Select Page

Sfarsit de vara in Bucuresti

Seara de august tarziu, cand incep sa se coaca strugurii in vii de miros strazile vechilor mahalale. 

Masa luata 

august, 2020

Tip bucatarie

Neo-Romanesc 

Pret 

RRR

Str. XX

Anika

Adriana

Seara de august tarziu, cand incep sa se coaca strugurii in vii de miros strazile vechilor mahalale; in centrul orasului insa miroase a sfarsit de vara si a cauciuc incins care nu-si mai gaseste locul in putinele parcari. Suntem in intarziere si intarziem si mai mult cand descoperim ca intreaga Cale a Victoriei este inchisa, devenita pietonala in weekend. Asta ne face sa dam ocol intregii piete, sa parcam grabiti si sa mergem pe straduta pietruita concentrati.

Intram pe poarta ingusta si ne asezam la o masa pe terasa simpla, alba. Sunt mese putine, poate nici patru-cinci caci este inca pandemie si restaurantele functioneaza doar in spatii deschise. Anika este un restaurant nou, care nu avea decat cateva saptamani cand a fost instituita carantina. In februarie, cu putin inainte de deschidere am fost aici pentru un interviu cu Alex Dumitru dar si la un eveniment Fragmente numit sugestiv Pe drumul Ramnicului. Chef Dumitru este co-proprietar alaturi de Andrei Popa, sommelier. Au lucrat impreuna la Atra Doftana si au decis sa isi puna la bataie aptitudinile si visele intr-un proiect propriu. Anika este denumit dupa o strabunica langa fusta careia Alex copilul invata primele gesturi din ceea ce Gilligan numeste etica grijii. Restaurantul este micut avand astfel avantajul de a fi usor de tinut sub control dintr-o privire si de gestionat de o bucatarie rezonabil dimensionata. Anika ofera mancare romaneasca moderna si o lista de vinuri mereu noua, astfel incat sa poti descoperi cat mai multe dintre vinurile Romaniei si Moldovei.  In seara aceasta il avem ca partener de discutie pe Andrei; el este cel care ne primeste cu un zambet discret, ne lasa meniurile prezentandu-ne variantele si ne recomanda vinuri interesante. Tine locul ospatarului cu simplitate si profesionalism, iar usoara stangacie din discurs nu vine din necunoastere ci din acea politete innascuta specifica unui numar mic de oameni. Pe chef Alex il  vedem iesit la o tigara si inteleg ca sunt doar ei in seara aceea de sambata pustie, de vara in oras in pandemie. Vorbim putin si ma recucereste modestia si modul in care ma asigura ca este disponibil pentru discutii suplimentare. Nu le este usor, dar rezista, nu au incontro; au pus in locul acesta nu doar economiile si visele lor, ci si forta bratelor si sudoarea fruntii participand cot la cot la renovarea si amenajarea spatiului. Anika este materializarea modului lor de a vedea ce inseamna Romania si romanesc in gastronomie. Pentru a supravietui in aceasta perioada au vandut legume din gradina proprie, au facut sosuri, spread-uri si zacusti pe care le-au vandut online alaturi de savuroase vinuri romanesti recomandate de Andrei.  Meniul este gandit secvential – poti comanda patru, sapte sau zece preparate, fiecare set venind la un pret fix de 190, respectiv 250 ron meniul de degustare gastronomic si 330 ron Experienta Anika de persoana. Imi aminteste de Ottolenghi si sistemul sau de pret. Apa, painea si untul sunt din partea casei, iar asocierile de vin incep de la 110 ron. Cum de ceva vreme noi seara nu mancam,  dupa cum spune si o reclama la TV, decidem sa alegem varianta mai putin substantiala de patru feluri; se va dovedi ca este de fapt satioasa. Am ales fiecare doua entrees, un fel principal si un desert. Suntem patru la masa deci acoperim cu succes intreg meniul. 

Masa incepe cu painea si untul din partea casei; chiflele sunt calde si pufoase, presarate cu seminte de chimen; merg de minune cu untul prezentat ca un quenelle pe-o piatra de rau slefuita de ape repezi. Nu ne este foame dar ni se face. In paralel avem si un amuse bouche – un trio ce reuneste pate de porumbel onctuos si delicios, vinete si galbior murat.

