Un restaurant nepalez bucurestean
O bucata de Asie saraca stramutata pe str. Mircea Vulcanescu cu pani puri super gustos si thali imblanzit, usor obosit, lipsit parca de foc si para; ca muncitorii emigrati aici din Nepal. Departe de casa, iesiti din contextul de apartenenta isi pierd culoarea din obraji.
Un perete de pe terasa, singurul dintr-o bucata, poarta un grafitti in culori intense si distrage atentia. La masa e greu sa ignori fasia imensa de plastic care incearca sa tina curentul departe dar reuseste doar sa ii dea voce si corp, aducandu-i amenintarea mai aproape, ca o respiratie suieratoare a unui bolnav nabadaios. Am putea zice ca la reclama ca e prea autentic, prea ca la tara. Nu ma deranjeaza, am batut Asia si India suficient ca sa stiu ca mancarea buna se isca si (sau mai ales) in oale ciobite si mismatched nu doar in puf de inox si leganat de stele.
Au laasi ca un milkshake, cu sos de ciocolata falsa, si buda (o poveste in sine) in curte. Spatiul este o improvizatie de la un capat la altul pe care o salveaza exotismul meniului, si el o combinatie globalist-suspecta de momos si noodles, spaghetti “alio” olio sau “matrician” cu salata de muraturi, ciorba de fasole, pui teryaki, papanasi si “grulabjamun”.
La desert am luat rasgulla, ospatarita asiatica explicand ca seamana cu ras malai, desertul indian care mi-a ramas la inimioara. Asa e, rasgulla are aceleasi galuste din branzica de casa insa fierte in sirop de zahar, nu in lapte condensat cu sofran, cardamom si alte minunatii. Din acest motiv nu mi-a mers la inimioara. Faptul ca eram singura masa sambata la pranz in zi cu soare nu m-a demotivat. Ceea ce mi-a creat o oarescare uneasiness a fost senzatia de improvizatie, de flux haotic inspre si dinspre incaperi cu destinatie incerta a unor oameni care nu aratau a angajati dar se purtau ca si cum.
Nu cunosc bucataria nepaleza asa incat e posibil ca punand gura pe ea s-o impart in doua cete; ma opresc insa a le numi caci i-as face o nedreptate daca o compar cu mancarea indiana, sri lankeza sau a vecinilor mai din sud-est. Ca sa ma conving ca merita mers la Casa Tanase va trebui sa ma intorc seara pentru momos, desi pana atunci cel mai probabil mananc la un alt restaurant deschis de si pentru lucratorii nepalezi din Bucuresti.
Recenziile sunt pareri personale, au un inerent grad de subiectivism si reflecta strict ceea ce am experimentat intr-un anume moment intr-un anume loc. Alte persoane pot avea experiente diferite si e ok, de gustibus non disputandum.
Recent Comments