Situatia A. S-a suparat pe noi un client pentru ca nu am putut confirma o comanda. Ne-a scris la ora 14:00 ca doreste un tort pentru ora 19:00, same day. S-a suparat. Si noi. Nu pentru ca e habarnist ci pentru ca nu si-o obosit ochii sa citeasca pe site cum e cu termenul de plasare a unei comenzi.
Situatia B. Mi s-a relatat o conversatie in care o tanara mamica din clasa medie era incantata de faptul ca a comandat un tort la o cofetarie in oras si i l-au realizat pe loc, in cele 20 minute cat a asteptat. I l-au facut pe loc.
Intrebarea este deci in cat timp se face deci un tort. Sau cat iti ia sa faci un ceai. Dar sa prajesti o omleta? 3 minute in primul caz, maxim 10 in al doilea, pana scoti ouale din frigider, apuci telul, se incinge tigaia…Nu poate fi decat logic ca un tort cu blat, doua mousse-uri, o insertie si glazura sa ia 20 de minute, cu tot cu scrierea mesajul pe el.
Problema nu e ca nu stim. Nu toti gatim acasa. Problema este ca atunci cand ni se spune adevarul refuzam sa il acceptam. Un tort facut pe comanda in 20 minute este un tort scos din frigidrer/ congelator, taiat la greutatea dorita imbracat in frisca pe care se scrie cu ciocolata La multi ani, Gigele! Da, asta se poate sa se scrie pe loc.
Poate ca mancarea nu ocupa un loc important in viata tuturor, si daca toate torturile pisicile sunt negre, atunci nu are rost macar sa stii macar pe cei dai banii?
Foccacia – ok, nu face si nu va fi parte din meniu dar nu ne iese. De fapt, iese dar cu o crusta si se mananca prea repede si e ca si cum nu nici nu a fost.
Churros – nici ei nu sunt in meniu, dar tare ne plac. Nu am gasit inca o varianta castigatoare (si daca o gasim, oricum o tinem pentru staff meal).
Mousse de ciocolata super spumos – si acesta iese de fapt, dar am decis in unanimitate ca e prea diluat gustul, un fel de ce iei pe mere dai pe pere, unde merele sunt fluffinesu’.
Black Forest meets Pavlova, they fell in love and have a messy child (vezi foto). Big NO NO!
Pentru toate pietele ei, de food si nu numai. Dupa all time favourites Borough si Maltby Street, de data aceasta am incercat Portobello, unde mi-a ramas cate un gand agatat de fiecare furculita de desert din argint si fildes vazuta; si au fost multe. Si multi turisti, mult prea multi. Dar super piata de food, cu standuri cu pierogi poloneze, gogosi jamaicane cu peste sarat, taietei asiatici si snackuri portugheze si cate si mai cate din nspe tari si continente.
pentru ca parca nicaieri nu exista atatea petunii si atata verdeata dezordonata si proaspata; e si ploaia buna la ceva. Si pentru ca pub-urile traditionale si cladirile din caramida nu se demodeaza niciodata.
Pentru ca un non-bautor notoriu ca mine s-a topit intr-un pahar de gin in care si-a gasit toate dragostele vechi si noi: petale de trandafir, seminte de cardamom si marmelada de grapefruit. Arghhh! S-a intamplat la Opera Tavern in Covent Garden, pe langa tapas super bune.
pentru Pret-a-manger care nu m-a dezamagit in atatia ani si a crescut frumos si etic; de unde caram amandoi sticle cu ceai verde si piersica, ca sa aducem Londra si acasa). De incercat nou introdusa salata cu edamame, mazare, avocado si salsa verde. Not only for veggies, cum zic ei ????
pentru ca strazile au povesti si ti le ofera generos si neasteptat, in forma unui aviary zgomotos ca o ceata de vrabii – o crescatorie de pasari de hartie, cu penaj cu trimitere la pattern-uri de textile celebre ce explica faptul ca pe acea strada, cu sute de ani inaintea Instagramului, se gasea o colivie cu pasari exotice, al caror penaj a inspirat multe case de moda precum Burberry, Beretta, Dunhil si altii.
pentru ca pe o alta strada, in Leicester Square, bomboane neserioase de ciocolata au propriul lor magazin pe cateva etaje, vis-a-vis de cel dedicat Lego. Iar Moschino s-a aliat cu Magnum pentru a face un magazin in zona Seven Dials, unde ofera inghetata si cutii foto pentru a scoate cadrul perfect instagramabil.
