Vietnam

Zilele urmatoare am facut tranzitia catre delicatesele strazii printr-un curs de gatit, la Old Hanoi Cooking School. Ca orice curs care se respecta, si acesta a inceput printr-o vizita la piata, pentru prezentarea si alegerea ingredientelor. Este o experienta fantastica si cu siguranta unul din cele mai bune moduri de a-i cunoaste pe vietnamezi.

Este greu de descris o piata asiatica – sumedenia de legume ce stau de-a valma, pestii si pasaretul sunt transate pe loc, crabii inca misca ne-amortiti de funiile cu care sunt legati, iar mirodeniile coplesesc tarabe intregi. Peste toate pluteste un puternic miros de creveti uscati, iar pe sub toate curg mici rauri de apa menajera.

O data ce ne-am obisnuit cu mirosul si estetica nu-atat-de-curatului (judecat de constiinta europeana si standardele inculcate de parinti) masa la food stalls a devenit practicabila.  Supa clara de taitei pho, cu vita sau pui este unul din acele lucruri care nu pot fi nicaieri mai bune ca pe strada. Interesant este cum un gust atat de complex si echilibrat este construit in fata ta, ca un joc de lego – se pune lichidul cald dintr-un recipient inalt, de metal, asezat direct pe asphalt, se adauga taiteii, tipul de carne dorit si putina ceapa ciorii taiata maruntel. Asta e tot!

Daca ingredientele se achizitioneaza din piete cu arome puternice si tarabe supra-incarcate, iar 3 butoaie de plastic la colt de strada injgheaba un magazin alimentar, de ce nu ar fi si restaurantele de cartier la fel? In Hanoi si nu numai, restaurant inseamna orice adunare de 10 ligheane de plastic puse cu fundul in sus, aranjate in jurul unui grup de recipiente de metal ce tin mancarea calda. Ligheanele tin loc de scaune si astfel restaurantul este gata; despre mancare nu stiu a va spune, nu am avut prilejul sa o incerc. Intre vila franceza si supa de la colt de strada, aceste locauluri pareau cumva burgheze .

Fashion

Daca mancarea nu e un argument suficient pentru a vizita Vietnam, in ciuda revolutiei gastronomice prin care a trecut in ultimii ani tara, alegeti un port pentru cateva zile de soare, mare si matase. Coborati spre centrul tarii, pe coasta de est si petreceti un timp in Hoi An. Candva, intre secolele XV-XIX,  unul din cele mai importante porturi pentru comertul cu mirodenii, orasul are o atmosfera atemporala, la care contribuie substantial arhitectura cladirilor colorate, afumate si devastate de timp, nu de razboi. Hoi An a fost ferit de evenimente militare si pastreaza aerul unui oras-port traditional sud-est asiatic, fiind protejat de statutul World Heritage Site.

In Hoi An timpul nu alearga, dar nici nu se taraie, pur si simplu nu exista; pare a fi ignorat cu desavarsire, in ciuda faptului ca localnicii au repere clare si iti fixeaza intalniri dupa rigoarea ceasului european. Cumva, de-a lungul strazilor strajuite de case aparent fara data de nastere si in mijlocul vietnamezilor fara varsta, zilele se petrec greu de numarat.

Plimbarile prin orasul cu aer pustiu in ciuda aglomerarii umane, orele pe plaja cvasi-salbatica cu nuci de cocos spalate de valuri blande si leneveala in fata unui smoothie de mango, cu o carte in brate si barci trecand amortite prin dreptul ferestrelor refuza inghesuirea in unitatile de timp corespunzatoare.

Singurele ritmuri alerte, zgomotoase si aproape hartuitoare sunt vocile cusatoreselor de matase ce iti promit sa copieze orice model occidental in matase vietnameza pana a doua zi la ora 11:00.

Hoi An este centru al matasii si nu numai; se pare ca si case de lux precum Ermenegildo Zegna isi procura materiale de aici, bineinteles la preturi-fractie din cele cu care se regasesc apoi in Europa. Magazinele de tesaturi au rafturi din podea in tavan, munti de reviste Quelle si Nekkerman, ventilatoare retro-ruginite si lucratoare multe, care fac cu schimbul si la amiaza dorm pe podea, devenind jaloane in slalomul turistelor extaziate de universul moale si colorat al matasii de aici.

Pentru un curs accelerat de silk-ology sunt suficiente cateva ore in 3-4 magazine; asa afli ca matasea tailandeza este mai densa, are tinuta si de aceea e gata sa ia forma unei zile de birou intr-o multinationala. Matasea vietnameza – spuma unui lapte proaspat muls – cere rochii de zana dar ascunde si rotunjimi boticeliene, la nevoie, la fel ca si satin silk, alegerea tinerelor doamne cu forme pofticioase, pentru rochii ce cad greu si duc usor in  pacat.

Taftaua este pentru un deux-pieces discret accesorizat la nunta fiului sau petrecerea de craciun. Organza batoasa, snoaba si infatuata este gata oricand pentru cocktail, vernisajul acela de arta cubista sau un catwalk milanez.

