De curand am aflat din media despre descoperirea unui nou termopolium la Pompei; pentru cei care au deschis mai tarziu terlevizoarele, un termopolium este un precursor roman al unitatii de fast-food; servea mancare calda direct in strada dar fata de ale noastre, avea o faianta mai ochioasa pe pereti. Cand am vazut unul in Pompei, in 2017, m-a frapat ingeniozitatea – practic consta in vase de gatit incorporate intr-o soba care tinea loc si de zid si de tejghea. Profit de aceasta descoperire arheologica ca sa va las aici cateva informatii despre peisajul gastronomic public din Pompei.

In vara lui 79 AD, ultima din viata urbei, hanul lui Primus era the place to be in Pompei. Situat pe via d’Abbondanza, principala artera comerciala a orasului, langa impresionantele villas ale lui Marco Epidio Rufo si L. Rapinasi Optati, hanul avea forma literei L si, pe langa bar, au fost descoperite gauri pentru gratare mici. Se crede ca deasupra jarului statea atarnat mereu un ceaun de supa si se stie ca vinul se bea diluat cu apa, conform modei vremii.

In afara de el, orasul oferea optiuni multiple celui infometat – 30 de brutarii (painea se cocea cu rozmarin, usuturoi, ulei de masline, branza si anchois; in cuptor cu lemne; wait a minute, did somebody say pizza?), un magazin cu vinuri, bacanii, standuri cu legume si fructe,  bai publice si bordeluri. In 79 AD Pompei era ceea ce istoricul Mary Beard numeste un mix de Las Vegas cu Brighton. Romanii veneau in Pompei pentru petreceri ceea ce inseamna ca orasul erau bine organizat in ceea ce priveste ospitalitatea comerciala. Arheologii au identificat circa 160 de proprietati ce par sa fi fost baruri si localuri ce serveau mancare (ma feresc sa le spun restaurante caci ar fi anacronic). Este un numar mare pentru dimensiunea orasului (cca 12000 suflete), numar ce poate fi explicat prin faptul ca multi locuitori nu aveau in locuinta spatiul dedicat sau utilitatile necesare (cuptoare, chiuvete, etc) prepararii mancarii. Cam cum e azi in Mahattan, spune Sitwell, autorul a carui lucrare o rezum aici. Ce se putea manca in oras? Porc, pui, peste, nuci, seminte si oua, patiserii, produse locale dar si importate.  Picturile pastrate arata ca hanurile si tavernele semanau precum orice trattoria de azi – aveau ierburi, carnati si funii de ceapa atarnate de tavan.

In loc de incheiere, va las cu un soi de glossa  – “totu-i nou si vechi sunt toate”. Pentru ca in astfel de locuri se facea politica – la Primus si in alte hanuri s-au gasit pereti cu afise electorale – unele taverne au fost privite cu suspiciune de catre autoritati. Ba chiar, imparatul Tiberius a impus restrictii incat sa se vanda cat mai putina mancare ca sa se evite adunarea, intalnirea oamenilor. Cum masura nu a functionat, Claudius a inchis un numar dintre ele – scrie Dio Cassius un secol dupa ca “a ordonat ca nici carne fiarta sau apa calda sa fie vanduta”. Nero nu se putea lasa mai prejos nici el, stim de la Suetonius ca a interzis vanzarea oricarui tip de carne gatita in taverne permitand doar legume. HoReCa era periculoasa si in secolul I AD.

Unul din articolele despre noul termopolium se  afla aici: