In vila inchiriata pe o colina ce da intr-un golf cuminte ne intampina un cos cu oua rosii si iepurasi de ciocolata. Cele patruzeci de oua de tara aduse cu noi se uita rusinate la ele. Suntem in Grecia, ortodoxia e la ea acasa, cum de ne-am indoit?
Stam langa Ouranopoli, satul-statiune de unde-si iau oamenii (adica barbatii) permisul de acces pe munte, o viza numita diamonitirion. Din acest port se imbarca apoi pe feribot, singura cale de acces permisa turistilor. Pentru partea femeiasca ramasa la mal (un fel de lasare rusinoasa la vatra pe motiv de pacat originar) locul e plin de ispite la mai mult sau mai putin de 30 de arginti; magazinutele de suveniruri vand de toate: icoane ferecate in metale stralucitoare, tocatoare, castroane si linguri din lemn de maslin, bijuterii opulente si candele, plus multe masline stoarse, pasta, intregi rotofeie sau zbarcite, stafidite, delicioase.
Mai sunt si magneti multi, prosoape, cosmetice pe baza de ulei de masline si ierburi, papuci cu ciucuri, condimente, saruri de bucatarie, trahana – cumpar si eu o punga zambind la amintirea unui Trahanache de demult, din lecturi de adolescenta. Pentru cei care nu au intors pe toate partile comicul de nume caragelian precizez ca trahanaua este un aluat facut la baza din faina si iaurt, lasat sa fermenteze si apoi sa se usuce; se pastreaza luni de zile sub forma de firimituri/ pesmet din care se face la nevoie si dupa gust supa cu apa, lapte sau stoc.
(sursa: http://mag.politismosmuseum.org/healthy-foods-trahanas/)
Suntem aici pentru Paste asa ca in noaptea de inviere mergem la o bisericuta de maicute situata intre sate pe un drum de costisa pietruit. Ajungem acolo cu circa jumatate de ora inainte de miezul noptii si intram intr-o curte tacuta ce adaposteste o bisericuta noua. Inauntru sunt cativa localnici, un diacon cu parul ca pana corbului si nicio maicuta. In altar se vede o codita de preot grizonat care se pregateste pentru slujba. Diaconul canta monoton si bizantin si doar pe alocuri mi se pare ca recunosc linia melodica. Ma uit la vecini – observatie participativa pana la un punct cu urme de abordare etnometodologica. Se sta pe scaune ca la spectacol si suntem invitati si noi sa luam loc. Nu putem, ramanem drepti; acasa slujba se duce pe picioare. Sunt nu mai mult de 15-20 de persoane de diverse varste insa toti imbracati elegant. Pe la fara un sfert iese preotul si se alatura diaconului. Imi fac rugaciunile si ma uit pe pereti incercand sa descifrez numele sfintilor si martirilor pictati cu corectitudine stoica. Mai apar inca cativa oameni si un tanc la 2-3 ani cu parul blonzit de soare se plimba prin padurea de picioare. Ceasul arata fara cinci. Canturile continua liniar cu mici variatii si apoi fara vreo avertizare preotul imparte lumina. Luam unii de la altii si ne luam unii dupa altii indreptandu-ne spre iesire intr-un exod vorbit-soptit. Afara preotul se intoarce cu fata la noi si canta. Izbucnesc artificii si il acopera complet; el continua aparent netulburat, la fel si artificiile. Pe cerul opus noua se vad altele, intreaga zona sarbatoreste. Mi se pare ca sunt puse de hotelul de cinci stele din apropiere si-mi reprim greu, pe jumatate, un gand de bestelire. Niciodata nu este un moment bun pentru a-l judeca pe celalt, iar noapte de inviere cu atat mai putin. Scantei ajung si-n primele randuri de enoriasi, dar nu isca prea multe soapte. Grecii se intorc unii spre altii, se pupa pe obraz si isi spun Christos anesti! Un domn cu prestanta imi spune si mie, ma blochez si raspund in romana. Radem amandoi, uniti deasupra unei lumanari. Christos a inviat in greaca anul acesta, dar speranta nu are nevoie de cuvinte.
Miroase a primavara cand plecam tacuti spre masina. Abia dupa cateva minute se leaga jenata o conversatie pe tema artificiilor. Toti ceilalti sunt vehementi, au fost puse de biserica. Parintele Iacob, care ne va acompania la intoarcerea in tara, va confirma ulterior si ne va spune ca se mai trage si cu arma uneori. De la el voi afla si ca biserica este administrata de o singura maicuta, care insa de Paste era la Ierusalim.
De la slujba plecam spre restaurant unde Sava ne asteapta cu masa pusa. Sava e un grec ca bradul, tanar si barbos ce tine Kokkinos, un restaurant fain in Ouranopoli. In seara aceasta meniul este traditional. Punem lumanarile, unele inca aprinse, in pahare si incepem sa ciocnim oua, sa le cojim si sa le mancam cu usoare oftaturi de placere – unii au tinut post. Se cere otet, se primeste lamaie si se face din ou o salata simpla stropita cu ce altceva decat ulei de masline.
In meniu este desigur magiritsa – supa traditionala de Paste, cu orez, mult marar si maruntaie de miel, acrita si ingrosata cu avgolemono, sosul pe baza de ou si lamaie. Culoarea nu e apetisanta, ducand mai mult spre gri decat verde dar ma surprind ocolind atenta carnea si savurand lichidul gros. Mai sunt taramasalata si skordalia, piure rece de cartof cu ulei, lamaie si usturoi (scordoleaua noastra e din aceeasi familie ce cunoaste si imbogatiri cu peste, nuci, masline, etc). Totul cu paine prajita stropita abundent cu ulei de masline si salata de marole cu lamaie.
Vine apoi mielul cu cartofi la cuptor. Mi se spune ca e super bun, dar il sar. Iau doar cativa cartofi si ii compar cu ai mamei. Sava imi spune ca are si kokoretsi si-mi vede sclipirea din ochi cand intreb daca e vorba despre frigarui de intestine. Ele sunt. Le stiu din lecturi si excursii la Istabul unde insa nu am indraznit sa le incerc vreodata. Acum am mai crescut asa ca incuviintez. Frigaruile lui Sava arata bine, intestinele curatate impecabil sunt rumenite peste ficat de miel. Vlad Macri scrie in a sa Stufat sau Estouffade ca kokoretsi sunt corespondentul drobului nostru.
Ma gandesc la ciorba de mate de morun mentionata de Radu Anton Roman si la acel creat a la charentaise (mate si felii de sturion marinate, apoi prajite in unt si la final fierte in lichidul de marinare, cf Vlad Macri). Pe langa acestea, kokoretsi par chiar palatabile. Gust cateva bucatele de mate si mi se par bune, cu usor gust de unt sau lapte. Nu termin totusi portia si prefer sa rontai tsoureki, desert traditional impletit din aluat de brioche mai putin bogat in gust ca um cozonac si fara umplutura, doar cu susan alb deasupra. Se bea vin si retsina.
Mergem adormiti spre casa. Dimineata ma trezesc devreme si primul gand e sa pun o moneda de doi euro intr-o canita; o umplu cu apa si scufund un ou rosu. Imi dau pe obraz cu oul intr-o atingere usoara asa cum m-a invatat tata. Sa fim sanatosi!
Recent Comments