New Jersey, New York, cronut & co
18Jun2015
Sevilla pe fuga
de Adriana Sohodoleanu
Trei zile nu iti ajung pentru a intelege o regiune, dar trei zile folosite inteligent iti pot spune suficient ca sa vrei sa revii spre aprofundare. Aceasta a fost logica din spatele scurtei calatorii in sudul Spaniei, destinatia perfecta pentru un weekend cu soare, mancare fantastica, vin bun si arhitectura magnifica.
Situatia in Spania anului 1564 era cel putin instabila; revolta maurilor contra regelui Filip al II-lea nu adusese decat victorii temporare; sangele umplea bisericile si strazile deopotriva, iar oamenilor li se cerea sa isi schimbe religia la fiecare cateva zile. Comunitati intregi musulmane erau catolicizate de joi pana miercuri si-si razbunau apostazia vinerea. Si invers, cand norocul in lupta le suradea credinciosilor catolici.*
Desi puternicul califat al Cordobei isi incetase existenta cu aproape sapte zeci de ani inainte, viata era in continuare marcata de comunitatea araba, fapt ce a continuat pana astazi, chiar daca intr-o forma atenuata.
Astazi, influenta ei se simte in sirurile de portocali ce strajuiesc strazile, in arhitectura cladirilor, curtile racoroase ale palatelor si ochii umbriti de gene dese si negre ale spaniolilor.
Orasele Andaluciei miros a floare de portocal, iar palatele mudejar (stil arhitectural cu influente maure) zambesc in soare. Peste tot strazile sunt strajuite de portocali, iar piatetele au pavajul brazdat geometric de mici canale prin care curge apa – inca o mostenire araba, caci pe langa functia estetica, gradinile, fantanile si piscinele au avut mereu si un rol de reglare a temperaturii, racorind aerul celui mai calduros oras spaniol.
In Sevilla poezia pluteste pe fiecare adiere de vant, dar este nevoie de putina istorie pentru a intelege aceasta regiune caci in Andalucia orasele au un puternic aer oriental care in lipsa unui set minim de informatii provoaca confuzie si care, interpretat in cheia corecta, se arata extrem de generos in povesti.
Unitate politico-administrativa autonoma, Andalucia este situata in sudul peninsulei iberice, fiind singura regiune spaniola care are deschidere atat la Mediterana cat si la Atlantic. Numele evoca perioada maura, Al-Andaluz fiind denumirea araba, derivata la randul ei din Vandaluzia, teritoriul vandalilor (neam scandinav impins de huni spre vest, stabilit ca regat in Peninsula Iberica si ramasi in istorie ca simbol al distrugerii barbare, urmare a pradarii Romei in 455, cf Wikipedia).
Regiunea este rezultatul unui mix de influente mai bogat de atat, insa. Au mai trecut pe acolo fenicienii, grecii, romanii, vandalii, vizigotii si bizantinii, apoi maurii si evreii sefarzi. Ultimele doua semintii au decis sa si ramana. Primii au facut-o in 711 prin cucericea Hispaniei de catre generalul umayyad Tarik ibn Zyad, cel care a dat si numele stramtorii Gibraltar (din araba Jib-al-Tarik, muntele lui Tarik).
Arabii au intemeiat califatul Cordobei si au influentat puternic cultura regiunii, ramanand pana in 1492 cand a cazut si Granada, ultimul teritoriu aflat sub dominatie maura. Perioada de peste 750 ani dintre cucerire si recuperarea de catre spanioli este cunoscuta drept Reconquista.
Anul 1492 a insemnat si expulzarea evreilor, sositi in Spania pe la inceputul mileniului doi. Decretul din Alhambra semnat de Isabella de Castilia si Ferdinand de Aragon cu privire la expulzare a fost revocat oficial in 1968 de catre al doilea Consiliu de la Vatican iar din 2014 descendentii celor expulzati pot obtine cetatenie spaniola fara a indeplini alte conditii.