Rosiile romanesti cu branza de oaie, care vara aceasta au aparut in multe meniuri inclusiv la Kombinat Sibiu, sunt delicioase cu mousse-ul de branza pufos si echilibrat ca sare. Andrei ne povesteste ca sunt ultimele rosii din gradina; cele care urmau sa se coaca s-au manat. Au o gradina proprie intr-un sat din Prahova unde tata Dumitru este stapan peste salate, ierburi si legume.

Sarmalutele reci cu urda si arpacas sunt lejere su racoroase; galbiorii au gust pronuntat de fum fin de la jar – farfuria se cheama A sosit Leontin, caci sunt culesi de Leontin, probabil cel mai cunoscut culegator de ciuperci sau forager din Romania; Chef Alex colaboreaza cu el de mult, inca din vremea petrecuta la Doftana si nu l-a uitat nici cat s-a ocupat de Bistro Ateneu.

Vinetele vin in doua texturi, salata si marinate, insotite de un caviar dintr-un peste nobil, desi, recunoaste Andrei, nu de sevruga, ossetra, beluga.

Pestele este pe pat de scoici; e merluciu si extrem de dulce si gustos; scoicile vin in completare intr-un sos cu morcov si unt dar acrisor cu note puternice de otet; primele inghitituri merg usor, dar se dovedeste mai greu de terminat. Gica Petrescu canta Mai vino seara pe la noi; e si Dan Spataru in meniu si altii ca el, doar muzica romaneasca; ce mirare ca esti, ce mirare ca sunt… Mi se spune ca porumbelul este delicios dar mai degraba nefacut, sa ii spunem rare nici macar medium rare, daca am putea imprumuta gradele de la vita insa ceea ce urmeaza imi confirma ca suntem intr-un loc in care oaspetele chiar conteaza. Prietenul cu pricina a mancat ce i-a placut din farfurie si nu a mentionat nimic despre ea ospatarului; farfuria a fost luata si la nici zece minute Andrei a adus un nou porumbel, mentionand ca chef-ul a vazut despre ce era vorba si a vrut sa ofere experienta corecta. 

Piureul de ceapa a pus in valoare vita, iar galbiorii murati au contrabalansat dulceata acesteia. Ne dorim putina paine extra, este mult prea buna; nu primim pentru simplul si omenescul motiv ca nu este trecuta in meniu, fiind pregatita strict pentru numarul de rezervari pentru a evita food waste (despre importanta rezervarii am scris aici in detaliu). 

La vin mergem pe mana lui Andrei si luam ca a doua sticla un furmint, soiul de strugure din care se face Tokaji. Balla Geza Furmint 2017 este vinificat diferit si, ne atentioneaza Andrei, are la inceput aroma de hidrocarburi. Suntem toti fani Rammstein asa ca ne amuzam fredonand “Ich brauche Öl für Gasolin/ Explosiv wie Kerosin/ Mit viel Oktan und frei von Blei/ Einen Kraftstoff wie Benzin” in timp ce savuram neincrezatori paharul cu benzina. Lasat la odihna, al doilea pahar devine palatabil si asistam recunoscatori la deschiderea, oxigenarea lui. E fain, sommelierul a creat un mic moment memorabil care ne confirma cat de bine este sa lasi uneori controlul pe mainile altcuiva, sa ii dai ocazia unui expert sa iti arate ceva nou. Le desert avem acoperite ambele optiuni din meniu: desertul de ciocolata cu cafea single-origin este rafinat, bine balansat, minunat; celalalt este pepene galben cu fagure de miere (acel honeycomb creat din sirop de zahar cu unt si bicarbonat). 

 

Pour la bonne bouche

O pisica simpatica si bine crescuta cerseste mut si cu demnitate pe la mese; aflu ca este mostenita din vecini si hranita cu generozitate. Noi bem vin. In boxe nu e Rammstein dar e bine.

  • Creativitate 85% 85%
  • Savoare 76% 76%
  • Atmosfera 90% 90%