Lunch: Arzu

Lunch: Arzu

Nu stiu de unde vine Arzu, mie cuvantul imi suna oarescum de Tara Bascilor dar, fidela principului lui Occam (sic), prefer sa cred ca si Mazi (n.a. Cristina Mazilu, woner) are o bunica care zice si ea cum facea mamaia mea  -“arz-o focul” atunci cand ma juleam de o piatra sau ma-mpiedicam intr-o radacina. 

Bucataria inseamna foc (rog adeptii raw sa se abtina; e stiintific acceptat ca, printre altele, focul a facut ca adultii preistorici fara dinti sa supravietuiasca nu sa moara  de inanitie). Prin urmare, Arzu pentru mine vine de la o ardere, o parpalire in jarul dorintei de a avea o carciuma urmata de fierberea la foc mic pe parcursul amenajarii spatiului si o reactie Maillard, o caramelizare la deschidere sau poate ca, mai degrada, deschiderea a fost un searing si acum la cuptor se definitiveaza, se aduce la textura si gustul perfect. Deci, Arzu vine de la ardere, in farfurie, in suc propriu, consumat de propria dorinta. Nu am intrebat-o pe Cristina; sunt perfect impacata cu explicatia mea. 

wikpedia commons

Arzu e pe lista mea inca dinainte de a se naste; stiam ca, daca Mazi va deschide ceva, voi fi acolo. Nu stiam ca imi va lua jumatate de an sa o fac si asta m-a facut sa ma simt tare vinovata; suparata pe mine si lipsa mea cronica de timp desi sunt, dintre cei pe care-i cunosc, cea mai libera de conditionari familiale si contractuale, m-am strecurat timid pe usa la Arzu cu gandul ca n-o fi Mazi pe tura. Era. 

Arzu e inalt si luminos, in culorile si non-culorile mele preferate – gri-ciment, metal negru, alb curat si verde viu in ghivece de toate marimile si plante de toate foliajele. Desi counter-ul si stilul de mancare este tributar lui Ottolenghi si Mediteranei, interiorul are ceva nordic, ceva japonez, o simplitate studiata in cele mai mici unghiuri, umbre si detalii. Toaleta este locul pentru unfinished business, rafturile cu goodies poarta numele minor comforts, undeva pe un panou luminos o fetita mirata tine intr-o mana un morcov cu o expresie mirata, confuza, delicioasa. A desenat-o Mazi, care ii atribuie anxietate acolo unde eu vad bucuria optiunii – e atat de luminoasa inaltimea interioara a acestei case vechi minunat restaurata incat fricile, frustrarile & co au loc sa se detaseze, sa danseze in suspensie deasupra, cat timp tu stai la masa cu meniul in fata alegandu-ti micile placeri. 

Am luat kofte cu morcovi in glazura de harisa, cu seminte de chimion, sos tahina si ceapa cu sumac. Ezitam intre asta si pate-ul lui Mazi, dar o conversatie placuta cu ospatarita m-a asigurat ca pate-ul este de-al casei, pe cand koftele sunt musafiri, iar vizitele scurte-s cele mai placute. 

Ma tenta mult kisir-ul – bulgur cu pasta de rosii, stafide, seminte de rodie; il fac si eu acasa dar rar. Nici conopida nu suna rau, dar ce te faci cu trei main dish plus desert? Sunt doar o biata fata! Una care a observat ca ambele dish-uri sunt la acelasi pret asa ca i-a propus domnisoarei sa ii faca un platouas cu putin din fiecare la pret de una, ha! In viata trebuie sa te descurci. A fost o alegere excelenta; kofte moi si aromate, morcov dulci potoliti de o harisa blanda ca o bunica si o ceapa prietenoasa. Conopida cuminte a facut casa buna cu kisir-ul fabulos ca o poveste a Seherezadei – fiecare lingura aducea elemente noi, texturi si balansari de gust ce bucurau palatul meu pofticios. 

Apoi nu am mai putut desert. Tragedie? Nu, am luat pentru acasa fursec cu cardamom, fursec brownie si brownie vegan.  

