Imi scutura de praf lecturi vechi si vocabulare pe care nu credeam ca le voi accesa vreodata – are un farmec vetust si o saracie romantica. Oricat de reale, palpabile sunt problemele sociale ale zonei, frumusetea locurilor le trece in plan secund si tot ce poti gandi este ca nu exista tara mai binecuvantata ca Italia. Strazile rasuna de canzone napoletana si in centru exista o strada intreaga care vinde presepi – scene ale nativitatii sau din activtatea cotidiana.
A se observa nasul lucios de la atingerile turistilor 🙂
Pizza faina la Antica Pizzeria e friggitoria dal presidente, denumita asa deoarece Clinton a trecut pe acolo (de incercat o’sciurill – provola de bufala, fior di zucca, ricotta si busuioc dar si prajelile ce dau numele multor localuri). Nu este cea mai veche pizzerie din oras, dar localnicii o recomanda pe aceasta. Baba la tot pasul, inmuiate in rom si cu mot de frisca. Si tarte cu fragute. Nebunie in farfurie, curcubeu pe cerul gurii.
Capri
De ratacit prin Villa San Michele a suedezului Axel Munthe, sedus si el de insula si mirosul de portocal in floare. Strazi mici cu ziduri slbe si usi albastre, flori enorm de multe pe garduri si straturi de legume in spatele lor. Oameni gospodari, desi in societate se prezinta ca domni grizonati cu fulare de in si doamne interesante cu palarii de pai. Sandale de piele manufacturate in vitrina si ceramica superba.
Vedere de la vila Munthe. Melci pentru decoratiuni interioare.
Sorrento
Gradini de lamai si portocal protejate cu plasa si barne de lemn negru batute de vant si soare si ploi. Mare cu apa verde. Cladiri colorate, piazzete cochete. Gelato. Limoncello.
Vesuvius & Pompei
O gaura mare si neagra si un oras scufundat in cenusa ce a iesit din ea. Oameni imbratisati in moarte (barbati conform ultimelor teorii), case care par sa-si astepte locuitorii, ‘fast-food-uri’ antice in care supa era pastrata calda in vase ingropate in tejghea. Piete publice si bordeluri private. De toate pentru toti, cu mozaicuri spectaculoase si azi.
Sfasietoare exponatele de la intrare, ce prezinta siluete umane asa cum au fost surprinse in acea ultima noapte. Sunt obtinute prin umplerea golurilor observate in cenusa vulcanica cu o spuma care a luat forma spatiului ocupat initial de materia biologica, umana. Unele au inca fragmente de os.
Positano
Fara fotografii din pacate insa cu cateva notite demne de dat mai departe. Prima scoala de navigatie din lume, primele reguli in materie. Prima purtatoare de bikini pe o plaja care a fost excomunicata. Din anii ’70 nu e voie sa construiesti cladiri sau anexe noi si nici sa schimbi culoarea originala, la fel ca in Capri.
Atrani
O clopotnita pe un bloc de locuinte, cu rufe puse la uscat la parter.
Amalfi
Speechless. Plus o catedrala frumoasa si un cloister cu o atmosfera serena.
Un singur supermarket pe toata coasta amalfitana – Spar, restul doar mici artizani vanzand salumi, formaggio, pane, pesto i sughi. Prajituri minunate cu ricotta si lamaie.
Caserta
Un palat mare cu un tron mic pentru a nu-l eclipsa pe omul-rege.
Ravello
Orasul muzicii cocotat pe dealuri verzi presarate cu case colorate.
Oras mic, simplu, unde pare ca nu se intampla nimic. Un fel de Focsani care sigur a atras atentia unui Sadoveanu local, la timpul lui. O gara veche cu grandoarea sfarsitului de secol XIX, cand garile aveau importanta si frumusetea aeroporturilor de azi. Imigranti cu basma sau piele de culoarea noptii. Un loc unde oamenii fac coada la probabil singurul taxi din zona si unde localnicii se cinstesc cu o cinzeaca la Cafe de Flore. Un centru simpatic si mic, un bulevard mai lung si mai larg. O cvasi-autostrada tangenta pe care se insira Carrefour si alte magazine bulk, ca niste depozite intunecate si far’ de Dumnezeul merchandising-ului, departe de glam-ul pe care il au in Romania. Nimic special. Nimic urat. Nimic iesit din comun. Pana se lasa seara. Pana se revarsa Rammstein in valuri de foc si para peste zidurile amfiteatrului roman vechi de 1947 ani.
