Week-endul trecut am fost la tara, in Stein, un sat cu doar 25000 locuitori din Limburg, o provincie din sudul Olandei, aproape de granita cu Belgia, lucru care a prilejuit si o fuga pana la Liege orasul care a dat lumii gaufre omonima.

Waffle a aparut in limba engleza pe la 1725, zice omul care s-a ocupat de subiect pe wikipedia. Se pare insa ca s-a format pe linie olandeza, derivat din francezul wafre existent inca de la 1185 desemnand fie fagure, fie prajitura. 

Reteta de waffles a evoluat in paralel cu formele de fier in care se fac; la inceput existau doua tipuri fer à hosties /hostieijzers si moule à oublies unde primele infatisau scene cu Isus si crucificarea, iar celelalte pasaje biblice mai mundane.

Daca la inceput se faceau din faina si apa, cu timpul – si mai ales dupa aducerea unor alimente noi in urma cruciadelor – s-au adaugat si arome, cum ar fi apa de floare de portocal. Se crede insa ca miere se adauga inca dinainte de secolul XI.

In ziua de azi sunt multe gaufre in multe stiluri in multe tari – cateva sunt in Belgia (Bruxelles, Liege, Flemisch), multe in America, zona scandinava, ba chiar si Hong Kong  si Vietnam (cu extract de pandan, deci de culoare verde).

Gaufra pe care am gustat-o eu pofticioasa trebuia sa fie calda, grosuta si bogata, chewy, caramelizata pe alocuri si cu perle de zahar termo rezistent.

Ceea ce am primit insa parea cam veche, rece si cu prea putin zahar caramelizat. Mi-a fost vanduta intr-o patiserie micuta, de un tanar care mi-a replicat condescendent ‘Je parle francais, madam’ la insolenta si turistica mea intrebare  ‘Do you speak English?’   Am amintiri mai frumoase cu o gaufre grasuta agatata in mall la Baneasa acum ceva vreme.

Am mai facut o incercare a doua zi, in Olanda, intr-un outlet McArthurGlen; ok, stiu, nu mai era o gaufre belgiana, ci una olandeza, si, logic, nu avea cum sa fie gourmet daca era vanduta intr-un shopping center. Corect, din fericire Ralph Lauren m-a ajutat sa trec  mai usor peste dezamagire.

Al doilea lucru pe care il asociez cu Belgia sunt moules avec frites. In Liege si probabil cam peste tot scoicile se fac in zeci de feluri. Noi am incercat doua din cele sapte de mai jos. Mmm, nimic spectaculos insa, ci doar foarte mult praz. Am impresia ca folosesc un stock comun pe baza de praz si usturoi, peste care adauga smantana/ bere/ pastis/ curry sau rosii. O abordare cam simplist fast-foodista as spune, dar poate ca trebuia sa fi mers pe coasta pentru a gusta adevaratele retete.

 

Mmm, nu acelasi lucru il pot spune insa despre dulciuri; nu includ aici ciocolata – Pierre Marcolini si Neuhaus sunt profesori vechi si respectati.

De data aceasta am dat peste o cofetarie absolut incantatoare, cu un galantar luung si plin de mici prajiturele perfecte – inegalabila perfectiune simetrica  a cofetariei franceze – mare parte mousse-uri delicate, stranse in corseturi de blat usor caramelizat. Bunutze.

 

Una peste alta Liege nu m-a impresionat cu nimic; venind din spatiu olandez, cu localitati insirate cu polobocul, ferestre mari si spirit viu, partea franceza a Belgiei dezvaluie molatic cladiri imense cu arhitectura maiestuos romantica,  strazi aglomerate si usor dezordonate si un are decadent pluteste peste centru. Latinitatea respira subtil prin toti porii.

Surprinzator mi-a placut mai mult in Olanda, unde casele satului sunt aliniate de-a lungul unor strazi ce-incalcesc doar in mici sensuri giratorii si unde ferestrele sunt toate vitrine de florarie minimalista.

 

Photo credit waffle: internet