Arzu e un bistro cool, corect, cu papa bun, simplu in pofida numelui si condimentelor de peste mari si tari. E genul de loc confortabil si mancare cu gust care devine rapid familiar si ca atare vizitat in mod repetat. Sper sa ajung pe acolo regulat, desi nu este in zona mea de activitate. Bistro-ul este situat central, pe strada Romulus, in vechiul cartier evreiesc si e bine de ajuns acolo pe jos sau la o ora cu trafic lejer ca sa te bucuri de linstea unui cartier vechi, cu case care plang dar si antreprenori indrazneti care s-au asezat acolo dand a new lease of life unor cladiri superbe  (dupa colt este Noeme, unde isi face de cap Ruxandra Popa la deserturi si nu numai). Ajung rar spre niciodata acolo, dar, asa cum zice ghdul Michelin, pentru unele locuri trebuie sa faci o calatorie inadins.

Puteti urmari contul de https://www.instagram.com/arzu_bucharest/

 

PS. Cristina Mazilu nu stie, insa, in ochii mei este vinovata de cel de-al doilea mare pacat in cartea mea – captive real estate. Pe vremea cand nu existau Facebook si Instagram plopul facea pere si rachita micsunele, iar Mazi edita o revista de food. Good Food era singura revista glossy de felul ei in Romania si perfect comparabila cu cele scumpe din aeroporturi; Cristina Mazilu era oricum unul din putinii oameni care scriau despre mancare cu pofta, patima si talent inainte de aparitia bloggeilor, vloggerilor si influencerilor.

Asa s-a intamplat colectia mea de Good Food, zeci de reviste care ocupa acum, aranjate pe anotimpuri, prime real estate – un intreg raft din biblioteca de carti de bucate (biblioteca cartilor despre bucate, privite antropo-sociologic sau ca istorie sociala e alta mancare de peste). Raft pe care ar incape atatea alte carti surghunite pe nedrept de o situatie locativa stramtorata (care e primul mare pacat in decalogul meu culinar? Lipsa mea de disciplina in a testa retetele din carti de bucate). 

Recenziile sunt pareri personale, au un inerent grad de subiectivism si reflecta strict ceea ce am experimentat intr-un anume moment intr-un anume loc. Alte persoane pot avea experiente diferite si e ok, de gustibus non disputandum. 

Meniu de Florii la Voila

Meniu de Florii la Voila

La masa nu a fost vreme de luat notite ca se bateau turcii la gura noastra, dupa masa nu s-a putut scrie nimic cu stomacul plin si papilele epuizate post-orgasmic.

Bonus pe langa meniu – niste “sarmale” etnice dementiale facute de cei doi angajati marocani si smochine cu branza trase in ciocolata. 

Noroc ca am facut poze. 

Gradina cu legume

Recenziile sunt pareri personale, au un inerent grad de subiectivism si reflecta strict ceea ce am experimentat intr-un anume moment intr-un anume loc. Alte persoane pot avea experiente diferite si e ok, de gustibus non disputandum. 

A idee cat de bun este napul ca desert ?

Recenzie: Ciao Nikki, italian

Recenzie: Ciao Nikki, italian

O cladire cu un interior superb ale carui panouri de lemn de la interior sunt bine intretinute, plus o miscare indrazneata si binevenita – scaune galbene ce reusesc sa lumineze si sa tina in contemporan ceea ce altfel ar fi greoi si impovarator. 

wikpedia commons

Un meniu murdar, ferfenitit si cu cateva greseli de ortografie si magia tremura. O vizta la baie si intrarea intr-un spatiu eclectic/ ciclam psihedelic/ bric a brac/aristocrat decazut si a sunat de miezul noptii. Caleasca e totusi dovleac.

Mancarea a fost buna dar nimic memorabil.  Paste gustoase, ravioli cu trufe aromate, supa de fructe de mare stilul leguminos (prefer pe cea construita pe sos de tomate). O burrata foarte buna s un tiramisu banal (cum e (pe hartie) si intreg meniul de dulciuri). Cumva mi-a dat impresia de trattoria mutata volens nolens in hainele surorii mai mari fugita in lume cu un itaian focos.

In aparare trebuie spus ca asa a fost cand am ajuns eu acolo, poate in alte zile e altfel; cum terasa imensa promite inseamna ca ne vedem din nou la vara.

Site-ul restaurantului aici. 

Un restaurant italian bun in Brasov aici. 

Recenziile sunt pareri personale, au un inerent grad de subiectivism si reflecta strict ceea ce am experimentat intr-un anume moment intr-un anume loc. Alte persoane pot avea experiente diferite si e ok, de gustibus non disputandum.

Unde am mancat recent pho in Bucuresti?