Centrul vechi al Sevillei reflecta aceasta mostenire multi-etnica si unul din primele locuri care ofera lectii de istorie, arhitectura si cultura este Reales Alcazares de Sevilla, palatul regal al orasului.
Palatul a fost initial fort maur si este unul din cele mai bune exemple de arhitectura mudejar (stil caracterizat de influente maure, caracteristic zonei in secolele XII-XVI). Are o retea de piscine nu prea adanci populate de pesti rosii, asezate terasat in cascada, numeroase livezi de lamai si alei strajuite de portocali cu fructe in parg, iar constructiile sunt impresionante nu prin marime ci prin bogatia detaliului decorativ, cu pereti plini cu placi de azulejos – faianta pictata manual cu superbe modele geometrice arabe.
S-a scris istorie in acest palat, atat din cea reala cat si fictiva: disputele legate de comertul cu nou descoperita America au fost rezolvate in sala numita Casa del contratacion, iar legenda spune ca Lo patio de las doncelles, curtea interioara folosita de Ridley Scott ca si curte a regelui Ierusalimului in productia ‘Regatul cerului’, isi datoreaza numele celor 100 de virgine cerute ca impozit de catre califi.
Lawrence al Arabiei a fost filmat partial aici, iar sezonul cinci din “Urzeala tronurilor” a folosit palatul ca resedinta a familiei regale din Dorne (locul de bastina a carismaticului printul Oberyn Nymeros Martell, va amintiti?). Arhitectura palatului a suferit modificari in spirit renascentist, baroc si in secolul XIX, regii spanioli aducandu-si pe rand aportul in ceea ce ii priveste functionalitatea si infatisarea.
Un alt punct de interes este catedrala. La finalizarea ei in secolul XVI catedrala din Sevilla a detronat Hagia Sophia drept cea mai mare catedrala din lume. Este si locul care adaposteste ramasitele lui Columb (onoare disputata cu Hispaniola, capitala Republicii Dominicane unde povestea spune ca fiul Diego a adapostit sicriul furat din Spania nerecunoscatoare).
Nava centrala are 42 metri, iar in interior, arhitectii, pentru plata carora clerul a renuntat un timp la jumatate din salariu, au folosit coloane ale unei moschei pre-existente precum si minaretul, o practica des intalnita in Spania Reconquistei si numai. Turnul catedralei, cunoscut ca La Giralda, are 105 metri si este unul din simbolurile orasului.
Arhivele Generale ale Indiilor sunt situate chiar in laterala catedralei; sunt adapostite acolo o cerere de angajare a lui Miguel de Cervantes, jurnalul lui Cristofor Columb dar si bula papala Inter caetera prin care Alexandru al VI-lea impartea lumea intre Spania si Portugalia.
Atat palatul regal cat si catedrala si arhivele sunt monumente Unesco, aceasta daca mai era nevoie de un argument in plus in ceea ce le priveste.
O informatie pe care o regasesti frecvent in textele de prezentare a orasului Sevilla este aceea ca orasul, parte din provincia romana Baetica, a dat Romei pe imparatii Hadrian si Traian. Alta mentioneaza cele patru opere muzicale localizate in oras: Nunta lui Figaro si Don Giovanni de Mozart, Barbierul din Seville de Giaccomo Puccini si Carmen de Bizet. Pentru cel ce are doar doua-trei zile pentru a-l cunoaste, orasul se concentreaza in atractiile turistice mentionate si cateva restaurante de tapas si nu numai.
O experienta aproape perfecta atat gastronomica cat si oenologica se petrece la Az Zait, unde coada de vitel in sandvis de vafa ofera un moment memorabil, iar ospatarul este si un somelier desavarsit. Enslava este un alt loc cu mancare buna dar fara rezervare ajungi sa stai pe trotuar cu un cocktail in mana si ochii pe lista de asteptare de pe perete. Nu-i rau nici asa, insa.
