Milano in tre stanze

Risotto la Osteria Conchetta in Navigli, restaurant ce promite sa ofere la milanesita culinaria. Ce e special la risotto aici – orezul carnaroli ‘riserva San Massimo’ e combinat cu Grana Padano riserva 24 luni, o dusca de vodca, smantana si trufe negre, totul gandit ca un spectacol. Risotto este considerat primo piatto, adica fel de inceput, entree. A mers minunat cu un trebbiani de Lugano, vin alb local recomandat de somelierul locului. Nu am reusit sa trecem si la un secondo piatto, portia de risotto fiind destula cantitativ si ca grad de satietate. Data viitoare voi incerca o costoletta orecchie d’elefante – 500g de snitel subtire ca foaia si mare cat roata carului sau urechea de elefant. Ospatarul o aduce intreaga, pe farfurii de 50 cm diamtru, si o portioneaza ca pe pizza, hranind 2-3 comeseni dintr-o portie.

Sigur ca am luat si desert – zabaione vecchia Milano, o spuma de galbenus batut pe foc cu vin alb si Marsala, servit aici cu un checusor cald de mere.

Codex Atlantico. Leonardo da Vinci si-a lasat mostenire caietele lui Francesco Melzi, insa la moartea acestuia schitele, notitele au ajuns intr-un pod de unde le-au luat diverse personaje. Printre ele si Pompeo Leoni care le-a dezmembrat si taiat, separand desenele artistice de cele tehnice. El a montat schitele pe foi mai mari, de dimensiunea atlaselor geografice, ceea ce da numele Codex Atlantico sub care e cunoscuta aceasta adevarata opera de conservare, numita la origine Disegni di Machine et delle Arti Secrete et altre cose di Leonardo da Vici racolti da Pompeo Leoni (402 pagini, 1700+ desene).

Leonardo tehnicul este acasa in trei locuri in Milano – originalele la Bibioteca Ambrosiana (unde am fost informata la intrare ca au si o pinacoteca cu lucrari de Rafael si altii), la Muzeul de Stiinta si Tehnica si in galeria comerciala Vittorio Emanuele, in capatul opus Domului, in coasta gecilor Moncler. Aici l-am vizitat si noi cu gura cascata ca niste mucosi de 4-5 ani; stim cu totii cat de genial, inaintea timpului sau, vizionar si exceptional a fost acest om insa doar fata in fata cu masinariile lui, construite fidel si la scara reala intelegi magnitudinea mintii lui.

Submarinul actionat de pedale, aruncatoare de proiectile multiple, omul zburator numit liliacul mecanic (pipistrello), orasul ideal, barca cu pedale, sala instrumentelor muzicale, sisteme de scripeti si macarale, sfera incendiara, leul mecanic plus o sala-atelier in care dadeam toti marunt din buze, fiecare pe limba lui, cand incercarile de colaborare intre popoare esuau in fata unui task aparent simplu – asamblarea a zece bete avand n fata un model explicativ.

Super interesanta a fost sala interactiva dedicata Cinei cea de taina unde pictuta, aflata intr-o biserica din Milano, este analizata centimetru cu centimetru folosindu-se de descoperirile procesului de restauratie. Recunosc ca m-am uitat la Iuda, redat ca un pocit prins in fapt, cu alti ochi avand proaspata lectura romanului omonim al lui Amos Oz (de citit). Si desigur, am intarziat cu privirea pe un close-up al mesei, interesata fiind de meniu – paine, peste, struguri, portocale si vin.

Codexul, ca toate lucrarile lui Leonardo, se citeste incepand cu ultima pagina inspre prima.

Stanza 3.

Ar fi Uniqlo unde colectia de tricouri s-a marit cu  stampe Hokusai plus ceva Andy Warhol si Basquiat, fara foto ca sa nu incurajam consumerismul.

Politetea care vine la persoana doua singular  (am renuntat la manieratul/ manierismul Arrivederla pentru Ciao, grazie a te). Servicii excelente, cu un zambet si atentie naturale al unor oameni care se simt bine la munca. Da, stiu, le-o fi foame dupa pandemie/ am avut eu noroc/ mi se pare mie/ sunt neiesita in lume sau pur si simplu oamenii acestia erau la fel de discreti si prietenosi si la restaurantul recomandat de ghidul Michelin si la farmacie, la outlet, inchirieri masini, pizzerie, spa sau chioscul din colt).