Am ajuns la Nimes pentru concert si am primit ca bonus magie.
Ce sa mananci:
pastis si baba insiropate inecate in alcooluri precum rom, limoncelo, Baileys & co (da, de aici se trage baba cu Baileys din oferta Biscuit.ro) la Matilde, undeva in centru. Daca ratati magazinul aici, il gasiti si in Bordeaux si probabil si prin alte parti. Cam totul de pe rafturi se degusta asa ca fa loc pentru ciocolata, tapenade, mustaruri de cins’pe feluri, uleiuri si oteturi si minim 10-12 mini-baba. Daca alcoolul nu a sfidat inca gravitatia si iti permite, poti degusta si din pastis-ul colorat si lua si acasa butelci simpatice.
o excelenta brandada (pasta de cod si cartof) la Aux plaisir des halles, in 4 rue Littre, pe terasa preferabil.
marfa din piata, fie direct la tarabe fie la unul din bistro-urile iscate in colturile pietei. Greu de gasit mai proaspat.
Ce sa vizitezi:
Arenele Romane, construite dupa cum scriam mai sus acum 1947 ani and still standing.
La Maison Carrée, une din cèle mai bine pastrate fatale de templu roman, cam de prin anii 4-7 AD.
Ce sa cumperi:
otetul de mango de la Matilde, pastis si borcane cu baba cu limoncello, rhum si ce vrei tu, vine iarna, e bine sa ai muraturi in camara!
Este a treia oara cand scriu acest text caci din varii motive se incapataneaza sa dispara. Consecinta este desigur ca este mult mai scurt decat planuisem. Prin urmare, iata cateva lucruri/ locuri pe care le puteti lua in calcul la Londra. Unde e ceata, stiti voi, Dickens, Bleak House.
‘Fog everywhere. Fog up the river, where it flows among green aits and meadows; fog down the river, where it rolls defiled among the tiers of shipping and the waterside pollutions of a great (and dirty) city.’
Ordinea listarii este intamplatoare, iar continutul exprima opiniile mele personale, a se lua ca atare, cu un graunte de sare.
Food in motion – Shuang Shuang
Nu am fi ajuns aici daca nu ni-l recomanda Doru, amabil si well-dressed like always. Este un Chinese hot-pot meets sushi belt and their love child este super delicios. Practic stai frumos pe scaunel, alegi luna din cele trei supe si un sos din cele doua (iute si mai iute, adica peanut butter si sriracha), pui supa la fiert in bolul din fata, dai foc 5, nivel maxim si apoi pescuiesti pe pe banda calatoare din fata ta ce-ti pofteste inima: pui, porc, vita japoneza, peste si fructe de mare, pak choi, bok choi si alte choi, tofu in fel si chip, taietei udon, vermicelli, instant si eu mai stiu de care. Le iei de pe farfurioarele lor color-coded si le versi in supa bolborositoare unde le lasi sa se fiarba bine, dupa cum ti-a atras atentia chelnerita asiatica dand din cap peltic pe cand articula ‘no eat raw, no eat, no no’.
PS: o alta super recomandare a lui Doru: inghetata Gelupo, in special iaurt & cirese (zice el), prune & Armagnac (zic eu). S-ar putea sa gasiti la ei si matcha & orez, facut insa de Umu, restaurant japonez cu stele Michelin, unde usa pare o bucata de zic, care insa gliseaza misterios cand apesi pe un anume buton.
Breakfast: The Table
Talk about food trasability! meniul ofera variante vegan si vegetarian pe langa cel clasic britanis, da, da, cel cu carnati, fasole, ou si ciuperci, bun de mancat inainte de mers la coasa. Au oua de la aceeasi ferma de la care iau de ani de zile, numita in meniu pe numele ei de la Registrul Comertului. Oua divine in toate felurile florentine, benedict si royal. Si waflles cu sirop de artar si alte bunatati. Try True Blue.