Si daca este ceva de luat acasa din Sevilla portocalilor in floare acel lucru trebuie sa fie vino naranja/ vinul de portocale, obtinut prin macerarea cojii de portocala in vin dulce alb si maturat prin metoda solera, cunoscuta celor pasionati de vinul de Jerez si care presupune maturarea prin amestecarea fractionata a unor vinuri de varste diferite.
*Pentru cei interesati de Reconquista o abordare beletristica captivanta ofera Ildefonso Falcones in ‘Cathedral of the sea’ si ‘The hand of Fatima’
18Jun2015
Vacanta inseamna deconectare de la ceea ce faci zi de zi for a living, nu si atunci cand ocupatia ta este mancarea, caz in care esti cam tot timpul in priza, chiar si pe avion sau pe strada.
Si e greu. Dar nicaieri nu e mai greu ca in New York. Mm, nici macar in Franta sau Italia, credeti-ma, pe acestea le-am batut mai des with eat-my-way-around-map in mana (obisnuiesc sa imi fac harti si trasee cu locuri/ lucruri de testat; in SUA am plecat de acasa cu 25 de puncte de interes in Manhattanului si cateva rezervari prin Open Table). Greu!
Vacanta de la mancare si mai ales de la desert mi-am luat de trei ori pana acum. In Republica Dominicana (desi asta nedreptateste homarii fresh-out-of-the-water facuti de Happy Harry pe grill), in Cabo Verde ( cu exceptia branzei de capra de pe insula Sfantului Anton – tare, aspra, matura, servita cu dulceata de papaya) si recent in Maldive (sorry, nicio exceptie aici).
In SUA mancarea a atarnat greu de la inceput.
Am inceput in Washington, cu rasfatul gastronomic homemade to Michelin-star perfection oferit cu multa caldura de catre o prietena coreeana de origine.
Am continuat cu pranz la The Source a lui Wolfgang Puck, situat langa Newseum, un muzeu fascinant al stirilor si jurnalistilor, intr-o cladire moderna in care pe sase etaje se desfasoara o istorie vie si la zi a muncii in mass media.
In meniu: o super cremoasa caracatita, coada de taur lipicios de frageda, pachetele cu legume si sos de usturoi bland, carrot cake in 15 straturi si chocolate overdose sub forma unui mousse aparent banal.
M-am plimbat, am cumparat si degustat goodies de la divinul Dean & Deluca, un gourmet food emporium pe care tare mi l-as dori si la noi. Am stat la coada sa cumparam macarons de la Olivia.
Am recidivat intr-un restaurant chinezesc dintr-un strip mall de pe marginea soselei, in Virginia. Exista o explicatie! Acolo au cea mai buna rata Pekin, desigur, dar partea interesanta abia acum vine – rata asta a fost apreciata de cam toti presedintii americani , Psy Gangnam Style si altii, daca iti plimbi privirea pe fotografiile de pe pereti. Au o camera blindata special pentru vizite cu protocol de grad zero. Nu ai zice, cand te uiti de afara. Va aminteste de locul unde manca costite Frank Underwood in House of cards? Mda.
Cateva vorbe si despre rata – cum cea mancata la Simiju (THE place to have duck in Beijing) nu m-a dat pe spate, am acceptat cu retineri bine camuflate. Si mi-am pastrat retinerile si dupa.
Cate ceva despre rata – da, este cea roscovana pe care o vedeti atarnand de gatul lung prin toate China Towns din lume. Ea in sine nu e mare scofala. Ritualul este cel care ii da savoare, atat la propriu cat si la figurat. Rata vine intreaga, dar este transata maiestru de un bucatar pe un gheridon langa tine (ca filetarea pestelui) si pe platou iti ajunge ca solzi cu carne frageda si piele crocanta (plus uneori cu un strat mai gros sau mai subtire de grasime dar yak oricum).
