mai cerut desert. Iar despre Esterhazy o clienta din Austria a zis ca il facem mai bun ca acolo. Nu am crezut-o, oamenii exagereaza din prietenie. Daca zicea ca e mai bun ca la Gerbaud as crede-o acum.
Am terminat politicos prajiturile si am platit la casa ce luam pentru drum. Am aruncat o ultima privire salonului cu tavan pictat si draperii grele si am suspinat. Bine ca imi ramane Demmel la Viena.
Am iesit cu sacosa in mana, wearing all black si sporting un mers usor saltat (exaltat) precum Beyonce in Crazy in love, zau daca stiu de ce. Probabil ca dupa doi ani de la inchidere, Biscuitul inca ma mai face mandra.

Supa de visine

Am luat supa de visine la un bistro din Pesta. Era dulce-acrisor si avea gust de bat de  scortisoara fiert indelung. Oare mama, munteanca strasnica cu ciorba acra-n sange, s-ar declara multumita ca in sfarsit am mancat si eu o zeama seara la cina? 

  • Da, supa de visine tine loc de ciorba 35% 35%
  • Ha ha ce gluma buna 76% 76%