Calatorie: Tur de crame dobrogene I

Dupa o vreme, drumul spre Braila insira pe stanga si pe dreapta sate cu case pustii si stresini cu margini brodate-n lemn. In Viziru biblioteca are inca beteala de la Craciun in geamuri iar casele au veranda cu bordura de lemn verde, crem sau bej. Intre case sunt gradini arse de soare, batute de vant. Intre sate campia-i aurie, inalta cu porumb, scunda pe miriste.

Mergem intr-un tur de crame dobrogene care incepe in Braila insa nu cu un pahar de vin ci cu unul de braga, when in Rome ….

Urmeaza o casa minunat renovata – Casa Embiricos. Cele patru fatade principale te opresc din mers; trebuie sa stai sa o admiri, are o eleganta care nu pune distanta. In interior o arhitectura Belle Epoque cu camere organizate perimetral in jurul unul hol central pe doua nivele, care pune in evidenta atat lucratura in fier forjat a balustradei cat si vitraliul cu Hermes la care duce scara de marmura.

Casa este doar una din multele cladiri frumoase pe care centrul vechi al Brailei inca le mai are, unele renovate, altele asteptandu-si randul, toate construite in epoca de maxima inflorire a orasului – inceputul secolului XX – cand orasul devenise principalul punct de intrare si iesire a marfurilor din tara, in special cereale.

Wikipedia Commons are o poveste frumoasa despre originea Brailei, un sat care pe la 1241 a cazut prada invaziei mongole si care apare un secol mai tarziu in scrieri catalane si castiliane sub numele de Drinago, care ar putea fi o transcriere eronata a lui Brillago, nume folosit in secolul XV. In documente elene din aceeasi epoca orasul apare ca Proilabum sau Proilava, o adaptare greaca a numelui slav Brailov. Mai zice Wiki ca in surse de limba germana e numit Uebereyl.

Se mai crede si ca vechea cetate a Ibrailei, zidita de Soliman Magnificul, avea cinci rânduri de fortificaţii şi peste 200 de guri de foc, atunci când a fost asediată pentru ultima dată, la 1828 – trei ani s-au străduit învingătorii să facă una cu pământul Cetatea Ibrailei, folosindu-se de 3.000 de salahori cu «lopeţi de săpat, cazmale de her şi topoară» care, până la 1831, au demolat fortificaţiile până la nivelul solului

sursa: http://obiectivbr.ro/content/cetatea-brăilei-dărâmată-cu-3000-de-salahori

Revin insa in prezent si in casa-muzeu cu care ne-am inceput periplul – in cladire ne asteapta doamna Stoica, directorul centrului, cu voce calda si palida, parca sora cu doamna de la Muzeul 1777 din Prahova. Cuvintele ii picura lin cand vorbeste despre muzeu si expozitia permanenta de sculptura pe care o gazduieste. Ascultand-o ne incredintam ca lumina este un partener al spatiului si ca samanta din care germineaza universul lui Nicapetre (Petre Balanica) roman, canadian, barbat frumos, este matricea lumii.

Cand afacerile familiei Embiricos au scazut, in 1927, casa a fost vanduta si dupa 1930 destinatia cladririi sedi al Societatii Meseriasilor braileni “Mihail Eminescu”, dispensar al Casei Asigurarilor Sociale, sediu ocupat de trupele armatei sovietice din august 1944 pana la retragera acestora din tara, spital si o policlinica. In 1987 a fost numita Casa Colectiilor de Arta iar din 2002 Centrul Cultural Nicapetre.

Insotiti de informatiile unei alte doamne simpatice, contabila care l-a cunoscut pe artist, vizitam camerele si apoi mansarda, unde Winelover.ro, asociatia care a organizat si acest tur, a tinut o degustare acum ceva ani; aici sunt fotografii ale mostenitorilor familiei Embiricos, emigrati in Grecia si care au renuntat la casa, nedorind revendicarea unui muzeu. Acordeonul care intra pe o ferestruica e suficient sa ma duca in alta epoca, la fel ca si silueta sumbru-impunatoare a morii Violas, aflata acum in cautarea unui nou stapan si a unei noi vieti. 

Pentru ca deja e trecut de pranz ne adunam la Sunrise Marina, pe malul Dunarii unde incepe efectiv degustarea ce va dura ca in povesti trei zile si trei nopti. Avem un pranz pescaresc cu componenta caritabila –  din pret o parte se va duce la Asociatia Blessing Hearts de la Iasi, orin bunavointa Anei Crudu. Avem si vin de la Crama Delta Dunarii, sub eticheta La Sapata. Roberto Pieroni este oenolog si face vin bio certificat inca din 2011. Are 25 de hectare de vita de vie pe care le lucreaza manual si ne-a dat spre degustare Aligote, reprezentativ pentru zona, Feteasca Regala, un frizzante din rose de Babeasca Neagra dar si o Feteasca Neagra 2018, adusa de acasa, ultima sticla disponibila. Numele La Sapata este dat dupa un sit arheologic din zona. Etichetele noi au soare si egreta, cele doua lucruri pe care aici le vezi la tot pasul; ce nu vezi des sunt etichete facute din hartie reciclata, cum ii sta bine unui vin bio, cum are La Sapata. Bem vin bun, ne lungim cu mancarea ca tare-i faina. La final circulam o lista si plasam comenzi pentru acasa.