The let’s-que-for-hours-ahead Cronut: Dominique Ansel
Neah, nu e chiar asa. La Londra, spre deosebire la New York despre care am scris aici, nu a trebui sa stau la coada in afara magazinului, inca de la 7 dimineata ca poate-poate apuc un cronut. Am avut 4 oameni in fata, insirati cu totii de-a lungul vitrinei cu prajituri, unele dintre acestea special create pentru Londra. Gustul saptamanii pentru cronut era visine si ganache cu migdale. Poate ca era el mai vechi, poate ca eram eu prea hyper-curioasa, maybe this, maybe the other, treaba e ca nu mi-a placut Cronut-ul (pentru cine nu stie, combinatie de aluat de croissant cu donut). Aluatul era vested, umplutura era ok, dar glazura de zahar alb (icing-ul clasic) mi-a pus capac. Nu pot fi data pe spate de ceva pentru care nu s-a gasit alt decor sau supliment de gust. Call me a snob. Prajitura cu iasomie a fost buna, tarta cu lime ciudata (promitea ca daca storci felia de lamaie verde in jgheabul de ciocolata alba presarat cu ceva rosu-maroniu obtii caramel instant). Mai degraba jgheabul-decor a fost prea-sarat decat presarat, iar ceva-ul rosu-maroniu a refuzat sa aduca a caramel chiar si sub privirile necrutatoare ale camerei de Iphone 6 (not mine, I make it a point to always own the second-last model; not to be called a snob, you know).
Cum nimic nu se intampla fara motiv, dimineata de sambata petrecuta in piata Malby, situata pe un culoar ce se viseaza strada, s-a intamplat ca sa ma faca sa accept convingerea generala din tara ca la noi legislatia in materie de all-food este mai aspra ca in alte parti. Nu voi zice nimic altceva peste ceea ce arata imaginile.
Mancarea in schimb, e alta poveste. Se pregatea tartiflette intr-o tava imensa, la foc de lemne. Am mancat grilled Cheddar cu pickled onion in paine de tara friguroasa si am scapat la mustata sa trebuiasca sa beau chai (stiti, ceaiul negru indian doldora de condimente, indulcit si inlaptit, cum nu stiti? stiiiiiiti. Google it. Make it. You’re welcome). Il vindea o tanara cu coafura indecisa (jumatate rasa, jumatate dreads) si nici belciugele si nimic nu m-au tinut departe de my lovely chai, pana cand i-am vazut mainile coborand cu totul si cu o cana zoioasa intr-un container ce tinea ceaiul cald si turnandu-mi apoi ceea ce trebuia sa fie portia in alta cana. Noroc ca chai-ul ei nu avea lapte si asa am pastrat la purtator 3,5 lire si pofta de mancare pe ziua respectiva. Se mai vand clatite asiatice, burgeri africani, prajituri frantuzesti, oua scotiene, mulled apple juice with a shot (or two) of whiskey, vin, cafea si cidru. E de mers. Cu ochii in patru ca sa nu ai stomacul in piuneze.
Buttercream si iarasi butterceam: Cutters & Squidge
Torturi simple, frumoase, pe piedestaluri elegante, cu unt, mult unt. Torturile englezesti, in care blatul joaca rolul principal, da gust, tine muncitoreste de foame si astampara rapid poftele celor prea dedati la delicate mousse-uri frantuzesti. Trebuie sa recunosc insa ca au fost infinit mai bune decat cele americane. Am gustat coconut cake si chocolate forest fruits. Am gustat, nu am terminat. Da, pot.
Eu merg acolo absolut de fiecare data cand ajung la Londra, dar absolut de fiecare data. Si absolut de fiecare data merg sa vad aceleasi doua lucruri care ma fascineaza: mumiile si portile asiriene sub forma de bivol cu aripi si cap de om. Acestea din urma, 2 perechi la parterul muzeului, sunt chiar din Nimrud, capitala neo-asiriana distrusa luna trecuta de gruparea terorista a zilei. A fost prima data cand m-am bucurat ca Imperiul Britanic a luat ceva ce nu ii apartine, ca aceste porti se gasesc aici, la Londra, caci altfel nu mai existau si m-au facut sa imi doresc ca si Palmyra sa fi fost stramutata integral intr-un muzeu, inainte de a disparea de fata pamantului in forma pe care am avut norocul sa o vad in 2008-2009. Sunt si cateva expozitii temporare faine la muzeu, merita.
Dinerama, in Shoreditch, este o hala mare improvizata pe parter si etaj intre mai multe cladiri. Odata platite cele 6 lire/ persoana treci de o curte ca de garaj auto unde arde un foc vesel in butoaie de metal si intri in ceea ce pare o hala cu food stalls pe laterale. Gasesti aici burgeri de vita sau rata cu foie gras, pasari la rotisor injumatatie fara mila de-un satir hapsan, tacos cu peste (mici rau dar din al caror pret 2 lire merg catre ajutorarea Siriei), pizza (cu ansoa excelenta), cartofi cu goose fat si rozmarin (mneah, nu-s precum suna) si tailandisme precum fish cakes si stir fry.