Cusatoresele de aici iau masuri cu minutiozitate, stabilind unghiuri, lungimi, latimi si adancimi ca pentru un mulaj dentar, iar a doua la ora 11:00 rochia sau camasa este gata, cu sau fara proba intermediara, dupa voia clientului. Pretul unei astfel de camasi este de circa 15-20 euro si nu uitati ca e su misura. Greu de comparat cu un serviciu similar pe Jermyn Street.

Logistica de vacanta 

Una din regulile grupului nostru de vacanta este evitarea turismului clasic cu ghid adus de acasa. Ne place sa calatorim neinregimentat, liberi sa cotrobaim prin colturi netrecute pe harta, sa lenevim in restaurante lipsite de turisti si sa prelungim dupa pofta orice moment demn de aprofundare. In acest context, pregatirea vacantei incepe de acasa si ia forma unui mic dosar de recomandari avand ca sursa Conde Nast Traveller, Lonely Planet,Trip Advisor si prietenii ce au pasit pe acolo inaintea noastra.

Pentru Vietnam si Cambodia, vizitate impreuna intr-o luna de decembrie, am facut un compromis ce s-a dovedit excelent. Am angajat o agentie de turism locala sa ne poarte prin locurile demne de vazut. I-am gasit pe internet si ne-au placut; activeaza in 6 tari din Asia de Sud Est, sunt specializati in turism customizat pentru grupuri mici  si au ghizi haiosi, lipsiti de morga celor europeni (Sina, ghidul nostru cambogian, a mancat o furnica in fata noastra pentru a ne demonstra ca nu glumeste).

Gratie acestui aranjament, logistica vacantei a fost perfecta, si desi nu mai avem povesti haioase despre rataciri si ratari, avem in schimb aparatul foto doldora de locuri in care cu greu am fi ajuns singuri.

Unul dintre aceste locuri a fost My Son, capital a dinastiei Cham intre secolele IV-XII si sit de ceremonii religioase hindu dedicate zeului Shiva, cunoscut aici si ca Bhadresvara.

Templele populatiei Champa

Apa este murdara, dar acoperita cu plante acvatice vesele si pasaret nelinistit, mereu in cautare de hrana. Atmosfera este linistita, barca aluneca lin pe apa si e bine de stiut ca daca ti-e foame sau doar pofta de ceva, il vei putea gasi pe urmatoarea barca/ piata.

Incercati Vietnamul iarna aceasta; costul vietii este mic, iar bucuria imbogatirii sufletului cu o asemenea experienta nepretuita.  Atentie insa, s-ar putea sa fie o vacanta cu program de lucru mai drastic decat cel de la birou!

My Son este unul din cele mai importante monumente hindu din Asia de Sud-Est si prin urmare protejat de statutul de sit UNESCO.

La My Son noi am ajuns dimineata, pe o ploaie marunta ce cadea peste grupuri de japonezi si aparate de fotografiat neinduplecate. Peisajul avea ceva straniu, caci in ciuda japonezilor si a mirarilor asociate, ceata parea sa absoarba zgomotele si miscarea, asternand tacerea peste templele acoperite de muschi si vreme.

My Son este situat langa Da Nang, cam pe la milocul distantei intre Hanoi si Saigon. Asezarea este alcatuita din temple care refuza sa se supuna trecerii timpului sau cercetarii moderne.  Singurele care au reusit sa le distruga in masa au fost bombardamentele americane asupra bazelor Viet Cong din regiune. In prezent mai exista circa 20 din cele 70 de structuri initiale, iar cercetatorii nu reusesc sa conserve locul, acesta fiind unul din misterele asupra carora ghidul iti atrage atentia la My Son.

Sunt vizibile cu ochiul liber zone in care zidurile au fost refacute recent, dar la fel de vizibil este si esecul operatiunii. Pietrele refuza sa se prinda unele de celelalte si ii rezista mortarului modern, opunandu-i o forta eroziva ce reuseste sa macine zidul in mai putin de 3-4 ani.

Uimitor este insa faptul ca liantul original, creat de arhitectii cham ai sitului, rezista dupa sute de ani. Cercetatorii nu au reusit sa descifreze secretul si toate incercarile lor au eficienta unui leucoplast – stingher si mai ales temporar.

Hanoi si Ho Chi Minh 

Pentru nostalgici sau curiosi, Hanoi poate fi vizitat si pentru istoria sa revolutionar-comunista. Orasul adaposteste mausoleul si casa pe stalpi a celui care i-a dat independenta si ideologia.

O vizita la casa pe stalpi care i-a fost draga liderului politic este un prilej pentru a face oplimbare pe langa lacul din apropiere si a medita la paradoxul unei tari comuniste cu mentalitate capitalista si economie infloritoare.

