Select Page
Nu este nimeni pe strada, nimeni in resataurant probabil pentru ca este patru dupa amiaza si, desigur, liverpoolienii sunt la munca. Orasul e pustiu, doar stropi desi de ploaie il strabat in susul si-n josul strazilor in panta; ploaia e deasa, mocaneasca si vine dupa o dimineata partial insorita. The great British summer,  fish and chips, all the way in oras, masinile circula pe dos, obviously, amenii au accent, inn’it?
Un cuplu cu el rebegit in tricou si ea cu geaca cu gluga imblanita se uita la meniu si pleaca. Ii inteleg, interiorul nu se pupa cu meniul, e neutru si cam trist, dar am citit ca aici e cel mai bun afternoon tea din oras. Chelnerul fredoneaza, casierul a zis ceva ce se termina in slavia, oarescum despre mine, I’ve got a feeling. Nu, nu-s din Yugo, ci din Romanislavia, probabil aceeasi tara cu a omului stirb despre care un localnic mi-a facut semn conspirativ sa nu ii dau nimic. Si ploua with cats and dogs, desigur; restaurantul e pe strada Sperantei la parter, unde fericirea pe care o astept si la care inca mai sper ar trebui sa vina sub forms de cucumber sandwich si scones cu clotted cream. Alas, toate relativ bune pana cand my having high tea for one a fost spulberat de vocile de gaite a trei englezoaice de varsta a doua venite la ceai.
Strada Hope, in plin cartier georgian, e strajuita la deal de o catedrala si la vale de alta catedrala.  Pana la urma ceaiul nu a fost memorabil, dar orasul merita vizitat.
In ziua petrecuta acolo am vizitat muzeul marinei si cel al sclaviei ce impart aceeasi cladire, punand la etajul unu RMS Louisiana torpilat de nemti 1100 victime, iar la etajul 2 Titanicul si marturii foto si video zguduitoare despre sclavie.
In mare orasul are aspect industrial, desi in ultimii ani se pare ca turismul a devenit mai important ca shipmentul (portul a decazut si odata cu el si gloria; dar de aceasta din urma se ocupa hooligans arguably).