Muzica e tare, lumina e slaba, oamenii sunt relaxati, deasupra este zona premium de wine & beer. Merita mers pentru senzatia de food clubbing.
Candva intr-o viata anterioara si corporatista un client m-a botezat the goddess of good living. I liked it si imi intretin aura nu pentru orgoliu, ci pentru experientele pe care mi le aduce. Una dintre acestea, din acelea pe care da, money can buy, a fost cina la The Grill at the Dorchester, cunoscut pentru luxul de old world si atractia exercitata asupra familiilor de seici din golf. Cu un decor nou care se schimba seara prin rotirea peretilor si staff extrem de atent, restaurantul este ceea ce trebuie sa fie. Nu pot spune prea multe caci in afara de privit in farfurie ochii mi-au fost lipiti in restul timpului de vasele de cupru expuse ca decor.
Excelent confit-ul de rata, super fin dar usor necondimentat veloute-ul de dovleac cu scoici, de-a dreptul covarsitoare cele doua soufle-uri cu rom si stafide imbatate/ ciocolata neagra, ambele realizate in bucataria de alaturi, condusa de Alain Ducasse.
Cina aceasta a fost rasplata pentru ca o zi inainte am facut un stage, adica training, adica salahoreala contra invatatura, intr-un restaurant cu doua stele Michelin (info oarescum debatable, as we speak). Dar despre asta intr-un post separat. Mai intai sa mi se vindece discopatia nemultumita de cele 14 ore de stat in picioare. Sa nu uit de imensa casuta de turta dulce ce intruchipa hotelul si care in spate era gandita ca un cabinet de miniaturi, care prezenta chiar si o clienta in baie, basca o camerista in oficiu.
Alt loc in care merg de absolut fiecare data cand sunt in Londra. Este ideal pentru bruch si pentru window/actual shopping. De aici imi iau pentru acasa parmezanul invechit in Barolo, carapacele de stridii (golite de jumatatea mea) si St Jacques (golite de yours truly), placintele cu vita si old Cheddar sau ‘shrooms si ceapa.
Aici imi mananc prajiturile de casa, beau cidru fiert si savurez mancaruri noi, cum ar fi cea etiopiana (doua tipuri de linte gatite independent, pui si orez in loc de injera, painea locala) sau egipteana (am descoperit saptamana trecuta koshari, un alt tip de mic dejun muncitoresc si plin de savoare, care combina straturi de orez, pasta, linte, sos rosu si dukhah aromata). Cafea sa luati de la Monmouth de langa. Atentie piata e inchisa duminica.
Ii multumesc lui Alex Craciun, executive chef, pentru ceea ce face la Sosharu, restaurant izakaya cu o mancare excelenta si cele mai bune deserturi japoneze mancate vreodata (includ aici si pe cele mancate in la mama lor acasa).
Un cremos tort de clatite cu matcha si o surprinzatoare interpretare a unei monaka, desert cu fasole azuki si foi de napolitana, care la Shosharu are si zmeura si yuzu.
Winter Wonderland in Hyde Park, bigger and better ca annual trecut, churros la fel de buni si judecand dupa cate fete cu ursi de plus am vazut in metro, se si castiga la toate jocurile si concursurile propuse.
Carnaby Street pentru Craciunul modern imaginat de ei pentru decorul strazii. Ah, si pentru Kingly Court cu a sa atmosfera speciala si restaurante faine. Incercati-l pe cel cu stridii, unde este in chelner italian care promite ca-si da camasa jos daca nu eliberezi masa la ora corecta.
Covent Garden pentru zumzetul multimii si magazinasele cochete. Trafalgar Square pentru a vedea leii trasi de coada si funduri dolofane fortandu-se sa para agile cand ii incaleca.
Vitrinele de la Selfridges, Fortnum & Mason (unde o plimbare la food hall este un absolu must) si Liberty. Va invit sa descoperiti detaliul amuzant din imaginea de mai jos (hint: e in partea de jos si cere ochi buni).
Torturi simple, frumoase, pe piedestaluri elegante, cu unt, mult unt. Torturile englezesti, in care blatul joaca rolul principal, da gust, tine muncitoreste de foame si astampara rapid poftele celor prea dedati la delicate mousse-uri frantuzesti. Trebuie sa recunosc insa ca au fost infinit mai bune decat cele americane. Am gustat coconut cake si chocolate forest fruits. Am gustat, nu am terminat. Da, pot.
Recent Comments