Dupa cativa ani buni. La fel de umed, ploios, gri si mirosind a gogosi, si, mda, a iarba. Minunat!
Atmosfera generala de oras cu oameni asezati, inalti si cu greutate, calarind negre biciclete vechi pe care bucuresteanul nu s-ar lasa vazut nici mort. Biciclete cu navete de plastic pe post de cos.
Canale cu rate si barci si case pe barci. Cladiri cu ferestre largi dar fara perdele. Oameni care iau masa in sufrageria-vitrina. Oameni goi pusca care iau micul dejun la geam. Oameni care au arta la limita pornografiei pe perete.
Oras curat cu mii de biciclete alergand pe langa canale, carand oameni de la munca, parinti cu pana la doi copii pe ghidon, oameni de afaceri cu trollere ruland cu viteza pe langa roata bicicletei.
Arhitectura frumoasa, de poveste, aliniata cuminte si modest. Restaurante si baruri in care designul este uitat in favoarea utilului si a pretului. Hipstereala multa.
Van Gogh. Pronuntat Van Hoh. Vincent si culorile noroiului. respectul pentru tarani, minerii in mijlocul carora a fost pastor, cartofii pe care i-au impartit la cina. Vincent si florile soarelui. Culorile verii si ale Arles-ului lui Gaugain si a nebuniei; al sinuciderii. Vincent si noptile instelate.
Desi preferata mea Starry night este de ceva vreme la MOMA, New York, mi-am gasit alta Starry night over Rouen. Nu-i minunata? ‘Just as we take the train to Taracsone or Rouen we take death to go to a star’.
Sursa: Pinterest
Florea soarelui si variantele ei sunt in Amsterdam, dar ca sa ajungi acolo trebuie sa vizitezi si expozitia paralela Van Gogh si Edvard Munch. Stiti florile soarelui pictate de cofetarul de la Biscuit pe tortul care acum e expus la Artmark? Da, sunt o replica a lui Van Gogh ????
La muzeu am aflat si despre sindromul Stendhal, acel vertij care ti se intampla cand esti coplesit de emotiile transmise de arta.
Si tot aici am vazut sculptura lui Rodin ‘she who was the helmet’s maker’s once-beautiful wife’ replica la Misery a lui Desbois. Memento mori….
Nici la casa lui Rembrand lucrurile nu sunt mai optimiste, avand in vedere faptul ca pictorul nu a putut achita ratele locuintei cumparate in 1639 pentru 13000 guldeni, o suma exorbitanta la acea vreme. In ciuda succesului dobandit mai ales cu tabloul The Night Watch a fost declarat falimentul in 1656, iar doi ani mai tarziu a fost vanduta la licitatie pentru 11000 guldeni. Vizita a fost insa placuta si instructiva, pe langa bucataria comfortabila si paturile-in-dulap la moda in epoca muzeul oferind si o demonstratie de gravura pe placa de cupru, indeletnicire la care Rembrandt se pare ca excela.
Si ultimul muzeu, Scheepvaartmuseum – muzeul maritim, o mare dezamagire cu exceptia replicii East Indiaman pe care o poti vizita si unde gasesti informatii fain prezentate, inclusiv mici actiuni interactive, ca de exemplu sa ghicesti ce au depozitat in butoaie mirosindu-le ???? De evitat insa Voyage at sea, unde, vorba unui amic, trebuie sa intri fumat ca sa poti gusta experienta.
Inapoi la partea mundana a orasului.
Cartofi prajiti – vlaamse frites peste tot. Supa de mazare cu carnati si iar cartofi si iar carne ca mancare traditionala. Deserturi masive, bazate mai mult pe coca/ aluat fainos: briose, brownies (cu si fara aroma de verde), turta dulce multa si variata. Clatite, numite aici panekoeken si gaufre, numite waffles. Bune cand sunt calde. Banale si cu Nutella, cam peste tot. In schimb surpriza vine de la poffertjes, un alt tip de clatite olandeze, micute cat o nuca si pufoase, care se mananca cu unt si zahar pudra. Daca mai pui si niste stafide in rom, povestea este deja cu maxim happy end.
Den Halle – locul perfect pentru o dupa amiaza ploioasa in Amsterdam. Zeci de mici restaurante cool sub un acoperis cu mancare excelenta si bautura pe masura. A fost locul in care am reintalnit raclette si soft shell crab sub forma de burger si unde am descoperit un delicios Petit Clos, Sauvignon Blanc, Marlborough, NZ.
In rest branza multa. Branza galbena. Branza peste tot. Branza delicioasa.
Si bitterballen, adica chiftele din orice legat cu pasta de ou si faina si prajit bine ca sa iasa o crusta care ascunde un miez moale.
Piata de flori neschimbata. Ba nu, caci acum se vand si starter kit-uri de crestere marijuana.
Si da, multe magazine de profil. Si multi vizitatori in ele. Magic mushroom si Bulldog si Grey Area. In prima am intrat ca sa vad multa guma de mestecat si bombonele vesele. Pe langa a doua am trecut. In a treia am intrat ca sa vad ce ii place lui Snoop Doggy acolo. Rappers, miros greu, coada la tejghea si sute de nume pe post-its pe pereti. Dat fiind faptul ca nu am obiceiuri de consum ci doar curiozitati sterile, numele meu a ramas nescris.
