Oman. 2017

Oman. 2017

Daca aterizezi noapte la Muscat, Grand Mosque Sultan Qaboos minunat luminata noaptea este unul din primele lucruri pe care le vezi in drum dinspre aeroport spre oras. Pe zi impresionant este si complexul arhitectural al Operei Regale, constructie patronata tot de sultan.

Turistii pot vizita moscheea zilnic insa pana in ora 11:00 si nu vinerea. Singura conditie este vestimentatia decenta, adica maneci & pantaloni lungi, atat pentru barbati si femei, cat si un val pe cap pentru femei. Mai jos umbra autoarei, care pare mai neagra si mai imbrobodita decat a fost; in realitate aveam o rochie lunga bleumarin, slapi, o geaca de blugi si o esarfa de matase din Bali, adica portocalie cu motive crem 🙂

Candelabru lucrat in Germania, 4 tone de frumusete si magie pura.
Acelasi candelabru, vazut de la nivelul podelei. Unul din cele mai bune moduri de a-ti gasi linistea intr-o moschee este exact acesta – sa te asezi pe jos si sa-ti ridici privirea.
Arcade cu marmura gri locala, care-mi amintesc putin de un alt loc magic, moscheea din Cordoba.
Mihrab, sau locul catre care se indreapta rugaciunile, pe peretele kibla, cel aflat inspre Mecca.

Curmalele sunt principala cultura in Oman, in toate oazele numite aici wadi. Ni s-a spus ca abia de la 5-10 palmieri in sus poti incepe sa traiesti decent din vanzarea curmalelor, pana la acest prag sunt pentru consum propriu si mai ales pentru prieteni si musafiri. Iar omani people sunt chiar foarte prietenosi. Exista peste 20 de tipuri de curmale (iau eu nu stiam decat de medjool, ce rusine!)

Pentru cumparaturi recomand souk-ul din Nizwa, oras secundar, in care negustorii sunt omani, fata de cel din Muscat, capitala, unde cam toti sunt indieni (in Oman la 4,5 milioane de localnici se adauga inca 2 milioane de imigranti, majoritatea indieni).

Se vand de toate, de la condimente la ceramica, curmale cu sofran si arme.

Omanul este o destinatie surprinzatoare. Capitala are un regim de inaltime de circa 6 etaje, dar cladirile sunt monumentale, in culorile nispiului si cu o arhitectura orientala unitara. Infrastructura rutiera este fantastica, iar unul din doua restaurante este indian cam peste tot. Au palate, forturi si castele bine conservate/ renovate tot din grija sultanului, iar asistenta sociala presupune case sociale aratoase oferite gratuit pentru sedentarizarea beduinilor si aducerea in zone usor accesibile, cu apa, electricitate, scoli si spitale a celor ce locuiesc in munti.

Pui de pisica de souk. Gasiti 3 bucati in imagine?

Barbatii se imbraca in hainele albe traditionale, impecabile. Femeile in negru, cu sau fara fata acoperita. Imigrantele se imbraca cum vor, la fel si turistele. Desi mi-am construit garderoba cu grija decentei in minte, la fata locului am vazut multe picioare in pantaloni scurti si italience in maiou.

Am stat o noapte in desert, intr-o tabara cu casute individuale simpatice si zone comune in care curmalele si cafeaua cu cardamom erau la liber, ca peste tot. Parte a ospitalitatii omaneze, dupa am mai scris.

Sa asculti desertul inseamna sa il simti in mii si mii de fire de nisip care iti brazdeaza corpul.
Aceste dragute camile mustacioase si cu dantura deficitara sunt mancatoare de prajitura cu curmale, desigur. Le-am verificat eu!

Wadis/ oaze – minunate locuri de balaceala, ascunse intre munti secetosi si plini de praf. In special Wadi Bani Khalid, unde pestisori flamanzi iti fac pedichiura bucurosi.

Pe Jebel al Akhdar cresc nuci si trandafiri din care localnicii fac celebra apa de trandafiri. Noi am avut ghinion caci la ora pranzului in vinerea in care am ajuns nu era acasa facand apa decat un om caruia probabil ii lipsea simtul mirosului, altfel nu se explica de ce ceea ce am cumparat miroase a ars.

Dansul este, simpatic de altfel, plus ca o rupea bine in engleza. Despre cum se face apa de trandafiri, in alt post, in curand.

Vinerea dimineata, pe la 7 am, incepe in Nizwa targul de capre. Barbatii, dar si cateva femei, isi trag caprele de sfoara sau le cara in brate mergand in cerc pentru ca potentialii vanzatori sa le poata vedea bine.

Cei interesati verifica productia de lapte la fata locului.

