Mini-cronica: Maimuca
Masa ritualica luata cu Cosmin Dragomir si Ioana. S-a intamplat in ziua care si eu si el apaream in Adevarul luati la intrebari despre muraturi, zacuste.
Mancarea buna si pe alocuri foarte buna; o exceptie din punct de vedere gust a fost sosul meu de la creveti – ei dulci, el dulce, ei bun si crocanti, el fin si nesarat, no go. Mielul a fost bun, asemenea zbarciogii cu sofran; toate sosurile erau dintre cele lucrate, fine si dau clasa multora in oras; sarmalele au fost bune insa au iesit in evidenta mai degraba prin insolitul prezentei lor in meniu si plating-ul clasic pe strachina de lut.
Desertul dezamagitor – foaie stransa artistic la gura, dar inauntru ceva mult prea dulce si lipsit de gust/ aroma; cele patru cirese confiate si prune uscate nu au contribuit pozitiv. Un primitivo bun a insotit masa si a contribuit modest la cei 800+ lei decartati. Scump, dom’le, scump, mai ales ca iti iei singur tacamurile; dar stiam caci si la o vizita anterioara lucrurile si totusi m-am intors. Cum se chema sindromul acela?
Maimuca e pe str Edgar Quinet intre Capsa si Carturesti.
Recenziile sunt pareri personale, au un inerent grad de subiectivism si reflecta strict ceea ce am experimentat intr-un anume moment intr-un anume loc. Alte persoane pot avea experiente diferite si e ok, de gustibus non disputandum.
Recent Comments