Cafenele revolutionare

Cafenele revolutionare

Istorii pe paine

Periculoasele cafenele de la 1600

De ce erau cafenelele periculoase?

Cafenelele au devenit locuri unde “avangarda burgheza a claselor educate a invatat arta dezbaterilor public critice si rationale” (Habermas). Absenta vinului din meniu si a femeilor din peisaj le facea  spatii de discutie sobre, respectabile asa incat sotiile puteau sta linistite cand sotii lor nu lasau sa treaca o zi fara sa mearga la cafenea. 

Aici se aflau cele mai noi vesti – din noile aparute ziare sau direct de la cei care le scriau, jurnalisti care frecventau cafenelele ca sa afle ultimele barfe. Erau pamflete pe masa, ba chiar unele cafenele isi publicau propriile ziare. Un cafengiu din Londra se intalnea zilnic cu un functionar al House of Commons si transcria pentru clientii sai, ilegal desigur, ultimele dezbateri ale parlamentului. Valoarea informatiilor ce puteau fi obtinute intr-o cafenea a crescut atat de mult incat unele locuri percepeau o taxa de un penny la intrare, ceea ce a dus si la o porecla pentru ele – penny universities, recunoscandu-li-se functia educativa. Avand firma agatata la intrare, ele au devenit repere in comunitati si pana si posta le folosea pentru a livra corespondenta acolo. Acest succes a atras atentia autoritatilor mintenas. 

Istoria a consemnat printre altele povestea unor studenti roialisti de la Oxford, suparati ca Oliver Cromwell se declarase conducator al unei Anglii republica, regele Charles I fiind executat in urma razboiului civil. Ei se intalneau sa puna tara la cale in cafenele sau case private, depinde de ce ochi iscoditori erau in zona. Unul din participantii la aceste intalniri secrete era Sir Christopher Wren, arhitectul catedralei St Paul printre altele. Nici in imperiul otoman oamenii nu discutam horticultura la o cafea, de aceea multi au fost executati de sultani cu low self-confidence. “Coffee houses brew sedition” a spus un ultra-roialist, Roger L’Estrange numit de Charles II, alt rege nesigur, cenzor al presei. In 1672 el a da o proclamatie contra “false news [that was helping] to nourish universal jealousie and dissatisfaction in the minds of all His Majesties good subjects’. Nimic nou sub soare, iata. Omul a insistat si in 1675a incercat sa elimine cafenelele cu totul, tot prin proclamatie (ordonanat de urgenta?). Unsprezece zile mai tarziu, legea a fost revocata la explicatiile si presiunile mediului de afaceri care l-a informat despre investitii, chirii, salarii, somaj, etc, etc. 

Inainte sa ajunga third home, cafeneaua a fost second home pentru cei cat de cat avuti care-si permiteau sa piarda timpul, banii si barbatia acolo discutand subiecte esentiale precum culoarea Marii Rosii. Le-am parafrazat aici pe femeile care, satule de absenta sotilor, se considerau coffee houses widows si au publicat un pamflet in care acuzau cafeaua ca le frantuzeste barbatii, ii face impotenti, falimentari si inutili. 

Un proiect personal prin care împărtășesc lecturi și gânduri despre gastronomie căci, așa cum spunea Levy Strauss, mâncarea nu este doar combustibil sau plăcere, ci și good to think with fiind o oglinda a timpurilor si a oamenilor. Postarile au fist publicate initial pe Facebook si Instagram.
Sursa: Wiliam Sitwell, The restaurant. A history of eating out, 2019
Foto: Fabrizio Magoni/ Unsplash