pentru ca mai nou pe acoperisul cladirilor locuiesc pasari flamingo ca la la Kensington Roof Gardens, the must-visit rooftop in Londra; datorita suprafetelor intinse copacilor venerabili, piscinelor sau a iazurilor cu pesti si rate ai impresia ca esti pe pamant si nu pe un acoperis. A meritat sa stau la coada aproape doua ore pentru a intra.
pentru ca nu ma satur nicicand de arhitectura. Aici panorama orasului de la terasa Radio, Covent Garden.
pentru ca University of Westminster a gazduit conferinta Food Studies organizata de British Sociological Association si asa m-am pus la curent cu tendintele in domeniu si mai ales am cunoscut oameni faini ce studiaza ce ma intereseaza si pe mine si astfel ne putem consulta, share-ui info & lecturi si avansa cu proiectul de cercetare – yupii!
pentru ca mancarea indiana e dusa la rang de fine dining la The Cinnamon Club, care functioneaza in fosta biblioteca a Westminster cu cartile originale privind cuminti peste umar (da, conteaza pentru un soarece de biblioteca). Si unde lucreaza 5 romani la bucatarie si pe sala, oameni faini.
pentru ca la Londra pot sa bag Fresh mint & garden pea macaron de la Pierre Herme pe stomacul gol dimineata le trezire. Are legume, nu?
pentru ca poti manca cele mai delicioase tapas la Barrafina (rabo de toro e divin), cu pretul asteptarii la bar pentru o ora si ceva. Oamenii astia au o stea Michelin pentru una din cele trei locatii ale lor dar nu scrie asta nicaieri pe website/ meniu sau altundeva. Am aflat intamplator citind lista Michelin pentru Londra! Si nu iau rezervari, de aceea se sta la coada democratic.
pentru ca pana si ploaia are un farmec aparte in Londra (aici in Neal’s Yard Court, multam Doru pentru locul asta magic).
pentru ca diminetile au gust de chec dens-delicios si de porridge de la Pret iar pranzurile miros a tocanita de peste in stil Cornish si stridii de trei feluri (cele din UK mai minerale decat cel din Irlanda care-s mai texturate decat cele din Franta, etc)
pentru ca Dumnezeu sta si in case mici si vesele, cand se satura de catedrale gotice
Iubesc Londra.
Mi-a ramas inima in Londra inca din acea prima dupa-amiaza ploioasa de iulie acum multi ani cand am iesit de la metrou in Charing Cross.
Daca aterizezi noapte la Muscat, Grand Mosque Sultan Qaboos minunat luminata noaptea este unul din primele lucruri pe care le vezi in drum dinspre aeroport spre oras. Pe zi impresionant este si complexul arhitectural al Operei Regale, constructie patronata tot de sultan.
Turistii pot vizita moscheea zilnic insa pana in ora 11:00 si nu vinerea. Singura conditie este vestimentatia decenta, adica maneci & pantaloni lungi, atat pentru barbati si femei, cat si un val pe cap pentru femei. Mai jos umbra autoarei, care pare mai neagra si mai imbrobodita decat a fost; in realitate aveam o rochie lunga bleumarin, slapi, o geaca de blugi si o esarfa de matase din Bali, adica portocalie cu motive crem 🙂
Candelabru lucrat in Germania, 4 tone de frumusete si magie pura.Acelasi candelabru, vazut de la nivelul podelei. Unul din cele mai bune moduri de a-ti gasi linistea intr-o moschee este exact acesta – sa te asezi pe jos si sa-ti ridici privirea.Arcade cu marmura gri locala, care-mi amintesc putin de un alt loc magic, moscheea din Cordoba.Mihrab, sau locul catre care se indreapta rugaciunile, pe peretele kibla, cel aflat inspre Mecca.
Curmalele sunt principala cultura in Oman, in toate oazele numite aici wadi. Ni s-a spus ca abia de la 5-10 palmieri in sus poti incepe sa traiesti decent din vanzarea curmalelor, pana la acest prag sunt pentru consum propriu si mai ales pentru prieteni si musafiri. Iar omani people sunt chiar foarte prietenosi. Exista peste 20 de tipuri de curmale (iau eu nu stiam decat de medjool, ce rusine!)
Pentru cumparaturi recomand souk-ul din Nizwa, oras secundar, in care negustorii sunt omani, fata de cel din Muscat, capitala, unde cam toti sunt indieni (in Oman la 4,5 milioane de localnici se adauga inca 2 milioane de imigranti, majoritatea indieni).
Se vand de toate, de la condimente la ceramica, curmale cu sofran si arme.
