La finalul acestui exercitiu bivalent, de gatire dupa caiete de retete si gustare a trecutului culinar angqjat politic, am simtit nevoia unei pauze de la dulce. In unele cazuri aceste prajituri prexistau; in altele au fost create din elemente simple, de baza in cofetaria romaneasca de casa – blat tip pandispan simplu sau cu nuca, blat de bezea cu nuca. Cremele sunt de vanilie sau cacao, fierte sau pe Bain Marie, imbogatite cu unt sau margarina. Siropul e de zahar sau cafea. Nimic inovativ ca fond, cu o exceptie sau doua deja mentionate. Lupul nu isi schimba prea mult nici naravul dar nici parul. Prajiturile se asambleaza in tava dreptunghiulara si se presara cu cacao sau ciocolata rasa. Doar Stolojan incearca o reforma si merge pe rulade cu mot de frisca (avand in vedere putinele rulade intalnite-n farfuria romaneasca ma hazardez sa spun ca reforma a esuat din fasa). Mai putin ca politicenii in a caror onoare au fost botezate cele cinci deserturi nu au dominate epoci si nu au schimbat fata dulcelui de casa; nu au avut un impact considerabil si nici macar o notorietate de amploare (cel mai probabil prajitura Petre Roman ia premiul de popularitate). Poate si pentru ca ele surprind prin nume dar nu si in farfurie unde isi dau arama pe fata. Iei ceva cunoscut, ii pui mot de frisca si te pacalesti ca singur ca e altceva – in definitiv cam la asta se rezuma si politica romaneasca, nu?
Note de laborator: Probleme tehnice generate de o dimensionare deficitara – cantitatea de bezea cu nuca este prea mare si ramane extra. Blatul nu avea zahar in reteta ceea ce in economic generala a referei poate avea logica (bezeaua are mai must decat suficient) insa apare un dezechilibru intre un blat neutru, cu multa untura si visine acre si o glazura extra dulce care acopera doar partial portia de desert. Explicatiile sunt incomplete deoarece reteta este privata, scrisa de o gospodina care stie cum se face, care e procesul tehnologic si scuteste timp si efort alegand sa noteze schematic.
O mentiune cu privire la sistemul de masuratori in bucatarie – cubul de drojdie ca si cana de vin dintr-o epoca in care totul era standardizat, nimic nu fluctua, nu se schimba usor. Astazi drojdia vine la cub mic (x grame) si cub mare iar cana are grama je si diametre variate.
Prajitura e buna dar in stil vechi, batranesc, indesat; nu e prea fatoasa caci bezeaua se farama la taiat.
Reteta exista sub diverse nume (Ochi de Paun, Ochelari cu visine) dinaintea ascensiunii omului politic; cauza rebotezarii ei in onoarea primului ochelarist al tarii pare evidenta in contextul presentei constante a ochelarilor acestuia in imaginarul colectiv si spatiul public al epocii.
Recenziile sunt pareri personale, au un inerent grad de subiectivism si reflecta strict ceea ce am experimentat intr-un anume moment intr-un anume loc. Alte persoane pot avea experiente diferite si e ok, de gustibus non disputandum.
Recent Comments