by Adriana | Jul 16, 2022 | Restaurante
Spre finalul saptamanii in care am fost lasata singura acasa, familia fiind toata in vacanta care-ncotro, m-am trezit cu pofta de mancare buna si am telefonat la Kaiamo. A sunat ciudat sa cer o masa pentru o persoana dar am trecut repede peste, chicotind la gandul ca altadata asa ceva ar fi fost catalog drept emancipare, indrazneala plus alte cateva cuvinte dintr-un registru mai putin flatant.
Ajunsa acolo ma uit hotarata in meniul de cocktails. Razbunarea va fi dulce si alcoolizata. Soarele de afara zambeste cu dinti fierbinti. Combinatia imi pare periculoasa. Comand ceva adecvat – Anything but a lady, un gin cu grapefruit, vanilie si ulei de masline infuzat cu busuioc. Divin.
In fine, ce faci cand esti singur la masa? Studiezi meniul, comanzi, mananci, bei. Cum e masa fara convivi? Linistita, armoniasa, cu timp pentru tine si farfuria ta. Care e atmosfera? Plina de emotia anticiparii mancarii. Nu te plictisesti singura? Nu, am mancare, un gin bun si telefonul. Bine, si pe Radu (chef-owner) care a fost super amabil si mi-a tinut o vreme companie; faina conversatia cu el, ca ginul din pahar – delicioasa, echilibrata dar bitter-sweet pe alocuri cand apar subiecte ca personal, educatie, consumator, Londra, Bucuresti.
Primesc un prosopel rulat strans mic intr-un bol pe care Cezara il inunda cu o infuzie de lavanda dintr-un ceainic. Prosopelul se face mare, im curata mainile si-mi incalzeste sufletul amintindu-mi de Asia.
Poposeste pe masa o mini-tarta, un amuse bouche din coaja de cartof cu smantana de Ibanesti 73% si miere – o inghititura diafana. Pe masa ajunge apoi painea cu unt. Stau la povesti cu Radu si painea se raceste; primesc alta, iar chef e mustrat ca ma tine de vorba.
Am continuat cu un ou in straturi, precum coruptia la noi – a zambit amar Radu. Preparatul se numeste “Azi furi un ou, maine furi un bou”. O spuma de albus prajit are spanac si leurda ascunse sub faldurile ei, sos de branzeturi locale si un galbenus confiat in centru. Sunt invitata sa gust pe rand din fiecare si apoi sa amestec totul. O fac cu inima stransa, este ordine in microcosmosul din bol si azi nu ma simt un demiurg intors pe dos, razbunator, capricios. Amestec, incerc, e bun si asa, mda. In haos este gust, carevasazica.
Imi plimb mana pe piatra rece si fina pe care stau tacamurile. Azi sufletul pereche trage de parame undeva pe-un val de mare sardinez. Iau o inghititura de gin.
Mi se aduce o carte intre paginile careia se iteste un petic de hartie comestibil. Mananc carte pe paine, mama, uite!
Privirea neobstructionata trece prin impletiturile metalice ale scaunelor. La ora aceasta, mama, tata, sora si tot neamul se uita in zare de o margine de insula greceasca. E bun ginul.
“Cand iti furi caciula singur” vorbeste despre trufele de Transilvania care iau calea Italiei si se intorc apoi in Romania cu eticheta italiana si “valoare adaugata”. In farfurie vin trufe false – mici bile din zarzavaturi locale, plante aromatice si ciuperci legale cu sare din kale. Mi se cere mana si imi este pensulata cu parfum de trufe. Interesant gustul, dar mai ales post-gustul; preparatele lui Radu Ionescu poarta toate un mesaj si mai mereu acesta te pune pe ganduri. In meniul actual toate dish-urile sunt manifest pentru ceva/ contra altceva, take a look.
Pentru ca m-au lasat acasa ca pe o pereche uzata de sosete imi spun ca merit un desert, ba chiar doua. Inaintea lor insa, primesc un pre-desert despre care ospatarita imi zice ca e bazat pe preferinta lui chef. Un ou spart intr-un cofraj. Un shot de lapte de pahare. Mmm, e mai bun ca ginul.
Primul desert este poetic, chiar filosofic numit ‘nu toate scoicile fac perle” (manifest morality) si-mi pune in farfurie acel gust firav de pasat cu lapte al copilariei. Este o stridie falsa din cocos, cu iasomie si ceai negru, alge betivite in palinca si nisip din napolitane. Inteleg ca unele scoici au perle, dar azi nu si a mea. Desertul acesta este the perfect bite – simti ca ai mai vrea dar stii ca ai regreta caci aceasta este proportia perfecta.
Al doilea desert este Slava Ukraini (manifest – solidarity), mousse din ceai de musetel, gel de cirese amare si bezea crocanta cu mesaj direct – este sparta ca zidurile Kievului si inscriptionata tot ca ele. Vine pe o farfurie de beton ce sustine si potenteaza intreaga idee.
Nu sunt singura, in jurul meu oamenii iau unii din farfuria celorlalti si clatina din cap a foarte bun. Asta e trist la table for one – nu-s si alte farfurii din care sa gusti si sa dai din cap.
Recenziile sunt pareri personale, au un inerent grad de subiectivism si reflecta strict ceea ce am experimentat intr-un anume moment intr-un anume loc. Alte persoane pot avea experiente diferite si e ok, de gustibus non disputandum.
![Recenzie: Boboko by Kaiamo]()
by Adriana | Jun 20, 2020 | Bucuresti
Vizitat iunie 2020.