Cel mai emotionant moment din toata vacanta a avut loc insa in noaptea in care am mers pe intuneri pret de circa un sfert de ora, pe o plaja ghidati de stele, ca sa vedem cum depun oua broastele testoasa. In tacere, fara lumina cu exceptia unei lanterne tinute de ghid doar in spatele broastei, am fost martorii efortului pe care il depun ore in sir pentru a-si depune ouale si a le acoperi cu nisip in conditiile in care crabii le pandesc lacom.

Se ajunge destul de repede, Bucuresti-Doha 4,5 ore si Doha-Muscat 1,1 ore. Temperatura la sfarsit de aprilie 38-40 grade, cu 28 grade noaptea.

Siria drumuri de legenda

Siria drumuri de legenda

Mi-am permis sa dau acestei postari titlul unei carti scrise de Sever Noran. Este cartea care mi-a deschis apetitul pentru calatorii. Aveam 12-13 ani cand am descoperit-o in biblioteca parintilor mei si a devenit my go to book pentru orice. Tata a lucrat in Siria in anii ’70 la rafinaria Banyas, apoi in Iraq prin ’90; am crescut cu Calciu Sandoz, puloveras Audi si salopeta de jeans rosii si cate altele din Siria si mi-am hranit imaginatia cu povestile palatelor irakiene. Pentru mine Siria drumuri de legeda a fost carte de calatorii, legende, gastronomie si limba araba si mi-e draga si acum ca si atunci. In 2009 cand s-a pus problema vacantei de iarna am propus Siria fara sa am convingerea ca va fi acceptata, dar micul nostru grup de patru calatori a fost de acord. A fost cea mai inspirata miscare, avand in vedere ca in 2011 a inceput conflictul. 

 

Oriunde te-ai afla in Siria, esti la mica distanta de tarile vecine; capitala este, de exemplu, la 80 km de Beirut, 176 de Amman si 750 de Bagdad. In plus, parca nu esti intr-o tara bine delimitata administrativ si politic ci inapoi in timp, in vremurile in care pamantul rosu al Mesopotamiei apartinea unui singur mare popor, acela al celor 1001 de nopti.  Nu sunt prea multe semne de circulatie, iar cele in engleza sunt si mai putine. Ochii tai au insa parte de mult desert pietros,  castele bine conservate, femei in negru de poliester, zaharicale, cate un magarus ici colo si un cer plin de minarete, de oriunde te-ai uita.

Siria nu mi-a produs o revelatie la primul contact; de fapt, nici la al doilea; nu i-am simtit aroma la coborarea din avion, nu am luat in stapanire linia orizontului in desertul pietros si nu m-am topit in multimea de pe strada.  M-am simtit mereu altfel, venit de departe, prea alba, prea ne-imbrobodita, prea straina, si totusi oarecum de-acolo. E tara care nu mi-a apartinut nici o secunda si care a scapat mereu catalogarii. A fost mereu ca si cum micile ei asezari pierdute intr-un vast desert ma goleau de orice gand sau farama de sentiment. Am inceput sa o inteleg abia cand m-am intors acasa, dar nu imi cereti o concluzie. Inca astept sa se formeze, dar stiu deja ca mi-e draga.

Ce urmeaza sunt fragmente de ganduri, informatii si senzatii, fara o logica calendaristica sau un fir narativ evident.  Aceasta este Siria mea si tot ce pot spune acum este ca fara ea, harta lumii mele ar fi avut o pata alba.

***

First glimpse

Aeroportul e mic, scund si in mod evident rudimentar. Polistitul de frontiera are uniforma cu doua numere mai mare si arata neglijent. Mai tarziu imi voi da seama ca asta e moda pe aici. Ma intreaba ce job am si ma blochez – oare ce sunt mai nou, si, mai important ce ar trebui sa fiu ca sa nu ii trezesc suspiciuni?. Cea dinaintea mea a raspuns, nu stiu daca in gluma sau serios ‘my job is employee’.

Iesim sa-l cautam pe taximetristul care ne asteapta si stand acolo ne atrage atentia un sirian in haina lunga traditionala. E primul pe care il vedem astfel. Nu trece insa mult si il vedem bruscandu-si sotia, impingand-o intr-un perete.  Sora mea ma sfatuieste prin sms sa raman low profile si sa stau pe langa G.

