Boboko by Kaiamo
Vizitat iunie 2020.
Am ajuns la Kaiamo/ Boboko intr-o miercuri seara cu iz de tei si ploaie. Cunosteam terasa micuta, simpla si simpatica dar ospatarii zambeau prin masti regulamentare.
Cand unul dintre ei ne-a adus un creion pe masa, langa foi de hartie am inteles cat de mult/ bine am internalizat regulile starilor de urgenta/ alerta caci m-am gandit instant ca trebuie sa ne lasam numele si numarul de telefon in caz ca va fi nevoie de identificare intr-o eventuala si ulterioara ancheta epidemiologica. In timp de pace gandul m-ar fi dus instant la Din Tai Fung, lantul taiwanez de dumplings si alte delicii, unde meniul este o foaie de comanda pe care scrii numarul de portii in dreptul preparatelor dorite, asa cum de altfel face si Boboko. Ca sa ma dezmeticesc am luat un gin cu lamaie si busuioc.
La Boboko meniul este tiparit pe hartie natur si contine exclusiv buns – chifle cu lapte, varianta steamed bao bun asiatic nu cea europeana. Au denumiri haioase si pastreaza atat structura meniului lui Kaiamo tatal – from the land, sea and garden – cat si asociatiile creative de ingrediente si tehnici, intr-o abordare pe care daca ar fi musai sa o ancorez intr-un stil i-as spune international post-modern; reterarul este si nu este dezlipit de geografie si identitate – salaul intalneste un chimichurri, bibanul da de patlagele umami iar timusul de vitel (glanda pe care la Kaiamo un ospatar o injecteaza violent la masa in fata clientilor pentru a atrage atentia asupra industrializarii), ei bine, timusul se trage de sireturi cu ciuperci legale si un kimchi romanesc cu bors. Chef Radu Ionescu pare ca a alungat plictiseala in carantina revenind la o abordare mai veche in gastronomie, la stilul prometean care ii permite chefului sa puna laolalta elemente vazute ca ireconciliabile de catre profani, abordare pe care in meniurile Kaiamo o inlocuise cu una orfica, bazata pe principiul what grows together goes together. Si cred ca este ok, pentru ca Boboko nu este Kaiamo.
Se spune printre cercetatorii gatronomiei ca astazi, pentru un segment demografic foamea nu mai este principalul motiv pentru a merge la restaurant; foamea de mancare a devenit foame de nou, de experienta si aventura. Cum neofobia culinara mi-e total straina, ma regasesc in aceasta categorie; merg la anumite restaurant cu foame dar nu de foame. La Boboko am luat mai intai NONNA, biban salbatic cu malai, balsamico, patlagele umami. Am schimbat, desigur, cu comeseanul meu de suflet si viata un bun de al meu cu unul de al lui – AMONA, caracatita pe jar, vinete arse, Boboko Mayo cu ardei iute.
Chiflele sunt pufoase prin mii de buzunare mici de aer intr-un aluat dens, usor umed si paslos-elastic. Topping-urile sunt faine; mi-a placut mai mult caracatita poate si pentru ca bibanul, pestele meu preferat de altfel, cumva parea dominat de tot restul. Problema este ca doua buns mai tarziu ne era inca foame, asa ca am impartit cu acelasi suflet pereche un OBAASAN, piept si ureche de porc, cucuruz dulce si Boboko Mayo. Delicios de zgomotos-crocanta urechea, faina combinatia.
La desert eu am luat ‘Lapte prajit. De la vaca. Zahar pudra. Selectie de inghetata artizanala’. Un deliciu si o foarte inspirata alegere deoarece the bun a fost caramelizata pe o parte ceea ce a schimbat complet jocul, iar zaharul pudra, pe care il evit, a fost exact ce trebuia. Inghetata insa a pus probleme de manevrabilitate, topindu-se obraznic si imprastiat (you see, buns se mananca cu mana, pe tavita de carton so…). Nu la fel de inspirata a fost alegerea sufletului pereche a carui Babka a fost exact ceea ce promitea – o chifla papanas care ar tine bine loc de sendvis cu smantana si dulceata de visine dimineata, langa un pahar de lapte. Au fost chiflele nr 4 si 5 pentru el si nu a putut, nici vrut sa le termine. La acest moment era putin cam mult si repetitiv aluat de buns.
Deoarece prietenii nostri au comandat la fel ca noi si au evaluat la fel, se impun niste vizite suplimentare, pentru BABCIA, radacinoase picante, urme de hrean, tofu prajit, HALMI cel cu ciuperci legale si kimchi romanesc si inca cateva; voi merge insa in sesiuni diferite, cand nu imi e foame tare. Cititorule, daca treci prin zona si ti-e putin foame sau pofta, ignora KFC-ul de langa, ia buns, dar daca te intereseaza raportul calitate/ cantitate-pret e bine sa stii ca chicken strips si wings de 35 ron cat este o portie de buns will take you far pana doua zi la pranz sau primul Colebil.
Mi-au placut bun-urile, la fel si celorlalti trei comeseni si am cazut de acord ca sunt potrivite exact cum le recomanda Radu, ca take away. Personal nu le simt comfort food, sunt prea gandite si muncite pentru asta, prea putin satioase cantitativ si nu-mi isca nostalgii. Vad bun-urile mai degraba ca pe gourmet street food si ca atare ma bucura acest nou proiect culinar marca Kaiamo, gustos si aproape de casa numai bine cat sa fac acolo popasuri repetate, sa savurez one bun at a time and definitely no bun will be left behind.
Pentru cei interesati mai jos meniul. Pretul depaseste pragul de comfort food, ramanand justificat in sfera gourmet.
Recent Comments