E ceva ascet la Soro lume. Poate in caramida dezgolita si spoita in alb asa cum spoiau la tara anual bucataria de vara. Aduce a chilie in care cartile sfinte – ghidul de fermentare a lui Redzepi, Curatorul de zacusca, tomul lui Magnus de la Faviken – stau cuminti pe rafturi de lemn geluit. Poate tocatorul pus icoana pe peretele alb, asteptand sa apara minunea pe lemnu-i gol. 

E ceva spartan la Soro lume. Poate absenta culorii si minimalismul ce aduce pace si confort. 

E ceva simplu, vechi si hotarat la Soro lume. Le simti in fotografiile alb-negru. Cumintenia mirelui cu palaria trasa timid pe-o parte si expresia curioasa a miresei care se apleaca in fata ca pentru a privi in viitor; in resemnarea din buzele stranse sub basma a mamei sau nasei. 

E Melinda la Soro lume. Si te intampina cu un zambet larg si accent taraganat de vest si liniste.

E mult foc la Soro lume dar e pazit cu strasnicie, stapanit cu maestrie si miroase a fum doar pe cerul gurii si doar cand spanacul e ars la gratar si smantana afumata. Totul se gateste la foc deschis in cuptoarele construite special pentru ei – testul oltenesc, cuptorul moldovenesc, afumatoarea ardeleneasca. 

M-am bucurat ca o parte din meniul trecut a ramas pe pozitie – am putut revizita fasolea de post si dupa post si balmosul ars in unt. M-am bucurat si ca am gasit lucruri noi – sarmaua de somon, demna  inlocuitoarea a delicioasei chiftele transalpine; borsul luat din stricta curiozitate (pentru ca avea cartof copt si sparanghel) a sfarsit prin a fi revelatia serii – o zeama plina de umami turnata pentru boabe crude de mazare, bucatele crocante de sparanghel, buchetele fresh de brocolli. Total yum. 

Mi-am testat neofobia si amintirile neplacute despre limba cu praz a copilariei si am luat varianta lui Mihai. Nu are nicio legatura, si chiar daca nu m-a convertit, e moale si buna, cu boabe crantanitoare de mustar si o salata calda de ridichi coapte de care ai tot manca. 

La desert a pastrat ceea ce pana acum pare cel mai creativ mod de a folosi branza de burduf –  MBS adica mar si smantana in combinatie cu caramel lipicios si bun ca-i cu palinca. Viitorul va aduce un meniu si mai indraznet, spune Mihai, dar deocamdata pastrez detaliile pentru mine. 

Da, e Mihai Toader la Soro lume. Si te asteapta cu oaie in meniu no matter what.

Si mai sunt o cahla la intrare cu oameni in hora si o ramura moale pline de frunze, cazuta peste mese; ne binecuvanteaza la iesire. Sa ne fie de bine. 

PS: meniul din iarna-primavara mai jos; despre el nu am mai apucat sa scriu; am mancat si m-am lenevit 🙁

Recenziile sunt pareri personale, au un inerent grad de subiectivism si reflecta strict ceea ce am experimentat intr-un anume moment intr-un anume loc. Alte persoane pot avea experiente diferite si e ok, de gustibus non disputandum.