Am ajuns la Kaiamo/ Boboko intr-o miercuri seara cu iz de tei si ploaie. Cunosteam terasa micuta, simpla si simpatica dar ospatarii zambeau prin masti regulamentare.
Cand unul dintre ei ne-a adus un creion pe masa, langa foi de hartie am inteles cat de mult/ bine am internalizat regulile starilor de urgenta/ alerta caci m-am gandit instant ca trebuie sa ne lasam numele si numarul de telefon in caz ca va fi nevoie de identificare intr-o eventuala si ulterioara ancheta epidemiologica. In timp de pace gandul m-ar fi dus instant la Din Tai Fung, lantul taiwanez de dumplings si alte delicii, unde meniul este o foaie de comanda pe care scrii numarul de portii in dreptul preparatelor dorite, asa cum de altfel face si Boboko. Ca sa ma dezmeticesc am luat un gin cu lamaie si busuioc.
La Boboko meniul este tiparit pe hartie natur si contine exclusiv buns – chifle cu lapte, varianta steamed bao bun asiatic nu cea europeana. Au denumiri haioase si pastreaza atat structura meniului lui Kaiamo tatal – from the land, sea and garden – cat si asociatiile creative de ingrediente si tehnici, intr-o abordare pe care daca ar fi musai sa o ancorez intr-un stil i-as spune international post-modern; reterarul este si nu este dezlipit de geografie si identitate – salaul intalneste un chimichurri, bibanul da de patlagele umami iar timusul de vitel (glanda pe care la Kaiamo un ospatar o injecteaza violent la masa in fata clientilor pentru a atrage atentia asupra industrializarii), ei bine, timusul se trage de sireturi cu ciuperci legale si un kimchi romanesc cu bors. Chef Radu Ionescu pare ca a alungat plictiseala in carantina revenind la o abordare mai veche in gastronomie, la stilul prometean care ii permite chefului sa puna laolalta elemente vazute ca ireconciliabile de catre profani, abordare pe care in meniurile Kaiamo o inlocuise cu una orfica, bazata pe principiul what grows together goes together. Si cred ca este ok, pentru ca Boboko nu este Kaiamo.
Se spune printre cercetatorii gatronomiei ca astazi, pentru un segment demografic foamea nu mai este principalul motiv pentru a merge la restaurant; foamea de mancare a devenit foame de nou, de experienta si aventura. Cum neofobia culinara mi-e total straina, ma regasesc in aceasta categorie; merg la anumite restaurant cu foame dar nu de foame. La Boboko am luat mai intai NONNA, biban salbatic cu malai, balsamico, patlagele umami. Am schimbat, desigur, cu comeseanul meu de suflet si viata un bun de al meu cu unul de al lui – AMONA, caracatita pe jar, vinete arse, Boboko Mayo cu ardei iute.
Chiflele sunt pufoase prin mii de buzunare mici de aer intr-un aluat dens, usor umed si paslos-elastic. Topping-urile sunt faine; mi-a placut mai mult caracatita poate si pentru ca bibanul, pestele meu preferat de altfel, cumva parea dominat de tot restul. Problema este ca doua buns mai tarziu ne era inca foame, asa ca am impartit cu acelasi suflet pereche un OBAASAN, piept si ureche de porc, cucuruz dulce si Boboko Mayo. Delicios de zgomotos-crocanta urechea, faina combinatia.
La desert eu am luat ‘Lapte prajit. De la vaca. Zahar pudra. Selectie de inghetata artizanala’. Un deliciu si o foarte inspirata alegere deoarece the bun a fost caramelizata pe o parte ceea ce a schimbat complet jocul, iar zaharul pudra, pe care il evit, a fost exact ce trebuia. Inghetata insa a pus probleme de manevrabilitate, topindu-se obraznic si imprastiat (you see, buns se mananca cu mana, pe tavita de carton so…). Nu la fel de inspirata a fost alegerea sufletului pereche a carui Babka a fost exact ceea ce promitea – o chifla papanas care ar tine bine loc de sendvis cu smantana si dulceata de visine dimineata, langa un pahar de lapte. Au fost chiflele nr 4 si 5 pentru el si nu a putut, nici vrut sa le termine. La acest moment era putin cam mult si repetitiv aluat de buns.
Deoarece prietenii nostri au comandat la fel ca noi si au evaluat la fel, se impun niste vizite suplimentare, pentru BABCIA, radacinoase picante, urme de hrean, tofu prajit, HALMI cel cu ciuperci legale si kimchi romanesc si inca cateva; voi merge insa in sesiuni diferite, cand nu imi e foame tare. Cititorule, daca treci prin zona si ti-e putin foame sau pofta, ignora KFC-ul de langa, ia buns, dar daca te intereseaza raportul calitate/ cantitate-pret e bine sa stii ca chicken strips si wings de 35 ron cat este o portie de buns will take you far pana doua zi la pranz sau primul Colebil.
Mi-au placut bun-urile, la fel si celorlalti trei comeseni si am cazut de acord ca sunt potrivite exact cum le recomanda Radu, ca take away. Personal nu le simt comfort food, sunt prea gandite si muncite pentru asta, prea putin satioase cantitativ si nu-mi isca nostalgii. Vad bun-urile mai degraba ca pe gourmet street food si ca atare ma bucura acest nou proiect culinar marca Kaiamo, gustos si aproape de casa numai bine cat sa fac acolo popasuri repetate, sa savurez one bun at a time and definitely no bun will be left behind.
Pentru cei interesati mai jos meniul. Pretul depaseste pragul de comfort food, ramanand justificat in sfera gourmet.
Recent Comments