Chef Alex Dumitru si-a tuns carliontii si si-a lasat mustata si, ori mustata compenseaza, ori maiestria nu ii sta in plete ca lui Samson, ca brunch-ul de la Muzeul de Arta Recenta din weekend a fost ca orice masa cu old curly Alex la cutite – gustoasa mai ales ca a fost implicat Leontin Alexe, culegatorul de all things foraged.
Foto 1 – inca imi sta gandul la cartofii noi cu stevie si slanina de Mangalita care au deschis masa – calzi sub moliciunea unui pesto aromat, mangaiati de blande foi de stevie, cu slanina cvasi-absenta cat sa-i faca alunecosi dar pastreze lejeri. Un deliciu memorabil, care exploateaza magistral ingrediente locale banale.
Foto 2 – stiam cascaveaua de Valea Doftanei de la o cina tiganeasca data de Alex tot cu Leontin la Anica; la acel moment, 2019 cred, mi-am exprimat ignoranta intr-ale acestei intrupari lactate iar Andrei Popa indatoritor mi-a pus pe masa toata roata, sa ma dumiresc felie cu felie. La brunch cascaveaua a venit sub forma unui mic sandvis cald insotit de o margea de maioneza cu leurda; bun, simplu, gustos dar grasos pentru mine.
Foto 3 – ciupercile lui Leontin au fost un deliciu, poate usor cam sarat spre final. Cred ca erau pastravi de fag, semanau cu cei luati de mine de la el recent, dar desigur mult muuult mai bine pregatiti ca in tigaia mea. Parpaliti fasii, in unt sau poate slanina? in care s-a desfatat putin usturoi verde si presarati cu galbenus de ou tare, yummy in my tummy.
Foto 4 – puiul prajit m-a cucerit prin suculenta interiorului si crusta crocanta; m-am convins (iar) ca gaufrele nu-mi spun nimic daca nu-s din cele dulci cu zahar caramelizat pe margini.
Foto 5 – capsunele mult iubite au venit in trei declinari – lightly poached, inghetata (sau sorbetto?) si sos/ gem cu putin busuic. Mi-ar fi placut la nebunie daca sosul
nu ar fi fost extrem de dulce pentru papilele mele turbate de anii de cofetarie.
Foto 6 – una din tufele imense de hortensii de pe terasa Bean & Dots, locul unde s-a petrecut masa; loc dragut dar care mai are de lucrat in ceea ce priveste servirea.
La final nu pot decat sa nechez multumita asa cum face si difuzorul smecher care anunta staff-ul cafenelei cand pleaca oaspetii.
Meniu fara bauturi 150 ron.
Recenziile sunt pareri personale, au un inerent grad de subiectivism si reflecta strict ceea ce am experimentat intr-un anume moment intr-un anume loc. Alte persoane pot avea experiente diferite si e ok, de gustibus non disputandum.
Recent Comments