Omanul este o destinatie surprinzatoare. Capitala are un regim de inaltime de circa 6 etaje, dar cladirile sunt monumentale, in culorile nispiului si cu o arhitectura orientala unitara. Infrastructura rutiera este fantastica, iar unul din doua restaurante este indian cam peste tot. Au palate, forturi si castele bine conservate/ renovate tot din grija sultanului, iar asistenta sociala presupune case sociale aratoase oferite gratuit pentru sedentarizarea beduinilor si aducerea in zone usor accesibile, cu apa, electricitate, scoli si spitale a celor ce locuiesc in munti.
Pui de pisica de souk. Gasiti 3 bucati in imagine?
Barbatii se imbraca in hainele albe traditionale, impecabile. Femeile in negru, cu sau fara fata acoperita. Imigrantele se imbraca cum vor, la fel si turistele. Desi mi-am construit garderoba cu grija decentei in minte, la fata locului am vazut multe picioare in pantaloni scurti si italience in maiou.
Am stat o noapte in desert, intr-o tabara cu casute individuale simpatice si zone comune in care curmalele si cafeaua cu cardamom erau la liber, ca peste tot. Parte a ospitalitatii omaneze, dupa am mai scris.
Sa asculti desertul inseamna sa il simti in mii si mii de fire de nisip care iti brazdeaza corpul. Aceste dragute camile mustacioase si cu dantura deficitara sunt mancatoare de prajitura cu curmale, desigur. Le-am verificat eu!
Wadis/ oaze – minunate locuri de balaceala, ascunse intre munti secetosi si plini de praf. In special Wadi Bani Khalid, unde pestisori flamanzi iti fac pedichiura bucurosi.
Pe Jebel al Akhdar cresc nuci si trandafiri din care localnicii fac celebra apa de trandafiri. Noi am avut ghinion caci la ora pranzului in vinerea in care am ajuns nu era acasa facand apa decat un om caruia probabil ii lipsea simtul mirosului, altfel nu se explica de ce ceea ce am cumparat miroase a ars.
Dansul este, simpatic de altfel, plus ca o rupea bine in engleza. Despre cum se face apa de trandafiri, in alt post, in curand.
Vinerea dimineata, pe la 7 am, incepe in Nizwa targul de capre. Barbatii, dar si cateva femei, isi trag caprele de sfoara sau le cara in brate mergand in cerc pentru ca potentialii vanzatori sa le poata vedea bine.
Cei interesati verifica productia de lapte la fata locului.
Cel mai emotionant moment din toata vacanta a avut loc insa in noaptea in care am mers pe intuneri pret de circa un sfert de ora, pe o plaja ghidati de stele, ca sa vedem cum depun oua broastele testoasa. In tacere, fara lumina cu exceptia unei lanterne tinute de ghid doar in spatele broastei, am fost martorii efortului pe care il depun ore in sir pentru a-si depune ouale si a le acoperi cu nisip in conditiile in care crabii le pandesc lacom.
Se ajunge destul de repede, Bucuresti-Doha 4,5 ore si Doha-Muscat 1,1 ore. Temperatura la sfarsit de aprilie 38-40 grade, cu 28 grade noaptea.
Imi scutura de praf lecturi vechi si vocabulare pe care nu credeam ca le voi accesa vreodata – are un farmec vetust si o saracie romantica. Oricat de reale, palpabile sunt problemele sociale ale zonei, frumusetea locurilor le trece in plan secund si tot ce poti gandi este ca nu exista tara mai binecuvantata ca Italia. Strazile rasuna de canzone napoletana si in centru exista o strada intreaga care vinde presepi – scene ale nativitatii sau din activtatea cotidiana.
A se observa nasul lucios de la atingerile turistilor 🙂
Pizza faina la Antica Pizzeria e friggitoria dal presidente, denumita asa deoarece Clinton a trecut pe acolo (de incercat o’sciurill – provola de bufala, fior di zucca, ricotta si busuioc dar si prajelile ce dau numele multor localuri). Nu este cea mai veche pizzerie din oras, dar localnicii o recomanda pe aceasta. Baba la tot pasul, inmuiate in rom si cu mot de frisca. Si tarte cu fragute. Nebunie in farfurie, curcubeu pe cerul gurii.
Capri
De ratacit prin Villa San Michele a suedezului Axel Munthe, sedus si el de insula si mirosul de portocal in floare. Strazi mici cu ziduri slbe si usi albastre, flori enorm de multe pe garduri si straturi de legume in spatele lor. Oameni gospodari, desi in societate se prezinta ca domni grizonati cu fulare de in si doamne interesante cu palarii de pai. Sandale de piele manufacturate in vitrina si ceramica superba.
