Am incurcat intrarea si am ratat trecerea pe sub lingurile din antreu. Popina locuieste intr-o cladire impunatoare care inauntru te pofteste mai intai pe sub sabia lui Damocles multiplicata pe cativa metri patrati de tavan – linguri de lemn atarna imobile, implacabile asteptand decizia – cine ia suberek, cine carnat dobrogean cu fasole frecata, ca asta vroiam eu, de ce iti iei tu, da’ nu iti dau, hai da-mi si mie ca iti dau si eu din portia mea.
Restaurantul este spatios, luminos, rafinat, usor distant desi marcat ici colo de mici elemente traditionale mai mult sau mai putin locale – linguri de lemn, velinte pe pereti, lemn cald in mese si scaune dar si ca element de decor in ramuri si craci suspendate printre corpurile de iluminat. Mi-au atras privirea farfuriile de primire cu ceramica lor lucioasa verzuie si margine crem-rumenita in cuptor; am intors una de la alta masa asteptand o sigla de atelier cunoscut dar nu avea pedigree, ceea ce mi se pare si mai fain – sa se fi democratizat (sau industrializat) oare aceste minunate piese?
Mirosea bine, vag a ceapa prajita si stiam ca voi mirosi rau mai tarziu acasa, a ceapa prajita, dar cumva inexplicabil la acel moment parea ca asta le trebuie narilor mele, some comfort food. Eram si cam somnorosi, eu mancasem mai devreme nestiind ca vom iesi in oras, el obosit dupa o zi de tras de parame pe mare. Ajunsesem la Popina cu inima putin stransa desi este pe lista de luni bune; auzisem ca e inegal, cand foarte bun, cand doar bun, banal dar ca promite. Sigur ca atunci cand discursul a inceput ingrijorator dar onest cu ce nu au, iar lista parea lunga, am clipit blocata. Abia la finalul mesei am aflat motivul si era unul just – Episodul 2 al meniului se metamorfoza in Episodul 3 chiar in saptamana respectiva; isi naparlea unele piei si urma sa imbrace altele – unele preparate urmau sa apara in weekend. Cine m-a pus sa ma duc marti?! Ar fi fost minunat insa daca simpaticul chelner ar fi motivat absenta inca de la acel moment.
Mi-a placut mult fasolea frecata cu ceva lactate, era lejera si racoritoare ceea ce nu as fi asociat cu ea; alaturi i-au pus un carnat subtire si gri din cel ce se arde ici colo si nu devine rumen all over, genul care mie imi aminteste de coada de soricel cu care il verifica cotoroanta canibala pe Hansel in captivitate.
Fara pretentii de competenta caci suberekul a intrat in viata mea de doar cativa ani, al lor a fost gustos dar as indrazni sa spun ca, desi bineintentionati, au gresit punand mai multa carne in el. In primul rand aceasta se desprinde de aluat ca o chiftea de burger extraplat; in al doilea rand pune in umbra aluatul prajit si fierbinte. Nu ma deranjeaza carnea tocata sa fie presarata mai cu zgarcenie cand tocmai aceasta ii ofera preparatului ocazia sa straluceasca!
O revelatie a fost bautura mea non-alcoolica, Amber Cola, pe numele ei, o varianta de cola facuta a la maison ca infuzie de citrice, mirodenii si uleiuri esentiale. Mi-a placut gustul bland de scortisoara si tare as mai bea daca poate fi facuta mai putin dulce (am o toleranta mai scazuta decat media pentru gustul dulce, probabil anii de cofetarie si-au lasat amprenta).
Au urmat scoici bune in sos rosu si piroste cu cheag de branza si sos de unt ce mi-au mers la suflet – bune ca o plapumioara pe care o pui sa iti tina cald la sale si ramane pana la vara viitoare.
M-am bucurat tare sa vad sutlac in menu insa nu aveau inghetata de zmeura cu piper roz si fistic prajit pentru el, asa ca nu am luat.
M-am suparat tare sa aud ca tocmai inghetata lipseste adica singurul ingredient care poate fi planificat si tinut la congelator chiar daca ai doar doua mese la cina marti seara.
Asa cum am scris deja, auzisem ca Popina este inegal. A fost gustos si simplu in sensul ca este mica distanta intre preparatul de origine si cel din farfuria ta si asta e bine, tare bine atunci cand e gatit cu pricepere si un mic twist. Experienta mea a fost buna si chiar daca nu memorabila ea cere sa revin.
Sunt lucruri bune aici si poate cel mai bun este faptul ca a ajuns si in Constanta ideea produsului local si a retetei regionale, etnice sau micro-locale (pentru un orizont culinar mai amplu incercati si Rozmarine).
Asadar, la revedere Episodul 2, abia astept sa ne cunoastem, Episodul 3!
Detalii pe pagina lor de Facebook
Recenziile sunt pareri personale, au un inerent grad de subiectivism si reflecta strict ceea ce am experimentat intr-un anume moment intr-un anume loc. Alte persoane pot avea experiente diferite si e ok, de gustibus non disputandum.
Recent Comments