Prima degustare inseamna si prima intarziere. Prindem totusi bacul si trecem Dunarea dupa un tetris cu masini jucat impecabil de doi tinerei coordonati de un batran lup de mare. Ne indreptam spre vinuri Macin unde degustam Aligote 2019, Trei Brate, un cupaj construit pe debitul bretelor Dunarii din Feteasca Alba si Regala, plus Tamaioasa Romaneasca. Mai sunt si alte vinuri dar nu prea ma incred in notite, deja e mult vin in pahare si multe date in minte – un viognier pentru care obtinerea certificarii DOC-ul a durat 6 ani, un petite Verdot din 2018 singurul an in care a fost vinificat ca mono-soi. 

Aflam despre pinking un fenomen natural care apare la vinul alb care a stat pe maceratie – aciditatea face sa vireze culoarea inspre roz; de altfel in zona Dealu mare ii zice rozeala. S-ar rezolva lasand vinul sa stea la soare, dar cine vrea sa il strice? Oenologul este Madalina Staicu si discutia curge sprintara, cu vin bun si povesti faine. Asa aflu ca in zona au fost cel putin doi oenologi tatari – Faic Imsel si Fichret Mujdada. De ce am retinut informatia? Pentru ca tatarii sunt musulmani, iar Islamul nu permite consumul de vin. Va las pe voi sa intelegeti cat de mare trebuie sa fi fost pasiunea celor doi si ce procese de constiinta pot apare. 

Da, Feteasca Neagra este un crowdpleaser, fiind la moda si avand potential de brand de tara dar trebuie sa o luam din loc. Este deja tarziu, ar trebui sa ajungem si la Crama Histria dar suntem nevoiti sa o sarim. 

Se innopteaza cand gonim prin pustietatea muntilor Macin. Peisajul este selenar pe alocuri, munti scunzi plesuvi, prafosi care trimit la vale zgarciti, doar cativa bolovani de pamant ars. Alteori, o patura de iarba galbena imbraca colturile imblanzindu-le, aruncand peste tot si toate o lumina de inceput de lume. Nu e nimeni pe nicaieri si daca faci abstractie de sosea si ocazionalul semn de circulatie te poti crede singur pe lume. 

Este lung drumul si serpuit, cu sate care apar tarziu si doar din cand in cand; cand parcam in centrul vechi al Constantei, luminile, oamenii, forfota sunt ireale, izbesc violent si neplacut. 

La cina avem degustare Domeniul Bogdan. Cu o seara inainte Andrei Popa de la Anika imi spusese sa gust neaparat Patrat de la ei asa ca trag cu ochiul la line-up. Este! Imi verific scurt pagina de Facebook, timp in care la masa alaturata aud cum se prezinta gazda noastra. Daniel Costache, directorul de vanzari din fata mea tocmai isi daduse check-in la Pizzico. Chicotesc in sinea mea, pun telefonul deoparte si ma pregatesc pentru degustare….adica tin telefonul aproape pentru fotrografii si notite. Sunt designated driver si asta e cam tot ce pot sa fac, intre scurtele inmuieri de buze in pahar. 

Crama Bogdan are 154 hectare pe care le cultiva biodinamic, fiind cel mai mare producator bio din zona, cu certificare de la Austria Bio. Crama a inceput in 2011 si a fost gandita de la inceput ca fiind bio ceea ce a insemnat certificarea pe rand a terenului, a viei si apoi a vinului. Mi s-a parut interesant sa aflu ca certificatul se innoieste anual si de aceea au avut grija sa comaseze terenul ca astfel sa isi asigure vecinatatile pentru a evita contaminari de la vecini, crama folosind doar substante naturale, nu de sinteza. 

Incepem cu un Cuvee Experience Blanc – cuvee  este termen folosit pentru a descrie un cupaj, stim asta, da? La Domeniul Bogdan oeonolog este Philippe Cambie care vine si consiliaza echipa locala. Monsieur Cambie are in palmares 15 vinuri cu 100 puncte Parker, ceea ce nu este deloc de neglijat ba chiar de invidiat. De aceea la final vom lua vin si acasa, excelentul Primordial Sauvignon Blanc si Patrar – de luna. 

Il ascultam pe Daniel povestind despre agricultura biodinamică – aceasta recunoaşte principiile de bază care lucrează in natura şi ia in considerare organizarea lucrarilor conform calendarului biodinamic (fazele lunii).

Daniel ne spune ca biodinamic nu inseamna ca nu are are sulfiti, dar ca la Bogdan vinul are mai putini; imi place si ca a atins si subiectul natural versus bio, o confuzie larg raspandita. Am gasit pe aici cateva definitii care imi par utile asa ca le transcriu mai jos.

Calendarul biodinamic calculeaza pe baza fazelor lunii care sunt zile de floare si care de floare, orele la care este recomandat sa se faca plantarea sau recoltarea, etc. Se folosesc tehnici vechi se intervine cat mai putin asupra pamantului si a culturilor.  De exemplu, Leonello Anello, un consultant al Domeniului Bogdan, isi da seama daca pamantul are suficient azot verificand radacinile unui mix de fasole, mazare si Lucerna plantate in vie stiind ca acestea absorb azotul din aer si il depoziteaza in pamant sub forma unor negi pe radacini.  

Imaginea de mai jos este preluata de pe www.winefolly.com si reprezinta un calendar biodonamic.

Daniel ne poarta prin mai multe soiuri de strugure si ne vorbeste despre vin; ne spune ca lemnul, baricul nu mai este in trend, ca lumea vrea vinuri lejere, prietenoase. Si ne mai spune ca noi, romanii, suntem la trei-cinci ani in urma celorlalti ca gusturi care se schimba in fiecare an. 

Plecam spre locurile de cazare; abia astept sa aud valurile spargandu-se de mal si sa adorm incercand sa ghicesc ce se va purta la anul in materie de vin.