11Nov2015
Dupa cativa ani buni. La fel de umed, ploios, gri si mirosind a gogosi, si, mda, a iarba. Minunat!
Atmosfera generala de oras cu oameni asezati, inalti si cu greutate, calarind negre biciclete vechi pe care bucuresteanul nu s-ar lasa vazut nici mort. Biciclete cu navete de plastic pe post de cos.
Canale cu rate si barci si case pe barci. Cladiri cu ferestre largi dar fara perdele. Oameni care iau masa in sufrageria-vitrina. Oameni goi pusca care iau micul dejun la geam. Oameni care au arta la limita pornografiei pe perete.
Oras curat cu mii de biciclete alergand pe langa canale, carand oameni de la munca, parinti cu pana la doi copii pe ghidon, oameni de afaceri cu trollere ruland cu viteza pe langa roata bicicletei.
Arhitectura frumoasa, de poveste, aliniata cuminte si modest. Restaurante si baruri in care designul este uitat in favoarea utilului si a pretului. Hipstereala multa.
Van Gogh. Pronuntat Van Hoh. Vincent si culorile noroiului. respectul pentru tarani, minerii in mijlocul carora a fost pastor, cartofii pe care i-au impartit la cina. Vincent si florile soarelui. Culorile verii si ale Arles-ului lui Gaugain si a nebuniei; al sinuciderii. Vincent si noptile instelate.
Desi preferata mea Starry night este de ceva vreme la MOMA, New York, mi-am gasit alta Starry night over Rouen. Nu-i minunata? ‘Just as we take the train to Taracsone or Rouen we take death to go to a star’.
Sursa: Pinterest
Florea soarelui si variantele ei sunt in Amsterdam, dar ca sa ajungi acolo trebuie sa vizitezi si expozitia paralela Van Gogh si Edvard Munch. Stiti florile soarelui pictate de cofetarul de la Biscuit pe tortul care acum e expus la Artmark? Da, sunt o replica a lui Van Gogh ????
La muzeu am aflat si despre sindromul Stendhal, acel vertij care ti se intampla cand esti coplesit de emotiile transmise de arta.
Si tot aici am vazut sculptura lui Rodin ‘she who was the helmet’s maker’s once-beautiful wife’ replica la Misery a lui Desbois. Memento mori….
Nici la casa lui Rembrand lucrurile nu sunt mai optimiste, avand in vedere faptul ca pictorul nu a putut achita ratele locuintei cumparate in 1639 pentru 13000 guldeni, o suma exorbitanta la acea vreme. In ciuda succesului dobandit mai ales cu tabloul The Night Watch a fost declarat falimentul in 1656, iar doi ani mai tarziu a fost vanduta la licitatie pentru 11000 guldeni. Vizita a fost insa placuta si instructiva, pe langa bucataria comfortabila si paturile-in-dulap la moda in epoca muzeul oferind si o demonstratie de gravura pe placa de cupru, indeletnicire la care Rembrandt se pare ca excela.
Si ultimul muzeu, Scheepvaartmuseum – muzeul maritim, o mare dezamagire cu exceptia replicii East Indiaman pe care o poti vizita si unde gasesti informatii fain prezentate, inclusiv mici actiuni interactive, ca de exemplu sa ghicesti ce au depozitat in butoaie mirosindu-le ???? De evitat insa Voyage at sea, unde, vorba unui amic, trebuie sa intri fumat ca sa poti gusta experienta.
Inapoi la partea mundana a orasului.
Cartofi prajiti – vlaamse frites peste tot. Supa de mazare cu carnati si iar cartofi si iar carne ca mancare traditionala. Deserturi masive, bazate mai mult pe coca/ aluat fainos: briose, brownies (cu si fara aroma de verde), turta dulce multa si variata. Clatite, numite aici panekoeken si gaufre, numite waffles. Bune cand sunt calde. Banale si cu Nutella, cam peste tot. In schimb surpriza vine de la poffertjes, un alt tip de clatite olandeze, micute cat o nuca si pufoase, care se mananca cu unt si zahar pudra. Daca mai pui si niste stafide in rom, povestea este deja cu maxim happy end.
Den Halle – locul perfect pentru o dupa amiaza ploioasa in Amsterdam. Zeci de mici restaurante cool sub un acoperis cu mancare excelenta si bautura pe masura. A fost locul in care am reintalnit raclette si soft shell crab sub forma de burger si unde am descoperit un delicios Petit Clos, Sauvignon Blanc, Marlborough, NZ.
In rest branza multa. Branza galbena. Branza peste tot. Branza delicioasa.
Si bitterballen, adica chiftele din orice legat cu pasta de ou si faina si prajit bine ca sa iasa o crusta care ascunde un miez moale.
Piata de flori neschimbata. Ba nu, caci acum se vand si starter kit-uri de crestere marijuana.
Si da, multe magazine de profil. Si multi vizitatori in ele. Magic mushroom si Bulldog si Grey Area. In prima am intrat ca sa vad multa guma de mestecat si bombonele vesele. Pe langa a doua am trecut. In a treia am intrat ca sa vad ce ii place lui Snoop Doggy acolo. Rappers, miros greu, coada la tejghea si sute de nume pe post-its pe pereti. Dat fiind faptul ca nu am obiceiuri de consum ci doar curiozitati sterile, numele meu a ramas nescris.