Time travel. Orasul noaptea dupa un gin si-un peste la Beautyfood

Time travel. Orasul noaptea dupa un gin si-un peste la Beautyfood

Peste drum de McDonald’s in Romana este un afis imens cu Minions 2; cativa metri mai incolo prostituate tunate trec ragusit prin vara. Ma intorc acasa pe jos, aproape de miezul noptii, asumat. Nu am mai facut-o de ani de zile iar noaptea aceasta promite ceva racoare si poate, cumva, putin din magia studentiei. Si apoi, mersul pe jos face piciorul frumos ceea ce e nevoie dupa pestele copios de mai devreme. 

Am fost la Beautyfood si am stat in interior suficient cat sa ma apese tristetea bistrourilor si a restaurantelor vara cand totul se muta afara – si veselia si ciripitul si clinchet de pahare si clantanit de cutite si rasete ascutite. Totusi, la Beautyood am stat in interior suficient cat sa ma inveselesc vazand ca au ginul meu preferat, daca unui cvasi non-bautor ii e permis sa zica asta; am primit un cocktail absolut delicios, facut de parca barmanul mi-ar fi locuit in suflet o vreme. Am luat si un peste, iar prietena mea a fost foarte incantata de hummusul sau. Mi s-a parut curios sa regasesc si acolo combinatia peste local cu midii si sarma caci este, sau imi pare doar mie a fi, una destul de des intalnita prin meniuri in ultima vreme; basca singura data cand m-am uitat la Paprika luna asta am vazut-o pe Marry Berry gatind peste cu sos de creveti smantanos, matasos si greu, bun pentru serile de vara britanica (the Great British summer fiind, de altfel, pana anul acesta, o primavara perfecta). La final am impartit o inghetata de leustean minunata. Mi-a placut la Beautyfood caci e locul acela mic pe care toti foodies il viseaza pe ascuns – un loc al meu, in care sa gatesc ce vreau eu, etc, etc. Been there done that sase ani cu cofetaria, ar trebui sa stiu mai bine si sa nu mai surad visatoare cand vad asa ceva. Realitatea cotidiana e dificila indiferent cat de mic e spatiul si de mare visul dar ce bine ca nu renunta toti ca mine. 

wikpedia commons
wikpedia commons

Ca sa ajung la bistro m-am urcat in metrou dupa mai bine de doi ani; calatoria, de la Victoriei la Universitate. a fost exotica in sensul ca totul era pustiu in subteran, un labirint de betoane cu peretii smulsi si tevile expuse dar fara chioscuri, fara vanzoleala. Planuiam sa vin acasa pe jos, sa simt orasul noaptea macar jumatate de ora. 

Orasul noaptea. Cu fricile de rigoare ca e miezul noptii si sunt singura. Dar sunt singura? No way, Jose. Sunt oameni care isi plimba cateii sau iubirea pe sub tei, e liniste, e miros dulceag pe sub copaci, e miros de ulei incins prin fata teraselor. 

Resedintele elitei de altadata de pe Lascar Catargiu sunt luminate in interior si ma intreb – acolo se locuieste?! Ziua par fie pusti fie corporatiste; acum vad lumina, vad perdele si bucati de tavan inalt si intrebarea ramane aninata la coltul unui burlan.  

 

Palatul cu lei auriti e luminat si el, Isus priveste piezis catre cei ce joaca badminton pe Aleea Alexandru. Oamenii stau pe marginea portbagajului cu capota ridicata, oamenii-s asezati pe banci cu bicicleta langa si berea in mana, oamenii iau loc in fata bancilor pline pe scaune de pescar si tin chihuahua in brate in timp ce discuta despre workshop-uri, oamenii strazii dorm pe banci, toti pe Aviatorilor. Trece un Lamborghini verde ca un gandac, trec livratori misunand spre infometatii noptii. 

Motoclicletele pe care le aud noaptea din pat acum par acasa la ele pe sosea si, brusc, imi dau seama ca nu mai vreau sa sun la politie si nici nu ma mai ntreb daca nu le e cald imbracati in piele ci doar cat de cool trebuie sa fie vantul intrand prin crapaturi. 

E ceva in aer, e magic si vreau sa mai stau; ii inteleg pe cei ce vin acasa la ore mici; orasul noaptea e intoxicant, mai ales daca esti la statuie unde se fac liniute (masini, nu prafuri). 

Intru pe straduta mea cu piatra cubica si greieri ma gandesc ca ii sunt recunoscatoare lui Beautyfood ca mi-a fost gazda si pretext sa imi revad orasul cu sufletul de la 20 ani. La poarta mea un paianjen si-a tesut o panza. Cat am lipsit, de fapt?

Recenziile sunt pareri personale, au un inerent grad de subiectivism si reflecta strict ceea ce am experimentat intr-un anume moment intr-un anume loc. Alte persoane pot avea experiente diferite si e ok, de gustibus non disputandum.