Collage

O cunosc cand aveam 6 ani – 6 ani si vreo 8 luni, mai precis, asta ca sa ancorez povestea in timp.  Ma tem insa ca la prima noastra intalnire am trecut pe langa ea indiferenta, prea strivita de ghiozdanul primei zile de scoala.

Mai apoi, am tot vazut-o zilnic, dar fara a-i da prea mare importanta – pentru mine era doar casa de la colt. Dupa cativa ani, ea era casa de la colt unde iarna inghetau in strada suvoaie de apa menajera, iar vara ii stateau in usa spargatori de seminte.

Pripasita timid si parca rusinata sa fie prima casa de pe Ion Mihalache cum vii din Piata Victoriei, casa a devenit apoi vulcanizare – gri, afumata si posomorata. A trait asa in bezna geometriei auto si a peticelilor de anvelope pret de 10, poate 15 ani pentru ca anul trecut, un restaurator sa ii puna in fata jaratec si sa o transforme in restaurant.

I-a spus Collage si, desi i-a schimbat complet si binevenit interiorul, la fatada a pastrat ceva din aerul timid si decadent al casei, caci plasmuiala de imbinari moderne de pe pereti se dezvaluie abia la apropiere.

In interior lucrurile stau altfel – spatiile isi spun povestea direct, fara ocolisuri.

Acolo unde in poveste feciorul de imparat arunca amnarul, la Collage s-au iscat pereti gri cu bucati de fresca alba, aninata cuminte in tavan cu scopul de a lumina zona de restaurant, mentinut in prezentul minimalist de zgarcenia unei cromatici gri-alb-rosu. Mansarda aduce un brandy room lemnos, cu aer britanic si pantecoase sticle frantuzesti, iar terasa inchisa a devenit pretext de pre-clubbing cu DJ la ceas de seara, in timp ce la subsol vietuiesc struguri incapsulati in etichete pretentioase.

La interior, ideea de colaj este declinata la modul macro, desi un element comun mai puternic nu ar fi stricat – cumva cele 5 spatii cu design si functionalitati diferite nu coexista comod, iar trecerea de la unul la celalalt ar putea fi mai fluida.

Cu toate acestea, arhitectura interioara sustine bine conceptul, meniul aduce cu adevarat ceva nou, iar calitatea este constanta.

Apreciez in mod deosebit meniul de-construit in explicatii clare ale fiecarui fel de mancare si in care se simte prezenta ‘scrisa’ a  bucatarului Roberto dal Seno. Desi asocierile de gusturi sunt noi si interesante, ce mi se pare cu adevarat original si binevenit in peisajul local este accentul pe tehnica de preparare, nu pe ingredient.

Cum sa experimentezi Collage pe 3 platouri 

Dorada fiert cu coaja de lamaie si servit cu dovlecei roasted si menta, cu o atingere de glazura din vin rosu 77 ron

De ce? 

Pentru ca este gatit in suc propriu, la temperature scazuta – metoda care iti pune in farfurie conceptul de peste cu tot ce are el mai reprezentativ. Savurezi un uber-peste cu sos dublu redus la esenta lui, fara nicio alterare a formei si texturii originale a creaturii (comparativ cu bucataria moleculara unde ideea de peste devine spuma, fum, gheata sau clatita).

Coaste de miel roasted si gratinate in crusta de ierburi (56 grade temperatura interna), tarta de mazare verde si spuma de cartofi 112 ron  

Pentru a experimenta ceea ce e greu de crezut si anume ca o bucata de carne se poate gati bine la o temperatura blanda, chiar si lasata cateva ore bune in cuptor.

Specialitatea lui Roberto – platou de micro desert cu continut redus de zahar 32 ron

Daca tot ati combinat peste si miel intr-o zi de vara, mergeti in continuare pe mana mea si comandati acest platou-degustare, care va va aduce pe masa 2 tiouri de inghetata de casa, 2 semifreddo, 2 mousse moleculare, 1 micro crème brulee, un budino de ciocolata si alte bucatele dulci.

Nimic socant in retete, niciun ingredient din alta zona a meniului – doar un sfarsit de masa dulce, parfumat, rece si texturat ce trebuie bifat.

Dupa 20 de ani de la terminarea scolii generale, imi fac temele tot pe strada Monetariei. Imi pun intalnirilede business acolo, am organizat o degustare de trufe pentru un client acolo si, bineinteles, ma bucur cand merg cu prietenii la cina sau pe terasa.

Re-intalnirea cu casa aceasta este pentru mine ca regasirea unui coleg de scoala cu care nu te intelegeai bine, dar care acum a ajuns designer la Christian Louboutin.

Am ales sa scriu despre Collage nu pentru mancare sau design, ci pentru ca spune o poveste. Povestea casei-vulcanizare devenita restaurant de top imi da speranta pentru macar cateva din toate acele case batrane, frumoase si singure carora prea putini proprietari le inteleg potentialul.

Nu trebuie/ pot sa devina toate restaurant, insa au inca viata. Pot deveni magazine, chiar si gen pop-up sau temporare  pot fi galerii de arta, centre de zi pentru tineri, copii sau pensionari, cluburi sau birouri pentru start-up-uri.

Reconversia nu are limite si, cu putina imaginatie, se poate incadra in bugete mici. Trebuie doar un proprietar deschis ideilor. Sau mai degraba, un proprietar care intelege ca e rost de castig daca alege corect intre a sta cu imobilul gol si a accepta variante mai mici de profit, dar care prelungesc viata cladirii, macar pana la un viitor mai ofertant.

Post scriptum:

De curand am observat ca spatiul de langa Collage, de langa fostul Club Web, este in renovare. Au aparut rafturi de lemn masiv, ceva ce seamana a bar sau open kitchen si mese, scaune, ardei iuti. Incetinesc cand ii trec prin fata, imi lipesc nasul de geam daca sunt pe jos, fac pronosticuri si proiectii.

Una peste alta, presimt o noua indragostire de un spatiu vechi, dar nou.