Mykonos

Mykonos forta delor patru elemente

Din pamant din piatra seaca grecii au reusit sa scoata unul din cele mai pitoreseti si simbolice peisaje din lume – case varuite in alb imaculat si tamplarie albastra. Desi probabil Santorini e mai cunoscut, Mykonos a venit din spate puternic, ajutat de pozitionarea sa ca si concurent al party-hard gay-friendly Ibiza.

Pamantul este uscat, pustiit, ars de soare si batut de vant, cu vegetatie putina dar incapatanat ancorata in terenul pietros. Nu par sa fie mai mult de trei patru specii de plante pe dealuri, majoritatea find niste tufe care parca cresc gata uscate, kaki-ruginii, pitice si rotunde.
Pe langa case oamenii au cumintit plante ciudate.

Relieful ia forma de mici dealuri in culori de piatra: bej, crem, alb galbui, gri, olive, kaki. Dealurile sunt terasate, cu terenul parcelat inegal de garduri scunde, mici ziduri chinezesti din piatra atotprezenta.

Delimitarile verticale fac unghiuri perfect drepte cu pamantul, lucru uimitor avand in vedere faptul ca sunt facute din bucati de piata striata puse unele peste celelalte, fara vreo urma de mortar care sa explice cum de tin piept cu succes lui meltemi.

Acesta, un vant uscat din nord, este vara un companion constant. Bate dimineta si mai ales dupa amiaza, mutand nisip, obiecte si valuri. Nu misca nori, caci dintr-acestia sunt putini. Temperatura nu scade sub 25, iar soarele arde fara griji. Marea este cea care iti umple urechile cu vant. In permament dialog cu meltemi, valurile se nasc in spume, se alimenteaza unul pe celalalt si se izbesc de tarmuri pe unde apuca. Imaginea e blanda, totusi. Meltemi pare sa fie un vant de anduranta, nu de viteza si aduce cu el praf fin de sare, pe care-l simti pe buze si in par.

Peste toate acestea insa, soarele pare sa fie stapan. El arde pamantul, sfarama piatra, usuca tufisurile. Da buzna in case prin tamplarii de lemn albastru si celebreaza viata reducand-o la esential – maslini, capre si pescuit. Mancarea de subzistenta a Greciei antice – branza, ulei, peste – este suficienta si acum pentru un pranz delicios de simplu si sanatos.

In Mykonos s-a reusit un lucru extraordinar – pastrarea arhitecturii traditionale. Peste tot, locuinte, case de vacanta, magazine, restaurante si hoteluri urmeaza acelasi stil si nimic nu e redundant, dar produce confuzie in imposibilitatea fixarii unui reper.

Casele sunt construite din piatra atot-prezenta, acoperita cu o lavabila alba de exterior care reuseste sa ramana imaculata. Batuta de vanturi, inconjurata de mare insula nu pare sa aiba praf.

Casele sunt compacte, compuse din mici paralelipede lipite, cu un horn care strajuieste invariabil un colt de casa. In interior parte din mobilier este facut din aceleasi materiale de constructie ca si zidaria – semineu, canapele, separatoare de spatiu. Baruri si restaurante din Mykonos Town au la fel. Simplu si ieftin la cata piatra e in jur.

Mici biserici de nici  treizeci de metri patrati cu o cupola deasupra sunt presarate la fiecare pas, impanzind peisajul.

In absenta agriculturii, a limitarilor impuse industriei si data fiind frumusetea simpla a locului turismul este sursa de venit a locuitorilor. Oamenii isi inchiriaza casele pe sume deloc mici, iar turistii apreciaza relaxarea localnicilor lucru dedus usor si din numarul coplesitor de cupluri barbat-barbat ce aleg Mykonos.

In principalul oras, numit Chora sau Mykonos Town, o bucata de tarm aminteste de Venetia. Cateva zeci de metri liniari sunt palmuite ritmic de valurile marii de unde si numele Little Venice. Casele sunt sprijinite de stalpi iar apa se sparge de ziduri spaland podeaua si pe alocuri mesele barurilor din ele.

Intr-unul din baruri, in interior, se afla intr-o zi Petros, Irene sau Nikolaos – unul din cei trei pelicani mascota ai insulei.

Legendele locale povestesc despre un Petros Intaiul, salvat de la moarte de un pescar in 1954 si ucis de o masina in 1985; cei care sunt intalniti azi prin baruri, alei si plaje ar fi daruiti de o gradina zoologica germana (Petros al Doilea), oferit de Jacqui O (Irene) si domesticit de un localnic (Nikolaos).

Little Venice este in vecinatatea a sapte din cele saisprezece mori de vant dupa care e recunoscuta insula in vederi si albume de fotografie. Construite de venetieni inca din secolul XVI si functionale pana acum jumatate de veac, morile macinau grau fiind extrem de importante pentru economia locala.

La cateva sute de metri departare in linie dreapta este portul Alefkandra, de unde pleaca la ora 9:00, 10:00 si 11:00 vase comerciale catre Delos, insula-muzeu aflata la jumatate de ceas distanta.

Pamant aer apa foc
Pelicanul
Bon fiscal
Delos