Moldova, 2016
by Adriana | Jun 15, 2016 | Calatorii
RECENT POSTS
RECENT COMMENTS
ARCHIVES
- July 2019
- May 2019
- February 2019
- January 2019
- January 2018
- September 2017
- August 2017
- June 2017
- May 2017
- March 2017
- December 2016
- November 2016
- October 2016
- July 2016
- June 2016
- May 2016
- April 2016
- March 2016
- January 2016
- December 2015
- November 2015
- October 2015
- August 2015
- July 2015
- June 2015
- January 2015
- October 2014
- August 2014
- July 2014
- June 2014
- May 2014
- February 2014
- January 2014
- November 2013
- October 2013
- August 2013
- July 2013
- June 2013
- April 2013
- February 2013
- January 2013
- July 2012
- February 2012
- February 2011
- October 2010
- September 2010
- July 2010
- April 2010
- March 2010
- February 2010
- January 2010
- August 2009
- February 2009
- January 2009
3Jun2016
Moldova nu e a noastra, spunea Stefan si nu a fost sa fie nici a nepotilor stranepotilor lui, dar eu in cele doua zile petrecute acolo m-am simtit acasa. Pe de o parte este limba romana, dulce grai moldovenesc ce ma facea sa cred ca-s in Bucovina. Mai era apoi si atmosfera de oras de provincie, molcolm, doldora de strazi cu nume de scriitori, intocmai ca Focsaniul, Pascaniul sau Vasluiul. De cealalta parte insa statea de straja pe ici, pe colo limba rusa cat sa iti amintesti instant istoria ultimilor sute de ani.
Am plecat fara asteptari dar si fara prejudecati si bine am facut. Am gasit un oras alburiu cu cladiri de calcar, curat, bogat in vegetatie cum putine sunt prin partile astea de lume, cu bulevarde largi si arhitectura clasica, cuminte si luminoasa, basca, preluata intocmai pe peretii noilor cladiri aflate in constructie.
Mai mult, asa cum au stiut sa isi conserve unitatea de stil urbanistic, asa si-au pastrat acea sfiala de provincie ce inseamna bun simt si valori traditionale.
Chisinaul imi pare un oras care merge in ritmul lui, alegand pe indelete tipul de sange nou care sa-i curga pe artere – branduri occidentale sunt inca putine stradal, dar destule in MallDova (singurul centru comercial de acest tip), restaurante si terase timid-cochete, chioscuri comuniste si coffee-bars instalate comod in mici autoutilitare.
Prima zi in Republica Moldova a insemnat Cricova, vizita in orasul subteran ce adaposteste o crama, facilitati de productie a vinului linistit si spumant si o colectie impresionanta de vin.
Tunelurile, create initial prin exploatarea unei mine de calcar cu care s-a construit orasul, au peste 100 de kilometri si merg pana la 100m adancime. Intreg orasul Cricova este asezat pe crama, coexistand fara probleme (de exemplu, cosul de fum al unui semineu dintr-o sala de degustare iese in curtea unui locuitor binevoitor. In ciuda acestor cifre, Cricova este doar a doua crama din lume ca marime, dupa Milestii Mici, si ea tot din Republica Moldova.
Ceea ce face ca locul sa fie ideal pentru pastrarea vinului este microclima cu 12-14 grade Celsius tot anul si umiditatea de 75-80% (da, chiar trebui sa iti iei ceva gros pe tine acolo, nu te da cocos).
Am vizitat cu trenuletul zona dedicata remuajului si degorjarii vinului spumant, cea cu butoaie si baricuri de vin si, desigur, colectia de vin – mii de sticle negre adapostite in caze ce pot fi inchiriate pentru minim 5 ani si 400 de sticle, la circa un euro/ sticla/ an.
Highlight-ul colectiei, pe langa etichete precum Chateneuf du Pape sau Romanee Conti, sunt sticlele apartinand lui Herman Goering. Cam tot ce este datat inainte de ’40 se pare ca provine din colectia lui, in carui posesie fosta URSS ar fi intrat in contul prazii de razboi (informatie redata fara verificare). Printre altii, Traian Basescu si alti romani isi tin vinul acolo.
Cel mai vechi vin al colectiei este un vin dulce de Paste, evreiesc, din 1902 si imediat dupa el un lichior inca viu, baubil, ceh, strabun al Becherovcai. Romania este prezenta si cu o grasa de Cotnari din 1979, ce sta in echilibru natural intr-o scandurica de lemn.
Vinurile de la Cricova au fost degustate pe indelete, alaturi de o copios-delicioasa masa traditionala din care nu au lipsit micute sarmalute si iutea adjica, pasta caucaziana de ardei cu usturoi si ierburi.
A doua zi ne-am asternut la drum pana la Soroca, pe o sosea foarte buna, reabilitata cu sprijinul poporului american si strajuita de nuci falnici pe o parte si alta. La o ferma de nuci, cea mai mare din Europa, ne-a si dus drumul de altfel si nu-s cuvinte sa descrii sentimentul coplesitor pe care ti-l dau coline cu nuci cat vezi cu ochii.
La Soroca este si cetatea ce-i poarta numele, asezata pe malul Nistrului-urat-mirositor peste al carui curs de apa se intinde Ukraina.
Constructia, in stil circular italian, cu patru turle dispuse simetric, este o raritate prin partile acestea si se mentine, cu ajutorul unei renovari bune, impecabil. Urcandu-i treptele pentru a ajunge la nivelul patru remarci frumusetea calma si calda a zidurilor cu turnuri ce intind spre cer palarii de lemn. Construita de Stefan cel mare ca parte din sirul de aparare ce includea si Hotinul, ea a fost refacuta de Petru Rares si i-a vazut batandu-i la porti pe turci si rusi. Jan Sobieski a aparat-o cu succes in fata primilor, in timp ce ultimii au pradat-o in 1735-1739 in timpul razboaielor ruso-turce.
Restaurantul Vatra neamului este in Romania de cativa ani, dar nu am gasit nimic suficient de convingator pentru a ma urca in masina si a merge la Balotesti, pana acum, cand a trebuit sa ajung la Chisinau la Vatra neamului – the mothership. Delicioase placinte, fantastice prune uscate cu nuci, gustos iepure (pentru cel din urma iau de buna recomandarea colegilor de masa). Plus taietei de casa taiati la propriu si rasfirati pe hartie in fata noastra.
Descoperirea verii – okroska, supa rece pe baza de cvas, smantana, ridichi si pui. Ii vad viitor stralucit in meniul staff-ului de la laborator ????
Despre deserturi tac deocamdata. Internalizez, reconstruiesc retete, testez si revin. Va exista desigur la Biscuit un desert cu smantana proaspata numit Dor de Moldova de peste Prut ????