De acolo o iei cu betisoarele si o plasezi bland in mica clatita de orez culcusita un palma stanga; mai pui bete de castravete, sos de prune, ceapa verde franjuri si zahar (double yak, ca parca sosul nu e dulce si el); impaturesti cu ajutorul betisoarelor caci o doamna eleganta nu isi mozoleste degetelele si tot cu betisoarele o aduci spre gura. Pentru un boost de prospetime in loc de clatita de orez se poate impaturi in foi de salata. E ok, dar ok-ul vine de la ce pui pe langa si mai ales de la sosul de prune.
Cu totul altfel stau lucrurile cu rata de la Momofuku Ssam din New York, unde chef David Chang si-a invatat echipa sa aromatizeze rata cu anason, poate un pic de scortisoara? si God knows what else de mananci si plangi din ssam-ul lui cu rata. (Ssam este un wrap coreean). Parere personala, no offense to the Chinese people and their duck eating habits.
Harta Washingtonului a insemnat, pe langa Library of Congres, the House, etc si o degustare de cupcakes. Romanticul si so country-side Georgetown pofteste la mici prajiturele motate atat de tare incat la pranz se fac cozi in afara cofetariilor. Am degustat de la:
1. Georgetown Cupcakes (doua surori, cea mai aclamata din oras, cu magazin si in New Yok mai nou; hm, o traiectorie profesionala de emulat avand in vedere ca Biscuitul a bifat prima parte, cea a legaturii de familie intre asociati J);
2. Sprinkles, magazin mic si roz-laptos ce vinde si mini cupcakes pt catei (choco-free, desigur)
3. Baked & Wired cu un espresso corner uber cool si cupcakes imense puse sub clopote de sticla.
Invingator la puncte a iesit Sprinkles, pentru ca trebuia sa alegem pe cel mai bun dintre cei trei. Subliniez – titlul a fost un superlativ relativ, gatuit, acordat cu retineri majore, caci nimic nu a fost foarte bun.
Lectie de gramatica – degustarea cupcake-urilor este un caz perfect de explicare a gradelor de comparatie in limba romana (desi umanist cu studii de filologie recunosc ca in scoala generala nu mi-a fost usor sa pricep de ce ‘foarte’ il bate pe ‘cel mai’).
Asadar, Georgetown a fost bun, Baked & Wired a fost mai bun, iar Sprinkles a fost cel mai bun. Niciunul nu a fost insa foarte bun. Blat pufos cu crema de unt impotmolit in zahar pudra. Ce asteptari sa ai?
Studiez cupcake-urile de circa un an, la modul practic si teoretic prin degustare, fabricare si informare. La Biscuit coacem frecvent cupcakes cu zecile si sutele. Incercam sa le adaptam gustului local, adica sa inlocuim buttercream cu ceva light, aromat si nu prea dulce. Provocarea este faptul ca acest frosting trebuie sa stea teapan pe prajiturica/ sa isi pastreze forma si acum vine challenge-ul: care este acea crema moale, delicioasa, pe blat pufos si care sa reziste bine, health-wise adica, la temperatura camerei? Caci daca le bagi la frigider, blatul devine fainos, mai tare, isi pierde delicatetea. Iar crema se intareste si nimeni nu vrea sa manance o prajitura care-ti pastreaza amprenta muscaturii.
Anul trecut am studiat cupcakes londoneze – Primrose, Magnolia Bakey, Selfridges. Dulci. Untoase. Liniare. Nici in SUA lucrurile nu au stat mai bine caci de cele mai multe ori descrierea e mai apetisanta ca prajitura – lavender & Early Grey in imagine; suna bine nu?
Mda. Earl Grey inseamna bergamota, un ingredient iubit la Biscuit, la fel ca lavanda; nu le-am pus niciodata impreuna, caci le consideram in competitie una cu cealalta. Cum Georgetown le combina, era clar ca trebuia sa gust. Si am gustat. Un cupcake lila, logic. Si foarte dulce, desigur. Ok, si pufos, daca trebuie neaparat sa ii gasesc o calitate. Unde e aroma, oricare ar fi ea? (e o intrebare pe care as indrazni sa spun ca o consider leitmotivul degustarilor mele americane)
Lucrurile nu se termina insa aici. Ajunsa acasa, la laboratorul Biscuit, voi pune de-o incercare curand.
