Dublin inseamna multe lucruri pentru Biscuit si faptul ca unul din primele torturi ale colectiei noastre Dor de vacanta vine de acolo e doar unul din motivele pentru care ne e drag. In Dublin am ajuns pentru un concert Rammstein, concertele rock fiind unul din pretextele pentru a cutreiera locuri noi. Daca planuiti sa mergeti in Dublin sigur veti avea propriul vostru to do, dar nu ar strica sa puneti pe lista si urmatoarele:
- podurile lui Calatrava numite cum altfel decat Samuel Beckett si James Joyce
- Temple Bar, zona in care ajungi sa iubesti barurile si irlandezii
- orice tocanita de cartofi si vita, orice supa de cartofi si peste (cartofii sunt strans legati de istoria Irlandei, aparand pana si in numele Irish Potato Famine din 1845-1849, fenomen care a ucis peste un milion de oameni si a dus la emigrarea inca unuia).
- fabrica Jameson si fabrica-muzeu Guiness, cea din urma pe cateva etaje cu exponate foarte interesante si interactive (bonus: un etaj are food stations la care degusti paine cu Guiness, somon cu Guiness si brownies cu Guiness si pleci si cu retete acasa).
- Howth, un mic port-suburbie a Dublinului, cu mici restaurante excelente si unde poti vedea caini discutand infocat cu foci, desigur (bad pun intended); noi am vazut.
Acestea fiind spuse, pana ajungeti in Dublin puteti sa dati o fuga pana la Biscuit azi 14 noiembrie, 2018 caci avem Dor de Dublin, tortul inspirat de Jameson, Guiness si Baileys, trei prieteni irlandezi.
Recent Comments