***

Serjilla, oras fantoma 

L-am gasit cu greu in lipsa indicatoarelor in limba aproximativ-engleza (acelasi oras poate fi scris in 3 versiuni diferite pe 4 semne de circulatie). Oras mort, construit in 473 si abandonat la venirea arabilor, prin 600 si ceva. Cateva case sunt inca in picioare si cu putin efort iti poti inchipui ca pana mai ieri aici au locuit oameni. Poate sunt plecati la camp si se intorc? Nu se intorc, iar locul are un aer fantomatic. Impresia ia o forma mai violenta in momentul in care un grup de copii si mamele lor ma inconjoara, la inceput prietenosi si bilingvi, apoi onomatopeici si cu maini febrile ce ma pipaie si ma ciupesc de brate si fata. Reusesc sa ma eliberez si inteleg pe deplin senzatia omului abuzat. Yak. Nu trece mult si le inteleg uimirea exacerbata – lumina este alba ceea ce face ca pielea mea alba sa devina translucida. Arat probabil ca o stafie, apartin locului. Sau mai degraba sunt un animal de circ pentru cei de aici,  maslinii cu o fascinatie bolnavicioasa pentru tenul alb si parul blond.

***

Palmyra

Mandra regina Zenobia probabil nu s-a gandit ca din cetatea ei vor ajunge tocmai in Dacia strabuna vreo 5000 de palmirieni, veniti ca parte a trupelor romane sa colonizeze noile teritorii. Daca ei au venit la noi, si noi am fost la ei. Oaza in desert, Palmyra a cunoscut maretia si caderea, de ambele fiind responsabila regina amintita. Dupa ce si-a ajutat sotul sa treaca in nefiinta, Zenobia a cucerit Siria si Egiptul inferior si l-a infruntat pe Aurelian, pentru ca in 272 sa cada prizoniera. Palmyra nu si-a mai revenit la inflorirea anterioara, iar astazi turistul viziteaza mormintele etajate,  templul lui Ba’al  si orasul roman, foarte bine pastrat – amfiteatru, agora, decumanus.

palmyra-1-rsz-150x150

La muzeul din oras, directorul este roman si sirian; vorbeste romaneste cu b in loc de p si spune ca se simte roman; si-a facut doctoratul in Romania si are cetatenie. Ne da carti de vizita pentru a le folosi in loc de bilete de intrare si ne povesteste pe unde sa ne blimbam prin Balmyra. Ne blace orasul, iar Jumma, ghidul tocmit la intrarea in templul lui Ba’al vorbeste bine engleza. Ne da cartea de vizita si ne roaga sa ii trimitem cele mai reusite fotografii pentru a le include in galeria foto. Sa imi pun un semn sa nu uit sa i le trimit!

***

First full glimpse. 

Este seara si mergem sa ne intalnim cu un prieten sirian ce locuieste de 15 ani in Romania.  Vine cu prieteni localnici si impreuna, romani si sirieni, ne infratim la un hummus si un kebap cu visine. Se comanda intregul meniu (nu e scurt si nici lipsit de gust) si se sta la masa pana la ora 2 dimineata.

Daca am nevoie de o confirmare a faptului ca Siria este o super-destinatie de vacanta, nu e nevoie sa caut departe. Mancarea este fabuloasa. Naranj a fost primul si ultimul restaurant la care am mancat in Siria, si desi nici cele dintre nu au fost mai prejos, ii voi pastra mereu o vie amintire. Nu rostiti in fata mea cuvinte sau franturi de vorbe care aduc a hummus, lentil soup sau knafe.  Voi reveni asupra subiectului cu retete si recomandari.

***

Arhitectura si picioare desculte

Asa am petrecut o buna parte din zi, hoinarind prin moscheea Omeiazilor si cautand unghiuri bune pentru poze artistice. Adica, eu cautam unghiurile si le pasam fotografului. Rezultatul se poate vedea in magazinul gourmet Biscuit, de pe Bd N Balcescu nr 26.

Moscheea are o arhitectura remarcabila, coplesitoare pe alocuri daca stai in curtea interioara si-ti simti micimea in fata divinitatii. In afara moscheii mi-a mai placut mult sucul de rodii, coloana romana si stinghera si casa care avea  mereu covoare agitate pe balcon, toate punctate cromatic de copii vanzand carti postale, turisti nauci si porumbei multi, dar pasnici.

***

Day three to six 

Stam in Damasc si exploram orasul vechi (Damascul se bate cu Alep pentru titlul de cel mai vechi oras locuit fara pauza). Orasul vechi este fantastic; are strazi inguste pietruite, avand in parte un acoperis arcuit, pe alocuri ciuruit de gloantele revfete-resize-2olutiei anti-franceze din din 1925. Mare parte din oras este souk sau piata sau bazar si in el se intra prin cateva porti, cu nume ca in 1001 nopti – Bab Touma in cartierul crestin, Bab Kisan inspre catedrala Sf Paul, Bab Sharki, Bab Al-Faradees.

Pentru ca nu imi gasesc cuvintele sa vorbesc despre Damasc, o las pe mai tarziu. Promit sa pun si poze.