Comunismul pare a fi mai degraba un element de décor pentru turisti, decat o atitudine palpabila. Cu spirit antreprenorial si ignorarea standardelor si normelor comune, vietnamezii spanzura o oglinda de un gard si te invita le calci pragul salonului de frizerie. Asa cum sase scaune la colt de strada fac un restaurant, scuterele sunt mini-vanuri supra-incarcate cu marfa si orice adunare de 4 vanzatoare de legume e o piata volanta. In toate acestea este insa o normalitate dezarmanta, care impiedica sentimente de mila sau jena.

Tunelele Cu Chi 

O noua zi inceputa la 7 dimineata, de data aceasta pe un ponton, asteptand o barca ce ne va duce la celebrele tuneluri sapate de vietnamezi in razboiul cu americanii.

Reteaua de tunele acopera aproape intreaga tara, insa cele de aici au fost folosite de Viet Cong in ofensiva Tet din 1968. Excursia incepe prin vizitarea unor celule refacute si cuprinzand variate mijloace de tortura; continua cu o plimbare in padure si prezentarea mai multor tipuri de capcane, majoritatea ingenioase din punctul de vedere al gradului de durere produs. Sunt informatii dure, pe care nu ai vrea sa le afli, mai ales daca mergi ulterior la Muzeul Ramasitelor Razboiului, din Saigon, actualul Ho Chi Min City, aflat in apropiere.

Muzeul are o istorie interesanta in ceea ce ii priveste numele. Initial se chema Muzeul Crimelor de Razboi produse de Imperialismul American si Guvernul Marioneta Al Vietnamului de Sud. Mai apoi, a fost cunoscut ca American War Crimes si mai tarziu drept War Crimes Museum, pana in 1993. In urma normalizarii relatiilor cu USA (sau a plangerilor facute de acestia) s-a ajuns la numele de azi.

Indiferent de nume insa, realitatea este crunta. Numeroase fotografii si filme extrem de descriptive arata oameni mutilati, copii cu maformatii nascuti astfel la cativa ani de la terminarea conflictului ca urmare a remanentei gazelor, custi de tigru folosite pentru intemnitarea prizonierilor politici, tancuri si munitie inca activa, etc.

Revenind la tunele, acestea au functionat ca adaposturi, spitale, depozite de armament si mancare, loc de refugiu pentru familiile luptatorilor si cale de acces/ tranzit. In timpul razboiului, erau perioade in care luptatorii stateau si zile la rand in subteran, in intuneric, spatii stramte si pline de insecte producatoare de infectii.

In prezent, turistii pot intra in tunele si experimenta pe propria piele minute din viata luptatorilor de guerilla pe timp de pace, insa. Unele tunele au fost largite pentru confortul turistilor vestici si dotate cu lumina. Noi am intrat intr-o retea stramta si intunecata insa, neluminata si asa am aflat ca pot suferi de claustrofobie temporara.

La iesire am fost imbiati cu o bautura locala – snake wine – obtinuta prin macerarea unor serpi veninosi iin alcool de orez sau grau; ni s-a explicat ca veninul devine inactiv in alcool, insa reticenta a persistat.

Delta Mekongului 

Indiferent de motivul pentru care veniti in Vietnam, veti gasi imediat unul in plus, pentru care va veti bucura de alegerea facuta – geografia. Pe langa plaje salbatice bucuroase de oaspeti si munti cu paduri racoroase, Vietnamul are una din cele mai interesante ecosisteme din lume – delta Mekongului.

O mare portiune din sud-estul tarii face parte din aceasta delta – circa 15000 km patrati ce aduna munti, vai si campii plate, toate scaldate de Mekong. Aici se recolteaza jumatate din productia de orez a Vietnamului, al doilea mare producator al lumii.

Pentru a gusta viata deltei sunt necesare cateva zile, cu cazare in Can Tho sau Chau Doc, orasele comerciale fermecatoare si loc de trecere a frontierei catre Cambogia.

In delta viata are loc, bineinteles, pe barca; vietnamezii – aici multi de origine chineza, khmera si cham – traiesc pe barca si fac negustorie pe barca. Ambarcatiunile lor sunt late pentru a primi pe ele toate cele trebuincioase unei existente semi-marine si au prora pictata. Vazandu-le venind spre tine, vezi de fapt doi ochi fermi strabatand valurile, deasupra unui nas carn, lemnos.Oamenii isi trateaza barcile ca si pe moto-scutere, drept cai de povara ce cara legume, materiale de constructii si orice altceva necesar, totdeauna incarcate pana la refuz. La fel ca si pietele terestre, si cele de pe apa se formeaza prin adunarea catorva barci pline cu fructe, legume, obiect gospodaresti subiect de troc sau achizitie pesin.

Apa este murdara, dar acoperita cu plante acvatice vesele si pasaret nelinistit, mereu in cautare de hrana. Atmosfera este linistita, barca aluneca lin pe apa si e bine de stiut ca daca ti-e foame sau doar pofta de ceva, il vei putea gasi pe urmatoarea barca/ piata.

Incercati Vietnamul iarna; costul vietii este mic, iar bucuria imbogatirii sufletului cu o asemenea experienta nepretuita. Atentie insa, s-ar putea sa fie o vacanta cu program de lucru mai drastic decat cel de la birou!