Nu m-am lasat si am incercat si cupcake-ul de New York, specie bine reprezentata in vitrine. Hummingbird cupcake si chocolate buttercream cupcake. Moist (scuzati, dar umed nu spune acelasi lucru), cu bucati de ananas si crema de branza (care? unde?) doldora de zahar pudra; chec pufos de cacao cu frosting mult prea dulce de ciocolata cu unt.
Citeam candva ca britanicii prefera dulciurile foarte dulci; e o trasatura pe care fie au trimis-o si in America pe Mayflower, fie au imprumutat-o ulterior de peste balta.
(La Biscuit frosting-ul cupcake-urilor este inca work in progress; avem versiuni mai mult decat ok pe baza de ciocolata, merengue, cream cheese si unt lejer dar inca mai cautam.)
O alta curiozitate personala – torturile americane. Retetele de one/ multi-layer cake presupun blaturi groase si eternul butterecream intre ele, plus un strat gros pe deaasupra. Siropul, atat de indragit in Romania, este folosit cu zgarcenie, in putine retete. Umiditatea vine rar, direct din blatul cu unt sau ulei – vezi carrot cake, hummingbird, German. Nu suna apetisant pentru cei dedati la cofetaria franceza (nu suna bine de altfel nici pentru aceia dintre noi care prefera clasicul de cofetarie-comunista-ce-nu-moare-niciodata, adica paine insiropata si crema de margarina/ budinca de la plic)
Trebuie sa recunosc ca mi-a luat ceva timp sa ma incumet sa incerc un astfel de tort; gandul unei creme de unt (caci, sa ne intelegem, buttercream-ul american este 30% unt si 60% zahar, plus aroma, fata de cel frantuzesc sau italian care includ, slava Domnului, ou) ma infioara; but you got to take one for the team, right?
Dupa ce am amanat cat am putut momentul, duminica ora 12:45, dupa o plimbare in Central Park si cu 30 minute inainte de plecarea spre aeroport, m-am prezentat la The Plaza Food Hall si am mancat o prajitura de la Lady M. European-style; ca sa imi fac curaj. Aceasta dupa o tartina cu ricotta cu plum cherry si confit de lamaie de la Tartinery (super-yum)
Am tras aer in piept si am ales un espresso cake de la Billy’s (si matching espresso marshmallows de la Three tarts). Am inghitit in sec cand am vazut ditamai felia (4 degete grosime, 10 cm inaltime, 7 dolari plus taxe) si am incercat sa ma fofilez. Lovely insa era pe post de suport moral (cateodata isi alege ataaat de gresit momentele) si m-a asezat la masa cu lingura in mana.
Nu arata rau (fata de Vanilla Bean, o alternare insipida de pandispan cu buttercream de vanilie, arghhhhh). Am luat o inghititura. Dulce, amorf, pastos de la siropul de kahlua cu care ziceau ca e insiropat blatul.
A doua inghititura – dulce, noroios, slightly chocolatey. Espresso a aparut cand am luat din frosting fara blat. Lovely – ? Eu – hidos.
Concluzia – nu veti vedea la Biscuit compozitii americane; poate doar interpretari si accentuari (intr-o tara in care un XL european este M american, ma mira faptul ca aromele sunt discrete, ca nu se toarna cu galeata, urmand logica if bigger is better, then stronger is better).
****
Un alt punct de maxim interes turistic pe harta mea in USA a fost Buddy Valastro, aka Cake Boss, cunoscut in Romania pentru torturile smechere pe care le face in emisiunile Cake Boss / The next great baker/ etc difuzate de Paprika TV si TLC.