Vedere de la vila Munthe. Melci pentru decoratiuni interioare.
Sorrento
Gradini de lamai si portocal protejate cu plasa si barne de lemn negru batute de vant si soare si ploi. Mare cu apa verde. Cladiri colorate, piazzete cochete. Gelato. Limoncello.
Vesuvius & Pompei
O gaura mare si neagra si un oras scufundat in cenusa ce a iesit din ea. Oameni imbratisati in moarte (barbati conform ultimelor teorii), case care par sa-si astepte locuitorii, ‘fast-food-uri’ antice in care supa era pastrata calda in vase ingropate in tejghea. Piete publice si bordeluri private. De toate pentru toti, cu mozaicuri spectaculoase si azi.
Sfasietoare exponatele de la intrare, ce prezinta siluete umane asa cum au fost surprinse in acea ultima noapte. Sunt obtinute prin umplerea golurilor observate in cenusa vulcanica cu o spuma care a luat forma spatiului ocupat initial de materia biologica, umana. Unele au inca fragmente de os.
Positano
Fara fotografii din pacate insa cu cateva notite demne de dat mai departe. Prima scoala de navigatie din lume, primele reguli in materie. Prima purtatoare de bikini pe o plaja care a fost excomunicata. Din anii ’70 nu e voie sa construiesti cladiri sau anexe noi si nici sa schimbi culoarea originala, la fel ca in Capri.
Atrani
O clopotnita pe un bloc de locuinte, cu rufe puse la uscat la parter.
Amalfi
Speechless. Plus o catedrala frumoasa si un cloister cu o atmosfera serena.
Un singur supermarket pe toata coasta amalfitana – Spar, restul doar mici artizani vanzand salumi, formaggio, pane, pesto i sughi. Prajituri minunate cu ricotta si lamaie.
Caserta
Un palat mare cu un tron mic pentru a nu-l eclipsa pe omul-rege.
Ravello
Orasul muzicii cocotat pe dealuri verzi presarate cu case colorate.
Oras mic, simplu, unde pare ca nu se intampla nimic. Un fel de Focsani care sigur a atras atentia unui Sadoveanu local, la timpul lui. O gara veche cu grandoarea sfarsitului de secol XIX, cand garile aveau importanta si frumusetea aeroporturilor de azi. Imigranti cu basma sau piele de culoarea noptii. Un loc unde oamenii fac coada la probabil singurul taxi din zona si unde localnicii se cinstesc cu o cinzeaca la Cafe de Flore. Un centru simpatic si mic, un bulevard mai lung si mai larg. O cvasi-autostrada tangenta pe care se insira Carrefour si alte magazine bulk, ca niste depozite intunecate si far’ de Dumnezeul merchandising-ului, departe de glam-ul pe care il au in Romania. Nimic special. Nimic urat. Nimic iesit din comun. Pana se lasa seara. Pana se revarsa Rammstein in valuri de foc si para peste zidurile amfiteatrului roman vechi de 1947 ani.
Am ajuns la Nimes pentru concert si am primit ca bonus magie.
Ce sa mananci:
pastis si baba insiropate inecate in alcooluri precum rom, limoncelo, Baileys & co (da, de aici se trage baba cu Baileys din oferta Biscuit.ro) la Matilde, undeva in centru. Daca ratati magazinul aici, il gasiti si in Bordeaux si probabil si prin alte parti. Cam totul de pe rafturi se degusta asa ca fa loc pentru ciocolata, tapenade, mustaruri de cins’pe feluri, uleiuri si oteturi si minim 10-12 mini-baba. Daca alcoolul nu a sfidat inca gravitatia si iti permite, poti degusta si din pastis-ul colorat si lua si acasa butelci simpatice.
o excelenta brandada (pasta de cod si cartof) la Aux plaisir des halles, in 4 rue Littre, pe terasa preferabil.
marfa din piata, fie direct la tarabe fie la unul din bistro-urile iscate in colturile pietei. Greu de gasit mai proaspat.
Ce sa vizitezi:
Arenele Romane, construite dupa cum scriam mai sus acum 1947 ani and still standing.
La Maison Carrée, une din cèle mai bine pastrate fatale de templu roman, cam de prin anii 4-7 AD.
Ce sa cumperi:
otetul de mango de la Matilde, pastis si borcane cu baba cu limoncello, rhum si ce vrei tu, vine iarna, e bine sa ai muraturi in camara!
Recent Comments